Index » Sanatatea familiei » Sfaturi pentru o viata sanatoasa
» Despre universitatea celor sase ani de acasa

Despre universitatea celor sase ani de acasa

Si. pentru a demonstra, ce poale face educatia din om numai manipuland, prelucrand doar un singul aspect din "aceasta ampla problema, ne vom concentra in continuare, doar asupra dezvoltarii inteligentei. Subliniem dintru inceput faptul ca cel mai greu si mai inalt produs al naturii, produs cu care filosoful german A.Schopcnhauer identifica inteligenta, se dezvolta vizibil sub actiunea educatiei. Stiinta a ajuns la concluzia ca primii sase ani din viata unui om sunt absolut determinanti pentru dezvoltarea creierului sau si implicit pentru dezvoltarea inteligentei sale. Mai mult decat atat: se pare ca maximum de maleabiliiaie si de plasticitate pe acee^ta linie, se inregistreaza inainte chiar de implinirea varstei de 4 ani.Inainte de a se aprofunda idcca enuntata mai sus, dorim sa subliniem faptul ca este cu totul falsa ideea, convingerea acreditata in opinia publica comuna, in virtutea careia cei 6 ani de acasa trebuie folositi doar pentru dezvoltarea armonioasa a trupului si pentru insusirea unor deprinderi educationale.

S-a demonstrat, riguros stiintific, ca in acest spatiu cronologic se pot face inabil mai multe lucruri si, in special pe linia informativ-intelectuala, ca si pe linie psihica in general, conturandu-se astfel faptul ca acest spatiu cronologic reprezinta o riila unirsitate, de fapt cea mai importanta dintre toate, iar parintii sunt, din acest punct de dere, cel putin pentru odraslele lor de varsta prescolara, niste riili profesori unirsitari.
Ce pot face, asadar, parintii nu numai pentru dezvoltarea somatica, deci corporala a odraslelor lor, ci si pentru cea psihica, si in special pentru cea intelectuala? Multe, chiar foarte multe lucruri, unele dintre acestea fiind complet necunoscute publicului larg. Precizam, in acest sens, ca reputati cercetatori de la Infam Education Research Project" din Washington, ca si alti cercetatori pe aceasta tema din New York, ne demonstreaza cu do extrem de convingatoare, faptul ca perioada cea mai indicata pentru dezvoltarea inteligenfei copilului nu este aceea care corespunde scolii generale sau liceului, cum am fi inclinati a crede, ci cea care se suprapune primilor patru ani de viata.

Acesti cercetatori au grupat 30 de copii. intr-un lot experimental de studiu, asupra carora s-a exercitat o sustinuta si bine dirijata activitate de dezvoltare a graiului si a atentiei. Dupa 21 de luni de asemenea exercitii, s-a constata ca cotientul intelectual al acestor copii, depasea cu 17 puncte cotientul copiilor din lotul martor, lot cuprinzand fireste acelasi numar de indivizi. Experiente de acest gen. si cu rezultate sensibil egale, s-au efectuat in multe alte centre de specialitate de pe mapamond.
Benjamin Bloom. de exemplu, reputat profesor de pedagogic la Unirsitatea din Chicago-SUA. ne precizeaza chiar, la capatul unor indelungate cercetari si instigatii efectuate pe aceasta tema. ca un copil poseda la varsta de 4 ani, jumatate din inteligenta pe care 0 va aa la varsta adulta, iar la 6 ani, doua treimi din aceasta. Maximum de maleabilitate si de receptivitate pe aceasta linie, se inregistreaza dupa opinia majoritatii cercetatorilor in problema, inainte de pragul varstei de 4 ani. Aceasta este. asadar, perioada care trebuie exploatata la maximum, pentru a obtine un randament cat mai consistent in acest domeniu.

La randul sau. profesorul Burton White a constatat in serviciul de pediatrie pe care il conduce, in cadrul celebrei Unirsitati Harvard din SUA. ca este nevoie de un interval de circa 3 luni. pentru micii sai pacienti, din momentul cand acestia isi ..descopereau" mainile si pana cand stiau sa se serasca de ele. apucand in consecinta, obiectele care li se ofera de catre cei din jur. incercand sa reduca acest interval de timp, s-a folosit de un lot experimental, format din 19 copii, pe care ii culca in prealabil pe burta, de trei ori pe zi, cate un sfert de ora, in asa fel incat acestia puteau sa urmareasca, prin peretii leaganului lor transparent.
special amenajat pentru acest original experiment, tot acel du-te-vino de pe culoare si din saloane; du-te-vino care, fireste, le solicita copiilor in cauza la maximum atentia si gandirea si, implicit, inteligenta. in acelasi scop, tot copin in cauza au fost imbracati cu sminte multicolore, sminte cuprinzand atracti desene de flori si animale, desene de acest gen putand fi vazute si pe peretii incaperilor ca si pe cei ai mobilelor din respectile incaperi. Retineti faptul ca numai dupa cateva saptamani, acesti copii au invatat sa apuce obiectele ce li se ofereau - semn distinctiv si decisiv de dezvoltare intelectuala la aceasta varsta - in aproape de doua ori mai putin timp decat copin din lotul martor.

