Nimic nu pare mai ineil ca imbatranirea si moartea - nici macar impozitele. Cu o ocazie, actorul Charlie Chaplin a remarcat: "Cu totii suntem amatori; nu traim suficient de mult pentru a deveni altceva".
Niciunul dintre noi nu poate sa alerge asa de repede, sa arunce asa de departe sau sa auda asa de bine la 55 ani ca la 20 de ani. Cu totii imbatranim. in cele din urma, fiecare ta, fiecare animal, fiecare om pe care l-ati vazut vreodata va muri, inclusiv cel din oglinda.
Si ce este imbatranirea daca nu deteriorarea treptata a organismului nostru, odata cu trecerea timpului? Ea nu numai ca scade teza noastra de alergare sau acuitatea auditiva, ci mareste si probabilitatea dezvoltarii unor boli grave, cum ar fi cancerul sau bolile cardiace.
S-ar putea sa para un paradox, insa nicio lege neschimbatoare din univers nu spune ca fiintele i trebuie sa imbatraneasca. Bacteriile imbatranesc? Ganditi-va! O bacterie se dide pentru a produce doua bacterii. Este cu neputinta sa determinam care este parintele si care este copilul. Sunt doi indizi de aceeasi varsta. Aceste doua bacterii se did pentru a produce 4 bacterii si asa mai departe. Bacteriile continua sa faca lucrul acesta de mii de ori, fara sa-si piarda talitatea. Deci, iata etuitoare care n-au imbatranit!
Cuprins:
Generalitati |
sus  |
Chiar şi la nivelul celulelor individuale ale corpului nostru există posibilitatea de a nu îmbătrâni. Celulele canceroase o dovedesc zilnic. De exemplu, celulele neoplazice prelevate în anul 1951 dintr-o tumoră uterină a bolnavei Henrietta Lacks nu încetează să se înmulţească nici azi în eprubetele numeroaselor laboratoare. Aceste celule au devenit un standard util de cercetare în biologia celulară. în schimb, celulele normale ale aceleeaşi paciente au murit într-un an.
De ce îmbătrânesc şi mor celulele normale, iar cele canceroase rămân tinere şi pline de vitalitate? De ce îmbătrânesc muştele mai repede decât oamenii sau balenele? Sau, mai simplu, de ce îmbătrânesc organismele?
Neurologii tind să atribuie îmbătrânirea modificărilor care apar în creier.
Cardiologii dau vina pe alterările vasculare, cu diminuarea treptată a aportului sanguin la diferite organe.
Biologii consideră că radicalii liberi lezează componentele esenţiale ale celulelor, alterându-le, iar acestea nu mai pot funcţiona.
în anul 1990, gerontologul rus Zhores Medvedev a găsit că există peste 300 de teorii diferite ale îmbătrânirii.
Dar să nu ne speriem! Toate teoriile în legătură cu îmbătrânirea pot fi grupate în două categorii: prima categorie caută să elucideze global existenţa îmbătrânirii, a doua se interesează de mecanismele specifice care sunt cauza imediată a îmbătrânirii.
Pentru a lămuri această deosebire, să folosim o analogie cu ajutorul întrebării: De ce nu mai pot fi folosite automobilele după un anumit număr de ani?
Fizicianul va tinde să răspundă referindu-se la degradarea ireversibilă a materialelor din care e alcătuit automobilul.
Mecanicul de la atelierul de reparaţii va invoca motive de ordin mecanic, explicând că uzarea unor piese a determinat oprirea motorului.
Procesul îmbătrânirii are cauze multiple şi, cu ajutorul unei celule umane, putem înţelege câte ceva despre anumite locuri în care pot "muşca" dinţii timpului:
1. Fiecare celulă e învelită într-o membrană; compuşii agresivi de oxigen şi razele radioactive pot face ca această membrană să-şi modifice elasticitatea şi permeabilitatea, ceea ce va înrăutăţi aportul de nutrienţi la celulă. Alterarea membranelor celulare este favorizată şi de uleiurile cu o proporţie mare de acizi graşi polinesaturaţi, cum ar fi acidul gras linolic (omega-6).
2. în cursul diviziunii celulare, diferite substanţe chimice, fumul de tutun şi razele solare pot produce modificări genetice. Dacă ele sunt numeroase, unele funcţii celulare importante suferă, şi celula moare.
