Ratia alimentara zilnica trebuie sa. cuprinda protide, lipide, glucide, saruri minerale si vitamine. Valoarea calorica a acestor principii alimentare nu este egala. Protidele furnizeaza 4 Cal/g, lipidele 9 Cal/g iar glucidele 4 Cal/g. Cu toate ca protidele si glucidele furnizeaza numar egal de calorii pe gram, ele nu pot fi inlocuite total in ratie. Aceasta pentru ca proteinele sunt substante plastice constitutionale, ele asigurand cresterea organismelor tinere, pe cand glucidele au doar valoare energetica.
Proteinele sunt componente esentiale ale materiei vii. Deoarece proteinele celulare sufera un permanent proces de uzura, refacerea lor are loc in principal prin aport proteic intertisular.
Sub actiunea sucului gastric acid si a secretiilor pro-teazice din intestinul subtire, proteinele alimentare sunt degradate hidrolitic in polipeptide si apoi in aminoacizi. La fondul comun al acizilor aminati cotribuie atat aminoacizii de origine alimentara cat si cei proniti din degradarea proteinelor tisulare. Aminoacizii din acest amestec vor fi folositi la sinteze pentru refacerea proteinelor proprii, sinteze ale unor substante azotate specializate (enzime si hormoni) sau in scopuri energetice.In cadrul homeostaziei meolice, mentinerea echilibrului azotat constituie o cerinta de importanta vitala. Aceasta se efectueaza gratie capacitatii organismului de a asigura un raport constant intre sinteza si degradarea proteica, intre aportul si eliminarea produsilor azotati.
Echilibrul azotat reprezinta diferenta dintre azotul in-gerat si cel excretat. Cand aportul este egal cu eliminarea se spune ca organismul este in echilibru azotat. Cand aportul depaseste eliminarea, corpul este in echilibru azotat pozitiv, iar cand elimnarea depaseste aportul, echilibrul azotat este negativ, organismul pierde azot.
Omul adult sanatos are nevoie de proteine pentru a inlocui ineviila pierdere de proteine tisulare. Cand sunt administrate cantitati suficiente de proteine pentru a acoperi fenomenul de uzura eliminarea si aportul de azot sunt in echilibru. Daca dieta contine proteine in exces, azotul pronit din acest surplus si neutilizat pentru reparari este excretat, si astfel echilibrul azotat se mentine. In inanitie sau in cazul unui aport scazut de proteine, individul continua sa excrete azotul pronit din distrugerea propriei sale protoplasme si astfel intra intr-un echilibru azotat negativ.
Cantitatea de proteine necesare pentru resilirea echilibrului azotat depinde foarte mult de continutul ratiei in celelalte doua principii alimentare glucide si lipide.
Explicatia consta in faptul ca omul nu poate consuma si digera suficiente cantitati de proteine pentru a-si satisface nevoile energetice. in aceste situatii organismul recurge la rezerle sale de glucide si lipide; dar dupa ce acestea au fost epuizate, sunt consumate elementele protidice din propriile tesuturi. Glucidele si lipidele sunt numite protectorii proteinelor deoarece prezenta lor in regimul alimentar, cruta proteinele tisulare de necesitatea de a furniza energie.
Sinteza proteinelor se efectueaza predominant in ficat si in tesutul conjunctiv. Pe langa sinteza, ficatul are rol si in stocarea unor proteine pentru necesitati e-nergetice, participa la hidroliza lanturilor peptidice, in transaminare, decarboxilare, caolizare, pana la formarea ureei si acidului uric.
La reglarea meolismului protidic participa hormonii. Unii au efecte anabolizante altii caolizante. Hormonii cu efect anabolizant ' hormonul de crestere,insulina, estrogenii si androgenii ' stimuleaza sinteza proteica din precursori aminati, diminueaza formarea ureei si cresc bilantul azotat.
