Medicul de familie trebuie sa faca uz, in acordarea ajutorului, de componente specifice locului lui in cadrul serviciilor medicale. Tocmai de aceea, exista posibilitatea ca el sa fie consultat de pacientii sai, in cursul anilor, asupra unei diversitati de probleme.
El este astfel in situatia de a avea de a face cu ei in diferite circumstante. El inta sa-si cunoasca pacientul dupa reactiile acestuia atunci cand este bolnav, atat fizic cat si psihic. Medicul de familie poate ajunge la cunoasterea felului in care pacientul abordeaza problemele si reactioneaza la stres. De aceea, medicul de familie poate eventual sa anticipeze comportamentul pacientului.
De asemenea, medicul de familie poate tine cont de sensibilitatea la anumite medicamente, de lipsa de rezistenta la anumite cauze de imbolnavire sau de faptul ca cine apartine unui grup de risc, printre altele, datorita unei boli antecedente.
Cuprins:
Introducere |
sus  |
în capitolul 2 au fost reproduse unele caracteristici ale medicinii medicului de familie care, împreună, determină faţa medicinii familiei. Acestea sunt: a medicina cursului vieţii: b medicina integrală şi c medicina întregii familii sau de familie. Dacă medităm asupra semnificaţiei acestora reiese imediat faptul că aceste trei faţete ale medicinii familiei se află într-o strânsă interdependenţă. Pentru abordarea integrală, centrală este interacţiunea dintre corp, spirit şi mediu. Dar şi în cadrul medicinii cursului vieţii, schimburile dintre corp şi spirit joacă un rol. De asemenea în interacţiunile intrafamiliale corpul şi spiritul se corelează. Aceste trei faţete nucleare ale medicinii familiei sunt în realitate de neseparat.
Pe baza relaţiei episodice sau continue cu pacientul, medicul de familie este în situaţia de a include în consideraţiile sale ceea ce se petrece pe parcursul vieţii pacientului respectiv. El poate obţine o cunoaştere a suferinţelor şi bolilor unui pacient în baza experienţelor trecute avute cu acesta Faptul îşi poate da roadele atât pe terenul diagnosticării cât şi pe cel terapeutic. Dar numai rareori va avea ocazia un medic de familie să urmărească un pacient pe toată durata vieţii lui. Fie şi numai prin creşterea mobilităţii populaţiei există în prezent şansa de a reduce relaţia care în trecut era de foarte lungă durată.
Mai ales în noile cartiere, partea fluctuantă a populaţiei este foarte mare. Cu toate acestea în general practica medicală constă dintr-o parte stabilă, nucleul, şi dintr-una temporar fluctuantă. De asemenea, chiar dacă un contact nu se stabileşte pe zeci de ani, ci numai pe câţiva ani, posibilitatea de a ţine seama de cursul vieţii rămâne o componentă importantă. La aceasta formarea unui fişier bun poate aduce o contribuţie importantă, dar nu mai puţin importantă este selectivitatea, orientarea medicului de familie. Dacă el vrea să întreprindă ceea ce este necesar pentru medicina cursului vieţii, atunci el va avea grijă să culeagă informaţiile privitoare la aceasta şi le va include în evaluările şi consideraţiile pe care le face fără ca să existe o relaţie de zeci de ani. Bineînţeles că, în cazul unei relaţii de mai lungă durată, cresc foarte mult şansele de a avea un tablou mai detaliat. De asemenea, chiar dacă în dosar există date detaliate, totuşi medicul de familie va putea ajunge mai repede şi mai uşor la un diagnostic şi un tratament potrivit, pe baza propriei experienţe cu un pacient. Lucrul acesta este dependent de următoarele:
Procesul de diagnosticare al medicului de familie cuprinde manipularea unor ipoteze formulate mai înainte care apoi fie se fixează, fie se resping (vezi despre aceasta capitolul 8). Ipotezele sunt specificate, pe de o parte, de suferinţele şi simptomele pe care le are pacientul; iar pe de altă parte, de caracteristicile pacientului. Acest proces de formare a ipotezelor are loc într-un prim stadiu al consultului şi se petrece în ultimă instanţă în conştiinţa medicului de familie. Cu cât dispune el de mai multe informaţii, cu atât este influenţat favorabil procesul de formare a ipotezelor. Citirea dosarului pacientului poate rezolva acest lucru numai în parte: ipotezele care pot decurge din consultarea dosarului sunt importante numai într-un stadiu ulterior. Consecinţele cunoaşterii pe durată lungă a unei persoane pentru formularea unui plan de tratament sunt analoge duratei, dar mai puţin de adâncime. Tratamentul va fi construit în deliberare cu pacientul numai în a doua fază, în care există mai multe posibilităţi de a prelucra trăsături ale cursului vieţii. Acelaşi lucru este valabil pentru prevenire.