3. Genele noastre sunt repartizate în 46 de cromozomi. Cu fiecare diviziune, cromozomii se scurtează puţin. După mai multe diviziuni, cromozomii sunt atât de micşoraţi încât gene importante sunt lezate, şi celula moare.
4. Mitocondriile sunt uzinele de energie ale celulei, transformând nutrienţii şi oxigenul în energie. în cursul acestui proces, iau naştere radicali liberi primejdioşi, care lezează membrana mitocondriilor. Uzinele devin mai puţin eficiente.
La întrebarea: Ce este îmbătrânirea? putem răspunde că îmbătrânirea este acumularea unor leziuni la nivelul "cărămizilor" ce alcătuiesc viaţa, în special acidul dezoxiribonucleic, unele proteine, glucide şi lipide, leziuni care încep să apară devreme în cursul vieţii şi, cu timpul, depăşesc capacitatea de reparare a organismului. Treptat, leziunile alterează funcţia celulelor, ţesuturilor, organelor şi sistemelor, crescând vulnerabilitatea faţă de boli şi dând naştere la manifestările caracteristice ale îmbătrânirii, cum ar fi pierderea de masă musculară şi osoasă, alterarea timpului de reacţie, diminuarea simţurilor, scăderea elasticităţii tegumentelor şi altele.
Acumularea leziunilor moleculare provine din surse diferite şi, în mod ironic, din procesele care susţin viaţa şi care sunt implicate în transformarea în energie utilizabilă a alimentelor pe care le consumăm.
Am amintit că, în cursul activităţii generatoarelor celulare (mitocondriile), iau naştere molecule distrugătoare, oxidante, cunoscute sub denumirea de radicali liberi. Mulţi nu ştiu (inclusiv vegetarienii cei mai stricţi) că mesele abundente, voluminoase, determină producerea unei cantităţi mai mari de radicali liberi. Cumpătarea e necesară şi la vegetarieni!
Majoritatea leziunilor produse de aceste molecule reactive sunt reparate, însă nu toate.
Biologii bănuiesc că atacurile oxidative produc în cele din urmă leziuni ireparabile mitocondriilor (uzinele de energie ale organismului) şi alterează capacitatea celulei de a menţine integritatea nenumăratelor molecule necesare bunei funcţionări a corpului. Trăim mai mult decât acum o sută de ani nu pentru că am modificat ceva în modul nostru de îmbolnăvire, ci datorită modificărilor în modul nostru de a trăi.
Deşi inevitabilă, îmbătrânirea nu este, aşa cum cred unii, un proces programat genetic, desfăşurându-se după un plan predeterminat. Nu deţinem instrucţiuni genetice, plănuite în mod special pentru a produce declinul fiziologic odată cu vârsta sau care să determine cât să trăim. Dar aceasta înseamnă că nu există nici remedii rapide şi uşoare, care să ne facă să tratăm îmbătrânirea ca şi cum ar fi o boală. Scopul eforturilor de a încetini îmbătrânirea, care nu trebuie să fie doar prelungirea vieţii, ci şi prelungirea duratei sănătăţii, este de a-i face pe oameni să rămână cât mai mult timp tineri. Pentru aceasta e nevoie ca toate faţetele stilului de viaţă să fie îmbunătăţite.
Ce înseamnă o abordare unilaterală poate fi înţeles din următorul exemplu. Antioxidantele constituie o clasă populară de suplimente farmaceutice bănuite că ar împiedica îmbătrânirea. Se găsesc, în mod natural, în fructe şi zarzavaturi. Despre ele se crede că neutralizează radicalii liberi (moleculele ce atacă componentele celulelor). Cei care le comercializează afirmă că, luate în cantităţi suficiente, suplimentele cu antioxidante vor absorbi radicalii şi vor încetini sau chiar opri procesele îmbătrânirii.
Realitatea este că eliminarea tuturor radicalilor liberi ne-ar ucide, deoarece ei îndeplinesc anumiţi paşi intermediari, necesari în reacţiile biochimice.
Mai mult, deşi studiile epidemiologice au demonstrat că vitaminele antioxidante C şi E din alimentele pe care le consumăm pot reduce riscul cancerului, al degenerescentei maculare şi al altor tulburări, nu există nicio dovadă că suplimentele de vitamine care conţin antioxidante limitează leziunile oxidative din organism sau că influenţează îmbătrânirea.
