Elutia iridologiei se confunda cu istoria omului pentru a capata mai intai aspecte ale artei divinatorii, si apoi ale stiintei diagnosticului si prognosticului.
Vechea afirmatie "ochii sunt oglinda sufletului" isi gaseste numeroase confirmari in antichitate, incepand de la Pliniu cel Batran: "Ochii sunt Curtea regala a sufletului", pana la Evanghelia dupa Luca: "Ochii sunt lumina corpului tau."
Pentru a efectua o cercetare istorica asupra iridologiei, o putem imparti in doua etape: iridologia antica si iridologia moderna. Anul 1880 marcheaza in mod irecabil momentul schimbarii.
Cuprins:
Iridologia antica |
sus  |
Medicina greacă bazată pe învăţăturile lui Esculap poate fi definită ca "ştiinţă ezoterică". Aceasta era împărtăşită de medici-preoţi discipolilor care primiseră iniţierea. Acesta a fost şi traseul învăţăturii unor mari personalităţi ale medicinii şi ezoterismului precum Hipocrat din Cos şi Pitagora.
Multe dintre cunoştinţele ştiinţifice de atunci ajunseseră în Orientul Mijlociu din India, astfel că Mesopotamia, actualul Irak, şi Egiptul pot fi considerate laboratorul ştiinţelor ezoterice al lumii antice.
Şi Hipocrat studiase în Egipt alături de preoţi înţelepţi şi îşi însuşise proprietăţile divinatorii ale ochilor, de unde derivă şi zicala "... aşa cum sunt ochii este şi corpul".
Mesopotamia a fost de-a lungul multor secole patria culturală a astronomiei şi tot ei îi datorăm şi dezvoltarea şi afirmarea iridologiei, care era considerată "ştiinţă ocultă", ţinută secretă faţă de popor. Astronomii mesopotamieni vedeau în iris o reprezentare a bolţii cereşti şi studjau în el tema natală şi legăturile sale cu diferitele organe şi aparate. In baza variaţiilor de dată, oră şi loc de naştere era trasat prin iris un plan astral capabil să determine genetic organe cu risc patologic mai mare decât al
altora.
Aceasta corespunde celor scrise mult mai târziu de gânditorul şi scriitorul J.W. Goethe în Scrierile orfice:
Jn acelaşi timp în care în ziua când te-ai născut
soarele se dărui salutului planetelor,
astfel că în urmă ai crescut
în baza legii acelei ore.
Aşa trebuie să fie, nu te poţi sustrage,
au spus-o deja profeţi şi sibile,
şi niciun timp şi nicio forţă nu poate sparge
forţa deja plăsmuită care trăind evoluează."
Concepţiile ezoterice analoge ale popoarelor mesopotamiene erau legate de conceptul de calitate a timpului (kairds), care nu are nicio legătură cu arcul temporal, exprimând conceptul că fiecare punct şi secţiune de timp posedă o calitate precisă care face să apară, prin sincronizare, doar manifestările potrivite acelei calităţi. Conţinuturile calitative ale unei anume manifestări corespund în mod analog calităţilor timpului în care se produc. Nu s-ar putea manifesta decât în acel moment. Din această cauză este fundamentală calitatea timpului conceperii şi naşterii, imprimată în mod irevocabil în iris.
Şi caldeenii se bazau pe principii astrologice în citirea irisului.
în prezent, iridologul spaniol Salome a preluat multe teorii mesopotamiene, actualizându-le şi completându-le cu iridologia holistică, ajungând până la viziunea cuantică.
Salzer ne-a lăsat un text istoric de iridologie ezoterică: Diagnoză prin ochi şi ocultism. El preia în acest text un fragment din Libra care integrează foarte bine teoriile astrologice antice: ,Tot ceea ce se petrece în cosmos se reflectă în om." Această reflexie macrocosmică se materializează în tot corpul, iar irisul este locul cel mai adecvat pentru a-l recunoaşte şi a-l citi.