Vom discuta acum o serie de aspecte care sunt importante pentru ajutorul acordat de către medicul de familie.
Istoria naturală a bolilor |
sus |
Frecvenţa de apariţie a unei boli joacă un rol important în generarea ipotezelor pentru procesul de diagnosticare sau în deliberarea asupra diagnozelor. Bolile care apar foarte frecvent sunt mai repede luate în consideraţie decât cele mai puţin frecvente.
Acum se pare că bolile se manifestă cu frecvenţe diferite pe parcursul vieţii. Lucrul acesta este de stabilit cu precizie în studiile de morbiditate din practica medicului de familie. Fey1 a descris patru tipuri de corelare a apariţiei bolilor cu vârsta.
Tipul I. 0*dată pentru totdeauna
Manifestarea acestor boli este, în principiu, nevindecabilă, în timp ce urmările lor pot fi combătute. Pacientul rămâne deci suferind de acea boală. Exemple din această categorie sunt: afecţiuni congenitale ca mongolismul, fenilcetonuria şi fibroza cistică. Dar şi boli neprovenite din naştere, ca diabetul, hipertiroidia şi hemiplegia, o dată instalate, rămân pe tot restul vieţii.
Mulţi copii suferă de boli care mai târziu vor apărea fie mult mai rar, fie deloc. Se pare că aceste boli sunt învinse spontan. Cel mai clar exemplu de acest fel sunt infecţiile căilor respiratorii superioare, care apar mai ales între al treilea şi al patrulea an de viaţă.
După trecerea completă a infecţiilor, apare o rezistenţă certă, ceea ce duce la o scădere a frecvenţei acestora. Cel de-al patrulea an de viaţă înseamnă startul pentru apariţia unui numâr de boli pentru că copiii merg la grădiniţă care este o sursă pentru multe infecţii. Pentru un număr de boli, copiii sunt imunizaţi pentru tot restul vieţii (chiar), de pildă pentru parotită şi varicelă. De asemenea, o serie de manifestări ca amigdale mărite, prepuţ lipit (neexprimat) sunt puternic legate de vârstă. Pseudoinflamarea diflerică în gât apare numai la copii. Apariţia bolilor din al doilea tip este ilustrată în figura 9-2.
O mare parte a bolilor decurg din procesele de îmbătrânire, din procesele de degenerare ale activităţii inimii şi circulaţiei, ale aparatului motor şi altele asemenea. Atât prevalenta cât şi gravitatea pot creşte în decursul anilor. Suferinţa de aceste boli este asemănătoare cu expunerea la noxe dăunătoare, ca fumatul, inhalarea de gaze şi substanţe toxice din întreprinderi. Obiceiurile de viaţă menţinute timp îndelungat, ca mişcarea fizică insuficientă, au de asemenea o influenţă.
Exemple ale acestui fel de boli sunt artroza, afecţiuni coronariene, hipertensiunea, afecţiuni maligne, bronşită cronică, cataractă şi surzenie datorată otosclerozei. Evoluţia acestor boli este dată în figura 9-3.
Această categorie de boli este rară în tinereţe, adolescenţă; ele încep în faza timpurie a adultului sau la vârstele medii. Adesea, ele au o evoluţie periodică sau intermitentă. O dată cu îmbătrânirea, aceste boli reapar. Câteva exemple: astma, migrena, dureri de coloană inferioară, febra fânului, ulcer duodenal şi infecţii urinare. Migrena este foarte probabil relaţionatâ de ciclul hormonal; durerile de mijloc sau coloană inferioară sunt legate de purtarea unor poveri fizice presupuse de exercitarea unei profesii; iar ulcerul duodenal, de trăirea unui stres. Evoluţia acestor boli este dată în figura 9-4.