Un alt exemplu. Deoarece determinările sanguine arată că, odată cu înaintarea în vârstă, scade nivelul majorităţii hormonilor - printre altele melatonina, hormonul de creştere, testosteronul şi dehidro-epiandrosteronul (DHEA) -, strategia înlocuirii hormonale pare să fie logică. De asemenea, numeroase experienţe pe oameni în vârstă au demonstrat că unele atribute fizice şi fiziologice, în special declinul masei musculare şi al elasticităţii tegumentelor, reacţionează favorabil la terapia de durată scurtă cu hormonul de creştere.
Resveratrolul |
sus |
Pe de altă parte, hormonii pot produce efecte îngrijorătoare. La şoareci, de exemplu, melatonina creşte riscul dezvoltării tumorilor, iar producţia exagerată a hormonului de creştere duce la tulburări renale, insuficienţă cardiacă şi respiratorie şi la deces prematur. Persoanele adulte care au primit hormon de creştere au dezvoltat acromegalie şi sindrom de tunel carpal.
Terapia de înlocuire cu hormonul estrogen poate oferi avantaje de sănătate unor femei în menopauză, dar acest tratament creşte riscul cancerului mamar şi al trombozelor vasculare. Pe scurt, nu există dovezi că terapia hormonală ar influenţa rata îmbătrânirii.
Cum putem încetini procesul îmbătrânirii?
Chiar dacă nu putem opri orologiul, este posibil să-i încetinim mersul şi să ne bucurăm de o sănătate bună până la sfârşitul vieţii. Savanţii sunt de acord că numai 25% din procesul îmbătrânirii fizice şi numai 40-50% dintre semnele îmbătrânirii mintale sunt dictate de genele noastre. Nu trebuie să uităm că "genele încarcă arma, însă stilul de viaţă apasă pe trăgaci".
Cu aproximativ 70 de ani în urmă, savanţii au descoperit că animalele hrănite cu 30-40% mai puţine calorii decât în mod normal deveneau rezistente la majoritatea bolilor legate de vârstă - cancer, boli cardiovasculare, diabet, boala Alzheimer - şi că trăiau cu 30-50% mai mult. Restricţia calorică întârzie îmbătrânirea.
Dar cum? Care sunt genele care menţin vitalitatea şi împiedică apariţia bolilor?
Acum cincisprezece ani, dr. Leonard Guarente şi David Sinclair de la Massachusetts Institute of Technology, SUA, au descoperit că, adăugarea unei gene la celulele de drojdie, le prelungea viaţa cu 30%. în anul 2003 s-au descoperit câteva substanţe care pot activa sistemul genelor care prelungesc viaţa. 0 astfel de moleculă este resveratrolul, produs de multe plante, printre care şi strugurii roşii. De atunci, resveratrolul şi alţi compuşi din vegetale, care activează genele sirtuin, au ameliorat vitalitatea şi au prelungit durata de viaţă a speciilor cărora li s-a administrat: celule de drojdie de bere, muşte, viermi şi peşti. Durata maximă a vieţii la peşti a crescut cu 59%, ceea ce la oameni ar corespunde cu o durată de viaţă de 194 ani. în luna noiembrie 2006 au apărut două studii diferite în revistele americane Nature şi Cell, în care se arată că resveratrolul a făcut ca şoarecii să fie mai activi, Ie-a crescut performanţele fizice şi a redus mortalitatea cu 30%. în alte laboratoare de pe glob, resveratrolul a protejat şoarecii împotriva bolilor cardiovasculare, a cancerului, a diabetului şi bolii Alzheimer - tocmai bolile ce reduc durata de viaţă la om.
Indiferent dacă vrem sau nu, trebuie să recunoaştem competenţa Creatorului în materie de chimie şi fiziologie şi să recunoaştem că n-a greşit atunci când a recomandat alimentaţia pur vegetariană.
Deoarece resveratrolul din strugurii roşii se găseşte şi în vinul roşu, unii se cred încurajaţi să consume vin. Această atitudine nu e deloc justificată de cel puţin 5000 de ani, de când cunoaştem acţiunile dăunătoare ale alcoolului. Medicii recomandă resveratrolul din fructe, dar fiecare este liber să aleagă.
Pentru omenire, posibilitatea reducerii îmbolnăvirilor şi prelungirea vitalităţii ar însemna economii imense. Numai în Statele Unite, scăderea permanentă a mortalităţii prin cancer cu 1% ar valora, pentru generaţia prezentă de americani şi pentru cea viitoare, aproape 500 miliarde dolari!