în Vechiul Testament scrie: .... un om cu un picior şi o mână fracturate, un om firav şi cu spinarea încovoiată, sau cu o pată în ochi, nu se va apropia de altar pentru a oferi jertfe Eternului, pentru că are un defect fizic In Evanghelia după Luca scrie: "Lampa corpului tău este ochiul. Dacă ochiul tău e sănătos (pur), atunci şi corpul tău este tot în lumină; dar dacă e bolnav, atunci şi corpul ţi-e în întuneric... dacă ai corpul luminos şi pur, fără ca nicio parte a sa să fie în întuneric, totul va fi luminos, ca atunci când lampa te luminează cu splendoarea ei." Tot în Evanghelii, şi mai ales în cea după loan, se spune că pierderea vederii echivalează cu căderea în păcat, iar recăpătarea ei înseamnă recunoaşterea lumii lui Hristos.
în poemul alegoric Pe\'legrinage de vie humaine publicat ia Haarlem în 1486 se spune: "Pupila supremă este lisus Hristos, oglindă fără pată în care fiecare îşi vede propriul chip.
Voi vă veţi privi în această oglindă şi vă veţi duce viaţa ghidându-vă după ceea ce veţi vedea, pentru că dacă vă priviţi cu atenţie, drumul vostru va fi mai uşor."
Desigur, sub aceste influenţe pictorul, magul şi alchimistul Hyeronimus Bosch a pictat în preajma anului 1480 tabloul său în ulei, de 120/150 cm, cu titlul Cele şapte păcate capitale şi cele patru foarte noi (păstrat în prezent în Muzeul Prada din Madrid).
Artistul şi-a structurat partea centrală a compoziţiei ca şi cum ar fi un ochi care are în centru, în locul pupilei, un Hristos înviat care binecuvântează, în jurul său, în locul membranei musculare a irisului, o aureolă luminoasă, iar între porţiunea cuprinsă între aceasta şi marginea externă a irisului, scene cu cele şapte păcate capitale.
în acelaşi mod, Paracelsus în secolul al XlV-lea a evocat principiul de bază al iridologiei: "Gândiţi-vă la ochi, cu câtă artă este construit şi cu câtă fineţe corpul şi-a imprimat anatomia în imaginea sa..."
în 1670 fizicianul Philippus a publicat la Dresda cartea Chiromanţia medicală1; în 1695 urmează operele lui Johann Elrzholtz şi, după aproape un secol, în 1786 Christian Haertels publică o dizertaţie intitulată De oculo et signo (Ochiul şi semnele sale).
în acelaşi secol, în Orient împăratul chinez Chen Lung, în 1724, propune împărţirea irisului în cercuri concentrice, împărţire ce va fi preluată mult mai târziu de marele iridolog modern Peter johannes Thiel.
în 1742, tot în China, Yi Zong Zin Zian descrie opt zone sau reprezentări oculare ale organelor şi viscerelor concave: irisul corespunde ficatului (F) şi vezicii biliare (VB), pupila corespunde rinichiului (R) şi vezicii (V), sclerotica corespunde plămânului (P) şi intestinului gros (IG), colţul median al ochiului - inimii (I), colţul lateral - intestinului subţire (IS), pleoapele corespund splinei, pancreasului (SP) şi stomacului (S2). (Fig. 1).
Iridologia modernă |
sus |
Iridologia modernă se dezvoltă spre sfârşitul secolului al XlX-lea, prin intermediul unor personalităţi singulare: ungurul Von Peczely, medic homeopat, şi suedezul Liljequist, preot.
Primul este recunoscut ca adevăratul fondator al iridologiei moderne, chiar dacă Liljequist a ajuns la concluzii aproape identice, aşa încât Von Peczely a fost suspectat de plagiat. Liljequist a susţinut mereu că a lucrat independent de Von Peczely, deşi cartografiile lor sunt surprinzător de asemănătoare.
Aceste lucruri au oricum o mică importanţă, dat fiind că amândoi au contribuit la răspândirea ştiinţifică a iridoscopiei moderne.
