Denumirea acestei boli ne de la cuvantul grecesc "diabetes" care inseamna "a sifona, a evacua prin sifonaj". intr-adevar, unul dintre semnele caracteristice ale diabetului este urinarea excesiva (si setea de nestins determinata de aceasta), prin care organismul incearca cu disperare sa scape de excesul de zaharuri si sa mentina echilibrul pH-ului. Aretaeus, medic grec din secolul al ll-lea, a observat ca trupul pacientilor sai cu diabet parea sa se "topeasca" prin urina. Astfel, el repeta spusele medicului egiptean Hesy-ra din timpul celei de-a Treia Dinastii Egiptene, care a scris, pe la 1550 I.Hr., ca diabetul provoaca "topirea" organismului si ca urina acestor pacienti atragea furnicile, datorita continutului crescut de zaharuri. in secolul al XVIII-lea, medicii au adaugat la denumirea acestui diagnostic adjectivul mellitus, cuvant latin ce se inseamna miere sau gust dulce. Diagnosticul diabetului era confirmat frecvent de catre asa-numitii "degustatori", care detectau zaharul din urina prin gustul dulce al acesteia. intelepciunea populara a elaborat si un test ad-hoc, care putea fi facut si acasa: se varsa urina pe hartia de ziar si se lasa la uscat. in cazul diabeticilor, rezultatul era un aspect lucios al hartiei, cu cristale de zahar zibile.
Cuprins:
în această privinţă, pacienţii cu diabet pot fi comparaţi cu bananele. De ce? Să vă explic. Cu toţii ştim că bananele devin mai dulci odată cu trecerea timpului. Pe măsură ce se coc, conţinutul de zaharuri al bananelor creşte într-adevăr - de fapt, celulele lor eliberează glucide pe măsură ce se descompun. Bananele devin totodată mai moi, bineînţeles: se topesc şi se transformă în zahăr. Sau, s-ar putea spune, încep să putrezească. Este interesant de precizat că petele negre de pe coaja unei banane prea coapte sunt de fapt acizii proveniţi din descompunerea celulelor fructului. Acelaşi fenomen se petrece în cazul tuturor celulelor vegetale sau animale, inclusiv al celulelor corpului uman. Pe măsură ce îmbătrânesc (se coc, putrezesc), ele suferă un proces de descompunere şi se "topesc" în zahăr. Acest proces poate fi o veste bună pentru amatorii de prăjitură cu banane, cum îmi făcea mama, dar pentru oameni nu are nimic pozitiv.
UN JOC PERICULOS
Potrivit teoriilor medicinei clasice, diabetul ar putea fi genetic; oamenii de ştiinţă au identificat în unele celule anumite proteine ce par să predispună la diabetul de tip 1. Dar fiţi atenţi: chiar dacă aproape 25% dintre copiii americani au această predispoziţie, mai puţin de 1 % dintre aceştia se îmbolnăvesc. De asemenea, atunci când un geamăn monozigot (gemeni identici) are diabet, doar în jumătate dintre cazuri este bolnav şi fratele său. (în cazul unei afecţiuni genetice, ne-am fi aşteptat la o probabilitate de 100% în cazul gemenilor monozigoţi.)
Respectivele proteine pot fi găsite cu aceeaşi frecvenţă pretutindeni pe glob, dar prevalenta diabetului variază mult în diferitele zone ale lumii. Mai puţin de 1 din 100 000 de japonezi este afectat, faţă de 9 la 100 000 în SUA sau 28 la 100 000 în Finlanda (ţară care are în prezent performanţa nedorită de a se situa pe primul loc în lume ca frecvenţă a îmbolnăvirilor de diabet).
în plus, în anumite zone ale globului, frecvenţa bolii a crescut mult prea brusc pentru a fi explicată doar prin cauze ereditare. Gân-diţi-vă, de exemplu, la creşterea şocantă cu 50% a numărului de cazuri de diabet la copiii sub 10 ani din Finlanda, în ultimele două decenii.
Diabetul se poate dovedi un joc periculos, în genul ruletei ruseşti. Glonţul genetic provoacă vătămări doar dacă se apasă trăgaciul numit stil de viaţă. Genele în sine nu provoacă diabet, dar stilul de viaţă dezechilibrat le poate elibera potenţialul distructiv, în capitolele viitoare, vom cerceta mai în profunzime diferite cauze ale glicemiei instabile, printre care carbohidraţii, alcoolul, cofeina, alimentaţia săracă în grăsimi, exerciţiile fizice anaerobice, stresul psihic, frica sau furia, precum şi lipsa anumitor substanţe nutritive.
