CHIMENUL
DENUMIREA LATINA: Cuminium cyminum (familia umbeliferelor).
DESCRIERE
Chimenul este o ta anuala cu tija inalta de 30-50 cm, dreapta si ramificata. Este neteda la baza si usor paroasa in virf, are frunze alterne, petiolate, decupate in fisii inguste, filiforme. Florile albe sau purpurii sint grupate in inflorescente terminale, formate dintr-un mic numar de raze (5-6).
PARTILE FOLOSITE
Fructele.
CULTIVARE, RECOLTARE
Originar din Orient,
chimenul prefera solurile argiloase, uscate si expuse la soare. Recoltarea se face in mai-iunie, cu putin inainte ca fructele sa ajunga la maturitate. Tijele sint uscate la soare timp de doua-trei zile, apoi sint batute ca sa se recupereze semintele. Fructele, de un galben aramiu, sint alungite, striate, putin ascutite, amintind de cele ale mararului, dar putin mai voluminoase. Are un miros puternic si nu prea placut, iar gustul lui e aromatic. Este deseori confundat cu chimionul.
PROPRIETATI
Stomahic, carminativ, antispastic, chimenul este folosit prin aplicare impotriva obstruarii curgerii laptelui la femeile care alapteaza.
PREPARARE
O lingurita la o cana de apa; se fierbe 2-3 minute si se lasa la infuzat 10 minute.
INDICATII
Se bea o cana de infuzie la o ora dupa masa in cazuri de aerofagie, gaze intestinale, digestii lente, dificile sau dureroase.
RETETA DE SANATATE
Impotriva obstruarilor curgerii laptelui, se face o pasta amestecind semintele de
chimen sub forma de pudra cu putina apa. Se intinde pe o cirpa fina. Apoi se aplica pe sini timp de doua ore, zilnic.
RETETE GURMAND
Chimenul este un aromatic foarte apreciat in arta culinara. Este presarat pe piine, precum si pe unele brinzeturi tari carora le transmite un parfum delicios, dar le faciliteaza mai ales digestia.
Arabii fac din el o pasta afrodisiaca amestecindu-l cu
piper si miere.
E folosit la numeroase feluri de lichior.
CHIMIONUL
DENUMIREA LATINA: Carum carvi (familia umbeliferelor).
DESCRIERE
Chimionul este o ta bianuala, inalta de 30-l00 cm; creste spontan, in general, pe pajistile montane.
Tijele sint drepte, cilindrice, puternic striate, ramificate, ramurile fiind lungi si etalate. Frunzele sint alterne, divizate in numeroase fisii inguste si ascutite. Florile sint foarte mici, albicioase, dispuse in forma de umbreluta. Fructele sint comprimate lateral, ovale si lunguiete.
PARTILE FOLOSITE
Fructele.
CULTIVARE, RECOLTARE
Chimionul infloreste in al doilea an de la tare, din mai pina in iunie.
Fructele sint culese aproape coapte in iulie-august. Se taie umbrelutele, se pun la uscat si se bat ca sa se separe semintele. Cu un miros foarte aromatic si placut, gustul chimionului este putin cam acid. Dupa distilare, turtele care contin 15 la suta ulei si 20 la suta proteine pot sa fie in hrana animalelor.
PROPRIETATI
Cunoscut din Antichitate pentru calitatile sale carminati, chimionul este un bun digestiv general. El faciliteaza si provoaca curgerea
menstruatiei si actiaza secretia laptelui la femeile care alapteaza.
PREPARARE
Decoct slab de doua minute, urmat de infuzie de 10 minute (o lingurita la o cana).
INDICATII
O cana de infuzie dupa masa in cazuri de aerofagie, de
digestie durerea" class="alin2">indigestie si de
spasme digesti, de fermentatii intestinale, de menstruatie dificila, de
insuficienta a laptelui la femeile care alapteaza, de paraziti intestinali.
RETETE GURMAND
In tarile nordice, radacinile sint consumate la fel ca morcovii, iar frunzele tinere se pun in salata.
In Franta, semintele de chimion sersc drept condiment la supe, tocanite, varza acra. Unele brinzeturi tari sint presarate cu chimion.
In Ungaria si Germania, chimionul se adauga la produsele de patiserie, dar se foloseste mai ales la fabricarea lichiorului de Kummel.
UZ VETERINAR
Antispastic si digestiv. O lingurita de seminte sub forma de praf se poate da unui ciine de marime mijlocie (25 kg).
LICHIOR DE KUMMEL
30 g seminte de chimion
2 g seminte de anason
2 g flori de romanita
2 g seminte de coriandru
2 coji de lamiie
1 litru de rachiu.
Se pun tele la macerat in alcool timp de o luna agitindu-se din cind in cind. Se strecoara si se adauga 200 g de zahar.
CIMBRU
DENUMIREA LATINA: Satureia hortensis (familia labiatelor).
DESCRIERE
Cimbrul este o ta anuala inalta de 10 pina la 30 de centimetri.
Tijele ramificate si difuze poarta frunze opuse, scurt petiolate, lancelate, moi, de un rde cenusiu mat. Florile, care apar din iulie pina in octombrie, sint mici, albe, punctate cu rosu, destul de mici si grupate cite doua sau trei la baza frunzelor din virf.
PARTILE FOLOSITE
Frunzele.
CULTIVARE, RECOLTARE
Specific regiunilor meridionale, necrescind la altitudine,
cimbrul prefera locurile aride, stincoase si descoperite. Recoltarea se face in momentul infloririi, in perioada in care parfumul e cel mai puternic. Se pune la uscat in pod sau la umbra, la o temperatura placuta.
Are gust cald si aromat, amintind putin de cel al lamiioarei. Atrage si albinele, care fac din el o
miere delicioasa.
PROPRIETATI
Stomahic, stimulator, rmifug, expectorant, cimbrul este si antidiareic si antiputrid. I se atribuie proprietati afrodisiace.
PREPARARE
Infuzie 10 minute (o lingurita la o cana).
INDICATII
Folosit in cazuri de digestie dificila, de spasme si de fermentatii intestinale, diaree, colita, paraziti intestinali, astm, bronsita, cimbrul serste la fel de bine si ca tonic general. O cana de infuzie dupa masa este de ajuns in multe cazuri.
RETETE GURMAND
Cimbrul se adauga la brinza de vaci, la salate, la tocanite, la vinatul fezandat. Functia sa antiputrida face din el ta aromata preferata a celor care sufera de colita.
Se mai foloseste, impreuna cu alte te, la lichiorurile tonice si digesti.