După mulţi ani de activitate, N. Liljequist l-a întâlnit pe Von Peczely la Budapesta şi ulterior a modificat unele puncte de vedere proprii asupra iridologiei.
Von Peczely
Etape cronologice
. S-a născut la 26 ianuarie 1826 la Egervar, lângă Budapesta (Ungaria).
. în 1837, la vârsta de 11 ani, a salvat o bufniţă prinsă între crengi în grădină şi, din greşeală, i-a fracturat un picior. Tot atunci a observat cum i se forma un semn întunecat în partea inferioară a ochiului. A îndreptat şi a tratat piciorul bufniţei până când s-a vindecat, iar în acest timp a observat apariţia unor linii curbe albe, chiar în zona irisului unde înainte apăruse semnul întunecat. Această observaţie I-a surprins atât de mult încât a devenit centrul de greutate al cercetării sale mult mai târziu, când avea cam 30 de ani.
. în 1846, după examenul de bacalaureat, a luat parte la Revoluţia maghiară şi a fost închis.
. în 1853, a ieşit din închisoare şi s-a dedicat îngrijirii mamei sale, grav bolnave.
Deşi nu era medic, s-a familiarizat cu homeopatia şi a utilizat-o cu rezultate uimitoare, astfel că foarte multe persoane au început să-l caute ca să-i ceară sfaturi homeopatice. îmbinând cunoştinţele de homeopatie cu cele de iridologie, a făcut progrese remarcabile în irido-diagnostic. A fost apoi acuzat de şarlatan ie.
Un renumit medic din colegiul alopat a fost însărcinat să-i distrugă imaginea publică. Dar a fost suficientă o singură întâlnire ca să-l determine pe acesta să-şi schimbe părerea. A rămas uimit când Peczely i-a enumerat afecţiunile şi bolile pe care le depistase prin simpla observare a ochiului.
. în 1962, la vârsta de 36 de ani, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Viena, dându-şi seama că o pregătire medicală alopată îi era indispensabilă pentru afirmarea ideilor şi cercetărilor sale şi pentru a aprofunda studii anatomo-fiziologice şi patologice.
. \\n 1867, la 41 de ani, şi-a luat licenţa.
. în 1873, a publicat singura sa carte în limba maghiară, cu titlul Descoperiri în lumea naturii şi arta vindecării.
. In 1880, cartea sa a fost tradusă în germană cu titlul Introducere în studiul diagnosticului prin intermediul ochilor, cu peste 30 de ilustraţii.
. în 1885, August Zoeppritz, editorul publicaţiei Homceopatische Monatsblătter a publicat ştirea descoperirii iridologiei de către Peczely într-un articol însoţit de un tabel cu localizări. Ulterior, medicul Emil Schlegel de la Tubingen a publicat un volum despre opera lui Von Peczely cu titlul Diagnosticul ochiului la Von Peczely.
. în 1911, la 85 de ani s-a stins din viaţă părintele iridologiei moderne, reuşind să-şi vadă încununat visul unei tot mai ample răspândiri în lume a metodei sale de cercetare diagnostică.
Niels Liljequist
Etape cronologice
. S-a născut în 1851.
. în 1859, la doar opt ani, s-a dedicat cercetării ochilor.
. în 1864, şi-a fracturat două coaste şi a observat că alterările fizice provoacă modificări ale irisului.
. în 1965, după administrarea unui vaccin, s-a îmbolnăvit şi i s-a administrat chinină: irisul ochilor săi şi-a schimbat treptat culoarea.
. în 1871, la vârsta de 20 de ani, a publicat un articol intitulat Chinina §i iodul schimbă culoarea irisului; înainte aveam ochii albaştri, iar acum sunt de culoare verzuie cu pete roşii. A fost de fapt primul care s-a ocupat de alterările cromatice ale irisului şi de interpretările acestora (nu trebuie subestimat faptul că la populaţia suedeză predomină irisul limfatic, pe care este destul de uşor de studiat cromatismul).