Toate aceste lucruri pot cauza aciditate excesivă, iar aceasta, mai ales dacă provine dintr-o alimentaţie nesănătoasă, determină pancreasul să-şi crească producţia de insulina, proces ce suprasolicită acest organ care, în cele din urmă, clachează. Deci: diabet.
înţelegerea şi întreruperea acestui ciclu va duce la îmbunătăţirea calitatăţii vieţii şi la prelungirea ei, pentru că drumul corect devine clar: păstraţi echilibrul pH-ului. Imediat ce aciditatea este controlată, simptomele dispar. Chiar şi un organ supus unor crize nenumărate, precum pancreasul în cazul diabetului necontrolat, poate întineri odată ce adevărata cauză a problemei este eliminată. După cum obişnuim să spunem noi aici: mişcă-ţi fundul acid şi fă-te sănătos!
Medicii şl diabetul |
sus  |
Fără îndoială, medicul nu v-a prezentat diabetul în acest fel. De la el aţi aflat probabil că această boală este cauzată de lipsa totală sau parţială a unui hormon numit insulina în organism, ceea ce determină o concentraţie excesiv de mare de glucoza (zahăr) în sânge. Totuşi, ce provoacă de fapt o astfel de boală degenerativă gravă precum diabetul? Spun "de fapt", pentru că noţiunile gen "hiperglicemia" sau "hipoinsulinemie" descriu această afecţiune, dar nu o explică. Ce determină organismul să aibă în exces sau în deficit astfel de componente? De ce unii oameni fac diabet, iar alţii, în condiţii similare, nu fac?
Circulând prin organism, sângele transportă o anumită cantitate de zaharuri, care constituie combustibilul celulelor. Pentru ca zaharurile să pătrundă în celule este nevoie de insulina, produsă în pancreas de celulele beta. în mod normal, pancreasul produce exact atâta insulina cât o cer necesităţile de moment ale organismului. In diabet însă, insulina este fie absentă, fie în cantitate redusă, fie nu-şi poate îndeplini funcţia eficient. Zaharurile care nu pătrund în celule se acumulează în sânge.
Diabetul de tip 1 şl de tip 2 |
sus |
Medicii consideră că diabetul îmbracă două forme distincte, în diabetul de tip 1 sau diabetul zaharat insulino-dependent (DZID), celulele beta pancreatice nu produc o cantitate suficientă de insulina. Pacienţii cu acest tip de boală trebuie să facă zilnic injecţii cu insulina pentru a supravieţui. Diabetul de tip 1 era numit diabet juvenil, deoarece apare de obicei la copii şi tineri. Este cea mai gravă formă de diabet, reprezentând 5-10% dintre cazuri.
Tipul 2 de diabet sau diabetul zaharat insulino-independent (DZII) este mult mai frecvent, dar mai puţin sever. Poate fi însă fatal, la rândul lui, şi are categoric efecte grave asupra calităţii vieţii, în diabetul de tip 2, celulele beta produc insulina, dar organismul nu o utilizează eficient. Acest fapt este denumit rezistenţă la insulina. Pacienţii cu diabet de tip 2 nu au nevoie în mod obişnuit de injecţii cu insulina, decât în cazul în care nu reuşesc să-şi controleze nivelul glicemiei perioade lungi de timp. Mulţi oameni cu diabet de tip 2 folosesc o gamă de medicamente orale pentru a-şi controla glicemia.
în cazul rezistenţei la insulina, pancreasul, încercând să gestioneze zaharurile din sânge, pompează o cantitate şi mai mare de insulina, la care organismul nu reacţionează, iar, în cele din urmă, celulele beta pot să renunţe cu totul să mai producă hormonul sau produc o cantitate atât de mică, încât e ca şi cum n-ar produce.
Marea problemă în cazul diabetului, fie el de tip 1 sau 2, nu constă în afecţiunea în sine, ci în lungul şir de efecte secundare devastatoare pe care le aduce cu ea. Diabetul duce la boli ale inimii, insuficienţă renală, deteriorarea nervilor, pierderea vederii, invaliditate şi chiar moarte.
Aproximativ 80% dintre pacienţii cu diabet de tip 2 sunt supraponderali, în trecut, diabetul de tip 2 era diagnosticat de obicei la persoane trecute de patruzeci de ani. Una dintre multele tragedii provocate de explozia recentă a cazurilor de obezitate la copii este aceea că diabetul de tip 2 este foarte răspândit chiar şi la copiii mici. Se pare că stilul de viaţă tipic american a determinat apariţia de cazuri de diabet în proporţii epidemice la toate grupele de vârstă.
