Omul are un corp de lumina care provine de la campul Potentialitatii Pure, a sinelui. inainte de a se naste, omul face parte din Tot, din Energia Universala nepolarizata; intrarea lui in lumea polara are loc in momentul nasterii atunci cand respira pentru prima data si se conecteaza la ritmurile cosmice si devine element esential si determinant al sistemului macro-mi-crocosmic. La momentul nasterii se realizeaza legatura intima dintre subiect si calitatea timpului extern. Din acel moment orice interconexiune astrala macrocosmica influenta omul (raport macro-micro-cosmic) asa cum el insusi influenta macrocosmul (raport micro-macro-cosmic).
Omul de lumina se cristalizeaza iar energia ramane inchisa intr-o forma materiala a carei distributie spatio-temporala este reglementata de energia cromozomica, adica de parintii alesi sa isi armonizeze dharma cu acea trasatura spatio-temporala.
Exista mai multe uri de studiere a acestei dimensiuni umane, dintre care doar trei merita mentionate: ul psiho-spiritual, emotional si fizic.
Cuprins:
Generalitati |
sus  |
Primul plan exprimă nivelul cel mai înalt de comunicare între om şi macrocosm sau, mai exact, între om şi câmpul Potenţialităţii Pure sau Câmpul Unificat şi acesta este momentul în care se conectează cu propria lui dharma sau cu îndatorirea noastră individuală. Omul este de fapt ca o celulă în marele corp al universului şi nu poate face altceva decât să se supună funcţionării lui specifice aşa cum face orice celulă în organism. Dacă o celulă ar deveni egoistă şi avidă de putere, s-ar desprinde de întreg şi s-ar transforma în tumoare. La fel, individul centrat pe propriul ego oferă spaţiu puterii minţii şi se detaşează de propria-i dharma: se rupe de legătura cu Câmpul Unificat din care s-a născut şi în care se va întoarce după abandonarea corpului fizic în momentul morţii. Prin urmare, fiziologia planului psiho-spiritual care se îngrijeşte în primul rând. Popoarele orientale asociază fenomenele care au loc la acest nivel cu figura geometrică a cercului, expresie a proceselor energetice cele mai înalte: a calităţii timpului care este tocmai curbată, circulară şi nelineară.
Există pe urmă niveluri mai materiale ale fiinţei precum planul emoţional care este trăit cu o intensitate specială în timpul incarnării. «...Omului i s-au dat liberul arbitru şi această planetă ca loc de trăire a emoţiilor care sunt extraordinar de intense când sufletul îmbracă forma umană" (... Şi a fost numită două inimi de Marlo Morgan, editura Sonzogno).
Cele patru emoţii fundamentale care se găsesc şi la animale sunt furia, bucuria, tristeţea şi frica, la care se adaugă grija. Acestea determină factori de stres la om în momentul în care nu pot fi descărcate: de fapt, nu s-ar produce niciodată fără un receptor extern. Cu alte cuvinte, o furie reprimată se descarcă din punct de vedere fiziologic în ficat fi în tot orbis-ul hepatic (muşchi, vedere etc), tot aşa cum bucuria se descarcă în inimă/intestinul subţire; la fel se întâmplă cu grija care are repercusiuni asupra stomacului şi splină-pancreas, tristeţea asupra colonului şi plămânilor iar frica asupra rinichilor, zonei suprarenale, gonadelor (vezi tabelul orbis-ului corespunzător la pag. 30-31). Acesta este procesul somatizării: un mesaj care provine de la umbra noastră interioară, neînţeles sau acceptat de eul nostru conştient, se revarsă asupra corpului pentru a găsi un echilibru, lată cum boala devine o oportunitate fără egal pe care Dumnezeu a dat-o omului pe calea cunoaşterii şi a cercetării propriilor origini. Doar dacă înţelegem mesajul bolii avem posibilitatea să ne vindecăm şi să creştem în acelaşi timp întorcându-se pe calea dharmei noastre.
