Irisul este acela care confera ochilor nostri capacitatea specifica de atractie, individualitatea si, desigur, culoarea. Suntem adesea atrasi de o persoana datorita ochilor acesteia. Vorbim despre ochi tristi, ochi scaparatori, ochi patrunzatori deoarece ei reflecta si emotiile noastre. Atunci cand suntem in dispozitie romantica, pupilele ni se dilata, facandu-ne mai atractivi, iar cand suntem speriati, pupilele ni se micsoreaza.
Irisul indeplineste o functie importanta in structura ochiului. Cu un diametru care masoara aproximativ 13 mm, irisul actioneaza ca o perdea protectoare ajustand cantitatea de lumina care ajunge la retina fotosensibila situata in partea posterioara ochiului. Atunci cand ne aflam intr-o camera intunecoasa, muschii irisului deschid larg pupila pentru a permite patrunderea in ochi a cantitatii maxime de lumina, intocmai cum am da la o parte, dimineata, perdelele, pentru a lasa sa patrunda soarele. in zilele cu lumina solara stralucitoare, irisul reduce pupila la dimensiuni extrem de mici, pentru a opri patrunderea in ochi a unei cantitati mari de lumina. Daca lumina este deosebit de stralucitoare, clipim si ne incruntam, pentru a ajuta pupila sa opreasca patrunderea excesului de lumina, care ar putea tama retina.
Cuprins:
Generalitati |
sus  |
Irisul determină şi o īmpărţire structurală clară īn compartimente situate īn partea anterioară şi posterioară a ochiului, cunoscute sub numele de camere, şi poate fi clar observat prin suprafaţa frontală, transparentă a ochiului, numită cornee (vezi figura 16). Partea anterioară a irisului este menţinută continuu īn stare umedă de un lichid transparent denumit umoare apoasă, care este returnat īn fluxul sanguin. Această umoare conţine substanţele nutritive necesare irisului. Ea circulă īn interiorul ochiului şi poate fi numită "limfa" oculară. Partea posterioară a irisului este menţinută īn contact cu lentila cristalinului printr-un strat subţire de umoare apoasă.
Deoarece cristalinul care joacă un rol de lentila are o formă biconvexă, irisul ia şi el o formă similară. īn cazul īn care cristalinul lipseşte sau a fost īndepărtat, se poate observa că irisul tremură, deoarece şi-a pierdut componenta de sprijin.
Irisul īndeplineşte trei funcţii anatomice principale:
. Prin dilatarea sau contracţia aperturii sale centrale, pupila, irisul ajută la reglarea cantităţii de lumină care pătrunde īn ochi, ajungānd la retină.
. Acţiunea similară a pupilei reduce orice aberaţii cromatice ale luminii pentru a asigura obţinerea unei imagini precis conturate la nivelul retinei.
Intr-o anumită măsură, irisul poate comunica starea emoţională a individului deoarece dilatarea şi constricţia pupilei sunt determinate de stimularea sistemului nervos simpatic şi, respecn\'v.parasimpatic.
Culoarea irisului este moştenită genetic, de la părinţi şi bunici. Ochii căprui reprezintă un caracter dominant iar cei albaştri un caracter recesiv. Cu alte cuvinte, dacă unul dintre părinţi are ochi căprui, este foarte probabil că şi copilul va avea ochi căprui; dacă ochii ambilor părinţi sunt căprui, ochii copilului vor fi īn mod sigur căprui. Culoarea irisului depinde īn principal de cantitatea de pigment pe care o conţin celulele de pe faţa sa anterioară. Cu cāt cantitatea de pigment este mai mare, cu atāt irisul este mai īnchis la culoare, deoarece partea interioară a structurii irisului nu este vizibilă. Dacă irisul conţine numai o cantitate redusă de pigment la suprafaţă, lumina se poate īmprăştia īn partea internă a structurii iar irisul va apărea albastru. Dacă īnsă pigmentul lipseşte complet, irisul va fi roz deoarece lumina īl va străbate complet şi se va reflecta din ţesuturile vasculare situate īn interiorul ochiului. Ochii de culoare roz sunt rari, dar reprezintă o caracteristică comună a albinoşilor, care au o lipsă de pigment la nivelul īntregului corp.
