Orice amator de ciuperci, dornic sa se apuce de culesul lor in vedera consumarii, trebuie sa fie in stare sa identifice cu siguranta in toate stadiile lor de crestere cele trei ciuperci ucigase si cele sase foarte toxice. Par putine si totusi in fiecare an foarte multe persoane mor sau sint grav intoxicate cu ciuperci.
Cele trei specii mortale sint:
- Amanita Phalloides = Amanita faloida
- Amanita Virosa = Amanita viroasa (otravitoare)
- Amanita Verna = Amanita de primavara
Cele sase specii toxice care n-au cauzat moartea decit rareori sint:
- Amanita Muscaria = Amanita moartea mustelor (falsa oronga)
- Amanita Panthérina = Amanita pantera
- Lepiota Helveola = Lepiota helveolata
- Inocybe Patouillardi = Inociba lui Patouillard
- Entoloma Lividium = Entoloma livida (sau
ciuperca pieptanusului)
- Cortinarius Orellanus = Cortinara-de-munte.
Semnele de intoxicatie:
1) Sindromul faloidian, adica sindromul provocat de ingerarea uneia dintre cele trei amanite: faloidiana, viroasa si de primavara. Inceputul semnelor: dupa 10-l2 ore. Diaree, voma, senzatie de frig, pierderea rapida a fortelor, ameteli, transpiratii abundente, apatie cu mentinerea luciditatii. Dupa o revenire amagitoare, icter si moarte.
2) Sindrom panterinian, in urma ingerarii amanitei pantere sau a mortii-mustelor.
Inceputul, dupa 1-3 ore. Tulburari gastrointestinale, dureri, excitatie, halucinatii, pupile dilatate.
Tratament: vomitive, spalaturi stomacale, carbune medicinal, spitalizare.
3) Sindrom muscarinian, pentru celelalte.
Inceputul dupa 1-3 ore. Hipersecretii: saliva, sudoare, lacrimi, tremuraturi, sughit, pupilele micsorate.
Tratament: atropina, spitalizare.
Cele trei ciuperci ucigatoare nu le vom descrie aici. Amatorul trebuie sa aiba o lucrare specializata care sa-l informeze in cele mai mici amanunte.
Iata citeva reflectii relative la cele sase otravuri.
Amanita Muscaria (Amanita ucigatoare-de-muste sau falsa oronga)
Reputatia suparatoare a Amanitei ucigatoare-de-muste o constituie proprietatile ei pretins afrodisiace - in realitate, ele dau un delir vesel, dupa regiuni si dupa partea consumata din ciuperca.
Nu este prea primejdioasa, iar in anumite tinuturi (din Italia) se consuma fara urmari deosebite: probabil ca substanta veninoasa, micoatropina, este concentrata mai ales in cuticula palariei.
Amanita Panthérina (Amanita pantera)
Ca si la Amanita ucigatoare-de-muste, otravirea incepe brusc (1-3 ore de incubatie):
tulburari digestive (arsuri la stomac, voma, diaree), apoi tulburari delirante (un fel de betie, risete, halucinatii), accese de minie, mers impleticit. In sfirsit, apatie
mintala citeva momente.
Lepiota Helveola (Lepiota blonda, Lepiota bruna, Lepiota care se inroseste)
Este o ciuperca foarte primejdioasa, care declanseaza un sindrom aproape faloidian. De altfel, exista mai multe interpretari divergente ale numelui de Lepiota helveola, si se poate spune ca toate micile lepiote care se inrosesc (bruneoincarnata, subincarnata etc.) sint totdeauna toxice.
Inocybe Patouillardi (Inociba lui Patouillard)
Specia aceasta contine o cantitate relativ mare de muscarina si provoaca serioase intoxicatii sudoriene (sau muscariene). Ea e vinovata de un anumit numar de accidente; este destul de voluminoasa si cu aspect apetisant.
Rhodophyllus (entoloma) Licidium (Entoloma livida, galbuie, perfida, ciuperca pieptanusului)
Este o specie toxica, provocatoare de gastroenterie; experientele pe soareci au dat in vileag faptul ca are, in plus, si o neurotoxina. Totusi foarte rar i s-au putut atribui victime omenesti.
Cortinarius Orellanus (Cortinarie Montagnard, Cortinara-de-munte)
Specia aceasta reprezinta cazul, absolut extraordinar, al unei specii la fel de primejdioasa ca Amanita faloidiana, a carei toxicitate n-a fost descoperita decit prin anul 1955; iata de ce nu este descrisa si nici reprodusa in nici o sectiune de popularizare anterioara si toate lucrarile de micologie declara ca genul Cortinarius nu contine nici o specie veninoasa.
Pe linga aceste noua ciuperci ucigatoare sau foarte toxice, mai exista altele care trebuie cunoscute, din cauza inconvenientelor minore de care pot sa se faca vinovate.
Iata totusi citeva observatii cu privire la unele dintre ele:
Boletus Satanas (minatarca satanei)
Este singura minatarca intr-adevar veninoasa, dar nu provoaca decit gastroenterite; anumite persoane, deprinse sa consume multe ciuperci, o maninca fara sa se sinchiseasca. Totusi, un fragment din ea inghitit crud constituie un puternic vomitiv.
Russules (vinetele)
Cind stii sa recunosti ca o ciuperca este o rusula, ai depasit o etapa micologica importanta, caci identificarea unei rusule ramine o problema delicata de perspicacitate. Trebuie sa se faca apel la toate functiile senzitive: vedere, pipait, miros, gust. Folosirea reactivilor chimici a incurajat sperantele cele mai temerare. Cind este vorba numai de micofag, capabil sa recunoasca dintre ciuperci care este o rusula, sa se multumeasca sa guste din ea, sa mestece in gura un mic fragment. Acru? De aruncat. Dulce, apoi gretos? Tot de inlaturat. Imuabil dulce? Nici o ezitare: e consumabila. (J. lnet)