Hormonii cu efect caolizant ' hormonii tiroidi-eni, glucocorticozii, glucagonul ' duc la un bilant azotat negativ printr-un caolism exagerat, cu Slabire excesiva si topirea masei musculare, pierderi in greutate, reducerea capacitatii de aparare imunitara etc.
Actiunea anabolizanta sau caolizanta a hormonilor variaza in functie de cantitatea, starea de nutritie si natura tesutului asupra caruia actioneaza.
Proteinele dau rezistenta fata de anumite boli deoarece pe baza lor se sintetizeaza gamaglobulinele si anticorpii. Ele au rol si in mentinerea tensiunii arteriale si a echilibrului acido-bazic precum si in procesele complexe de coagulare a sangelui.
Pentru mentinerea sanatatii este nevoie de un minim proteic ce corespunde la 1 g/kg greutate corporala, pentru omul adult. La copii in perioada de crestere minimul proteic este mai mare ' 2'3 g/kg greutate si zi din care cel putin jumatate trebuie sa fie proteine de origine animala.
Ratia proteica trebuie sa asigure 14'18o/0 din totalul ele calorii. Nu toate proteinele insa au aceeasi valoare nutritiva. Cele de origine animala sunt mai bogate in aminoacizi esentiali deci sunt mai valoroase. Acestea sunt asigurate prin consumarea laptelui si a produselor lactate, a carnii si a oualor, cu valoare mare biologica.
Alimentele de origine getala contin in general proteine de calitate inferioara cu aminoacizi neesentiali, dar care completeaza foarte bine celelalte alimente prin bogatia lor in saruri minerale si in vitamine.
Valoarea nutritiva a unei proteine depinde de constitutia ei in aminoacizi. Cu toate ca proteinele animale sunt superioare celor de origine getala, nu se poate face in aceasta privinta o generalizare. Aceasta depinde de aminoacizii din care este construita proteina animala sau getala.
Aminoacizii esentiali sunt aceia care nu pot fi sintetizati in organism in cantitati adecvate pentru o crestere si nutritie normala de aceea trebuiesc adusi prin alimentatie. Din cei 25 de aminoacizi identificati in proteine, zece sunt indispensabili (esentiali) pentru o crestere normala. Ei sunt urmatorii: treonina, valina, leuci -na, izoleucina, arginina, lizina, histidina, metionina, triptofanul si fenilalanina.
Gelatina ca si zeina din porumb sunt lipsite de tiro-zina si de triptofan si sunt foarte sarace in cistina. Un regim care contine ca singura proteina gelatina nu permite cresterea si nici mentinerea echilibrului azotat. Daca la acest regim se adauga aminoacizi care-i dipsesc, deficientele acestui regim sunt corectate. Gliadina din grau si faseolina din fasole au continut scazut in cistina si triptofan. Daca se adauga aminoacizii in care sunt deficitare, ele devin hranitoare. Cand deficienta proteinei in aminoacizi nu este prea mare cresterea poate fi promovata prin marirea procentajului ei din ratie.
Necesitatile in aminoacizi pentru formare de noi tesuturi (crestere) sunt mult mai stricte decat cele pentru reparare (conservarea organismului) deci pentru mentinerea echilibrului azotat la adult si prenirea pierderii in greutate. Unii aminoacizi esentiali pentru crestere pot lipsi la adult. Gliadina din grau care contine mai putin de lo/0 lizina este insuficineta pentru crestere, chiar cand este administrata in cantitati mari, dar poate fi suficienta ca singura sursa de proteine in cazul unui adult.
Proteinele cele mai adecvate pentru crestere sunt cele de origine animala si anume: lactoalbumina, cazeina din lapte ovoalbumina, ovovitelina, din oua proteinele din carne, glutenina (din grau), glutelina (din porumb) si glicina (din soia).
Unele proteine getale nu sunt capabile sa asigure cr\'estrea dar sunt adecvate pentru mentinerea echilibrului azotat: gliadina (din grau), legumina (din mazare), legumelina (din soia), faseolina (din fasole) si hordeina (din orz).