Alte culori ale irisului ca de pildă verde, căprui deschis, albastru oţel şi cenuşiu sunt variaţii datorate amestecului īn diferite proporţii dintre pigmenţii bruni şi albaştri. Singurele culori adevărate ale irisului sunt albastru şi maro.
Aspectul general al feţei anterioare a irisului nu depinde numai de culoare ci şi de distribuţia depresiunilor de pe suprafaţă şi a cutelor de contracţie. Pot exista şi zone plate, cu acumulări dense de pigment care formează "pistrui" sau pete de pigment. O variaţie mai puternică a culorii, cunoscută sub numele de heterocromie, poate afecta o parte a irisului sau, īn unele cazuri, īntregul iris. Dacă heterocromia este completă, culorile irisurilor celor doi ochi vor fi total diferite, aceeaşi persoană putānd avea un ochi albastru iar celălalt căprui, dar această posibilitate este foarte rară.
Afecţiuni obişnuite ale ochiului |
sus |
Deşi iridologia se ocupă cu starea de sănătate a īntregului corp şi nu se referă exclusiv la ochi, mulţi dintre cei preocupaţi de iridologie manifestă un interes general pentru ochi. īn cele ce urmează prezentăm, pe scurt, cāteva din afecţiunile īntālnite la nivelul ochiului.
Pleoapele
Blefarita. Această afecţiune constă īn inflamarea extremităţii libere a pleoapelor care determină iritaţii, arsuri şi dureri la nivelul ochiului şi marginii pleoapelor. Există două forme ale acestei boli, dintre care una este mai severă, īn blefarita uscată, marginea pleoapelor este roşie, iar īn jurul genelor se pot observa descuamaţii īn formă de solzi. Blefarita ulcerantă este forma mai severă, caracterizată prin crăpături ale epidermei, cruste alcătuite din secreţii galbene īn jurul genelor şi ulceraţii pe marginea pleoapelor.
Chisturile. De obicei nedureroase, sunt provocate de blocarea canalului unei glande la marginea pleoapei.
Ptoza. Constă īn căderea pleoapei superioare, acoperind ochiul, şi poate fi congenitată sau contractată ulterior. īn cele mai multe cazuri congenitale, ptoza poate fi observată la ambii ochi şi este provocată de slăbirea tonusului muşchilor pleoapei. Adesea singurul tratament eficient constă īntr-o operaţie de ridicare a pleoapelor.
Urciorul. Este un abces foarte mic provocat de stafilococul auriu care īşi īncepe ciclul de viaţă īn glanda sebacee a unui folicul al pleoapei.
Zona infectată se umflă şi devine foarte fierbinte şi dureroasă, īn unele cazuri, forţānd uneori īnchiderea pleoapelor. Urciorul este asociat uneori cu constipaţia.
Trichiaza. Această afecţiune se caracterizează prin răsucirea spre interior sau inversarea direcţiei de creştere a uneia sau mai multor gene şi este de obicei provocată de cicatricele apărute īn urma unei infecţii puternice sau a unui accident.
Conjunctiva
Conjunctivita. Este inflamaţia conjunctivei şi apare sub două forme. Prima şi cea mai comună este conjunctivita superficială, cauzată īn special de bacterii sau de iritaţii produse de excesul de fum, praf, căldură, lumină sau vapori iritanţi. Simptomele pot varia de la uşoare īnţepături şi senzaţia de lipire a pleoapelor pīnă la dureri puternice īnsoţite de secreţii vāscoase. Cea de-a doua formă, mai puţin comună, este conjunctivita interstiţială, care se caracterizează prin inflamarea straturilor mai profunde, ca şi a stratului superior al conjunctivei, iar īn forma cea mai gravă poate provoca orbire.