Astfel la copin care au fost tinuti in mod deliberat in saloane neutre sub raport cromatic, unde albul imaculat si monoton al peretilor, al lenjeriei de pat, al imbraca-mintii de spital, ca si al mobilierului nu le-a solicitat deloc atentia si, implicit, gandirea, s^a inregistrat o ramanere in urma in ceea ce priste dezvoltarea inteligentei. Trebuie mentionat, tot pe aceasta linie, faptul ca in conditii de solicitare a atentiei copiilor si de integrare vie a acesteiea in circuitul functional, cea mai banala jucarie se poate transforma intr-un factor activ de instruire si educatie si intr-un factor tot atat de activ de stimulare a inteligentei. Dar. si in acest domeniu se impune selectie si discernamant.
Este din acest punct de dere o profunda eroare si un act total nestiintific, din a ingropa" copilul in jucarii, luate la intamplare, si imprastiate prin toate colturile casei, asa cum din nefericire se practica in majoritatea cazurilor, considerandu-se ca in felul acesta, micului va aa multiple tentatii si posibilitati de joaca. Este mult mai normal, considera cercetatorii care au aprofundat aceasta problema," sa oferim copilului doar cateva jucarii, insa bine selectionate, care sa se potriasca personalitatii sale, jucarii care sa traiasca", sa puna intrebari" si, - la urat vorbind, - chiar sa raspunda".

Pe de alta parte, s-a demonstrat ca este mai util ca cei mici sa-si confectioneze singuri jucariile pe care le doresc. Pe aceasta cale provin anume jucarii si, odata cu ele, si celelalte activitati de tipul do it yourself' cum spun pedagogii americani, respectiv de tipul fa-ti-le singur", sau ale acelora din categoria adnture play-grounds", imaginate tot de americani, si care stimuleaza atat de mult dezvoltarea inteligentei la copii.
Japonezii, la randul lor, preocupati de ideea stimularii inteligentei in perimetrul varstelor mici, i-au depasit din acest punct de dere pe americani, care au creat acea celebra Tara a copiilor", amenajata in prefectura Chiba. pe langa capitala nipona. Aceasta ..tara", se intinde pe circa 40 de hectare (si spre a realiza mai bine cat reprezinta aceasta suprafata, precizam ca Cismigiul nostru, de exemplu, are doar 14 hectare). in respectiva tara", copin au posibilitatea sa-si coastruiasca singuri, in ateliere special amenajate, jucariile pe care si le doresc, sau pe care si le-au imaginat, jucandu-se in continuare cu ele.

Dar, si cuvantul este alaturi de joc si de jucarie, un mare stimulent al dezvoltarii inteligentei. S-a dodit, in acest sens, pe baza de statistici foarte cuprinzatoare, ca cotientul intelectual al copiilor caror'a li se vorbeste mult, chiar daca noi suntem convinsi ca ei nu inteleg nimic sau aproape nimic din ceea ce le spunem, este evident mai mare, decat al acelora pe care parintii ii menajeaza cu vorbitul, asteptand in consecinta varsta", cand ei vor fi pe deplin apti de a intelege ce li se spune.
Asadar, este util ca parintii sa vorbeasca copiilor, -clar raspicat si cu convingere, si sa le spuna posti, chiar din perioada cand ei inca nu stiu sa vorbeasca. Frazele trebuie sa fie complete si nuantate. Acei parinti care, din graba si din lipsa de timp, substituie cuvintele prin variate gesturi, trunchiind in felul acesta fraza, fac un deserviciu odraslelor lor, sub raport formativ si educativ. A fi asadar, o buna mama sau un bun tata, nu insemneaza numai a creste cu afectiune un copil, si din a te preocupa doar de dezvoltarea sa fizica, respectiv staturala si ponderala, ci si din a-ti insusi, de pe pozitii stiintifice, prerogatile primului si ale celui mai important dintre pedagogi. Cum primii sase ani de acasa se constituie in lumina noilor cercetari, dupa cum am mai precizat, intr-o autentica unirsitate,' parintii copilului in cauza, trebuie sa se comporte ca niste autentici profesori unirsitari fata de odraslele lor, cu toate implicatiile si cu toate responsabilitatile ce le revin din acest punct de dere.