Mai sunt şi afecţiuni care apar şi la tineri şi la bătrâni, şi mai puţin la vârstele medii. Pentru acestea există explicaţii diferite. Exemple: infecţii acute ale căilor respiratorii inferioare, constipaţie, hernia inghinală şi hidro-celul. Ele sunt schematizate în figura 9-4.
Până acum am pus accentul pe semnificaţia acestor tipuri pentru diagnostic. Cunoaşterea istoriei naturale a bolilor are însă implicaţii şi asupra terapiei şi medicinii preventive.
Consecinţe terapeutice |
sus |
Dacă un pacient ştie că un hemangiom, o fimoză sau amigdale mărite tind să se reducă sau să dispară spontan, atunci medicul se va opri de la o intervenţie prea rapidă. De o mare însemnătate din acest punct de vedere este imunitatea contra infecţiilor virale a copiilor între 4 şi 8 ani. Realizarea acesteia poate scuti pacientul de tratamente medicamentoase drastice şi poate, în plus, servi ca bază a informării părinţilor. Aceasta este valabilă şi pentru copii foarte mici care fac de mai multe ori "tuse şuierătoare din piept", o afecţiune a căilor respiratorii cu expectoraţie, deci cu caracter "astmatic", dar care, cu trecerea anilor, în majoritatea cazurilor, dispare de la sine.
CONSECINŢE ALE MEDICINII PREVENTIVE
Cunoaşterea evoluţiei bolilor are şi o importantă semnificaţie preventivă. Prin aceasta este posibilă stabilirea grupurilor de risc, care necesită o îngrijire specială. Lucrul acesta se poate efectua cel mai bine în cadrul sistemului de supraveghere (vezi capitolul 7).
Faptul cel mai clar este acela al încetăţenirii totale a administrării de vaccinuri, inoculări copiilor contra unei serii de "boli de copilărie". Momentan, se obişnuieşte vaccinarea sugarilor contra tusei convulsive, difteriei, tetanosului şi poliomielitei, cu vaccinul ADPA, ca şi contra rujeolei. în al patrulea an de viaţă, are loc o revaccinare, rapel contra difteriei, tetanosului şi poliomielitei, repetată la vârsta de 9 ani, ca şi contra rujeolei. Fetele de 11 ani (deci înaintea maturizării organelor sexuale) sunt vaccinate contra pojarului. De asemenea, sunt de luat în baza evoluţiei o serie de măsuri pre-ventiv-secundare.
Persoanele în vârstă pot fi controlate de hipertensiune, de tensiunea globului ocular (în legătură cu riscul de glaucom) etc. Acestea controale au sens în ultimă instanţă numai dacă li se asociază consecinţe terapeutice.
Toate acestea sunt în fapt consideraţii de ordin epidemiologie care se leagă de vârstă şi, prin aceasta, de cursul vieţii. Mai sunt însă şi o serie de factori care sunt legaţi mult mai mult de persoana pacientului, care fac parte din istoria individuală de viaţă. Factorii care urmează fac parte dintre aceştia.
A avea boli deja făcute |
sus |
A avea boli deja făcute poate avea consecinţe foarte divergente pentru acordarea ajutorului.
a Este posibil ca o anume boală să aducă imunitate pentru acea boală. Consecinţa acestui fapt este că o perioadă ulterioară suferinţei de aceastăboală, medicul să nu se mai preocupe deloc sau aproape deloc de ea . Se mai poale însă ca imunitatea să fie câştigată numai după un număr de reveniri ale bolii. Pe drumul către câştigarea imunităţii, medicul de familie va ajuta şi pe cei din jur (îngrijitori, tutori sau familie) prin informare potrivită.
