In ultimii ani au fost obtinute numeroase succese in studierea uneia dintre cele mai actuale probleme ale neuropediatriei - sindromul lipsei de atentie/hiperactivitatii la copii. Copin cu sindromul lipsei de atentie au un intelect normal sau ridicat, dar cu toate acestea inta prost la scoala. Pe linga greutatile in intare, sindromul lipsei de atentie se manifesta printr-o hiperactivitate motorie, prin defecte in concentrarea atentiei, comportament impulsiv, probleme in relatiile cu cei din jur. Trebuie sa obserm de asemenea ca sindromul lipsei de atentie se manifesta atit la copii, cit si la adulti. In ultimii ani a fost demonstrata natura genetica a acestui sindrom.
Disfunctie a sistemului nervos central
Sindromul lipsei de atentie/hiperactivitatii este o disfunctie a sistemului nervos central, care se manifesta prin greutati in concentrare si in mentinerea atentiei, prin
tulburari in intare si tulburari de memorie si, de asemenea, prin complicatii in transformarea informatiei exogene si endogene si a stimulilor.
Observind copin de virsta scolara cu tulburari de comportament, cum ar fi inhibitie motorie, comportament impulsiv, autorii au enuntat presupunerea ca una dintre cele mai importante cauze ale acestor schimbari este afectarea creierului de o etiologie necunoscuta, pe care au denumit-o afectare cerebrala minimala. Mai tirziu, sub aceasta denumire au fost adunate tulburarile de intare: greutatile specifice in deprinderea scrisului, cititului, numaratului; tulburari de perceptie si de vorbire.
Frecventa sindromului lipsei de atentie/hiperactivitatii riaza de la 2,2 la suta pina la 18 la suta la copin de virsta scolara. Practic, in fiecare clasa exista macar un copil cu acest sindrom. Baietii sufera in numar de doua ori mai mare de aceasta boala decit fetele.
Variantele sindromului lipsei de atentie/hiperactivitatii
Exista trei riante de sindrom al lipsei de atentie/hiperactivitatii in functie de simptomele clinice dominante:
- sindromul care imbina lipsa de atentie si hiperactivitatea;
- sindromul lipsei de atentie fara hiperactivitate;
- sindromul hiperactivitatii fara lipsa de atentie.
Unii cercetatori pun la indoiala unirea sindromului lipsei de atentie si al hiperactivitatii, pentru ca 40 la suta dintre bolnavi sufera numai din cauza lipsei de atentie, fara hiperactivitate. Lipsa atentiei fara hiperactivitate se obser mai ales la fete.
Sindromul lipsei de atentie poate fi primar, dar poate aparea si ca urmare a altor afectiuni, adica are un caracter secundar sau simptomatic (sindromuri determinate genetic, afectiuni psihice, consecinte ale afectarii de catre bolile infectioase a sistemului nervos central).
Majoritatea cercetatorilor propun o natura genetica a sindromului. In familiile copiilor cu acest sindrom exista de multe ori rude apropiate care au avut la virsta scolara tulburari analogice. In genealogia copiilor cu sindromul lipsei de atentie sint urmarite sindromul obsesiv (gindurile obsesive, ritualurile silite), ticurile. Este posibil sa existe o legatura determinata genetic intre tulburarile din creier in starile patologice date.
Afectiunea - determinata de mutatiile unor gene
Se presupune ca sindromul lipsei de atentie este determinat de mutatiile unor gene, care regleaza schimbul de dopamina. Se crede ca purtatorii genei mutante sint copin cu cel mai bine exprimata hiperactivitate.
Alaturi de factorii de risc genetici, mai exista factorii familiali, prenatali si perinatali de dezvoltare a sindromului lipsei de atentie/hiperactivitatii. In categoria factorilor familiali intra pozitia sociala mizera a familiei, prezenta unui cerc criminal, lipsa de intelegere intre parinti. Cei mai insemnati factori sint considerate tulburarile neuropsihiatrice,
alcoolismul si devierile in comportamentul sexual al mamei. Factorii de risc prenatali si perinatali de dezvoltare a acestui sindrom sint asfixierea nou-nascutului, consumul de alcool in timpul sarcinii, unele preparate medicamentoase, fumatul.
Se presupune ca la baza patogenezei sindromului stau tulburarile sistemului de activizare a formarii reticulare, care contribuie la coordonarea intarii si a memoriei, la transformarea informatiei si la mentinerea spontana a atentiei. Tulburarile functiei de activizare a formarii reticulare sint legate de
insuficienta de noradrenalina. Imposibilitatea unei prelucrari adecte a informatiei duce la aceea ca diferitii stimuli vizuali, sonori, emotionali devin pentru copil de prisos, provocind neliniste, agitatie si agresivitate.