Cel puţin de două ori, în secolul XX, evenimentele istorice au produs condiţii "experimentale", în care carnea a fost eliminată în cea mai mare parte din alimentaţia unor populaţii întregi, iar urmarea a fost o scădere a mortalităţii.
în timpul Primului Război Mondial, ocuparea Danemarcei de către armata germană a făcut ca aproximativ 3 milioane de danezi să fie supuşi la restricţii alimentare severe, cu eliminarea aproape totală a consumului de carne. La câţiva ani, în 1920, dr. Hinhede a raportat în Jurnalul Asociapei Medicale Americane că, după restricţia alimentară, rata mortalităţii în Danemarca a scăzut cu 2,1 la 1000 locuitori, ceea ce înseamnă 6300 vieţi salvate pe an în perioada în care danezii au consumat o dietă, practic, lipsită de carne.
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în câteva ţări scandinave, ocupaţia germană de la 1939 la 1945, a produs o restricţie alimentară asemănătoare, care a scăzut foarte mult consumul de carne. în Norvegia, rata mortalităţii a scăzut cu 2 decese la 1000 de locuitori, pentru ca sa revină la cifrele de dinainte de război atunci când restricţia a fost ridicată.
în a doua jumătate a secolului XX, epidemiologii au găsit o corelaţie între consumul de produse de origine animală (came, ouă, brânză, lapte) şi mortalitatea prin infarct miocardic. De exemplu, în Japonia şi în unele ţări mediteraneene, unde se consuma mai puţină came, în special de vită şi porc, rata mortalităţii era mai mică şi durata de viaţă mai lungă, în comparaţie cu ţările cu un consum de came mai mare.
După cum ştim, carnea conţine o serie de componente care influenţează în mod negativ sănătatea celor ce o consumă. Prezentăm foarte pe scurt motivele pentru care ar trebui sâ fie evitată:
1. Carnea conţine o cantitate foarte mare de acizi graşi saturaţi, care favorizează cancerul de prostată, de glandă mamară şi de intestin, precum şi apariţia aterosclerozei, cu complicaţiile ei cele mai frecvente: infarctul miocardic şi cerebral. De asemenea, carnea creşte rezistenţa la insulina şi riscul apariţiei diabetului de tip 2.
2. Proteinele din carne favorizează formarea compuşilor cancerigeni, de către flora intestinală. în timpul pregătirii termice, se produc amine heterociclice, cu efecte mutagene, cardiotoxice şi cancerigene.
3. Carnea conţine până la de două ori mai multe calorii decât o porţie echivalentă de legume şi zarzavaturi. Epidemiologii au găsit o mortalitate mai mică la populaţiile cu un aport energetic mai mic.
4. Carnea conţine fier hem, care se absoarbe mai bine decât fierul nehem din produsele vegetale. Şi excesul de fier are efecte nocive:
- datorită proprietăţilor prooxidante, poate favoriza producerea de radicali liberi şi poate duce la apariţia aterosclerozei prin oxidarea lipoproteinelor cu densitate mică (LDL, sau colesterolul "rău");
- concentraţiile mari de fier din intestin pot contribui la apariţia cancerului colorectal, deoarece radicalii liberi formaţi prin influenţa fierului pot avea un efect proliferativ şi toxic asupra epiteliului intestinal. în special consumul de ficat (deosebit de bogat în fier) dublează riscul cancerului de colon.
5. Produsele din carne conţin mult mai mult fosfor decât calciu, în comparaţie cu alimentele vegetale, proporţia mare de fosfor favorizează fixarea şi excreţia calciului, care, altfel, ar fi fost depozitat în oase. Când echilibrul calciu/fosfor din ser este alterat în favoarea fosforului, survine o eliberare compensatorie de hormon paratiroidian, care creşte resorbţia calciului din schelet. Consumatorii mari de carne au un risc crescut de osteoporoză.
6. Componentele din carne, formate sau adăugate în timpul creşterii animalelor, în timpul prelucrării, al depozitării şi pregătirii, au efecte nocive. Nu mai e niciun secret că, pentru mărirea producţiei, animalelor li se administrează antibiotice, hormoni şi făină de came şi oase, provenind de la animale.
Unele infecţii rezistente la antibiotice au fost puse în legătură cu consumul de carne de la animale tratate cu antibiotice.