Rezulta ca o proteina incompleta poate fi utilizata in cazul cand insuficienta ei in unul sau mai multi aminoacizi este acoperita prin adaugare in regim a altor proteine bogate in elementele care lipsesc din prima. De exemplu, zeina administrata in orice cantitate este inadecvata atat pentru crestere, cat si pentru mentinerea echilibrului azotat. Lactalbumina administrata intr-o proportie mai mica de 8'9o/0 este incapabila sa determine o crestere normala. Totusi se constata o crestere si o nutritie normala printr-o dieta ce contine numai 4,5o/o lactalbumina, daca e completata cu 13,5o/0 zeina. in lactalbumina proportiile de tirptofan si cistina sunt mai mari decat in proteinele corpului. De aceea excesul acestor aminoacizi din lactalbumina, in loc sa fie degradat se combina cu aminoacizii din zeina (care altfel ar fi fost eliminati) pentru a forma proteine tisulare.
S-a constatat ca doua proteine incomplete, insa una continand din abundenta aminoacizi ce-i lipsesc celeilalte, se completeaza una pe alta. Astfel, valoarea biologica a celor doua proteine administrate impreuna poate fi mult mai mare decat suma valorilor lor, cand sunt administrate fiecare separat.
Daca se tine seama de relatiile complementare dintre proteinele aflate in alimente, se poate recurge la un consum de alimente mai -ieftine, realizandu-se totodata o stare de nutritie satisfacatoare.
Lipidele (grasimile) sunt substante energetice care trebuie sa asigure cea 25'30o/0 din necesarul caloric.
Lipidele alimentare sunt scindate in tubul digestiv sub actiunea lipazelor in acizi grasi si glicerol. Acizii grasi deniti hidrosolubili prin formarea unor complexe cu sarurile biliare, patrund in celulele epiteliale ale vi-lozitatilor intestinale, unde se combina cu acidul glice-rofosforic sau ,acidul fosfatidic si formeaza fosfolipide, si in cele din urma reapar sub forma de grasimi neutre. Acestea sunt transportate pe calea vaselor chilifere spre canalul toracic si astfel ajung apoi in circulatia generala.
Digestia si absorbtia lipidelor se intinde pe o perioada lunga. in consecinta atunci cand consumul energetic este mai indelungat in timp, dar este de intensitate mica se recomanda cresterea cantitatii de lipide in ratie. Cand insa consumul de energic este mai mare si are loc in timp scurt (in activitatea sportiva) se recomanda consumarea de preferinta a glucidelor, lipide de constitutie (continute in mentinerelieil
Dupa repartizarea lor in organism lipidele pot fi: lipide de constitutie (continut in membrane si mito-drii sub forma de lipoproteine; de depozit, dispuse in tesutul adipos, sursa importanta de energie pentru organism; de transport, reprezentate de lipidele plasma-tice (colesterol si trigliceride).
La nilul hepatocitului lipidele plasmatice se pot combina cu anumite proteine si rezulta lipoproteine. Ele reprezinta forma cea mai importanta de transport a lipidelor si au rol in meolizarea colesterolului.
Lipoproteinele bogate in trigliceride si chilomicronii formati la nilul peretelui intestinal, sunt meolizate in tesuti adipos, muscular si artere sub actiunea lipo-proteinlipazei ce hidrolizeaza trigliceridele si acizii grasi formati patrund in tesuturile respecti unde vor fi ca-olizati.
Acizii grasi proniti din alimente sau din surse endogene sunt caolizati prin beta-oxidare. Se formeaza acetil CoA, care se va oxida in continuare prin ciclul Krebs, eliberand o mare cantitate de energie. Fragmentele acetil CoA participa la sinteza colesterolului.