Pterigiumul. Reprezintă o afecţiune degenerativă şi este caracterizată prin prezenţa unei benzi proeminente de ţesut fibros care creşte din partea nazală către iris şi pupilă. Această bandă este colorată de la alb la roz şi creşte foarte lent, dar poate ajunge īn cele din urmă la pupilă, īmpiedicānd vederea normală. Este īnsă vizibilă cu ochiul liber şi, datorită acestui fapt, este īndepărtată de obicei pe cale chirurgicală, mult īnainte de a afecta vederea. Nu se cunosc cauzele reale ale bolii dar există opinia că atmosfera fierbinte şi praful contribuie la apariţia bolii.
Hemoragia subconjunctivală. Apare īn urma spargerii unui vas sanguin din conjunctivă şi a sāngerării, care provoacă apariţia, sub conjunctivă, a unei zone avānd culoarea roşie strălucitoare. Ea poate fi provocată de ridicarea unor greutăţi mari, sau tuşea excesivă. Dacă o singură apariţie a acestui fenomen nu este semnificativă, hemoragiile repetate impun o examinare medicală.
Corneea
Cheratita. Această inflamaţie a corneei, care este foarte dureroasă, poate provoca multe complicaţii. Ochiul, īn special irisul, devine īnceţoşat, estompat şi chiar opac.
Ulcerul corneei. Poate fi central sau marginal şi este datorat infecţiilor provocate de bacterii, virusuri sau chiar ciuperci. Ulcerele determină īn-roşirea şi inflamarea ochiului.
Ochii lăcrimează puternic deoarece secreţia de lichid lacrimal este mărită, devenind şi sensibili la lumină. Dacă ulcerul este situat īn zona pupilei, vederea este afectată.
Arcuş senilis. Constă īn depunerea de substanţe grase pe cornee, fără să afecteze buna funcţionare a ochiului. Se manifestă prin apariţia unui inel cenuşiu, opac, prezent de obicei la ambii ochi, la persoanele de peste 50 de ani. Nu există simptome, iar vederea nu este afectată.
Irisul
Aniridia. Literal, aniridie īnseamnă lipsa irisului. Aceasta este o afecţiune rară, congenitală, īn care irisul pare a fi complet absent, pupila se extinde pe īntreaga suprafaţă a corneei şi pare a nu reacţiona la lumină. La o examinare atentă se constată īnsă prezenţa unei benzi īnguste aparţinānd rădăcinii irisului.
Anizocoria. Este o afecţiune caracterizată prin dimensiuni diferite ale pupilelor celor doi ochi, dar acest lucru nu este periculos dacă ambele pupile reacţionează normal la lumină. De obicei este generată de afecţiuni ca de pildă traumatisme, inflamaţii ale irisului, Zona Zoster sau sifilis.
Irita. Reprezintă inflamaţia irisului. īn cazurile acute există dureri puternice, iar ochii sunt sensibili la lumină. Mediile transparente ale ochiului devin ceţoase şi opace, irisul īşi pierde culoarea iar vederea se alterează curānd. De obicei simptomele nu sunt atāt de grave iar vederea poate fi salvată. Cercetările actuale au arătat că irita poate constitui unul dintre primele semne ale prezenţei SIDA.
Mai există două afecţiuni care trebuie menţionate, anume: cataracta şi glaucomul.
Cataracta
Cataracta constituie o afecţiune a cristalinului. Ea se manifestă prin apariţia uneia sau mai multor zone opace la nivelul cristalinului şi poate fi congenitală sau dobāndită. Atunci cānd cristalinul devine opac, apar dificultăţi de vedere, cum ar fi estomparea imaginii, ameţeli, modificarea refracţiei şi, īn cele din urmă, o reducere drastică a vederii, deşi viteza cu care avansează boala variază foarte mult de la un individ la altul. īn anumite cazuri de cataractă trec foarte mulţi ani īnainte ca simptomele să devină sesizabile. Noi am constatat sute de cazuri de cataractă incipientă, īn diagnosticarea pe baza irisului, iar pacienţii nu erau, adesea, conştienţi de prezenţa unor deficienţe ale vederii.
Există multe cauze ale cataractei, inclusiv următoarele:
. modificări datorate īmbătrānirii;
. modificări metabolice, spre exemplu depunerile de calciu, īn cazuri de diabet;
. deficienţe de ordin nutriţional;
. traumatizarea cristalinului prin lovire, cu sau fără leziuni penetrante;
. expunerea la radiaţii infraroşii;
. iradierea cu ultraviolete īn timpul expunerilor industriale.