Nitraţii şi nitriţii, folosiţi pentru păstrarea cărnii, favorizează cancerul gastric şi colorectal.
în cursul comercializării, produsele din came se pot contamina cu germeni patogeni, mai ales cu Escherichia coli 0157:h7 şi salmonele. Afumarea, prăjirea şi pregătirea la grătar produc benzo(a)pirene şi alte hidrocarburi policiclice aromatice, care au efecte mutagene şi cancerigene.
Datele epidemiologice confirmă faptul că vegetarienii au o durată de viaţă mai lungă, iar consumul de vegetale întârzie declinul cognitiv la vârstnici. între anii 1993 şi 2002, cercetătorii de la Rush Institute for Healthy Aging, Chicago, SUA, au urmărit un grup de 3.718 persoane în vârstă de 65 de ani sau mai mult şi, la sfârşitul studiului, a reieşit că declinul cognitiv al persoanelor care consumau zilnic 2,8 porţii de zarzavaturi a fost cu 40% mai mic, faţă de acela al celor care consumau numai 0,9 porţii. (Neuroiogy, 2006;67:1370-1376)
Fred Gage şi colaboratorii de la Salk Institute, California, au constatat că la şoarecii bătrâni, sedentari, obligaţi să devină activi fizic, au început să apară neuroni noi. Vârsta şoarecilor era echivalentă cu aceea de 70 de ani la oameni. Grupa şoarecilor obligaţi la activitate fizică a prezentat o memorie mult mai bună decât aceea a celor sedentari.
Activitatea fizică pare să ducă la apariţia de neuroni noi, care, la rândul lor, ameliorează capacităţile cognitive.
încercând să răspundem întrebării din titlul acestui capitol, să ne reamintim că, după datele actuale, genele ar permite să trăim înjur de 120 de ani. însă "genele doar încarcă arma", dar viteza de îmbătrânire ţine de stilul individual de viaţă, "care apasă pe trăgaci".
în lumea în care trebuie să trăim, există o serie de factori care nu favorizează sănătatea, cum ar fi poluarea mediului, condiţiile de climă, munca în ture de noapte şi altele, pe care nu le putem influenţa. Există totuşi câteva domenii care ţin de voinţa noastră, în care deciziile noastre pot face mult pentru prelungirea vieţii. Cercetările privind performanţele fizice şi intelectuale în cadrul unor institute de geriatrie au arătat că, între vârsta calendaristică şi cea biologică, pot exista deosebiri de peste 20 de ani. Vitalitatea nu ţine doar de domeniul calendarului. Putem face mult ca ceasul nostru biologic să bată cu un ritm mai lent.
1. putem decide ce, când şi cât să mâncăm. |
sus |
Din datele existente, rezultă că restricţia calorică este singura modalitate dovedită ştiinţific de prelungire a vieţii. Dovezile pentru restricţia calorică au apărut din anii \'30, când profesorul de nutriţie Clive McCay, din New York, a observat că şobolanii cu restricţie alimentară trăiau mai mult şi arătau mai bine, durata vieţii fiind prelungită cu aproximativ 30%. Efectul maxim se obţine dacă restricţia calorică începe în copilărie. Profilaxia îmbătrânirii începe de la naştere, ceea ce arată imensa responsabilitate pe care o au părinţii. Dacă restricţia calorică începe la vârsta de adult, atunci durata de viaţă creşte cu 10-20%. Cititorii care, după această scurtă introducere, cred că pledez pentru înfometarea adulţilor şi a copiilor se înşală. încă puţină răbdare şi totul se va lămuri.
Cum acţionează restricţia calorică? în primul rând, încetineşte metabolismul, arderea glucozei pentru energie. Acest efect îl observă toţi cei care reduc ingestia de calorii cu scopul de a slăbi. După un timp,
rata metabolismului scade şi, pentru a scădea în greutate în continuare, trebuie să reducă şi mai mult consumul de alimente sau să crească volumul de activitate fizică.
în al doilea rând, metabolismul, un proces esenţial al vieţii, este în acelaşi timp şi un proces distructiv, căci produce radicali liberi, molecule instabile, care primejduiesc structurile celulare prin procesul numit oxidaţie. în decursul unei singure zile, fiecare celulă este bombardată de zeci de mii de radicali liberi. S-a descoperit că radicalii liberi nu numai că produc o serie de boli, dar accelerează mult şi procesele de îmbătrânire. Sunt puţine dovezi că antioxidantele administrate sub forma tabletelor au vreun efect asupra longevităţii. în schimb, restricţia calorică scade compuşii oxidanţi la sursa lor.