Principalele surse de grupari acetil CoA sunt glucoza, fructoza si aminoacizii. Aceste substante nelipidice contribuie atat la sinteza acizilor grasi cat si la formarea colesterolului si corpilor cetonici. Acizii grasi exo sau endogeni sunt esterificati cu colesterolul, altii participa la formarea fosfolipidelor sau la cea a trigliceridelor ' forma de depozit in tesutul adipos.
Colesterolul poate fi de origne alimentara deci exogen, si cel sintetizat in ficat piele si peretele intestinal-(endogen). in intestin colesterolul alimentar se uneste cu col eliminat din ficat, prin bila, si cu cel sintetizat in peretele intestinal (in total 2 g colesterol 24 de ore). O parte din el se va absorbi sub forma de chilomicroni iar alta parte se elimina prin fecale.In ficat colesterolul se caolizeaza prin transformarea sa in acizi biliari. O mica parte din colesterol si acizii biliari din intestin se resorb prin na porta si ajung la ficat din nou ' circuitul enterohepatic. Prin mijlocirea lui este reglata atat sinteza cat si degradarea colesterolului.
Atat lipidele simple cat si cele complexe indeplinesc in organism functii deosebit de importante. Din unii acizi grasi se formeaza prostaglandinele substante cu actiune hormonala importanta.
Glucidele reprezinta sursa principala de energie pentru organism. Ele trebuie sa acopere cea 50'55% din ratia calorica.
Desi energia se obtine si prin oxidarea proteinelor sau a acizilor grasi totusi, hidrocarbonatele reprezinta combustibilul preferential, deoarece se oxideaza total, iar produsii terminali (COc si HaO) sunt netoxici.
Glucidele mai indeplinesc functii plastice, participa la structura acizilor nucleici si a mucoplizaharidelor, au proprietati antitoxice si participa la meolismul intermediar al lipidelor.
Aportul exogen de glucide (amidon, glicogen, celuloza, glucoza, fructoza si galactoza) asigura aproximativ 50o/0 din caloriile necesare organismului, echivalent pentru un adult in greutate de 70 kg cu cea 400 g glucide (1600 Cal).
Exista si un aport endogen rezultat din transformarea lipidelor si a proteinelor (prin procesul de gluconeo-geneza) in glucide.
Produsii de degradare al glucidelor alimentare (glucoza, fructoza, galactoza) sunt absorbiti prin mucoasa intestinala si apoi prin na porta ajung la ficat. Celuloza si hemiceluloza nu pot fi degradate in intestinul subtire si ele se elimina ca atare.In ficat fructoza si galactoza se transforma in glucoza apoi este meolizata pe mai multe cai.
Glucoza este eliminata in circulatia generalia unde contribuie la mentinerea glicemiei (1 g/l). Sangele hiculeaza glucoza si la alte organe principale de meta-bolizare; la nilul creierului unde pe calea glicolizei anaerobe si aerobe, produce energie; in muschi unde pe calea glicolizei produce acid lactic si apoi prin oxidare in cadrul ciclului Krebs elibereaza energie. Acidul lactic format in muschi este transportat de sange la ficat unde prin reactii chimice si cu mijlocirea enzimelor specifice este retransformat in glucoza. Aceasta reprezinta o mare economie pentru organism. Caile meolice atat de diferite, implica si randamente energetice diferite.
In cazul unui aport insuficient de glucoza produsii de degradare ai glucozei musculare se transforma in alanina ' aminoacid glicoformator. Glucoza neoforma-ta se reintoarce in tesutul muscular si participa la procesele energetice.
In tesutul adipos (gras) glucoza se transforma in cursul glicolizei in glicerofosfat si impreuna cu acizii grasi formeaza trigliceride. in caz de solicitari energetice, trigliceridele se vor scinda in acizi grasi si glicerol care in ficat va participa la gluconeogeneza. Transformarea glucozei in grasimi si utilizarea grasimilor este o cale meolica cu slab randament energetic.