Povestea lui tracy |
sus |
Fiica mea, Tracy, avea 20 de ani când a fost diagnosticată cu diabet de tip 1 şi i s-au prescris 130 de unităţi de insulina zilnic, tratament pe care medicul i-a spus că va trebui să-l urmeze toată viaţa. I s-a mai spus că are hipertensiune,
colesterolul crescut, trigliceridele crescute şi i s-a prescris tratament pentru | toate acestea. După trei ani, s-a îmbolnăvit foarte grav şi a fost diagnosticată în cele din urmă cu fibromialgie şi sindrom de oboseală cronică. Era invalidă, nu putea să muncească, nici să conducă maşina. Nu putea să doarmă, iar o plimbare de câţiva paşi era un chin. Ca mamă, a fost foarte dureros să văd o persoană aşa de tânără, de vioaie şi
de veselă să sufere într-un asemenea hal, fără nicio speranţă de însănătoşire.
Dar pe tot parcursul acestor încercări Tracy a rămas optimistă şi veselă. Sincer, este cea mai curajoasă persoană pe care o cunosc. în ultimii şapte ani, Tracy a consultat peste 20 de specialişti, însă niciunul nu |j i-a oferit vreo speranţă de ameliorare. Tracy a refuzat să accepte acest mod de viaţă, dar a reunţat să mai aştepte ajutor de la medicina convenţională. A por- nit într-o adevărată odisee a tratamentelor alternative, hotărâtă să-şi găsească vindecarea. într-un final, a găsit ceea ce numim cu afecţiune .apa miraculoasă\' - o băutură verde cu picături alcaline - din care a început să ia, împreună cu suplimente alimentare pentru pancreas, glandele suprarenale şi rinichi,urmând totodată o dietă alcalină.
în numai cinci săptămâni, Tracy redevenise o tânără energică, debordând de vitalitate. Nu mai ia niciun medicament, nici cele 35-40 de unităţi de insulina pe care şi le injectase de patru ori pe zi, timp de peste 7 ani. A slăbit mai bine de 10 kilograme, iar la analizele recente ale sângelui a avut cele mai bune re- zultate, cu glicemia fiind mai mică de 100.
Din păcate, la scurt timp după aceea, soţul meu, Brian, a fost diagnosticat cu diabet de tip 2, cu glicemie peste 350. A început să bea apa miraculoasă şi să ia suplimente pentru stimularea pancreasului. Cu această energie nou-desco- perită, a început să facă exerciţii fizice cu regularitate. Astăzi, glicemia lui pe nemâncate este normală (93)!
Am fost atât de impresionată, inspirată şi uimită de vindecarea fiicei şi a soţu- lui meu, încât am început să beau şi eu băutură verde cu picături alcaline, să mănânc sănătos şi, cu energia dobândită astfel, să fac exerciţii fizice. După câteva săptămâni, mi-am făcut analizele. Verificând rezultatele, medicul mi-a spus că sunt foarte sănătoasă - pentru o femeie de 29 de ani (ha, ha!). în plus, a fost şi cea mai uşoară metodă de slăbit din câte am încercat-o vreodată - am slăbit 9 kilograme în 30 de zile. Acum, Tracy şi Brian nu sunt singurii care arată şi se simt bine!
Diabetul gestaţional |
sus |
Un alt tip frecvent de diabet este cel gestaţional, adică diabetul care apare în timpul sarcinii la femei anterior sănătoase. Diabetul gestaţional are aceiaşi factori de risc şi aceleaşi simptome ca diabetul de tip 2, dar problemele potenţiale pe care le poate aduce sunt, prin natura sa, duble: probleme pentru mamă şi probleme pentru copil. De fapt, chiar împătrite, pentru că, pe lângă problemele determinate de diabetul de tip 2 în general, apar şi problemele speciale datorate diabetului în timpul sarcinii.
Un studiu la care au participat 23 000 de gravide, cu obezitate şi diabet de tip 2, a indicat că acestea sunt de trei ori mai predispuse să nască un copil cu malformaţii congenitale decât gravidele care nu au diabet şi nici obezitate; probabilitatea naşterii unui copil cu malformaţii cranio-faciale, precum bolta palatină despicată sau o dezvoltare anormală a membrelor, este de şapte ori mai mare în cazul lor. Aproape 6% dintre copiii născuţi de femei cu diabet de tip 2 au malformaţii majore.