în Statele Unite, agricultura produce zilnic 3.900 kilocalorii de alimente pe cap de locuitor, în timp ce n-ar fi nevoie decât de 1.500-2.000. Ce se face cu excesul? Se supradimensionează porţiile şi creşte perimetrul abdominal.
Foarte mulţi încă nu înţeleg avantajele restricţiei calorice şi nici cum s-o aplice fără a răbda de foame. Ne permitem să le prezentăm pe scurt:
1. Timp îndelungat, cercetătorii considerau restricţia calorică drept un proces pasiv: reducerea aportului de alimente duce la diminuarea proceselor metabolice şi la reducerea deşeurilor nocive (radicalii liberi) care atacă organismul în care iau naştere.
2. Sinclair şi Guarente au arătat că restricţia calorică are şi un efect activ: în lipsa alimentelor, celulele secretă substanţe ce activează unele proteine care declanşează o cascadă de procese, până în prezent puţin înţelese, care măresc rezistenţa şi vitalitatea celulelor.
3. Acum trei ani, Sinclair - care între timp s-a mutat la Universitatea Harvard - a descoperit 19 molecule vegetale ce activează substanţele care măresc rezistenţa şi vitalitatea celulelor. Aceste molecule se găsesc în majoritatea vegetalelor, explicând, şi pe această cale, longevitatea vegetarienilor.
4. Pentru a reduce aportul de calorii este suficient să scădem consumul de grăsimi, gătind fără ulei, evitând uleiul din salate şi
mulţumindu-ne cu grăsimile din nuci, cu cerealele integrale (da! fiecare bob conţine şi grăsimi!), cu măsline, avocado şi diferite seminţe, fără să fie nevoie să diminuăm porţiile din farfurii. Să nu uităm că senzaţia de saţietate e dată, în mare parte, de volumul alimentelor ingerate.
în al treilea rând, restricţia calorică, aşa cum spune Georg Roth, de la Institutul Naţional pentru Studiul îmbătrânirii din SUA, are un efect protector asupra celulelor, care încep să lucreze mai bine. Maimuţele hrănite restrictiv nu prezintă aceleaşi modificări hormonale ca acelea hrănite normal. Glicemia este mai mică, ceea ce scade riscul diabetului. Odată cu înaintarea în vârstă, unele gene îşi încetează activitatea, în timp ce altele devin mai active. Restricţia de hrana previne 70% dintre modificările genetice majore.
în California există Societatea de Restricţie Calorică, având ca preşedinte pe profesorul de filozofie Brian Delaney, de 42 ani, înalt de 1,80 m, care cântăreşte 63 kg. Consumă zilnic 1800 kcal/, repartizate pe două mese. Dacă este invitat la o masă, în ziua respectivă nu ia decât o masă. A început acum 12 ani cu 1400 kcal/ - mai puţin de jumătate dintre caloriile pe cale le consumă în mod normal un american adult. Dacă va persevera şi dacă nu se va încheia istoria planetei noastre, are toate şansele să ajungă în secolul al XXII-lea!
Chiar dacă societatea californiană, pe care am amintit-o, are un număr apreciabil de membri, există o cale mult mai uşoară, care oferă rezultate aproape la fel de bune.
Ştiind că senzaţia de saţietate este dată mai ales de distensia stomacului, alimentaţia total vegetariană, cu reducerea grăsimilor la aproximativ 10% din aportul caloric total, poate oferi foarte uşor cantităţile necesare de proteine, grăsimi şi glucide, fără să fie nevoie să suferim de foame, la un aport caloric de aproximativ 2.000 kca|/zi. Tabelul 3 arată că produsele animale sunt încărcate cu un număr mare de calorii datorită grăsimilor pe care le conţin. în ceea ce priveşte grăsimile vegetale, recitiţi capitolul 6 şi, în măsura în care doriţi să adoptaţi un regim de prelungire a vieţii, încercaţi să gătiţi fără a adăuga ulei alimentelor. Desigur, totul trebuie făcut treptat, după ce există convingerea necesară. Grăsimile cele mai recomandate sunt măslinele, avocado, nucile, migdalele şi uleiul de măsline nerafinat. Din ce în ce mai multe voci declară că, pentru a rămâne sănătoşi, avem nevoie de numai 1500 kcal/zi, dar, în general, se mănâncă mai mult, iar rezultatul este obezitatea. (New Scientist 13 martie 2004, p. 19)
2. "cel mai puternic determinant al longevităţii este exerciţiul fizic" |
sus |
scrie prof. dr. Michael Alderman, epidemiolog la Albert Einstein College of Medicine, New York. Pe lângă efectele favorabile asupra aparatului cardiovascular (după unii, noi avem vârsta arterelor noastre!) şi locomotor, activitatea fizică fortifică sistemul imun şi stimulează activitatea creierului.