Apa si sarurile minerale, sunt introduse in organism odata cu hrana, Ele sunt meolizate in decursul activitatii vitale a organismului si eliminate pe cale renala, intestinala si prin transpiratie.
Spre deosebire de celelalte substante, mineralele nu pot fi sintetizate si nici consumate in organism. Ele sunt doar ingerate, utilizate si eliminate. Anumiti ioni minerali sunt depozitati temporar in anumite tesuturi de unde pot fi utilizati atunci cand aportul exogen este insuficient (calciul din oase).
Concentratia ionilor minerali in lichidele organismului se mentine relativ constanta prin reglarea corespunzatoare a excretiei apei si a sarurilor prin mecanisme homeostatice complexe.
Apa se gaseste repartizata in organism in doua timente: extracelular (apa plasmatica si lichidul interstitial) si intracelular, care cuprinde lichidele de constitutie.
Exista apoi apa continuta in sucurile digesti care se deplaseaza mereu dintr-un sector in altul.
Apa din organism are doua origini: exogena, pronita din alimente si din bauturi si apa endogena, rezultata din reactiile de oxidare.
Necesitatile de apa ale organismului uman sunt de 40 g/Kg in 24 de ore. Aceasta reprezinta 2,5 litri la adult, dar depinde de temperatura mediului ambiant si de efortul depus. in acest caz necesitatile pot depasi 4 litri 24 ore.
Mentinerea nilului constant a cantitatii de apa se realizeaza prin compensarea ingestiei si a formarii apei in organism, cu o eliminare corespunzatoare a ei prin rinichi, plamani si piele.
Prin rinichi se elimina 1,4 1 apa si 30'40 g saruri minerale solvate. Prin piele se elimina 0,5 1 apa sub forma de vapori.
O alta cantitate -se elimina prin transpiratie, ea depinde insa de temperatura si de efort. Prin intestin se elimina 100 ml. Apa din organism este deci in continua miscare si improspatare, fapt dodit cu ajutorul izotopului introdus in apa grea (D2O). Durata unei molecule de apa in organism este de aproximativ 15 zile, la adult, si 2'3 zile la copil.
Miscarea apei in organism depinde de activitatea inimii, de presiunea osmotica, de difuziune si de imbibi-tie.
Reglarea echilibrului hidric se realizeaza prin senzatia de \'sete si prin activitatea rinichilor. Ea e controlata de hormonul antidiuretic. Atunci cand se elimina prin transpiratie si expiratie o mare cantitate de lichid, selea resileste echilibrul hidric.
ntinerea echilibrului hidric este strans legata de continutul in electroliti al organismului si de afinitatea coloizilor tisulari pentru apa. Prezenta electrolitilor modifica presiunea osmotica si favorizeaza mentinerea apei. Ionii de Na si Mg sunt inhibitori ai diurezei, iar ionii de K si Ca provoaca o eliminare excesiva de apa, ceea ce poate duce la deshidratare. Cand deshidratarea organismului e mare si ajunge la 15o/0 din totalul apei continute in corp, apar tulburari gra ce se resimt mai ales asupra functiei creierului si rinichilor.
In cazul unui aport insuficient de sare se produce o deshidratare masiva pentru ca o mare parte din apa se elimina pe cale renala. In aceste situatii pulsul scade, apare hipotensiune arteriala, nele devin colabate si mucoasele sunt uscate, apare senzatia de ameteala. Dar senzatia de sete nu se manifesta.
Daca deshidratarea este celulara, cauzata de pierderea predominanta de apa, apare senzatia de sete (in stari febrile sau in unele boli de rinichi, diabet).
Deshidratarea totala este un rezultat al suprimarii ingestiei de lichide, sau a pierderilor hidrice exagerate (in caz de operatii). in aceste situatii rinichiul este obligat sa economiseasca apa si sa elimine sarea. Iar, apa din celule se deplaseaza spre sectorul extracclular. Apar tulburari nervoase si pierderi masi in greutate, sangele se concentreaza, se produce hipercaolism proteic si hiperazotemie.