b Este de asemenea posibil ca un proces de boală trecut sau prezent să fie cumva adus înapoi, pe poziţia de denominator comunitar. Astfel, o constituţie alergică putea avea în trecui mai repede o evoluţie către bronşită astmatică, iar acum către afecţiuni alergice ale pielii. O boală deja făcută în trecut poate face boala prezentă mai de înţeles şi mai explicabilă, ceea ce poate avea, printre altele, semnificaţie terapeutică, dar şi prognostică.
c O a treia posibilitate este că o boală avută în trecut poate aduce cu sine un mai mare risc pentru alte afecţiuni. Un exemplu în acest sens este faptul de a fi avut poliomielită care lasă în urmă riscul de creştere disproporţionată a unui picior sau de atrofie musculară. La vârste mai avansate, aceasta, prin intermediul suprasolicitării părţii contrare, poale duce la artrită de deformare.
d Mai este posibil ca un proces cronic de boală din trecui să fie redez-voltat, de pildă diabetul zaharat. O astfel de situaţie creează un mare risc pentru apariţia unui mare număr de afecţiuni. O infecţie a pielii poate lua forme foarte grave la un diabetic; răniri ale degetelor de la picioare la un astfel de pacient are urmări dezastruoase. în ultimă instanţă, boala însăşi poate duce la complicaţii: anormalităţi vasculare cu, de pildă, deteriorări coronariene sau cerebrale, afecţiuni ale vederii datorită anormalităţilor de retină.
e O afecţiune evident în progresie poate reclama stoparea alteia, de exemplu, o tumoare canceroasă mamarâ bine diagnosticată şi tratată. Dacă la o astfel de pacientă apar ulterior suferinţe şi semne de boală, alunei se vor lua în considerare posibilele urmări ale tumorii.
De pildă, dacă pacienta se plânge de dureri ale coloanei inferioare, atunci este posibil ca acestea să fie cauzate de o metastază a coloanei vertebrale. Aceasta înseamnă că medicul de familie va lua mereu în calcul această diagnoză pentru această pacientă.
f Mai este posibil ca o suferinţă sau suferinţe diferite să apară cu o periodicitate certă, de exemplu primăvara sau o dată la câţiva (puţini) ani. Acestea pot privi atâi probleme psihice, senzaţii depresive, cât şi dureri somatice. Această periodicitate se poate trage dinir-un fel endogen de a fi depresiv. Dacă un pacient se plânge în principal de dureri fizice - de exemplu, dureri vagi în partea superioară a stomacului - atunci depresia endogenă este adesea uşor de recunoscut. Caracterul periodic poate indica medicului de familie calea cea bună.
Reacţii excepţionale la agenţii de boală |
sus |
Sunt pacienţi care nu se refac satisfăcător după o repetată îmbolnăvire bacteriană sau, uneori, infecţie virală. Ei cad repede pradă unei boliinfecţioase, sunt victime ale fiecărei epidemii şi, când sunt bolnavi, atunci sunt foarte grav. Dacă apare o astfel de situaţie, medicul de familie va trebui să se încreadă mai puţin în mecanismele naturale de restabilire, şi va combate mult mai activ bolile infecţioase cu antibiotice, între altele. El va trebui de asemenea să controleze aceşti pacienţi cu mai mare grijă decât ar cere uzanţa.
Există o mare diferenţă în reacţiile la factorii de îmbolnăvire. Unii pacienţi fac forme grave, cu temperaturi înalte; alţii abia dacă manifestă unele semne. Medicul de familie va ţine cont de aceste diferenţe în prescrierea tratamentului. Acelaşi lucru este valabil pentru copiii mici care sunt mai predispusi la a face "febră cu convulsii"
. Ei pot fi protejaţi contra unei febre mari pe cale de apariţie printr-o profilaxie anti-epileptică.
Unii indivizi sunt sensibili la anumite boli infecţioase datorită faptului că ei au o anormalitate congenitală sau nu, ceea ce îi face deosebit de sensibili. Astfel, o strictură a uretrei sau pyelum anormal poate mări riscul la infecţii urinare. Anormalităţi ale căilor respiratorii pot predispune la apariţia infecţiilor acestor căi. Aceasta este valabilă şi pentru disproporţia naso-faringeană, mai cu seamă a implantării trompei lui Eustache. Ele pot predispune la catarul trompei sau influenţa otita medie.