Diabetul gestaţional (de sarcină) necontrolat creşte riscul de naştere dificilă, fie normală, fie prin cezariană, precum şi riscul ca nou-născutul să aibă hipoglicemie severă, icter sau probleme de respiraţie. Copiii născuţi de mame cu diabet gestaţional tind să aibă greutate mai mare decât cea normală, fapt care determină probleme speciale de sănătate, inclusiv posibila vătămare a umerilor copilului în timpul naşterii. Aceşti nou-născuţi au un exces de insulina, care îi expune la riscul de a deveni la rândul lor obezi şi de a face diabet de tip 2. Diabetul care apare în timpul sarcinii dispare de obicei după naştere, dar există în continuare un risc crescut de a face ulterior diabet de tip 2.
Măsurarea glicemiei |
sus |
Valoarea normală a glicemiei măsurată pe nemâncate, la minimum 8 ore de la ultima masă, trebuie să fie mai mică sau egală cu 110 mg/dl. (Dacă se măsoară pe stomacul plin, trebuie să fie mai mică sau egală cu 140 mg/dl.) Dacă valorile glicemiei se înscriu între 110 şi 126 pe stomacul gol (sau între 140 şi 200 după ce aţi mâncat), aceasta indică o toleranţă scăzută la glucoza (TSG) şi se consideră prediabet. Dacă valorile depăşesc aceste limite, atunci aveţi diabet. Pentru a confirma diagnosticul, medicul ar putea să testeze toleranţa la glucoza, recoltându-vă sânge la două ore după ce aţi băut o anumită cantitate de apă cu zahăr. Dacă valorile glicemiei sunt peste 200 mg/dl, înseamnă că aveţi diabet.
CAUZELE DIABETULUI
Potrivit ştiinţei medicale clasice, cauza diabetului rămâne întrucâtva un mister. Una dintre principalele teorii susţine că diabetul de tip 1 este o afecţiune autoimună, în care leucocitele atacă şi distrug celulele beta pancreatice producătoare de insulina, ca şi cum ar fi inamici periculoşi. Cauzele diabetului de tip 2 sunt mai bine înţelese, în centrul lor aflându-se obezitatea. Totuşi, încă nu se ştie clar ce anume face ca surplusul de greutate să dea peste cap producţia şi utilizarea insulinei. Mai mult, aceasta constituie şi acum o întrebare gen "ce a fost mai întâi: oul sau găina?": obezitatea provoacă diabetul sau diabetul provoacă obezitate?
Privind însă situaţia prin prisma Noii Biologii, este clar că diabetul nu este o boală a pancreasului sau a celulelor beta pancreatice, ci este rezultatul unui dezechilibru al pH-ului lichidelor din organism - acidoza sistemică -, care afectează funcţionarea optimă a celulelor înconjurate de aceste lichide.
Celulele beta înconjurate de acizi nu produc sau nu pot produce suficientă insulina. Acizii distrug locusurile receptorilor de insulina de pe membrana celulară şi, în consecinţă, celulele din organism nu mai pot utiliza în mod adecvat acest hormon. Simptomele diabetului, printre care se numără urinatul frecvent, setea foarte mare, foamea vorace, scăderea în greutate, oboseala extremă, reducerea masei musculare şi cetoacidoza cu potenţial letal, sunt rezultatul încercării orgasimului de a reface sau de a menţine echilibrul delicat al pH-ului în sânge şi în ţesuturi.
Noua biologie |
sus |
Am explicat pe larg principiile Noii Biologii în cartea noastră anterioară, Dieta Young, iar, dacă vreţi să înţelegeţi în profunzime această teorie ştiinţifică, puteţi consulta respectiva lucrare. Pentru cele ce ne-am propus în această carte, vreau doar să prezint pe scurt punctele-cheie. Apoi vom merge mai departe, fără nicio altă înârziere, pentru a vedea ce puteţi face pentru a vă elibera din ghearele diabetului.
Indicatorul esenţial al sănătăţii dumneavoastră nu este nici glicemia, nici greutatea, tensiunea arterială, colesterolul sau altceva, ci este pH-ul sanguin - cât de acid sau alcalin (bazic) este sângele. Scala pH-ului merge de la 1 (cel mai acid) la 14 (cel mai alcalin), valoarea 7 fiind neutră. Aşa cum îşi menţine constantă temperatura, orgasimul va face tot ce poate pentru a menţine sângele într-un interval foarte îngust al pH-ului - un pH uşor alcalin, de 7,365. (Unele sisteme sau organe, precum stomacul sau colonul sunt acide în virtutea funcţiei lor, dar e foarte uşor să încline balanţa prea mult spre aciditate.)