Atunci cānd cataracta este "coaptă" sau suficient de avansată, producānd o pierdere considerabilă a vederii, se efectuează o operaţie chirurgicală pentru a īnlătura cristalinul din capsula īn care este īnvelit. Ochiul este arunci numit afac, ceea ce īnseamnă că este lipsit de lentilă. Deşi de obicei bolnavul redobāndeşte o vedere excelentă cu ajutorul unor lentile de corecţie, ochiul produce o imagine pe retină cu aproximativ 30% mai mare decāt īnainte de īndepărtarea cristalinului. Foarte adesea, vederea persoanelor care au un ochi normal şi unul afac este corectată cu ajutorul lentilelor de contact sau al unui implant chirurgical pentru a obţine o vedere binoculară bună. īn condiţii normale, după īndepărtarea cataractei se introduce imediat un implant.
Glaucomul
Această afecţiune apare atunci cānd presiunea din interiorul ochiului creşte pānă la un nivel periculos. Creşterea presiunii intraoculare este rezultatul unui flux redus spre exterior al umorii apoase sau creşterii secreţiei de lichid. Există două forme de glaucom, respectiv primar şi secundar, iar simptomele variază īn consecinţă. Boala se manifestă de obicei printr-o senzaţie de durere surdă īn primele ore ale dimineţii, cānd presiunea este cea mai ridicată, reducerea sau chiar pierderea vederii sau imaginea unor halouri colorate īn jurul lucrurilor.
Glaucomul primar. Nu este corelat cu nici o altă boală. El poate fi glaucom simplu, cunoscut sub numele de "glaucom īn unghi deschis", care se datorează blocării drenajului fluidului, sau glaucom congestiv acut. Cunoscut sub numele de "glaucom īn unghi īnchis", acest tip de glaucom se datorează faptului că irisul vine īn contact cu reţeaua trabeculară, īmpiedicānd fluxul de lichid din ochi către exterior.
Tratamentul glaucomului cronic simplu constă īn administrarea unor medicamente sub formă de picături īn ochi, pentru a reduce presiunea in-traoculară şi a diminua producerea de lichid. īn cazul glaucomului congestiv acut se recurge la intervenţii chirurgicale.
Glaucomul secundar. Este provocat, de obicei, de alte boli sau anomalii ale ochiului. īntre cauzele care īl produc se numără: traumatismele, iridoci-clita (inflamarea irisului şi corpului ciliar) şi efectele secundare ale unor medicamente, ca de pildă steroizii.
Tratamentele bolilor ochiului prin mijloace naturale |
sus |
Dacă simţiţi că aveţi o afecţiune oculară, este indicat să consultaţi imediat doctorul. Ochii sunt foarte preţioşi şi nu trebuie neglijaţi. Chiar dacă sunteţi perfect sănătos, trebuie să consultaţi, periodic, un oftalmolog, cel puţin o dată la doi ani. īn acest fel pot fi depistate multe simptome īn stadiul incipient de boală şi se administrează tratamentul adecvat.
īn multe boli ale ochiului, medicina naturistă nu s-a dovedit prea eficientă. Cu toate acestea, există anumite plante, vitamine şi minerale de care ochiul are nevoie pentru a-şi menţine starea de sănătate.
Vitamina A O vedere bună depinde de consumul unor
cantităţi adecvate de vitamină A, anume 2500 UI pe zi. Aceasta poate fi administrată sub formă de tablete de beta caroten sau suc de morcovi.
Vitamina B,
Silurul
Dracila
Pentru a avea ochi limpezi şi strălucitori, luaţi cāte 10 mg de vitamină B2 pe zi. Cele mai potrivite sunt tabletele de B-complex.
(Euphrasia officinalis) După cum sugerează şi denumirea populară a plantei*, este utilă īn orice fel de afecţiuni ale ochiului. Se pune o lingură de masă vegetală uscată la \'/2 litru apă, se fierbe 10 minute, se lasă să se răcească şi se strecoară. Lichidul nediluat se foloseşte pentru comprese oculare. Ceaiul de silur poate fi, de asemenea băut.