Electrolitii au rol foarte important in organism, orice activitate biologica necesita prezenta unei anumite concentratii si echilibrul lor.
Sarurile minerale participa la reglarea echilibrului acidobazic, intervin in contractiile musculare, in activitatea enzimelor, influenteaza exciilitatea neuro-mus-culara si permeabilitatea.
O mare parte din sarurile minerale se afla in lichidele organismului si altele in schelet. Reinnoirea lor trebuie sa se faca printr-o alimentatie adecvata.
Natriul se afla predominant in lichidul extracelular. Nevoia zilnica de natriu, este de 5'6 g, iar sursa principala o reprezinta alimentele. Eliminarea pe cale renala este de 4'5 g 24 ore, iar restul pe cale intestinala si prin transpiratie. Din cantitatea de Na, 30% este fixat in substanta osoasa.
Reglarea natremiei de la aport pana la excretie se face printr-un mecanism complex in care rolul rinichiului este esential. El are capacitatea de a reduce sau suprima eliminarea de Na sau de a-l spori in 24 ore.
Procesele de resorbtie de Na au loc la nilul tu-bilor contorti proximali in mod activ, si e corelata cu cantitatea de apa filtrata.
Clorul se afla in lichidele extracelulare alaturi de sodiu. Absorbtia lui se face prin peretii intestinali iar eliminarea sub forma de cloruri pe cale renala, prin transpiratie si mai putin prin fecale. Organismul are nevoie zilnic de un aport de 5'13 g clor.
PotasiuX se afla in celule 80% iar in sectorul extracelular 20o/0. Potasemia totala este de 3,5'5 mEq/1 plasma. Aportul zilnic de potasiu este de 3'4 g iar eliminarea la fel.
Continutul in potasiu a unor alimente (mg 100 g): drojdie uscata 1700
cacao 1400
leguminoase 800'1300
branzeturi 70'100Intre aport si excretie este un echilibru. Rinichii filtreaza 36 g potasiu din care se resorb peste 90% Si se elimina doar 2'4 g prin transpiratie si fecale.
Mentinerea unui raport normal intre concentratia po-tasiului intracelular si extracelular este o conditie a functionarii normale a celulei.
Potasiu are rol plastic (constituient al tesuturilor in care e fixat de proteine), rol in procesele de permeabilitate, schimbul la nilul membranei celulare se face cu iesirea K+ si patrunderea unei cantitati echivalente de Na+ si H+ meolismul hidratilor de carbon este influentat de potasiu care intervine atat in faza anae-roba cat si in cea aeroba, catalizeaza transportul radicalilor fosfati din ATP pentru formarea glucozo-l-6-difosfatului, intervine in formarea si descompunerea fos-fopiruvatului, asigura buna desfasurare a activitatii en-zimatice in ciclul Krebs. participa la biosinteza glico-genului, influenteaza contractia musculara. Exciilitatea neuro-musculara este influentata de concentratia K+ si anume de raportul:
Magneziul este cel mai important cation intracelular, dupa potasiu. Organismul contine aproximativ 30 g Mg, din care 70o/0 se afla in tesutul osos, 1% in plasma sangelui si lichidele extracelulare. Magneziul plasma-tic se afla combinat cu proteine plasmatice sau sub forma de citrat de magneziu. in muschi el participa la structura lanturilor de actomiozina.
Magneziul alimentar e absorbit prin intestin, iar eliminarea sa are loc pe cale renala (100 mg zi) iar restul pe cale intestinala. Magneziul ia parte la formarea dintilor si a oaselor. O serie de enzime isi desfasoara activitatea in prezenta ionilor de magneziu (carboxilaza, CoA si fosfoglucomutaza). Necesitatile zilnice de magneziu sunt de 60'200 mg. Ele sunt asigurate prin consumarea cerealelor, legumelor si a fructelor.
