Istoria ne relateaza ca in Grecia antica atletii si cei care se ocupau de pregatirea lor considerau ca modul de alimentatie poate influenta performantele sportive, dandu-le un antaj asupra competitorilor lor. Legendarul luptator Milo din Crotona consuma cantitati enorme de came si niciodata n-a fost invins in cele cinci olimpiade la care a participat (532-516 i.Hr.).
Relativ recent s-a gasit un schelet foarte bine pastrat, cu o vechime de peste 2500 ani, al unui atlet care a luat parte la jocurile olimpice din Grecia antica. Analiza oaselor si a danturii arata ca sportivul a avut o alimentatie foarte bogata in proteine.
Si gladiatorii romani credeau ca vor fi mai puternici daca vor consuma came, o credinta care persista si dupa doua mii de ani printre unii sportivi. Totusi, spre sfarsitul secolului al XlX-lea, atletii vegetarieni au demonstrat ca, in sporturile de rezistenta, alimentatia bazata pe produse vegetale constituie un antaj si ca energia necesara pentru efortul muscular nu e produsa de oxidarea proteinelor. (Am J Clin Nutr 1999;48:754)
Azi, sportivii de performanta se alimenteaza vegetarian, demonstrand ca vegetarianismul e compatibil cu rezultate sportive excelente.In primul modul am aratat cum, deja in anul 1913, americanul Russel Chittenden, de la Universitatea Yale, a demonstrat ca regimul vegetarian amelioreaza performantele sportive cu 35% la atletii cu care a lucrat.
Cercetarile efectuate in anii 1960 au subliniat faptul ca, in toate activitatile atletice, inclusiv haltere, sportul de echipe, sporturi de rezistenta (alergare, inot, ciclism), principalul carburant al musculaturii sunt hidratii de carbon (glucidele). Si deoarece tele sunt bogate in
mod natural in hidrati de carbon, un numar din ce in ce mai mare de sportivi au adoptat alimentatia vegetariana. in atie cu omnivorii, vegetarienii au un consum mai mare de fructe si vegetale, fibre alimentare, antioxidante, substante fitochimice si acid folie, dar un aport mai redus de grasimi si colesterol, ceea ce are drept urmare o rata de mortalitate mai mica prin ateroscleroza coronariana si cerebrala, diabet si majoritatea formelor de cancer.In anul 1970, Cotes si colaboratorii au at dimensiunile musculaturii coapselor, probele functionale respiratorii si raspunsul cardio-respirator la efortul cu bicicleta la 14 sportive vegane si 86 nevegane. Concluzia autorilor a fost ca lipsa proteinelor animale nu altereaza raspunsul fiziologic la efort.
Numeroase alte studii au aratat ca alimentatia vegetariana nu constituie vreun dezantaj pentru sportivi. Alti cercetatori au demonstrat ca doar alimentatia vegetariana nu constituie un stimul suficient pentru a ameliora performanta fizica, daca nu se asociaza cu un program zilnic de antrenament fizic.
Prin anii 1960, cercetatorii scandinavi au fost primii care au aratat ca posibilitatea de a efectua eforturi fizice mari tine de cantitatea de glicogen din tesutul muscular. Rezervele de glicogen joaca un rol important atat in eforturile prelungite (alergare, inot, ciclism), cat si in cele intermitente de natura mixta aeroba si anaeroba (jocurile cu mingi pe uscat, pe gheata sau in apa). Azi, sportivii sunt sfatuiti sa consume surse vegetale de glucide pentru a umple rezervoarele de glicogen din ficat si muschi. Pentru atletii care se antreneaza intens peste 60-90 minute zilnic, se recomanda 500-800 de glucide/zi (sau 8-l0 g/kilo-corp sau 60-70% din aportul total zilnic de energie). Indienii Tarahu-mara, un trib aztec din regiunea Muntilor Sierra Madre, Mexic, sunt cunoscuti ca alergatori cu o rezistenta extraordinara, care consuma mai ales porumb si fasole (75-80% din aportul lor caloric sunt glucide).
S-a obsert ca nivelul feritinei serice este mai mic la atletii vegetarieni, desi anemia se intalneste rar. Cu toate ca aceasta problema este controversata inca, exista do suficiente care arata ca scaderea depozitelor de fier din organism se asociaza cu un risc mai mic de Cunoscand si aceste actiuni, intelegem de ce organismul controleaza, in limite foarte inguste, continutul in fier al corpului si de ce metalul insusi e transportat si inmagazinat nu ca un cation liber, ci ca o componenta a unor proteine care-l fixeaza.
Nu mi-am permis sa-i obosesc pe cititori amintind toate functiile fierului in organismul uman. Dar cele mentionate sunt suficiente pentru a crea o aura in jurul acestui element si pentru a ne ingrijora la gandul ca, evitand carnea, sa nu cum sa fim lipsiti de o componenta atat de importanta a alimentatiei noastre.
Necesarul de fler pentru barbatii adulti si femeile dupa menopauza este de 1-l,5 mg/zi, iar pentru femeile inainte de menopauza e de aproximativ 2-2,5 mg/zi.
Absorbtia fierului din tubul digestiv poate fi foarte diferita (intre
1 si 40%), in functie de continutul in fier al alimentelor, forma chimica, alimentele din care provine, depozitele de fier existente si jievoia individuala de acest element pentru fabricarea globulelor rosii. in mod normal, absorbtia fierului este de 10-l5%.
Majoritatea fierului alimentar se gaseste sub forma trilenta, ca hidroxid de fier sau ca o legatura organica trilenta (fier profirina). in mediul gastric acid, aceste legaturi se desfac in fier ionic liber si fier organic labil. Pentru desfacerea fierului e nevoie de acidul clorhidric din sucul gastric si de acizii organici din alimente si sucurile digestive. Sub actiunea lor, fierul trilent se transforma in fier bilent, care este mai solubil si se absoarbe mai usor. Absorbtia fierului din alimente se realizeaza prin transport activ, in intestinul subtire, fiind maxima la nivelul mucoasei duodenale. And in vedere ca, de obicei, se absoarbe numai a zecea parte din fierul ingerat, cantitatea de fier din alimente trebui sa fie intre 10 si 20 mg/zi.
Absorbtia fierului este reglata de peptidul hepcidin, secretat predominant in ficat.