Pe lângă somatizare, există un alt proces fiziologic care, chiar dacă e mai rar, se poate manifesta la anumiţi subiecţi, adică "psihizarea", sau posibilitatea ca o emoţie reprimată să aibă repercusiuni pe planul psihic în loc de cel somatic.
Pentru a înţelege acest mecanism, trebuie să ne aducem aminte de polarizarea existentă în orice manifestare. Dat fiind că şi omul este bipolar, va avea în interior două figuri antitetice şi conflictuale: personalitatea exterioară, la lumină, şi personalitatea inconştientă, ascunsă, în umbră. Orice conflict sau stres emoţional îşi are rădăcina în această confruntare dintre ceea ce suntem şi ceea ce se ascunde în noi. Echilibrul constă în tendinţa spre o integrare armonioasă a acestor polarităţi ţinând totuşi cont de faptul că integrarea completă este imposibilă în viaţă întrucât ar constitui echilibrul perfect care se identifică cu moartea fizică a lumii polare. Aşa cum ştiinţa modernă a demonstrat, viaţa noastră este o tendinţă spre echilibru, iar moartea este echilibrul însuşi. Acum, în conflictul dintre noi şi umbra noastră interioară sunt posibile două mecanisme de apărare inconştiente; primul, cel mai frecvent, este acela al reprimării şi al negării care duce la somatizare; al doilea, mai rar, duce la o deplasare sau o psihizare; subiectului îi este atât de teamă de umbra sa interioară pe care o respinge, o consideră străină de corpul său şi de coeziunea totală şi prin urmare o trăieşte ca pe o umbră de persecuţie. Astfel se naşte psihoza.
Dacă proiectăm această viziune energetică a fiziologiei umane pe computerul irisului, observăm că cele trei reprezentări psiho-spirituale, emoţionale şi fizice sunt vizibile în iris. Astfel energia miasmei care derivă de la reincarnările precedente va rămâne imprimată încă de la naştere în structura de bază a irisului cu lacunele şi culorile lui.
Irisul trebuie mereu gândit ca un computer macro-micro cosmic în care este posibilă aplicarea diferitelor programe interpretative; fiecare program are un total de relaţii spaţio-temporale care sunt tipice doar acelui sistem de citire şi nu se amestecă cu altele.
O aprofundare psihosomatică şi o citire aprofundată a irisului pot fi efectuate aplicând irisului legea celor cinci mişcări. Cele cinci mişcări chinezeşti pot fi văzute şi studiate în două forme diferite: cea temporală, pe cerc, şi cea spaţială, pe pătrat. Cea din urmă este o concepţie statică care vede în centru reprezentarea elementului pământ, înconjurat de celelalte patru (lemn, foc, metal şi apă).
De fapt, totul se bazează pe pământ. Această interpretare spaţială a elementelor nu permite însă înţelegerea mişcării elementelor şi a legilor care le guvernează.
Doar o perspectivă temporală sau mai bine spus spaţio-temporală permite o analiză a celor trei legi fundamentale ale sistemului care se aplică în toată fiziologia microcosmicâ umană (umorală, emoţională, psiho-spirituală) dar şi la macrocosm (multivers).
Cele cinci emoţii fundamentale se supun legii dominării:
Din emoţiile primare se pot naşte apoi prin cuplare emoţii mai complexe tipice omului:Emoţiile se citesc în iris în zonele de reprezentare a organelor corespunzătoare şi a orbitelor funcţionale sau orbis (vezi tabelul orbis-urilor la pag. 30-31).
Legea generării se bazează pe cinci mişcări propulsorii spirituale:
Mişcarea iniţiativei poate fi citită în cadranul stâng a ambelor irisuri\', aşa cum dragostea şi comuniunea în cadranul superior, schimbarea şi transformarea în cadranul drept, stabilitatea şi siguranţa în cadranul inferior. Sectorul central din interiorul coroanei, care include şi pupila şi punctul de referinţă al sistemului, indică probleme legate de integrare.
