Allium sativum
Fam. Aliaceae
Usturoiul a fost folosit in alimentatie din cele mai vechi timpuri. Astfel, facea parte din dieta israelitilor in Egipt si a muncitorilor angajati de Khufu la construirea piramidelor. Se cultiva inca si astazi in Egipt.
Era, de asemenea, consumat de vechii greci si de soldatii romani, de pescarii si de taranii africani. Galen il numea "medicamentul rustic" (ndeca tot), iar scriitorul Alexander Neckam (secolul al XII-lea) il recomanda ca un paleativ al arsitei celor care lucrau pe camp in soare. Plinius in "Istoria naturala" dadea o lunga lista cu efectele benefice ale usturoiului. La inceputul secolului XX era folosit in tratamentul tuberculozei pulmonare. Desi cultivat in Anglia inainte de 1548, bucataria traditionala engleza nu-l folosea, el devenind ingredientul cel mai comun in Europa mediteraneana. Grecii antici, superstitiosi, puneau usturoi pe maldarele de pietre la rascruce de drumuri pentru alungarea "raului". Locuitorii Egiptului inferior (de jos - Pelusium) in schimb, aveau aversiune pentru usturoi.
Usturoiul descinde, probabil, din specia Allium longicuspis care creste salbatic in sud-vestul Asiei. Este larg folosit in intreaga lume pentru mirosul picant, patrunzator, ca un condiment asezonat. Bucataria chineza foloseste bulbi tineri de usturoi intr-o saramura din mixtura de zahar, sare si condimente, lasta la "dospit" 3-6 saptamani.
In Rusia si in Caucaz "cateii" de usturoi sunt marinati si utilizati ca salata apetisanta.
Frunzele de usturoi sunt populare in multe parti ale Asiei, in special in bucataria chineza, etnameza si cambodgiana, prajite cu oua, carne sau legume.
Usturoiul este esential pentru cateva preparate mediteraneene: aioli si skordalia (de la denumirea greceasca si respectiv italiana a usturoiului), ajo blanco ("usturoiul alb" in Spania) si le Tourin (supa franceza cu usturoi).
Usturoiul contine numeroase fitochimicale si nutrimente. Dintre cele din urma mentionam: calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, seleniu, zinc, taminele B1, B2, B3 si C.
Prene aparitia bolilor cardiovasculare, inclusiv ateroscleroza, hipercolesterolemia, hipertensiunea si stimuleaza sistemul imunitar.
La animale, suplimentele cu usturoi reduc acumularea colesterolului pe peretii vasculari, iar la om inhiba calcificarea vasculara la cei cu un nivel crescut de colesterol. Efectele lui benefice se datoreaza abilitatii de a scadea cantitatea de radicali liberi din sange la cei cu ateroscleroza. Placile aterosclerotice apar cand colesterolul circulant este oxidat, or usturoiul prene tocmai aceste reactii de oxidare, ceea ce explica unele din efectele lui benefice in bolile aterosclerotice cardiovasculare.
Numeroasele beneficii ale usturoiului pentru sistemul cardiovascular se datoreaza nu numai compusilor cu sulf dar si taminelor (C, B6), seleniului si magneziului. Este o foarte buna sursa de tamina C, antioxidantul primar din sange, unde protejeza LDL-colesterolul de oxidare si deci prene formarea placilor de aterom. Vitamina B6 din usturoi prene bolile cardiace prin scaderea nivelului homocisteinei, care este un produs intermediar al unui important proces celular biochimic, numit ciclul metilarii. Homocisteina poate leza direct peretele vascular. Seleniul din usturoi nu numai ca prene bolile cardiace, dar protejeaza si contra cancerului si intoxicatiei cu metale grele, laolalta cu tamina E. Manganul din usturoi actioneaza ca un cofactor intr-un numar de alte importante enzime din sistemul de aparare antioxidanta, precum superoxid-dismutaza. Adultii cu deficit de Mn prezinta scaderea nivelului HDL (forma "buna" a colesterolului. Are, de asemenea, proprietati benefice in prevenirea racelii si tusei. De asemenea, reduce agregarea plachetelor si hiperlipidemia. Regleaza si nivelul zaharului din sange, prevenind unele complicatii ale diabetului zaharat.
In 1858 Luis Pasteur i-a descoperit actitatea antibacteriana, folosindu-se ulterior ca antiseptic pentru prevenirea gangrenelor in timpul celor doua razboaie mondiale. Recent s-a silit ca apa de gura cu 2.5% usuroi proaspat are certa actitate antimicrobiana, dar datorita gustului neplacut si halenei, majoritatea oamenilor n-o folosesc.
In medicina traditionala este folosit ca tratament pentru ermi intestinali si alti paraziti, atat pe cale orala, cat si sub forma de supozitoare.
Are, de asemenea, si proprietati antiinflamatorii deoarece constituentii sai inhiba lipooxigenazele si ciclooxigenazele (enzime ce genereaza prostaglandine si tromboxani, compusi cu actiune proinflamatorie), reducand astfel inflamatia. Compusii din usturoi cu proprietati antiinflamatorii, asociati cu tamina C confera protectie fata de atacurile severe de astm si pot diminua durerea si inflamatia in cazul osteoartritei si artritei reumatoide. Reduce actitatea factorului nuclear de transcriptie NF-kB, mediator al procesului inflamator.
Este, datorita allicinului (compusul cu sulf caruia i se datoreza mirosul caracteristic), folosit ca antibacterian, antifungic si antiral.
Allicinul este eficient nu numai contra racelii si gripei, dar si contra tuberculozei si botulismului.
Cuprins:
Efecte adverse: |
sus  |
- halene non-bacteriene;
- indigestie;
- vomă, greaţă şi diaree;
- cazuri de botulism - din cauza consumului usturoiului īn preparate cu ulei;
- cantităţile culinare nu prezintă riscuri īn sarcină şi alăptare īnsă cantităţi foarte mari pot determina hemoragii şi avort.
Dar se consumă de mii de ani fără efecte adverse pe termen lung, sugerānd faptul că īn cantităţi modeste dă un risc minim la indivizi normali.
Efecte adverse:
