O parte a ingrijirii preventive a copilului are loc in practica medicului de familie, o alta parte este asigurata de birourile de consult pentru sugari si prescolari si de medicii scolilor.
Asociatiile de Cruce Rosie au organizat inca de mult birouri de consult pentru sugari. Asistenta pentru sugari a fost in fapt punctul de start al asociatiilor de Cruce Rosie. Scopul a fost acela de a reduce mortalitatea infantila printr-o mai buna igiena si alimentatie. Asistenta de cartier facea aceasta munca. Cand birourile de consult au fost puse pe roate s-a ivit necesitatea avizului dat de medic. Asociatiile de Cruce Rosie au antrenat medicii pentru a face aceasta munca cate ore pe saptamana. Numai rareori aceasta a fost posibila - a fost cazul mai ales in mediul rural - unde medicul de familie controla sugarii inscrisi in circumscriptia sa. Lucrul acesta a fost labil si pentru prescolari.
Cuprins:
Nota 1. medicul de familie, medicul cabinetelor şcolare |
sus  |
Controlul şi avizarea priveau mai ales igiena şi alimentaţia. Acum accentul cade pe dezvoltarea copilului. Acest control cuprindea, natural, circumstanţe ale prevenţiei primare (împotriva bolilor infecţioase) şi ale prevenţiei secundare (diagnosticul timpuriu pentru boli primite sau achiziţionate). Importante în acest sens sunt fenylcetonuria, luxaţia congenitală de coapsă, testiculele necoborate, sindromul Down şi malformaţii congenitale ale inimii9.
Din punctul de vedere al continuităţii, aceasta poate ridica o obiecţie, aceea că o astfel de cercetare nu este de făcut de către medicul de familie. Formele de început ale dezvoltării copilului pot aduce informaţii despre modelul de reactivitate ulterioară la boli. Interacţiunea dintre mamă şi copil este de asemenea importantă pentru cunoaşterea modelului. Medicul de familie are contact cu mama şi copilul la cererea, în ultimă instanţa, de rezolvare a suferinţelor şi bolilor.
Medicul şcolar vede copilul de câteva ori în timpul cursului primar. Şi aici este vorba, în afara descoperirii de anormalităţi şi boli, mai ales de urmărirea dezvoltării copilului.
Dacă medicul de familie vrea să efectueze el însuşi controlul sugarilor, preşcolarilor şi şcolarilor, şi să înregistreze datele de dezvoltare ale acestora, atunci aceste date vor deveni foarte importante pentru cunoaşterea evoluţiei ulterioare pe parcursul vieţii, evoluţiei modelului de reactivitate şi a dezvoltării corporale şi mentale. Acum nu mai este cazul să fie transmise medicului de familie datele înregistrate.
Nota 2. inegalităţi sociale În faţa morţii" |
sus |
în Olanda nu este posibilă obţinerea de cifre ale mortalităţii funcţie de grupele de venituri, educaţie şi profesionale. Aceasta este consecinţa felului în care sunt înregistrate decesurile. Acestea nu conţin date sociale. Datorită cercetărilor - şi unor comparări parţiale - datele oferite de alte ţări ne permit totuşi o cunoaştere a acestui aspect. Este vorba de comparaţii cu Franţa, Anglia şi Norvegia, şi chiar cu Australia.
Din datele australiene reiese că există o deosebire vizibilă între grupele profesionale. De exemplu, în 1970-1972, cifrele standardizate de deces (media la 1000) au fost, pentru specialiştii din domeniul social, tehnic şi profesional, de 88,6, iar pentru muncitorii minieri si de explorări miniere, de 162,5.
Statisticile franceze iau în calcul expectanţa de viaţă pe diferite categorii profesionale. Din tabelul 7-1 reiese că durata medie de viaţă după vârsta de douăzeci şi cinci de ani la învăţători este de 40,9 ani, iar la muncitorii necalificaţi este de 32,9 - o diferenţă de opt ani. Remarcabil este între altele,
Tabelul 7-1
Şansa de viaţă (între 35 şi 75 de ani) şi durata de viaţă medie după vârsta de
35 de ani.
Franţa, bărbaţi, perioada 1955-1971.