Valoarea pH-ului sângelui şi al altor lichide organice şi ţesuturi afectează fiecare celulă. întreg procesul metabolic depinde de alcalinitate - hiperaciditatea e cea care vă menţine gras. Aproape toate simptomele negative care vă pot trece prin minte - şi nu în ultimul rând grupul de simptome din diabet - apar atunci când organismul trebuie să apeleze la măsuri extreme, disperate pentru a-şi menţine pH-ul.
Unul dintre efectele cu cel mai mare potenţial distructiv ale unui mediu acid în organism constă în faptul că el devine teren propice pentru dezvoltarea ciupercilor parazite, a bacteriilor şi virusurilor, numite colectiv sub numele de microorganisme. în timp ce multe dintre ele trăiesc benign sau chiar sunt benefice într-un organism sănătos, cele dăunătoare prosperă într-un mediu acid, în care chiar şi microorganismele "bune" se pot înmulţi într-atât încât să devină dăunătoare. Ne trezim astfel sub o triplă ameninţare: pe lângă faptul că pot fi dăunătoare în sine, microorganismele pot totodată să excreteze substanţe nocive (acide), exo-toxine şi micotoxine, pe măsură ce digeră - prin fermentaţie -sursele de energie pe care, altfel, organismul le-ar folosi pentru sine, eliberând acizi în circulaţia sangvină.
Aici intervine descoperirea lui Bechamp. El a observat, iar eu am văzut de multe ori la microscop că microorganismele nocive pot proveni chiar din celulele noastre. Vă dau o şansă să ghiciţi ce tip de mediu trebuie să existe pentru a se petrece această transformare. Aveţi dreptate: un mediu acid. Ca să nu mai spun că microorganismele externe pot contribui la îmbolnăvire doar atunci când ajung într-un astfel de mediu.
Aşa cum a arătat Bechamp cu atât de mult timp în urmă, organismul uman, la fel ca toate fiinţele vii, conţine aşa-numitele microzime, ce trăiesc independent în celulele şi lichidele organismului. Acestea pot evolua şi evoluează în forme mai complexe - din ele se dezvoltă, de fapt, toate celulele. Iar în anumite medii, microzimele se transformă în bacterii şi ciuperci parazite. Microorganismele patogene pot reveni la starea de microzime, stare mult mai benefică, ce depinde - deloc surprinzător - de un mediu sănătos (non-acid). Pe măsură ce evoluează, microorganismele îşi schimbă forma şi rolul (în funcţie de mediul ce le înconjoară), lucru pe care îl numesc pleomorfism. Organismele pleomorfe patogene nu pot evolua într-un mediu (alcalin) sănătos. Aceasta este adevărata natură a materiei şi felul în care se organizează şi se dezorganizează.
Tulburările fizice şi chiar emoţionale pot cauza o dezorganizare sau involuţie care acidifică mediul şi mai mult, dând naştere unui cerc vicios.
Privind astfel lucrurile, există o singură boală (hiperaciditatea) şi un singur tratament (restaurarea alcalinităţii). Aciditatea la niveIul diferitelor ţesuturi ale organismului se manifestă prin diferite seturi de simptome, pe care ştiinţa medicală clasică Ie-a denumit boli. Când există aciditate la nivelul pancreasului, apare diabetul. Dar toate aceste probleme se trag din aceeaşi tulburare, deşi ştiinţa s-a concentrat prea mult asupra copacilor şi nu mai vede pădurea. Partea bună a faptului de a vedea în sfârşit pădurea este că drumul care duce prin ea, spre sănătate, devine clar şi posibil de străbătut pentru fiecare dintre noi.
AVEŢI ACIDITATE RIDICATĂ?
Vă puteţi verifica nivelul pH-ului din sânge chiar acasă, cu ajutorul unor ban- j delete pentru pH, disponibile în multe farmacii, sau cu un dispozitiv electro-
nic cu baterii. Bandeletele sunt ieftine şi testează pH-ul salivei şi al urinei. Vă j recomand să vă testaţi urina dis-de-dimineaţă, pe nemâncate, pentru rezultate- f le cele mai veridice. Bandeletele îşi schimbă culoarea, indicând un mediu | acid sau alcalin, iar culoarea este mai ştearsă sau mai intensă, în funcţie de rezultat. Ele au o scală de culori care vă ajută să transformaţi culoarea obţinu-
tă într-o cifră.