Calciul si fosforul se afla in cantitate mare in organism si participa la toate procesele fiziologice. Intre aceste elemente exista stranse corelatii biologice si functionale. Calciul e elementul cel mai abundent in organism, 2,% din greutatea corporala, din care 99Ağ/o se afla in oase. El intervine ca factor decisiv in procesele de exciilitate neuro-muscularat comportandu-se ca un antagonist al K+ si Na+ si sinergie cu Mg++ si H+.
Calciul are rol in procesele de permeabilitate celulara realizand impreuna cu magneziu un adevarat ecran protector al celulei. in procesele de coagulare si fibri-noiiza. in tesutul osos calciul se combina cu fosforul, carbonatii de magneziu sau cu sodiu si potasiu.
Meolismul fosfo-calcic e un proces extrem de complicat si impune o activitate de reglare si coordonare a aportului, absorbtiei si transportului, depozitarii si eliminarii acestor saruri.
Prin alimentatie se asigura necesarul zilnic de 0.5' 1 g. in timpul graviditatii, cresterii, alaptarii, in unele boli osoase, fracturi, aportul lui trebuie sa fie sporit. Sursele cele mai importante de calciu sunt, laptele, le-guminoase\'e si fructele. Excesul de fosfat din alimente diminua absorbtia calciului prin precipitarea sa in fosfat tricalcic care se elimina prin fecale.
Absorbtia calciului depinde de tipul alimentatie. Proteinele, glucidele, bogate in acid citric favorizeaza absorbtia, in timp ce lipidele si getalele bogate in acid oxalic, o reduc: acidul fitic din cereale formeaza cu calciu o sare insolubila ' fitat de calciu, facandu-l inutilizabil. Vitamina D mareste transportul activ al calciului prin intestin.
Hormonii: parathormonul. andros^nii, estrogenii si steroizii anabolizanti maresc absorbtia calciului in timp ce hormonul tiroidian mareste excretia sa prin fecale si reduce transportul activ a lui la nilul intestinului.
Concentratia calciului in sange este de 94'102 mgo/o, din care calciu, nedifuzibil, legat de proteine plasma-tice 40'50%, (ce constituie o rezerva pentru organism) si calciu difuzibil care poate trece prin membranele biologice. Acesta se prezinta sub forma ionizata (40'50%), activa biologic si neionizata ca saruri (citrat, fosfat, carbonat, sulfat).
Eliminarea calciului din organism depinde de natura alimentelor. in alimentatia getariana care produce in organism o modificare spre alcaloza, partea cea mai mare a calciului se elimina prin intestin. intr-o alimentatie carnata, care determina o modificare spre acidoza, are loc o crestere a eliminarii calciului, prin urina. Daca adaugam in alimentatie substante care modifica echilibrul acidobazic intr-un sens sau altul, se produc modificari corespunzatoare in eliminarea calciului.
Prezentam in continuare continutul in calciu al unor alimente de origine animala si getala.
lapte praf partial nuci . 89
smantanit . . . 1300 mg%
branza de burduf . 922 fragi . 85
cascaval Dobrogea. 750 stafide . . . .78
cascaval Schweitzer 900 paste fainoase . 78
branza Olanda . 720 fasole rde . 65
telemea de oaie . 388 mazare boabe . 61
branza de vaci slaba 164 telina . . - .50
galbenus de ou 146 gris . 41
lapte de vaca ._ 125 morcovi 40
smantana : . . 80 castrati . . 23
unt .. 15 rosii . 14
patrunjel radacina 89 mere . . . .12
spanac.. 85
Fosforul se afla in organism in cantitate de 1,5% cu variatii dependente de varsta si alti factori. Osul contine 75% fosfat tricalcic, 10% carbonat de Ca, 10o/0 pro-teinat si citrat de calciu, 5% fosfati si carbonati de magneziu si sodiu Depozitarea fosfatului tricalcic in procesul de osi-ficare e asigurata de activitatea osteocitelor, osteoclaste-lor si de vitamina D. Fosforul are rol plastic prin participarea la compozitia scheletului si a fosfolipidelor in structura membranelor celulare; rol functional sub forma de esteri fosforici; rol catalitic prin participarea la structura unor vitamine si enzime; energetic, sub forma de ATP, ADP, CP, cu formarea legaturilor ma-croergice, participa la meolizarea glucidelor, lipidelor si a nucleoproteinelor.