Unele cercetari biochimice asupra copiilor cu sindromul lipsei de atentie/hiperactivitatii arata ca in creier este tulburat nu numai meolismul dopaminei, ci si al altor neuromediatori - serotonina si noradrenalina.
Pe linga formarea reticulara, o importanta foarte mare in patogeneza sindromului lipsei de atentie are disfunctia partii frontale. Una dintre confirmarile acestui fapt este asemanarea tulburarilor neuropsihologice la copin cu sindromul lipsei de atentie cu cele ale adultilor care au afectata partea frontala a creierului. In cazul unei tomografii a creierului, la 65 la suta dintre copin cu sindromul lipsei de atentie s-a descoperit o scadere a circulatiei in zona prefrontala a creierului in timpul efortului intelectual, in timp ce la copin normali acest lucru a aparut doar in 5 la suta dintre cazuri.
Criteriile de diagnostic si manifestarile clinice
Un diagnostic adect al sindromului lipsei de atentie/hiperactivitatii nu este posibil fara luarea in consideratie a unor criterii de diagnoza, printre care:
- prezenta la copil a lipsei de atentie si/sau hiperactivitatii;
- aparitia timpurie (inainte de virsta de 7 ani) a simptomelor si durata (mai mare de sase luni) a existentei lor;
- unele simptome se obser si acasa, si la scoala;
- simptomele nu sint o manifestare a altor afectiuni;
- tulburarea intarii si a functiilor sociale.
Diagnosticul acestui sindrom nu poate fi pus mai devreme de virsta de 5-6 ani, atunci cind devin vizibile greutatile in intare.
Copilul sufera de lipsa de atentie daca manifesta cel putin sase din urmatoarele simptome:
- nu acorda atentie detaliilor si greseste in ceea ce face;
- isi mentine atentia foarte greu la joaca si la lucru;
- nu aude ceea ce i se spune;
- nu este in stare sa urmeze unele instructiuni;
- nu poate organiza un joc sau o activitate;
- are probleme in indeplinirea unor exercitii care necesita o concentrare a atentiei de lunga durata;
- pierde foarte des unele lucruri;
- este distras foarte usor si destul de des;
- este uituc.
Copilul este hiperactiv daca in comportamentul lui sint prezente cinci din urmatoarele simptome:
- face miscari de prisos cu miinile sau picioarele;
- isi schimba locul foarte des;
- se misca foarte mult, atunci cind circumstantele nu permit acest lucru;
- nu se poate juca jocuri linistite;
- se gaseste tot timpul in miscare;
- vorbeste foarte mult.
Copilul este impulsiv, nu este capabil sa se opreasca sa se gindeasca inainte de a vorbi sau de a face ce, daca raspunde la o intrebare fara sa o asculte; nu isi poate astepta rindul; se amesteca in jocurile si conversatiile celorlalti.
Copin suferinzi se acomodeaza greu in societate
Intr-un procent insemnat, manifestarile clinice ale sindromului apar la virsta de 5-6 ani, dar adesea chiar din primul an de viata (acesti copii sufera de tulburari ale somnului si hiperagitatie). In viitor, copin acestia vor deveni neascultatori, se vor misca foarte mult, iar comportamentul lor putea fi cu greutate controlat de parinti. In afara de aceasta, copin care au suferit de sindromul lipsei de atentie fara hiperactivitate, in adolescenta pot fi pasivi, inerti, nu foarte emotionali.
Tulburarile de atentie si/sau fenomenul hiperactivitatii-impulsivitatii conduc la aceea ca un copil de virsta scolara cu un intelect normal sau ridicat are tulburari in deprinderea cititului si scrisului, nu isi poate indeplini temele de la scoala, face foarte multe greseli in exercitiile pe care le are de rezolt si nu vrea sa asculte de sfaturile adultilor. Copilul este un izvor de neliniste permanenta pentru cei din jur (parinti, pedagogi), pentru ca se amesteca in discutii si activitati straine, ia lucruri straine, se comporta adesea imprevizibil, reactioneaza excesiv la factori externi (reactia nu corespunde insa situatiei). Asemenea copii se adapteaza foarte greu intr-un colectiv, tendinta pronuntata de a fi lider nu are un fundament factic.
Prin prisma lipsei de rabdare si a impulsivitatii, ei intra foarte des in conflicte cu cei de o virsta cu ei sau cu profesorii, ceea ce aprofundeaza tulburarile in intare. Copilul nu este capabil sa preda consecintele comportamentului sau, nu recunoaste autoritatea, ceea ce poate conduce la actiuni antisociale.