(Berberis vulgaris) Se va utiliza ca tonic general al ochiului sub formă de comprese, ca şi īn cazul silurului.
Molura (Foeniculum vulgare) numită şi anasonul
mare. Este o plantă foarte delicată care fortifică ochiul, dacă nu există inflamaţii.
Exerciţii ale ochiului
īnchideţi ochii şi imaginaţi-vă cadranul unui ceas. Mişcaţi apoi ochii de la ora 12 la ora 6 şi de la 3 la 9. Repetaţi mişcarea şi īn sens invers.
Dacă lucraţi la calculator, acordaţi ochilor dumneavoastră o pauză, privind din jumătate īn jumătate de oră cāte un obiect situat la distanţă. Atunci cānd privim īn ecranul calculatorului, clipim cu o frecvenţă mai mică decāt cea normală, astfel īncāt este necesar ca ochii să se odihnească. īn-văţaţi-vă, de asemenea, copiii să-şi facă obiceiul de a părăsi pentru un timp jocurile de pe calculator, pentru a privi la distanţă.
Metoda Bates
Metoda Bates este o teorie bazată pe īmbunătăţirea vederii cu ajutorul exerciţiilor, relaxării, conştientei, memoriei şi imaginaţiei. William H. Bates, care a pus bazele metodei, era de părere că defectele de vedere pot fi corectate deoarece, dacă se produc īnrăutăţiri există şi posibilitatea unor īmbunătăţiri. Lucrările sale se bazează pe presupunerea că vederea diferă de la o persoană Ia alta şi că, īn mod inerent, vedem, şi īnţelegem ceea ce vedem, īn mod individual. Teoria că vederea constituie un indicator al stării de sănătate mintală, fizică şi afectivă este interesantă şi mulţi dintre noi putem face corelaţii īn acest sens. īncercarea de a reface o vedere slabă numai prin mijloace mecanice, folosind ochelarii, fără a īmbunătăţi starea de sănătate a ochiului, pare a fi un punct de vedere destul de īngust. Dacă sănătatea trupului poate fi refăcută prin aplicarea unui tratament corectiv unui organ, de ce nu s-ar putea reface şi ochiul?
Deoarece cartea de faţă nu are ca obiect studiul vederii, nu vom intra īn detalii cu privire la metoda Bates ci vă vom oferi numai o idee despre două dintre exerciţiile pe care le puteţi practica acasă.
Acoperirea cu palmele. Este o metodă de relaxare a ochilor. Acoperiţi-vă uşor ochii cu palmele căuş, ţinānd māinile īncrucişate deasupra frunţii, īnchideţi ochii şi blocaţi trecerea luminii.
Ochii nu trebuie presaţi, dar māinile vor fi ţinute īn contact intim cu faţa. Asiguraţi-vă o poziţie confortabilă, cu spatele drept. Efectuaţi acest exerciţiu de cāte ori simţiţi că ochii vă sunt obosiţi sau tensionaţi.
Pendulările. Scopul acestui exerciţiu este de a controla ochii cu ajutorul unui flux de imagini creat prin īntoarcerea capului. īncepeţi prin a privi drept īnainte. Nu vă fixaţi privirea pe nici un obiect şi nici nu priviţi "īn gol", īntoarceţi complet capul spre stānga fără a tensiona gātul, lăsānd ochii să urmărească această direcţie, apoi răsuciţi capul spre dreapta. Lăsaţi privirea să se deplaseze liber, ca şi cum aţi trasa o linie cu degetul. Acest exerciţiu consolidează relaţia dumneavoastră cu mediul īnconjurător.
Exerciţiile oculare nu pot īnlătura ochelarii şi nici nu vor īmbunătăţi, īn mod semnificativ, vederea. La fel ca orice tehnică nouă, metoda trebuie īnvăţată, iar mijlocul cel mai bun pentru aceasta īl constituie contactarea unui specialist practicant al procedeului Bates.
Generalitati