Categorii şansa de viaţă durata medie de
profesionale între 35 si 75 viaţă după vârsta
de ani (la 1000) de \'35 de ani
profesori 574 40,9
cadre superioare şi profesii libere 551 40,5
RK-spirituale 524 39,5
cadre medii (în general) 518 39,3
tehnicieni 507 39,0
cadre medii (sector particular) 489 38,5
proprietari agricoli 473 38,0
supraveghetori 472 37,8
muncitori calificaţi (în general) 446 37,3
funcţionari (în general) 448 37,2
vânzători şi furnizori 460 37,6
funcţionari (sect. particular) 448 37,4
muncitori practicanţi (în general) 406 36,0
muncitori calificaţi (sect. particular) 380 35,6
muncitori agricoli 356 34,8
muncitori practicanţi(sect. particular) 362 34,7
muncitori necalificati 310 32,9
faptul că cei ce lucrează în sectorul de stat au o mai lungă durată de viaţă decât cei din sectorul particular. Unele explicaţii posibile ar fi a criterii mai stringente de selecţie în sectorul de stat, prin care cei cu sănătate şubredă sunt eliminaţi, b condiţii de muncă mai puţin grele, c mai puţine accidente de muncă, d un nivel mai ridicat al educaţiei. Văzute în timp, şansele de viaţă pentru toate categoriile se pare ca s-au îmbunătăţit între 1955 şi 1971, în afara muncitorilor agricoli, muncitorilor calificaţi (sectorul privat) şi muncitorii practicanţi.
Agricultorii şi muncitorii agricoli din Norvegia au, din contră, cea mai ridicată şansă de viaţă, iar funcţionarii, cea mai scăzută. Din rândul ultimilor fac parte mai ales oamenii de serviciu, personalul hotelier, personalul din serviciul domestic (cameriste, bucătari etc.). De asemenea, la personalul pentru munca de jos în navigaţie, pescari, mineri, muncitorii din porturi, reprezentanţi (cei ce fac munca de reprezentanţă) şi la artişti, cifrele de deces sunt ridicate.
In Anglia se găsesc cifre analoge. în clasele superioare, expectanţa medie de viaţă este de 70,91 de ani, în cele de jos, de 65,79 de ani - o diferenţă de 5,12 ani. Diferenţa este vizibilă mai ales la vârstele între 20 şi\'34 de ani.
Suntem înclinaţi să punem diferenţele din statisticile de deces în legătură cu următorii factori:
a a lucra sau nu în aer liber;
b diferenţe în venit, educaţie şi cunoştinţe/informaţii medicale (prevenţie);
c riscuri legate direct de muncă (zgomot, materiale toxice, oboseală, maşini şi altele asemenea).
Diferenţele dintre clase în privinţa morţii sunt aproape în totalitate de regăsit în cauzele decesului, iar acestea se ierarhizează în acelaşi fel. Cele mai indiscutabile diferenţe sociale exprimate în diferenţele în privinţa morţii se referă la bolile parazitare, accidente, otrăviri şi violenţă, boli ale organelor respiratorii, alcoolism, ciroze la ficat (Franţa), şi boli de inimă şi circulatorii. O caracteristică de remarcat este cifra scăzută de deces la bolile de mai sus la agricultori şi muncitorii forestieri, şi cifra ridicată de deces la muncitorii necalificaţi, muncitorii din transporturi, personalul din magazine, personalul hotelier, personalul administrativ (Australia), comercianţi şi comis-voiajori (Franţa). Cifra mai scăzută în cazul agricultorilor este relativ mai scăzută funcţie de o serie de noi forme de muncă în acest sector.
De asemenea, s-a cercetat determinarea cifrelor ridicate de deces de către anumite cauze ale morţii. Astfel a reieşit că ciroza la ficat (abuzul de alcool, alimentaţia inadecvată) este strâns corelată cu exercitarea unor profesii: sectorul hotelier, navigaţie, ziarişti, scriitori, medici, antreprenori. De asemenea sinuciderea este destul de corelată cu profesia: persoanele din sectorul medical (au la dispoziţie mijloace), forestieri, telegrafişti, matrozi (singurătatea).
Se consideră. în general, că anumite profesii sunt alese tocmai pentru că acestea sunt mai permisive la o situaţie sănătoasă de muncă. Nu profesia determină cauza morţii, ci alegerea profesiei. Deci, profesia exercitată este o indicaţie pentru apartenenţa la grupele de risc ridicat.
Nota 1. medicul de familie, medicul cabinetelor şcolare