Aportul zilnic necesar este de 1'2 g.
Fosforul se gaseste in carne,. peste, orez, paine, cartofi etc.
Sulful. In organism sulful se afla sub forma de sulfati anorganici, sulf proteic (cisteina si insulina) sau sulful ce intra in componenta mucopolizaharidelor.
Sulful din alimente se absoarbe sub forma de ami-noacizi sulfurati. Eliminarea lui are loc in proportie de 80'90% sub forma de sulf anorganic pe cale renala si o importanta parte prin piele.
Sulful are rol plastic, participand la structura sclero-proteinelor (keratina si colagenul) si rol catalitic, fiind component al CoA, al tioaminoacizilor si al heparinei, cu rol anticoagulant. Necesitatile zilnice sunt de 1' 2g.
Fierul in intreg organismul se afla in proportie de 4'5 g din care 75% sub forma de hemoglobina, mio-globina si citocromi.
Dupa absorbtie, fierul din alimente se transforma in fier feros, apoi trece.in ficat, in maduva osoasa (sediul hematopoezei) si in alte organe prin intermediul plasmei sanguine. El se depoziteaza sub forma de feritina si hemosiderina-proteine ce contin 23'35% fier si se gasesc in splina si ficat.
Meolismul fierului este foarte dinamic, el se reinnoieste odata la 15'20 de zile. Fierul rezultat din distrugerea hematiilor nu este eliminat ci este pastrat si reutilizat in formarea globulelor rosii noi.
Rolul principal al ,\'fierului este de transportor al oxigenului molecular la tesuturi si intervine in activitatea enzimatica.
Fierul se gaseste in urmatoarele alimente:
cacao..16 mg\'100 g
ficat . ..:AğAğa- Ağ11'13
ou.., , . 3'4
lapte.7,6
fasole uscata . . . . 4'6
spanac . 4
paine integrala . 2,6
carne . , . . , s 4,2
Necesitatile zilnice sunt de 10'12 mg.
Manganul se afla in sange, ficat si in fosfataza alcalina. El actiaza unele enzime ca arginaza si asigura buna functionare a glandelor genitale. Se afla mai ales in ceai.
Zincul este necesar in cantitate de 10'15 mg in 24 ore. El intra in compozitia enzimei anhidraza carbonica. Exista indicatii ca zincul are legatura cu inmultirea celulara. Tesuturile care se inmultesc mai rapid sau care contin numeroase nucleoproteine (ficatul, eritrocitele, glandele genitale) si h. insulina (0,3% Zn) sunt mai bogate in zinc.
Nichelul este continut in ficat si pancreas si contribuie la buna lor functionare.
Cobaltul intra in compozitia vitaminei Bl2 necesara procesului normal de hematopoeza.
Fiorul se afla in oase, dinti si piele. Lipsa lui produce carii dentare. Aportul zilnic necesar este de 2'3 mg si e asigurat de apa de baut.
Siliciul se afla in tesutul conjunctiv.
Iodui intra in corripozitia hormonului tiroidian ti-roxina. Cantitatea totala de ibd in organism este mica (0,025 g) dar insuficienta sa in alimentatie duce la afectiuni gra (gusa endemica cu toate consecintele sale). Necesitatile zilnice sunt de 0,15'0,30 mg. Se afla in oua, fasole rde si usturoi.