Foarte des, comportamentul asocial se obser la virsta adolescentei, cind la copin cu sindromul lipsei de atentie/hiperactivitatii creste riscul adoptarii unui comportament inadect si al agresivitatii. Adolescentii cu o asemenea patologie sint inclinati catre adoptarea de timpuriu a fumatului si administrarea unor preparate de natura narcotica. Parintii copilului care sufera de sindromul lipsei de atentie si/sau hiperactivitatii se disting chiar ei adesea prin schimbari bruste ale starii psihice si prin impulsivitate. Exploziile de minie, actiunile agresive si dorinta copilului de a nu se comporta in concordanta cu regulile parintesti pot conduce la reactii necontrolate din partea parintilor si chiar la constringeri fizice.
In cazul examinarii unui copil cu sindrom al lipsei de atentie cu sau fara hiperactivitate, simptomatica neurologica lipseste de obicei. Se pot obser insuficienta motricitatii subtile, tulburari in coordonarea miscarilor, tulburari de vorbire.
Diagnosticul diferentiat al sindromului lipsei de atentie/hiperactivitatii trebuie realizat prin luarea in consideratie a tulburarilor de intare (discalculia,
dislexia etc.), a sindromurilor astenice pe fondul altor afectiuni, a afectiunilor glandei tiroide, a treptei usoare de oligofrenie si schizofrenie. Diagnosticul diferentiat este adesea ingreunat pentru ca acest sindrom poate fi insotit de alte afectiuni si stari, cel mai adesea cu o patologie psihiatrica (depresii, atacuri de panica, ginduri obsesive).
Terapie medicamentoasa si nemedicamentoasa
Sistemul de tratament si obserre a copiilor cu lipsa de atentie a fost prelucrat insuficient din cauza lipsei de claritate in ceea ce priveste patogeneza bolii. Cu toate acestea, se vorbeste despre mijloace de terapie medicamentoase si nemedicamentoase.
Corectarea nemedicamentoasa a acestui sindrom include metode de modificare a comportamentului, psihoterapie, corectare psihologica si neuropsihologica. Copilului i se recomanda un
regim crutator de intare - un numar minim de copii in clasa (nu mai mult de 12 ar fi ideal), o durata mica a cursurilor (pina la 30 de minute), punerea copilului in prima banca (contactul ochilor profesorului si copilului imbunatateste concentrarea atentiei).
Important din punctul de vedere al adaptarii sociale este educarea copilului cu un scop precis in ceea ce priveste normele de comportament pe care trebuie sa le adopte, pentru ca in comportamentul unor copii se obser ce asocial. Este necesar de asemenea lucrul psihoterapeutic cu parintii, pentru a nu aprecia comportamentul copilului ca unul huliganic si pentru a manifesta mai multa atentie si rabdare in masurile educative pe care le adopta. Parintii trebuie sa urmareasca regimul zilnic al copilului hiperactiv (perioada in care maninca, indeplinirea temelor pentru acasa, somnul), sa ii dea posibilitatea de a-si risipi energia in exces prin exercitii fizice, prin plimbari lungi si alergari.
Trebuie de asemenea evitata extenuarea in indeplinirea exercitiilor, pentru ca in acest fel poate creste hiperactivitatea. Copin hiperactivi sint foarte agitati, de aceea trebuie exclusa sau limitata participarea lor la masuri in care sint implicate foarte multe persoane. Pentru ca copilul intimpina greutati in concentrarea atentiei, trebuie sa i se dea un singur exercitiu intr-o perioada de timp determinata. Este de asemenea importanta alegerea partenerilor pentru joaca - prietenii copilului trebuie sa fie echilibrati si linistiti.
Terapia medicamentoasa a sindromului lipsei de atentie/hiperactivitatii consta in administrarea unor psihostimulatori, a unor antidepresive sau tranchilizante.
Cel mai bun rezultat al tratarii sindromului lipsei de atentie/hiperactivitatii este obtinut prin combinarea diferitelor metode de activitate psihologica (atit cu copilul, cit si cu parintii) si a terapiei medicamentoase.
Rezultatele sint destul de favorabile, pentru ca la cea mai mare parte a copiilor asemenea simptome dispar la virsta adulta. Treptat, pe masura cresterii copilului, tulburarile in sistemul neuromediator al creierului se compenseaza si o parte a simptomelor regreseaza.
Cu toate acestea, in 30-70 la suta dintre cazuri, manifestarile clinice ale sindromului lipsei de atentie/hiperactivitatii (impulsivitatea peste masura, irascibilitatea, lipsa de concentrare, uitarea, lipsa de rabdare, graba, schimbarile de dispozitie rapide si dese) se pot obser si la virsta adulta.
Factorii unei evolutii nefavorabile a acestui sindrom sint imbinarea cu afectiuni psihice, prezenta unei psihopatologii la mama, simptomele impulsivitatii chiar la bolnav. Adaptarea sociala a copiilor cu sindromul lipsei de atentie/hiperactivitatii poate fi obtinuta numai in conditiile unui interes manifestat deopotri de familie, scoala si societate.