în comparaţie cu femeile active fizic, femeile de vârstă mijlocie inactive fizic (care exersează săptămânal mai puţin de o oră) îşi cresc riscul mortalităţii de orice cauză cu 52%, mortalitatea cardiovasculară cu 50% şi mortalitatea prin cancer cu 29%. Dacă cineva se decide să fie mai activ fizic, creşterea cheltuielilor de energie cu 500-1.000 kcal pe săptămână va diminua riscul apariţiei diabetului de tip 2 cu 6%, iar o cheltuială de energie de 2.200-2.500 kcal/săptămână va duce la diminuarea plăcilor de aterom la bolnavii cu ateroscleroză coronariană. (CMA12006;174:801-809)
Somn şi de oxigen. |
sus |
3. Cine doreşte să-şi păstreze aspectul tineresc are nevoie de somn şi de oxigen. Somnul nu e doar pentru creierul nostru. în somn, tegumentele se regenerează de 8 ori mai repede decât în stare de veghe, iar oxigenul stimulează circulaţia sanguină şi metabolismul ţesutului cutanat. Numeroase studii epidemiologice arată o strânsă legătură între tulburările de somn sau somnul insuficient şi bolile cardiovasculare, diabet şi afecţiunile aparatului respirator. De exemplu, persoanele care dorm mai puţin de 5 ore pe noapte au un risc de 3 ori mai mare de a face un infarct miocardic decât cele care dorm 7 ore.
Chiar şi numai o deprivare de 4 ore de somn, poate altera reglarea moleculară a funcţiei celulare imune, ceea ce duce la producţia de citokine inflamatoare, interleukin 6 şi factorul de necroză tisulară alfa.
Relaţiile sociale |
sus |
4. Relaţiile sociale pot contracara consecinţele fiziologice şi psihologice ale izolării. Izolarea socială constituie o condiţie stresantă cronică, cu efecte dăunătoare. în această privinţă, cei căsătoriţi, cei care întreţin relaţii strânse cu membrii familiei, cu prietenii şi participă la activităţile unor grupe sociale şi religioase sunt într-o situaţie privilegiată. De multe ori, mediul social influenţează mult şi obiceiurile alimentare, activităţile sportive şi consumul de alcool sau abstinenţa de la fumat, ceea ce poate avea consecinţe asupra sănătăţii.
Expunerea intenţionată la un virus producător de gripa a arătat că persoanele cu relaţii sociale mai extinse erau mult mai puţin susceptibile, dovedind o imunitate mai bună. Lipsa relaţiilor sociale creşte mortalitatea. (Berkman L.F., GlassT., Social Epidemiolog/, Oxford Uni-versity Press, 2000, New York)
Religia şi sănătatea merg mână în mână |
sus |
5. Ideea că religia şi sănătatea merg mână în mână nu este nouă. "Adevărata religie îl aduce pe om în armonie cu legile lui Dumnezeu, legi fizice şi morale. Ea învaţă autocontrolul, seninătatea şi temperanţa. Religia înnobilează mintea, rafinează gusturile şi sfinţeşte judecata. Religia tinde să favorizeze în mod direct sănătatea, să prelungească viaţa şi să mărească satisfacţia noastră în toate binecuvântările vieţii. (E. G. White - The Story ofPatriarchs and Prophets, Pacific Press Publishing Association, Mountain View, CA, 1958, p. 600)
în adolescenţă, credinţa religioasă duce la o comportare cu mai puţine acte de violenţă şi la abţinerea de la droguri, alcool şi fumat. La adulţi, religia - apreciată şi prin participarea la serviciile cultice - se asociază cu o mai mică morbiditate şi mortalitate, cu o frecvenţă mai mică a bolilor canceroase, cu valori mai mici ale tensiunii arteriale, cu un sistem imun mai puternic şi cu o mai bună stare de mulţumire sufletească.