. în 1893, a publicat o carte cu titlul Om Oegendiagnosen cu 12 desene color reprezentând perechi de irisuri şi un atlas cu 258 de desene alb-negru.
. în 1908 Liljequist a publicat în limba suedeză articolul Irido-diagnostic şi electro-homeopatie.
. în 1916, sub titlul Diagnosis from the Eye (Diagnosticare prin intermediul ochiului), opera sa a fost tradusă şi publicată în limba engleză.
Pornind de la aceşti doi protagonişti ai iridologiei moderne s-au dezvoltat în toată lumea şcoli şi au apărut mari maeştri.
Enumerăm în cele ce urmează câţiva cercetători iluştri care, în etape succesive, au contribuit la răspândirea iridoscopiei în diferite ţări.
E. Felke (1856-1926) nu a lăsat nicio operă scrisă, dar a avut numeroşi discipoli şi a dat o mare importanţă diagnosticului constituţional şi psihosomatic.
S. Kneipp a fost printre cei mai autorizaţi discipoli ai lui Felke.
H. Hense (1868-1955), discipol al lui Felke, s-a ocupat de localizarea plexurilor de nervi în iris.
A. Maubach, discipol al lui Felke, homeopat constituţional, a publicat un text de avangardă despre diagnosticul preventiv constituţional intitulat Diagnosticul ocular ca diagnostic constituţional. A fost primul care a descris «firele de păr" ca semn reflex al irisului.
M. Madaus, elevă a lui Felke, s-a ocupat în perioada 1916-1925 de conceptul de constituţie şi de predispoziţie la morbiditate.
P.J. Thiel a descoperit şi definit "arcul senil" al irisului şi s-a ocupat de deformările pupilare. Elev al lui Felke, a fost primul care a studiat împărţirea în cercuri concentrice a irisului {descrisă deja de chinezi). In 1905 a publicat volumul intitulat Diagnosticarea bolii prin observarea ochiului, pe care Collins îl va republica în Statele Unite în 1919, tradus în limba engleză, introducându-l ca volum II într-una din lucrările sale de iridologie.
J. Deck, elev al lui Felke, naturopat, în colaborare cu Visa, medic oftalmolog din Karlsruhe, a desfăşurat o interesantă cercetare clinică, punând în relaţie totalitatea semnelor din iris cu boli diagnosticate clinic.
J. Angerer a studiat celelalte părţi ale ochiului, precum sclerotica şi vascularizarea ei, şi a reunit noţiuni de iridologie clasică cu cunoştinţe moderne de biochimie.
A. Markgraf a fost autorul unei opere sistematice, în care fiecare organ este pus în relaţie exactă cu semnele corespunzătoare de la nivelul irisului, dar şi cu toate celelalte semne prezente în ochi, pe ten sau pe piele.
R. Schnabel (1882-1952) s-a ocupat cu precădere de modificările pupilare.
T. Kriegedi Osnabrueck, autorul lucrării Bazele fundamentale pentru diagnosticarea prin intermediul irisului, tradusă ulterior în engleză de A.W. Priest.
Statele unite ale americii |
sus |
Şcoala nord-americană a început cu publicarea în engleză a operei lui Peter Johannes Thiel.
E. Lane, cunoscut şi sub numele de Dr. H.E. Lahn, a fost un iridolog austriac care şi-a schimbat numele în Lane şi a contribuit hotărâtor la răspândirea iridologiei în Statele Unite. Şi-a desfăşurat activitatea la Evanston, Illinois, la sanatoriul Kosmos. în 1904 a publicat un volum foarte interesant: Diagnosis of the Eye (Diagnosticul ochiului).