Cu alte cuvinte diferitele semne din iris (raze solare, arce de cerc, pete, lacune etc.) pot fi citite ca blocuri ale respectivelor mişcări spirituale.
Cu alte cuvinte, diferitele semne din iris (raze solare, arcuri de cerc, pete, lacune) pot fi citite ca blocuri ale respectivelor mişcări spirituale.
Ca atare, trebuie amintit că orice mişcare a omului, fie fiziologică, emojională sau spirituală, se efectuează în patru faze:
. excitare
. expansiune
. încordare
. relaxare
Orice mişcare emoţională sau spirituală, se poate prin urmare bloca în una dintre aceste patru faze care, la rândul lor, corespund celor patru culori fundamentale psihologice:
. roşu =- excitare
. galben - expansiune
. verde = încordare
. albastru - relaxare
Aceste noţiuni vor fi de mare folos în continuare când, după ce am descris cele cinci mişcări spirituale, vom vrea să le decodificăm în limbajul irisului.
înainte de a aborda studierea celor cinci mişcări spirituale ale dhar-mei, e bine să examinăm semnele bază ale celor patru constituţii psihosomatice ale irisului, conform lui Herry Wolf. El raportează semnele genotipice ale irisului la posibilele expresii fenotipice şi psihologice.
Cele patru genotipuri constituţionale ale lui Wolf se pot atrage sau respinge pe baza structurii energetice a temperamentului lor aşa cum este descris în figura următoare:
Punctul de plecare a mişcărilor emoţionale este impulsul la activitate: iniţiativă care se traduce prin dinamism şi prin punerea în mişcare energetică.
Funcţia energetică a iniţiativei este exprimată la nivelul anatomo-fi-ziologic de ficat şi de vezica biliară de care sunt legaţi muşchii şi tendoanele responsabile de mişcarea yin-yang, încordare-destindere, acţiu-ne-inerţie. Tendoanele şi muşchii sunt simbolul forţei, dinamismului şi puterii.
Puterea se alimentează prin Ego care are nevoie de expansiune pentru a se putea afirma.
Procesul se blochează în cea de-a doua fază a expansiunii şi nu reuşeşte să ajungă în mod armonios la încordare şi pe urmă la destindere care duce la eliberarea potenţialului în câmpul potenţialităţii pure. Blocul în expansiune hrăneşte Eul şi nu Şinele care are nevoie de trecerea în mod echilibrat şi armonios prin cele trei faze.
Adevărata creştere interioară se are nu potenţând Eul, ci Şinele. Acesta din urmă este de fapt legat de potenţial şi nu de putere.
Puterea şi potenţialul sunt două expresii diferite ale mişcării spirituale legate de iniţiativă.
Dacă se dezvoltă doar puterea se hipertrofiază Eul, dacă se dezvoltă potenţialul se alimentează energiile Sinelui.
Toate acestea se exprimă cu capacitatea de adaptare, depăşire a egocentrismului.
Situaţia inversă cu capacitate de adaptare şi încordare duce la furie şi dezechilibru hepato-biliar.
Dacă această mişcare este blocată, atunci se materializează caracteristicile sale negative: supărare, mânie, furie şi ţipete.
2. Dragoste - Comuniune - Identificare (Ritm, armonie, bucurie spirituală)
Aici se poate duce la bun sfârşit iniţiativa. La acest nivel potenţialitatea se exprimă în totalitate: legea datului.
A da înseamnă a dona, a oferi colectivităţii.
Cel care dă fără interes primeşte în schimb tot ceea ce dă şi deseori mult mai mult.
Doar dând celorlalţi se concretizează legea polară a datului şi a avutului.
Inima este dragoste fără Eu, fără putere, dar alimentare a potenţialităţii
şi donaţia acestora.
Dacă iniţiativa se opreşte la elementul lemn (ficat), atunci aceasta este de folos doar propriului Eu şi nu colectivităţii. Lemnul trebuie să ardă în mod liber pentru a se transforma în vapori şi a se extinde spre toate fiinţele vii.
