Diabetul, in general, are niste caracteristici comune, dar fiecare pacient are anumite caracteristici foarte clare, care impun o anumita decizie terapeutica. Nu am exagera deloc daca am spune ca fiecare pacient isi are tipul lui de diabet. Pentru a se lamuri aceste particularitati este nevoie sa va prezentati la medicul specialist, imediat ce s-a emis suspiciunea de DZ, si sa etati categoric demararea unui
alimentar echilibrat" class="alin2">regim alimentar sau a tratamentului la recomandarea altui pacient, ruda, vecin, coleg, prieten. Atat recomandarile de optimizare a stilului de ata (dieta, exercitiu fizic) cat si tratamentul se coreleaza cu tipul DZ, cu complicatiile cronice, bolile asociate, greutatea in momentul depistarii, greutatea maxima in ata etc.
Teoretic insa, exista doua categorii mari de
diabet (ura 2):
- DZ tip 1 (insulinodependent);
- DZ tip 2 (insulinoindependent);
- Forme mult mai rare: DZ gestational, DZ transmis genetic si DZ secundar unor afectiuni sau medicamente, substante chimice.
Cauza DZ tip 1 este absenta din sange a insulinei, care va duce nu numai la cresterea masiva a
glicemiei (zaharul din sange), dar si la cresterea unor substante, numite CC, care vor induce acidoza meolica, apoi coma diabetica, punand in pericol imediat ata acestor pacienti, daca nu se administreaza, cat mai repede posibil,
insulina din afara.
DZ tip 1 sau insulino-dependent, poate sa apara la orice varsta, dar este caracteristic persoanelor sub 35 de ani. Se stie ca majoritatea alimentelor ce sunt consumate contin glucide, care in urma digestiei elibereaza glucoza. Glucoza se absoarbe intestinal, fara a necesita prezenta insulinei, ducand la cresterea glucozei in sange (hiperglicemie), care va stimula cresterea eliberarii de catre pancreas a insulinei. Insulina este cheia ce va deschide broasca (de pe celule) pentru a intra glucoza in majoritatea celulelor organismului. Astfel, usa se deschide iar glucoza patrunde in celule indeplinindu-si rolul intracelular. Glicemia va oscila mult, dar in limite normale. In
diabetul insulinodependent lipsind cheia, celulele raman incuiate si sufera, iar glucoza se tot absoarbe dupa masa, ducand la cresterea glicemiei. Singurul tratament in acest caz este administrarea insulinei dinafara.
Diabetul zaharat de tip 2 (insulinoindependent)
Majoritatea pacientilor cu DZ tip 2 pot trai fara administrarea insulinei dinafara.
La acesti pacienti insulina in sange (insulinemia) este frecvent crescuta sau normala, adeseori fiind scazuta. Glicemia la acesti pacienti creste datorita imposibilitatii insulinei de a se fixa pe receptorii insulinici celulari, pentru ca glucoza sa patrunda in celule. Cheia deci exista, dar broasca este defecta. Aceste fenomen se numeste insulinorezistenta. Obezitatea, care apare la 80% dintre pacientii cu DZ tip 2 este o cauza importanta a acestui deficit functional al receptorilor. Acest tip de diabet apare de obicei dupa 35 de ani, dar apare tot mai des la tineri si chiar la copii in ultimii ani.
Tratamentul zeaza prioritar normalizarea greutatii. Atitudinea terapeutica in D.Z. de tip 2 este urmatoarea:
- 30-50% dintre pacientii cu DZ tip 2 sunt echilibrati numai cu regim alimentar;
- 35-40% necesita medicatie antidiabetica orala;
- 10-l5% necesita tratament cu insulina.
Orice pacient cu DZ tip 2 poate deveni insulinodependent in anumite momente ale etii, cauzele cele mai frecvente fiind reprezentate de infectii, gangrene, interventii chirurgicale, accidente, infarct miocardic, accident vascular cerebral. Insulinoterapia este tranzitorie, medicatia orala (pastilele) putand sa echilibreze in continuare diabetul, dupa indepartarea cauzei. Multi pacienti cu DZ protesteaza la introducerea insulinei in aceste cazuri, de teama ca vor ramane dependenti de insulina. In majoritatea cazurilor, insa, se poate reveni la medicatia orala.
Foarte multi pacienti cu DZ tip 2 nu se pot echilibra cu medicatie orala in doza maxima. Ei pot trai fara insulina, dar cu valori crescute ale glicemiei (hiperglicemie), cu risc foarte marc pentru complicatii cronice, greu de influentat terapeutic: orbire, amputatii de picioare, paralizii, infarcte etc. Acestia sunt bolna insulinonecesitanti, nu insulinodependenti. Nevoia de insulina pentru echilibrarea diabetului poate sa apara chiar de la surprinderea debutului sau dupa zeci de ani de evolutie a DZ. De obicei, aceasta categorie de bolna opune rezistenta la introducerea insulinei, motivand ca nu-i doare nimic si se simt foarte bine. Noi, cei care stim ca fiecare ora de hiperglicemie se aduna in timp si contribuie la instalarea de complicatii severe, nu de putine ori tale, avem obligatia de a nu ceda in fata pacientului si de a-i sugera acestuia inca de la descoperire ca vor fi momente in ata cand insulina va fi necesara. Cand in diabet vor aparea durerile, deja bolnai n si solicita insulinoterapia, dar, din pacate, de multe ori prea tarziu.