A FI NEAPĂRAT CONTRA ANUMITOR BOLI
în afara influenţelor provenite din familia nucleu sau cea lărgită, despre care se va vorbi în capitolul consacrat medicinii familiei, fiecare se află sub influenţa mediului care poate predispune la îmbolnăvire. Toţi suntem supuşi la o parte a acestor influenţe, altele sunt mai specific legate de modul de viaţă. Foarte importante sunt cele care decurg din condiţiile de muncă, ce pot duce la boli profesionale. Convieţuirea în condiţiile industrializării constă în inhalarea foarte multor noxe, mai cu seamă chimice şi fizice, care constituie agenţi de boală. Uneori, aceştia sunt atât de specifici, încât nu sunt uşor de recunoscut. De aceea este nevoie de medici de întreprindere. Consultarea cu aceştia din urmă decurge din apariţia de boli şi afecţiuni mai puţin obişnuite.
Modul de viaţă are de asemenea influenţă asupra felului în care decurg bolile, de exemplu, viaţa sexuală neregulată, circulaţia în medii neigienice, fumatul, abuzul de alcool şi utilizarea drogurilor.
Reacţia la tratamentul medicamentos |
sus |
Nu de puţine ori se întâmplă ca un pacient să fie sensibil la anumite medicamente, sau dezvoltă o sensibilitate la anumite medicamente. Acestea pot duce la reacţii alergice mai mult sau mai puţin violente, şi apar des la antibiotice. Unii pacienţi nu suportă anumite medicamente. Ele pot, de pildă, cauza dureri de stomac sau colon (acetosalicilice). O mare deosebire de reacţii se poate înregistra la produse farmaceutice ca sedaiive, tranchilizante şi somnifere. Medicul de familie va trebui să fie la curent cu aceste sensibilităţi şi diferenţieri în reacţie, şi să aleagă nu numai medicamentul, ci şi doza potrivită.
ABORDAREA EVENIMENTELOR IMPORTANTE
Pe parcursul vieţii omul învaţă să reacţioneze mai bine sau mai rău la evenimentele stresante şi devine şi mai echipat cu disponibilităţi şi mecanisme proprii care intervin în exprimarea comportamentală a trăirii stresului. In legătură cu acestea, sunt de diferenţiat următoarele trei straturi.
Modele de reacţie determinate filogenetic
Organismele care au supravieţuit în trecutul îndepărtat au reuşit datorită faptului că au ştiut să se adapteze mediului lor, şi au ştiut răspunde adecvat la cerinţele acestuia. Lucrul acesta a fost valabil şi pentru oamenii care posedă o serie de modele de reacţie şi disponibilităţi moştenite. Acestea formează ca un fel de fundal al comportamentului în generai şi al reacţiei Ia stres.
Modele de reacţie determinate ontogenetic
Pe baza constituţională preconstruită, omul învaţă să dezvolte, începând de la naştere, anumite modele de adaptare. Aceste modele se instalează în relaţia cu mediul şi cu cei ce-1 îngrijesc, prin experimentarea recompensei şi pedepsei şi prin imitare. Prin acestea, individul dezvoltă relativ puternic anumite modele personale. Acestea sunt însă parţial determinate cultural, în funcţie de aşteptările celorlalţi şi de comportamentul celor din jur.
Acest proces se derulează în cea mai mare parte, în mod inconştient. Astfel, un om îşi prelucrează propria dispoziţie.
Acţionarea în situaţii concrete
Echipai cu calităţi constituţionale şi disponibilităţi sau dispoziţii, un om trebuie să acţioneze în situaţii concrete. Schimbările se succed pentru că poziţia omului în comunitate se schimbă mereu în cursul vieţii. Dar şi societatea, comunitatea însăşi se schimbă, cu siguranţă în timpurile moderne. Acestea sunt esenţial caracterizate de rapiditatea schimbării. De aceea, uneori lipsesc sau sunt insuficiente posibilităţile deja învăţate de reacţie, modul uzual de a reacţiona la evenimente intervenite. Dar omul trebuie mereu să reacţioneze la situaţii în schimbare. Semnificaţia situaţiilor se schimbă şi ea, deci riscul de a nu şti să reacţionezi adecvat creşte mult în comparaţie cu cel dintr-o societate stabilă. Societatea prezentă solicită mult procesul de adaptare. Astfel se face că o adaptare nu este întotdeauna de descris ca fiind un răspuns potrivit. Adaptare înseamnă deci nu numai a te potrivi pe tine la ceva. a te face convenabil, ci şi a opune rezistenţă la ceva. Prin cea din urmă, omul este adesea în împrejurarea de a schimba o situaţie.