Ritm, armonie şi bucurie spirituală permit mişcării iniţiativei individuale să se extindă în mod liber prin: comunicare, animare, iradiere, identitate.
3. Integrare
Este intrarea în contact a individului cu ceea ce el întâlneşte în afara lui. Are loc un proces de integrare prin faze succesive în care obiectul este luat, pătruns, analizat, elaborat, încorporat.
Această mişcare se poate realiza în întregime doar dacă i-am integrat în noi pe părinţii noştri.
Ceea ce am integrat nu ne mai influenţează în mod direct pe noi întrucât e parte din noi.
De fapt mişcarea .integrare\' este legată de mamă, de pământul mamă, pământul însuşi fiind elementul simbolic.
La acest nivel se depăşeşte trinitatea tipică lumii fenomenelor. Atâta timp cât obiectul este exterior, acesta ne va influenţa pentru că intrăm în legătură cu el; ne poate plăcea sau displăcea în funcţie de modul în care relaţionăm cu el. Dacă se integrează, această fază este depăşită.
Aşa cum dacă reuşim să integrăm părinţii, aceştia nu vor mai avea o influenţă relaţională şi vom fi cu adevărat liberi să ne trăim viaţa.
Odată împlinită această integrare primară, putem intra în această mişcare care ne integrează în pământul mamă din care suntem o celulă vie.
Această mişcare are loc prin gândire, cunoaştere şi apreciere, într-un cuvânt reflecţie.
Preocupările sunt efectul unei absenţe a integrării; acestea ne fac să trăim într-o lipsă de coordonare în spaţiu şi timp şi pot produce la nivel fizic probleme articulare.
Schimb - transformare |
sus |
La acest nivel are loc schimbul şi transformarea prin amprenta informativă; cu alte cuvinte, se realizează sinteza raportului cu ceilalţi.
Aici se trece de la nivelul mai material al cantităţii la cel energetic subtil al calităţii, care în ultimă instanţă este calitatea vieţii.
Echivalentul fizic este în funcţia respiratorie unde se realizează asumarea, asimilarea şi eliminarea.
La nivel digestiv are loc o integrare chimică de legătură între elemente şi substanţe. La nivel respirator, are loc o profundă transformare moleculară care descoperă un mesaj informativ localizat la nivel subtil. Substratul digestiei - integrării îl constituie lichidele şi solidele (simbol al lumii formei şi cantităţii, adică a materiei), în respiraţie elementul nutritiv e sub formă gazoasă, calitativă (lume a esenţei).
Transformarea, tema emoţională dinamică fundamentală a acestui sector, se realizează prin cedare, renunţare.
Stabilitate - siguranţă |
sus |
Aici are loc integrarea principiului masculin dincolo de judecată care duce la soliditate, încredere şi perseverenţă.
Tatăl exprimă în mod simbolic amprenta în timp ce mama reprezintă structura.
Stabilitatea şi siguranţa se realizează în relaţia adultă completă şi permit fermitate, rezistenţă, încredere, fidelitate şi corectitudine morală precum şi legături fixe în căsătorie şi logodnă.
Conceptul de legătură depăşeşte trăirea personală şi se înrădăcinează în familia de origine şi în elementul colectiv.
Această mişcare emoţională exprimă întâlnirea interpersonală dintre subiect şi propria umbră proiectată asupra partenerului. Modul în care trăim această proiecţie este fundamentală în realizarea stabilităţii.
Blocul acestei mişcări, corespunzător apei, duce la probleme în relaţia cu aproapele şi cu propriul partener sau cu propria umbră.
Dacă nu se vede în defectele partenerului proiecţia propriei umbre, atunci are loc un dezechilibru.
Dacă individul nu reuşeşte să activeze în mod pozitiv acest sector atunci se naşte lipsa de încredere, nesiguranţa şi teama; în mod contrar, starea de spirit pozitivă este exprimată de puterea voinţei şi vitalităţii.
Cu această descriere a mişcărilor spirituale, pusă la punct de autor, se completează viziunea holistică a diferitelor planuri de citire în iris.
Generalitati
