Denumiri populare: gusa-porumbelului, iar-ba-pisicii, deoarece radacinile sunt foarte cautate de pisici, datorita mirosului lor patrunzator.
Descriere: Numele mai multor specii de te erbacee cu flori trandafirii sau albe, dintre care una serveste la prepararea unor produse farmaceutice. Odoleanul, numit si leriana, este o ta pe care o gasim citata in cele mai vechi tratate de medicina. Din campie si pana la munte, odoleanul creste pe langa celelalte te, inaltandu-si deasupra lor floricelele mici, albe-roz, cu miros placut si discret.
Se folosesc: Rizomii cu radacinile - Radix Valcrianac, pentru continutul lor bogat in ulei eteric, rezine, acizi organici etc.
Indicatii terapeutice: Calmant al sistemului nervos, micsoreaza starile de excitatie, regleaza palpitatiile inimii, favorizeaza un
somn linistitor.
Mod de administrare: Planta este cunoscuta ca unul dintre cele mai bune medieamenle cu actiune calmanta asupra intregului sistem nervos. Drogul are proprietatea de a micsora starile de excitatie, regleaza palpitatiile inimii si aduce un somn linistitor. Calmeaza
spasmele muschilor, recomandandu-se in colicile stomacale de natura nervoasa, in astm, combate
greturile etc. Pentru a-i mari actiunea sedati si calmanta, odolea-nu! se asociaza cu musetel, menta, lentica, precum si cu alte te.
Radacina se intrebuinteaza sub forma de praf (de 3 ori pe zi cate un rf de cutit), infuzie, extract si tinctura. Infuzia se prepara dintr-o lingurita de radacina maruntita la un sfert litru de apa clocotita. Se bea treptat, in cursul unei zile, sau seara, la culcare, intreaga cantitate. Din cauza gustului neplacut se prefera tinctura de leriana, care se prepara din 20 g radacina cu 100 ml alcool de 70°. Se macereaza timp de 8 zile, apoi se strecoara. Din aceasta tinctura se iau de doua-trei ori pe zi cate 15-20 picaturi.
Radacinile de odolean intra in compozitia ceaiurilor: calmant, gastric,
sedativ si a celui impotri tulburarilor cardiace.