Religia acţionează asupra sănătăţii astfel:
- prin scăderea numărului de obiceiuri dăunătoare şi creşterea celor sănătoase;
- printr-o mai bună integrare socială şi sprijin social;
- prin menţinerea unei sănătoase încrederi în propria valoare ca fiinţă umană;
- printr-o mai bună suportare a stărilor stresante, cu ajutorul rugăciunii şi meditaţiei. Studii efectuate asupra adventiştilor de ziua a şaptea au arătat că bărbaţii care nu frecventau regulat serviciile religioase prezentau cu 60-70% mai multe cazuri de infarct miocardic şi o mortalitate prin toate cauzele cu 20-50% mai mare, în comparaţie cu cei care participau cu regularitate la serviciile cultice. De asemenea, cei care frecventează regulat biserica sunt mai activi fizic, au o alimentaţie mai sănătoasă, consumă mai multe nuci şi sunt vegetarieni într-o proporţie mai mare decât cei care participă mai rar la programele religioase. Depresia este întâlnită mai rar printre cei care frecventează cu regularitate bisericile. (G.E. Fraser, Diet, Life Expectancy and Chronic Disease, Oxford University Press, 2003 pl53-162)
Cine a avut răbdarea să ajungă cu lectura până aici îşi pune întrebarea, pe bună dreptate, dacă există vreo dovadă că cele prezentate sunt şi eficace, dacă măsurile recomandate au fost puse în practică şi cu ce rezultate.
Numeroase studii epidemiologice au confirmat eficacitatea măsurilor aparent simple pentru a prelungi anii de viaţă activă. Prestigioasa revistă americană National Geographic a publicat în numărul din noiembrie 2005 un studiu despre secretele longevităţii, finanţat în parte de către Institutul Naţional pentru Studiul îmbătrânirii din Statele Unite.
Articolul se referă la trei populaţii, considerate ca bucurându-se de longevitatea şi sănătatea cea mai bună din lume: cei din satul Silanus, situat în munţii din centrul Sardiniei; populaţia insulei japoneze Okinawa, unde se găsesc* cei mai mulţi centenari de pe glob, şi populaţia adventistă de ziua şaptea din California. Dacă longevitatea celor din Sardinia şi, în parte, şi a celor din Okinawa poate fi atribuită şi mediului înconjurător (de care nu pot beneficia cei care trăiesc în alte zone ale globului), aceea a adventiştilor care trăiesc în California se datorează stilului lor de viaţă. Pe paginile revistei îl putem vedea pe doctorul Ellsworth Wareham, de 91 ani, ca fiind "mâna a doua" la o operaţie cardiacă, pe doamna Marge Jetton, de 101 ani, cum umple rezervorul de combustibil al automobilului pe care-l conduce în drum spre un cămin de bătrâni (care sunt mai tineri cu câteva decenii decât ea), unde lucrează ca voluntar, ca apoi să treacă pe la coafeza care-i aranjează părul în fiecare vineri, în ultimii 20 de ani. De asemenea, sunt arătaţi Frank Shearer, în vârstă de 100 de ani, în cursa rapidă de schi acvatic, şi doamna Lydia Newton, care în anul 2005 a împlinit vârsta de 112 ani.
Articolul subliniază încă un fapt foarte interesant: în timp ce, datorită televizorului, generaţia tânără din Sardinia şi Okinawa a adoptat stilul de viaţă occidental şi nu mai poate spera la o viaţă aşa de lungă, adventiştii de ziua a şaptea păstrează şi transmit avantajele unui stil de viaţă sănătos şi generaţiilor următoare, nu pe vârful unui munte din Sardinia, ci în mijlocul vieţii trepidante din marile oraşe din California.
încercând să răspund întrebărilor, obiecţiilor şi controverselor legate de stilul de viaţă, am prezentat principalele căi pentru a trăi sănătos şi activ 100 de ani (regret că problema alcoolului n-a putut fi discutată). Desigur, au mai rămas întrebări şi există şi răspunsuri la ele. Să nu uităm că viaţa lungă, în deplină sănătate nu este rezultatul întâmplării. Ea începe cu genele, dar depinde de obiceiurile bune. Toate datele existente ne spun că, adoptând un stil de viaţă sănătos, avem şansa să prelungim faza activă a vieţii cu 10 până la 20 de ani. Totul ţine de hotărârea noastră.
Generalitati
