Denumiri populare: Pojamita, buruiana-de-na-duf, buniiana-de-pe-razor, crucea voinicului, dro-bisor, floarea-lui-Ion, hamei-de-pamant, lemnie, inchegatoare, pojar, sburatoare, sunaica, sovarvarita.
Descriere: Planta erbacee cu flori galben-aurii, din care se prepara unguente si
ceaiuri medicinale.
Sunatoarea creste la marginea drumurilor, padurilor, pe dealuri si campii. infloreste din iulie pana in septembrie. Planta atinge o inaltime de 25-60 cm, are (ulpina ramificata si infloreste in cime galbcn-aurii. Pentru a fi recunoscuta, se zdrobeste o floare complet deschisa si va curge din ea o seva rosie. Planta inflorita este culeasa pentru a se pregati din ea ceai si bai, iar pentru uleiul de
sunatoare se folosesc numai florile.
Se folosesc: Planta inflorita - Herba Hyperici, pentru continutul in tanin, ulei eteric,colina,
vitaminele A si C, si florile - Flores Hyperici, care contin aceleasi substante active, insa mai concentrate.
Indicatii terapeutice: Boli de stomac,
ulcer gastric, colite cronice, diaree, boii de ficat, leziuni si boli nervoase, depresiuni,neoze si astenii insotite de insomnii,
tulburari medicale/psihiatrice tulburarile de somn asociate cu tulburari mentale" class="alin2">somn agitat, somnambulism, dereglarea ciclului menstrual. Uz extern, in cicatrizarea ranilor, arsuri, inflamatiile gingiilor si dintilor, hematoame.
Mod de administrare: Sub forma de infuzie, sunatoarea se foloseste cu succes in toate bolile de stomac,
ulcer gastric, colite cronice, diaree, boli de ficat, deoarece influenteaza in bine starile inflamatorii si stimuleaza secretiile unor glande importante ale organismului.
Infuzia de sunatoare se prepara din doua linguri de ta maruntita la o ceasca cu apa clocotita, din care se bea dupa fiecare masa cate o lingura. Se poate folosi o infuzie mai slaba, dintr-o lingurita de ta la o ceasca de apa, din care se beau doua-trei ceaiuri pe zi. Ceaiul de
sunatoare se foloseste cu rezultate in leziuni si boli nervoase de tot felul, nealgia trigemenului, tulburari de vorbire, somn agitat, accese de isterie, somnambulism si stari depresive. Doua-trei ceaiuri de sunatoare pe zi se recomanda femeilor, ajutand la reglarea ciclului menstrual.
Ceaiul se prepara dintr-o lingurita de ta oparita cu 1/4 litru apa, care se lasa sa stea 10-l5 minute acoperit.
Se poate prepara o tinctura de sunatoare, care are efect in boli de nervi, neoze si astenie insotita de insomnii. Tinctura se prepara din doua maini de flori proaspete care se pun inlr-un litru de rachiu, iar sticla se lasa trei saptamani la soare sau in apropierea unei surse de calduca, dupa care se strecoara. Pentru uz intern, se iau 10-l5 picaturi intr-o lingura cu apa.
Extern, baile si cataplasmelc de sunatoare au proprietatea de a calma durerile si de a cicatriza ranile, folosindu-se mai ales in arsuri. Sub forma de
gargara se recomanda in inflamatiile gingiilor si ale dintilor.
Un leac natural foarte cautat este uleiul de sunatoare, care nu ar trebui sa lipseasca din nici o gospodarie.
Uleiul de sunatoare se obtine prin macerarea florilor in ulei de floa-rea-soarclui (sau de masline) dimp de 4-6 saptamani, sau in timp mai scurt, dupa urmatoarea formula: 20 g sunatoare uscata se umezeste cu 20 ml alcool concentrat si dupa 12 ore se adauga 200 ml ulei de floare a-soare lui. Amestecul acesta se tine 3 ore la fiert in bain-maric, agitand din cand in cand. Dupa 2-3 zile de repaus se strecoara printr-o panza si se stoarce. Dupa inca o zi se strecoara din nou, obtinandu-se un ulei limpede, de culoare roscala. Uleiul se pastreaza la intuneric si la racoare, mentinandu-si calitatile circa doi ani. Se utilizeaza cu succes la ingrijirea ranilor deschise, a ranilor proaspete, a hematoamelor, a infla-matiilor ganglionilor.
Sunatoarea intra in compozitia ceaiului gastric si hepatic.