H. Lindiahr, medic şi osteopat, student al lui Lane, s-a implicat foarte mult în răspândirea iridologiei în Statele Unite. A fost şi autorul unei lucrări de iridologie intitulate Tratamentul natural. în 1913 a publicat prima sa carte, Filozofia şi practica tratamentului natural, o operă enciclopedică care prezenta fundamentele ştiinţifice ale tratamentelor naturale, cu diagnostic iridologie. Această operă a fost actualizată şi completată, ajungând în 1919 la şase volume, din care cel de-al şaselea analiza îndeosebi ştiinţa iridologică (Iridiagnostic şi alte metode de diagnosticare). Din aceste pagini reiese gândirea medicală a lui Lindiahr şi profunda sa convingere că orice boală acută este consecinţa unui efort de însănătoşire. Acest autor s-a dovedit astfel un susţinător hotărât al "crizei însănătoşirii" ("... daţi-mi o criză de însănătoşire şi voi trata orice boală...")
R.M. McLain, chiropractician din San Francisco (California), folosea iridologia asociată cu diagnosticul chiropractic la International School of Professional Arts and Sciences şi a fost maestrul lui Jensen.
F.W. Collins, din New Jersey, a fost directorul Asociaţiei de Iridologi, fondată anterior de dr. Havard.
J. Haskel Kritzer a publicat Manualul de iridodiagnostic.
J.R. Arnold a fost fondatorul Confreriei Mondiale de Iridologie.
B. Jensen a fost cel mai important iridolog american, a fondat Clinica de sănătate de la Escondido, California, lângă San Diego, unde trata prin alimentaţie. A scris numeroase opere, între care Science and Practice of Iridology.
Acest important iridolog, doctor în chiropractică, a fost autorul american care a publicat cel mai mult în domeniul iridologiei şi poate fi considerat cel mai renumit iridolog contemporan.
H. Wolf este şeful şcolii americane de iridologie psihosomatică.
l. Vannier, homeopat şi specialist în iridiagnostic, medic membru al Societăţii Homeopatice Franceze şi autor a nenumărate cărţi, spunea: "... această metodă permite definirea stării organice a subiectului în momentul examinării, suferinţele trecute şi afecţiunile prezente*. Acest medic poate fi considerat liderul şcolii de iridologie aplicată în homeopatic
C. Verdier a creat reticulul lui Vega utilizat de majoritatea irido-scopilor francezi. El are şi meritul de a fi furnizat scheme de irizooscopie (aplicaţie a iridoscopiei la diferite specii de animale).
A. Roux s-a numărat printre cei mai fideli discipoli ai lui Gaston Verdier.
B, de Bardo a introdus irido-nevraxologia bazată pe interacţiunea dintre iridodiagnostic şi acupunctura.
R.J. Bourdiol a fost ultimul discipol medic al lui George Soulie" de Morant3. Renumit medic francez colaborator al iui Paul Nogier, este cunoscut la nivel internaţional pentru competenţa sa în reflexologie şi acupunctura. A scris o importantă operă de iridologie şi este cunoscut pentru studiile sale despre unghiul lui Fuchs şi despre pupilă.
J. Bossy, profesor de anatomie la Universitatea din Montpellier, a efectuat studii neurofiziologice de iridologie şi de reflexologie în general.
J. Guidoni este cel mai important exponent al Noii Şcoli de Iridologie.
Alte nume demne a fi menţionate sunt: G. Jausas, J.P. Lancel, M. Rubin, F. Bernonville, P. Fragnay, L. Walter.
Portugalia - spania |
sus |
S. Jurasunas, elev al lui Jensen, membru al Academiei de Ştiinţe din New York, preşedinte al Societăţii Internaţionale de Cercetare în Medicina Naturistă, a publicat două cursuri în limba franceză {Curs practic de iridologie medicală) şi un tabel. în prezent, a renunţat la profesia de iridolog.
SPANIA
).A. Bidaurrazaga, oftalmolog din Bilbao, a introdus iridologia în Spania în anii \'20. Medic de bord, el a călătorit mulţi ani pe ocean şi în voiajele sale a intrat în contact cu Şcolile lui Lahn şi Lindlahr. A trebuit să suporte presiuni şi exilul după război pentru ideile sale politice.
V.H. Ferrandiz a publicat în 1970 lucrarea Iridodiagnosis şi a condus timp de mulţi ani Clinica de Medicină Naturistă din Barcellona.
