Descriere: Planta erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui si cu flori galbene; frunzele si florile, puternic mirositoare si cu gust amar, se intrebuinteaza in medicina, precum si la prepararea pelinului. Pelinul este cunoscut ca ta medicinala inca din antichiiate. in tara noastra creste mai ales in regiunile de campie.
Se folosesc: Planta intreaga recoltata in timpul infloririi - Herba Absintbii, care contine un principiu puternic amar, ulei eteric, bogat in azulen, canin si rezine.
Indicatii terapeutice: Bolile aparatului digestiv, dureri, lipsa de aciditate, varsaturi, ermi intestinali.
Mod de administrare: Pelinul este folosit ca tonic amar, stimuland si marind secretia organelor digestive, si uneori contra ermilor intestinali. Se recomanda aproape in toate bolile aparatului digestiv, ca lene-rea stomacului, dureri, lipsa (ic aciditate,
varsaturi etc.
Ceaiul de pelin se prepara numai prin infuzie dintr-o lingurita de ta cu doua cesti de apa clocotita. Dupa 20 de minute, ceaiul se strecoara, se indulceste si se bea cate un sfert de ceasca cu o jumatate de ora inaintea meselor principale.
Fiind foarte amar, in locul ceaiului se poate prepara o tinetura, din care se iau cate 15-20 picaturi in apa indulcita cu
zahar sau in n.de trei ori pe zi, cu jumatate de ora inainte de mesele principale. Tinclura se prepara din 20 g ta maruntita, care se macereaza in 100 ml alcool de 70° timp de 7 zile.
Femeile care alapteaza nu au voie sa foloseasca pelin, deoarece da un gust amar, neplacut lapielui.
Celor care au oxiuri (ermi mici care se localizeaza in intestinul gros, in jurul anusului) li se recomanda bai sau clisme cu fiertura de pelin, asociat cu musetel.