Aceasta înseamnă că omul nu trebuie să se simtă neputincios în faţa schimbărilor şi proceselor sociale. Lucrul acesta reclamă ca omul să nu se piardă în acţiuni infructuoase. Este vorba de a evita insuccesul unei acţiuni de opunere la ceva (vezi şi capitolul 5, nota 3). Este deci important ca medicul de familie să cunoască procesele de soluţionare a diferitelor probleme de către pacient, care este deci rezultanta celor trei straturi descrise mai sus. Lucrul acesta este important pentru bolile deja apărute ca şi pentru cele încă neapărute.
Istoria de viaţă, experienţele prin care cineva a trecut determină parţial semnificaţia pe care o au evenimentele. Acestea pot apărea ca fiind legate şi în acord cu experienţe trecute. Acestea pot fi în mod inconştient întărite în stadii timpurii ale vieţii; experienţele din copilărie se pot acumula inconştient, altele pot fi date uitării. Ele continuă însă să acţioneze în stadiile târzii; ele cheamă asocierea cu alte experienţe şi întâmplări. Acest întreg complex din istoria unui om este cu totul unic. De aceea, semnificaţia ultimă a unui eveniment este racordată la întreaga viaţă a unui om. Ca urmare, măsura în care cineva resimte povara unui stres este strict individuală. Numai el însuşi poate şti adevărata semnificaţie!
Maniera de a formula suferinţa |
sus |
Felul în care sunt formulate plângerile, suferinţele, atenţia pe care pacientul o acordă sieşi sunt de asemenea determinante personale. Acestea, ca şi felul în care se percepe stresul sunt şi ele rezultanta naturii şi culturii, şi alimentării (în sensul achiziţionării prin învăţare). Un pacient va fi înclinat să diminueze prezentarea suferinţelor, un altul le va amplifica.
Primul este înclinat să ceară repede ajutor şi sprijin, celălalt este înclinat să amâne cererea. Pentru cel ce acordă ajutorul este de mare importanţă să cunoască maniera de prezentare a suferinţelor. Astfel, suferinţele şi bolile pot fi mai bine evaluate la adevărata valoare, şi se poate interveni ca atare.
SCHMIBĂRI ALE CURSULUI VIEŢII
în viaţa omului vin perioade care se caracterizează prin schimbări mari. Cele mai importante astfel de perioade sunt pubertatea şi postmenopauza. Amândouă sunt de remarcat atât prin procesele de schimbare fizică, cât şi prin schimbările psihosociale. Schimbările biologice formează, desigur, faţeta cea mai importantă, dar cele psihosociale sunt şi ele de o mare semnificaţie pentru trăirea acestor faze. Pubertatea se remarcă mai ales prin dezvoltarea personalităţii şi a propriului sistem de evaluare, prin creşterea responsabilităţii asumate şi printr-o creştere a poziţiei de sine stătătoare.
Oamenii care devin adulţi primesc un întreg arsenal de rezolvări ale problemelor. Perioada premergătoare constă în observarea modelelor adulte şi renunţare la cele din copilărie. Nu este nici o mirare că acest proces se cuplează cu şocuri şi convulsii, convulsii care pot duce la stres tot astfel cum se poate ca ele să tulbure rezolvarea temporar armonioasă a problemelor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru perioada postmenopauza. Au loc, bineînţeles, schimbări corporale, dar factorii care au importanţă sunt alţii. Zeijlmans2 numeşte următorii:
a Probleme psihologice care decurg din faptul de a fi devenii neroditoare.
b Probleme psihologice care decurg din faptul că. de pildă, copiii părăsesc casa, probleme de identitate şi de relaţionare cu partenerul.
c Probleme legate de procesul de îmbătrânire. Situaţiile pot fi trăite altfel în această perioadă când apare ideea de sfârşit al existenţei. Alte modele de comportament trebuie învăţate. Aceasta înseamnă un risc mai mare de stres şi o diminuare temporară a capacităţii de soluţionare a problemelor.