Dispozitivele electronice de măsurare a pHu-ui pot fi folosite pentru a testa urina dimineaţa, dar pot fi utilizate şi pentru testarea pH-ului salivei. Ele dau rezultate corecte şi precise, dar pot fi greu de găsit şi sunt scumpe, de ordinul a sute de dolari.
Şi medicul vă poate face o analiză care să măsoare pH-ul. Valoarea ideală pentru sânge este 7,365, dar autorităţile medicale acceptă şi valoarea de 7,4, aşa că puteţi fi siguri că veţi obţine o valoare exactă, şi nu o estimare gen "normal".
Noua biologie şl diabeticul |
sus |
Organismul îşi menţine echilibrul pH-ului cu ajutorul rezervelor de substanţe alcaline - în principal minerale precum sodiul, potasiul, calciul şi magneziul. Lupta cu aciditatea excesivă goleşte aceste depozite (plus că alimentaţia deficitară înseamnă depozite deficitare), aşa că organsmul începe să ia aceste substanţe din Iocurile unde sunt utilizate în mod productiv, luând, de exemplu, calciu din oase şi magneziu din muşchi. în consecinţă, aceste zone sunt slăbite, iar pancreasul este una dintre cele mai vulnerabile.
în plus, atunci când sângele devine excesiv de acid, el începe să descarce acizii în exces în ţesuturi, depozitându-i în ţesutul gras protector din sâni, de pe şolduri, de pe abdomen şi chiar din creier, inimă şi pancreas. Sângele excesiv de acid stimulează sistemul imunitar să încerce să scape de acest exces, lucru ce se poate suprasolicita rapid sistemul imunitar, lăsând organismul, încă o dată în plus, vulnerabil în faţa diabetului (printre multe alte ameninţări.)
Toate celulele organismului - inclusiv faimoasele celule beta - trebuie să se descompună şi să se reînnoiască permanent pentru a se menţine sănătoase. într-un mediu sănătos, alcalin, microorganismele se ocupă de reciclare, ca să spunem aşa. Ele curăţă de-şeurile celulare normale rezultate în urma descompunerii celulare şi a metabolismului, pentru ca organismul să nu devină o groapă de gunoi toxică. Toate aceste acţiuni sunt însă anulate într-un mediu acid. Microorganismele benefice sunt depăşite şi nu pot procesa toate deşeurile care le inundă; apoi încep să se multiplice nebuneşte, producând la rândul lor cantităţi însemnate de deşeuri toxice. Dacă aceste toxine nu sunt eliminate ori nu sunt eliminate destul de rapid sau complet, acizii sunt reţinuţi în sânge şi ţesuturi, tinzând să se localizeze în zonele slabe ale organismului. Atunci când se localizează în pancreas, apare diabetul. Toate simptomele acestei boli au aceeaşi cauză principală.
într-un organism sănătos, microzimele ajută la reînnoirea celulelor beta, dar, dacă este perturbat echilibrul alcalin, descompunerea (sau fermentarea, îmbătrânirea, putrefacţia) ajunge să domine în cele din urmă. Celulele beta mor sau se dezorganizează sau involuează, crescând aciditatea, fără ca partea de reînnoire a ciclului natural să rezolve dezechilibrul. Mediul acid le semnalează prematur microzimelor că organismul s-a dezechilibrat.
Acestea îşi schimbă atunci funcţia şi forma, transformându-se în virusuri, bacterii sau ciuperci parazite cu capacităţi de descompunere celulară şi mai puternice. Dacă alcalinitatea nu este restaurată în scurt timp, se instalează boala, inclusiv diabetul. Dar fără acidoză nu poate exista boală - nu poate exista diabet.
Povestea lui Kevin
Am suferit de diabet de tip 1 timp de aproape 33 de ani, de la vârsta de trei ani. înainte să urmez acest program, nivelul glicemiei mele se situa frecvent între 300 şi 400 sau mai mult. Dar acum, cu băutura verde, cu suplimentele alimentare şi dieta alcalină, am reuşit să-mi controlez diabetul. După atâţia ani, nu mai am nevoie de niciun fel de insulina, iar glicemia mea s-a echilibrat mai mult ca oricând, fiind frecvent între 64 şi 127. Diabetul meu de tip 1 e aproape eliminat!
In general