J. Lluis Berdonces a scris una din cele mai complete şi simple cărţi de iridologie, Manual bâsico de iridologia, în prezent tradus în italiană la
editura RED.
J. Griso Salome este unul dintre cei mai eclectici iridologi ai secolului al XX-lea, a pus la punct un sistem de prognoză foarte precis care se bazează pe medicina cuantică integrată şi pe discipline ezoterice străvechi ale civilizaţiei caldeene.
C. Mattei, naturist din Bologna de la începutul secolului al XX-lea, a stabilit un sistem de diagnoză prin intermediul irisului care se îmbina cu o tehnică denumită de el electro-homeopatie, foarte răspândită şi în prezent în India şi Germania, dar practic necunoscută în Italia.
L. Costacurta, naturist renumit, care a format numeroşi discipoli.
S. Rizzi a realizat interesante studii despre constituţia irisului şi despre legăturile dintre iridologie şi remediile homeopatice.
F. Gazzola, discipol al lui Joseph Deck la început, apoi al lui Bernard Jensen. în afară de studiile sale de iridologie, este cunoscut pentru publicarea unei hărţi iridologice a aparatului muscular, rod al unui studiu de circa zece ani de comparaţie cu analiza posturală.
B. Lembo, important iridolog, discipol al lui Rizzi.
V. şi E. Di Spazio, cu studiile lor despre OPI sau marginea pupilară internă, au îmbogăţit diagnosticul iridologie.
D. Mitropolus, elev al lui Rizzi, s-a afirmat pentru studiul amănunţit asupra constituţiei şi diatezelor iridologice.
D. Lo Rito a pus la punct la nivel iridologie: cronoriscul, spaţioriscul şi biopatologia umană, renumite în toată lumea. Operele sale au fost traduse în SUA şi s-au răspândit foarte repede.
O. Sponzilli, discipol al lui Antonio Negro, Leon Vannier, Bernard Jensen, Herry Wolf, Dimitri Mitropolus, Daniele Lo Rito, Javier Griso Salome, în ultimii ani propune o interpretare REM (emoţională) a irisului, legată şi de cromoterapia emoţională.
Uniunea sovietică - africa de sud |
sus |
UNIUNEA SOVIETICĂ
E. Velkhover, neurolog şi profesor la Universitatea Patrice Lumumba din Moscova, a fost unul din pionierii studiului iridologiei în ţările est-europene, i se datorează unul din textele rare (ultima ediţie e din anul 1988) care a contribuit la includerea iridologiei în medicina tradiţională. Harta utilizată este totuşi aceea elaborată de Bernard Jensen, chiar dacă neurologul rus a adus modificări în ceea ce priveşte amplasarea sectoarelor cerebrale propusă de Jensen şi de Şcoala Americană, considerându-i puţin raţionali.
AFRICA DE SUD
A. Cuddington a ajuns la sistematizarea unei ipotetice hărţi a localizării nucleilor cerebrali în regiunea superioară a irisului (hartă publicată de B. Jensen în cartea sa, Iridology).
ALŢI CERCETĂTORI RENUMIŢI ÎN DOMENIUL IRIDOLOGIEI:
Anglia H.W. Williams H.W.W. Waiker Canada Hutchens S. Winter N.D. Tretchikoff Australia D. Hali (studii despre inelul calciu-sodic) G. Jannsenn H.S. Grimes
Israel Engler Noua Zeelandă Riddell Maurice Archer, DC Mexic Anthony Schenk
Cile Manuel Lazaeta Acharan
în iridologia modernă se pot evidenţia cinci tendinţe:
. Homeopatică (L. Vannier, A. Maubach, S. Rizzi, B. Lembo, E. E V, Di Spazio etc);
. Neurofiziologică (J. Bossy, R. Bourdiol, etc);
. Naturopată, cea mai răspândită, al cărei coordonator este B. Jensen;
. Psihosomatică, emoţională, spirituală, cuantică (H. Wolf, D. Lo Rito, J.G. Salome, O. Sponzilli).
Iridologia antica