Adaptarea nu este pusă la încercare numai de aceste perioade, ci şi de alte schimbări din cursul vieţii3.
d Un curs obstrucţionat al carierei; o contradicţie între cerinţele sociale şi rezultate.
e Ajungerea la vârf, unde se termină posibilităţile de avansare.
A coborî pe linia vieţii înseamnă a valorifica (financiar) mai greu poziţia socială.
Schimbări intervenite în muncă, mutarea cu locuinţa, divorţul, moartea unui partener sau pierderea unui copil pot fi atât de greu receptate încât să nu mai existe nici o capacitate de răspuns.
Medicul de familie va trebui să privească un pacient care traversează astfel de faze ca unul la care riscurile de îmbolnăvire sunt mărite, şi să-i acorde atenţie mai mare.
Descriere generală |
sus |
Trebuie să se realizeze că medicina cursului vieţii joacă un rol dificil de diferenţiat în medicina familiei. Adesea, nu suntem cu totul conştienţi de acest rol, pentru că sunt internalizate şi cunoaşterea pacientului şi experienţele comune, care nu sunt întotdeauna conştient prezente. Totuşi, se face uz de fixarea în memorie a cunoştinţelor despre pacient, a cunoaşterii tablourilor bolilor în procesul ipoteiico-deductiv de formare a ipotezelor, care intervine în timpul formulării diagnosticului. Faptul acesta este de o mare valoare în cazul unei relaţii îndelungate cu pacientul, când medicul de familie pune în aplicare toată cunoaşterea sa asupra multiplelor faţete ale pacientului: bolile pe care acesta le-a avut în irecut, posibilele urmări ale acestora, comportamentul de boală pe parcursul episoadelor trecute, reacţiile acestuia la circumstanţe stresante. Medicul de familie realizează pe jumătate conştient care sunt împrejurările de viaţă ale pacientului şi ce influenţă ar putea avea acestea asupra naturii şi conţinutului suferinţelor sale.
Totuşi, este important ca aceste date cu privire la cursul vieţii să nu fie lăsate să se depoziteze inconştient sau pe jumătate conştient, ci să fie aduse Ia lumina zilei şi, pe cât posibil, înregistrate. Pacientul va schimba medicul de familie mai devreme sau mai târziu, fie prin propria alegere, fie prin forţa împrejurărilor.
Este deci important ca, prin intermediul înregistrării acestor date asupra cursului vieţii, noul medic de familie să le poată folosi în diagnosticare şi tratament. Se cade deci ca ele să fie manipulate de o manieră conştientă. Numai în acest fel îşi poate câştiga dreptul continuitatea relaţiei, care este una din trăsăturile esenţiale ale medicinii medicului de familie.
ÎNCHEIERE
Cursul vieţii unui pacient este deci determinat de factorii ereditari şi culturali, şi de experienţele personale, cursul vieţii unui om, istoria lui îl fac pe fiecare ceea ce este. în funcţie de cât de bine învaţă medicul de familie acest lucru, respectul lui pentru oameni va creşte. Acest respect este condiţia de bază pentru a sta alături de el în modul cel mai potrivit, pentru a da un sfat, pentru a-1 trata şi a-l asculta. Fără respect, o comunicare adevărată nu există.
Recunoaşterea medicinii cursului vieţii este, în fapt, o pledoarie implicită pentru o relaţie pe ani în şir dintre pacient şi medicul de familie. Lucrul acesta este în contradicţie cu, de pildă, formarea de centre medicale sau de practici, circumscripţii de grup. Dar acestea sunt însă binevenite dacă, în cadrul lor, un pacient are un acelaşi medic al lui4. Creşterea mobilităţii populaţiei poate sta însă parţial în calea unei relaţii de lungă durată.
Introducere
