Cea mai mare parte a fructelor si legumelor dispun de importante proprietati terapeutice pentru organismul uman. Pe de o parte, il pot apara de imbolnaviri, avand o actiune profilactica, iar pe de alta parte, il pot chiar vindeca de unele afectiuni, exercitand astfel o actiune terapeutica. De asemenea, legumele si fructele pot contribui la vindecarea multor boli, ca adjuvante, alaturi de medicamentele alopate sau de alte terapii alternati. Ceea ce face ca fructele si legumele sa fie absolut indispensabile organismului uman este atat continutul lor in principii alimentare de baza (proteine, lipide si glucide), cat si cantitatea mare si varietatea substantelor cu rol terapeutic, si anume: vitamine, saruri minerale si oligo-elemente, enzime, hormoni getali, uleiuri volatile, zaharuri usor asimilabile, aminoacizi esentiali. in plus, principalele surse de energie din getale, glucidele, sunt usor asimilate de catre organism, iar valoarea lor nutritiva este cu mult mai mare decat a zaharului rafinat si a produselor zaharoase obtinute din el.
Un rol important il au si fibrele getale, ce au proprietati de a accelera tranzitul intestinal, de a fixa toxinele sau de a diminua nilul colesterolului.
Cuprins:
Fructele în dietoterapie |
sus  |
Prin aspectul lor atrăgător, culoare, savoare şi aromă, fructele au un efect stimulativ, iar datorită acţiunii lor detoxifiante au fost denumite " curaţitori şi purificatori ai sângelui".
Căpşunele conţin zaharuri, acizi organici, proteine, săruri minerale, vitamine (B1 B2, B6, PP, E).
Căpşunele au un rol important în funcţionarea normală a sistemului nervos, sunt indicate în astenii, la prevenirea insomniilor, contribuie la formarea hemoglobinei şi au un efect tonic, remineralizant. Dintre proprietăţile terapeutice cele mai importante sunt cele hipotensive, diuretice, depurative, de regulator hepatic, de favorizare a eliminării acidului uric, a toxinelor şi a excesului de colesterol.
Cireşele au proprietăţi detoxifiante, remine-ralizante, antiinfecţioase, sedative ale sistemului nervos. Sunt recomandate în dieta persoanelor care suferă de obezitate, ateroscleroză, gută, afecţiuni reumatice.
Vişinele sunt tonice şi revitalizante, acţionează ca energizante fizice şi psihice, facilitează digestia, previn apariţia gutei, a reumatismului şi sunt indicate în dieta diabeticilor, datorită efectelor lor hipoglicemiante.
Vişinele şi cireşele au un puternic efect depurativ, curăţă organismul de toxine, reglează funcţiile hepatice şi gastrice, sunt laxative şi calmează durerile reumatice. Indicate în special în cazuri de ateroscleroză, obezitate, întârziere de creştere în înălţime, aceste prime fructe ale verii au marea calitate de a preveni îmbătrânirea ţesuturilor.
Nu se recomandă să se consume aceste fructe înaintea meselor principale, deoarece blochează acţiunea sucurilor gastrice. Bogate în vitamine şi săruri minerale, sunt indicate în dieta copiilor, a adolescenţilor şi a gravidelor.
Piersicile sunt bogate în vitaminele A, B şi C, au proprietăţi stomahice, diuretice, depurative, energizante, cicatrizante, favorizează digestia şi eliminarea viermilor intestinali.
Merele erau considerate de grecii antici "Elixirul tinereţii". Proprietăţile tămăduitoare ale merelor sunt o realitate demonstrată de sute de studii şi cercetări, pretutindeni în lume (există peste 20.000 de soiuri de mere) fructul paradisului fiind apreciat ca un deliciu gastronomic, dar şi ca un valoros medicament natural.
Dintre proprietăţile terapeutice ale merelor se pot menţiona următoarele: tonic muscular şi nervos (este considerat unul dintre cele mai bune fructe din acest punct de vedere), stomahic (vindecă afecţiunile gastrice, protejează stomacul), antiseptic intestinal, stimulent şi descongestionam hepatic (ajută ficatul să funcţioneze normal şi îi micşorează volumul atunci când este mărit). Consumul regulat de mere favorizează întărirea sistemului imunitar, micşorarea nivelului de colesterol din sânge şi activitatea inimii. Datorită conţinutului bogat în potasiu (115 mg/100 g de fructe), mărul este un bun regulator al metabolismului cardiac, are efect preventiv şi curativ în hipertensiunea arterială. Sărurile minerale pe care le conţine conferă mărului efecte alcalinizante, iar fierul, cuprul, zincul stimulează activitatea enzimelor şi înlesnesc arderile din organism. Consumarea zilnică a 200-300 g de mere proaspete contribuie la întărirea organismului şi la prevenirea infecţiilor aparatului respirator în timpul iernii şi al primăverii. Pectina existentă în mere are un efect benefic în ceea ce priveşte scăderea cantităţii de colesterol din sânge până la valori normale, combate colesterolul dăunător (LDL) şi creşte valoarea celui benefic (HDL).
O investigaţie amplă a medicilor francezi asupra câtorva mii de persoane urmărite de-a lungul mai multor ani a demonstrat virtuţile "anticolesterol" ale merelor şi proprietăţilor lor terapeutice pentru evitarea aterosclerozei. în cura lui Kempner pentru scăderea colesterolului, a tensiunii arteriale, prevenirea infarctului, calmarea sistemului nervos, merele au o mare importanţă.
Caisele au efecte deosebite asupra sistemului nervos, fiind indicate în nevroze, afecţiuni renale şi în cazul bolilor infecţioase. Bogate în vitamine, zaharuri, săruri minerale, oligoelemente, caisele au proprietăţi nutritive deosebite, se recomandă în astenie fizică şi intelectuală, copiilor rahitici şi cu întârziere de creştere, în anemii şi insomnii. S-a observat că aceste fructe au un efect pozitiv în combaterea depresiilor, a stărilor de oboseală cronică şi că stimulează sistemul imunitar. Consumul de caise favorizează normalizarea tranzitului intestinal şi combate tulburările
digestive.
în Extremul Orient, caisele sunt considerate un izvor de sănătate şi de viaţă lungă, iar medicina populară europeană le recomandă în combaterea afecţiunilor stomacale şi biliare, în reumatism şi gută.
Prunele au proprietatea de a întări celula ner- voasă, sunt revigorante ale organismului, detoxifiante, reglează funcţiile ficatului şi tranzitul intestinal, fortifică sistemul nervos şi combat stările de oboseală. Cantitatea mare de celuloză şi mucilagiu care există în prune explică acţiunea lor de curăţare a intestinelor. Datorită proprietăţilor lor detoxifiante şi diuretice, sunt indicate astenicilor, sportivilor, copiilor, persoanelor constipate, hepaticilor, celor care suferă de reumatism, ateroscleroză, precum şi în cazurile de intoxicaţii alimentare acute. Pentru efectul laxativ, se recomandă să se consume prune proaspete, dimineaţa, pe stomacul gol, eventual cu pâine de secară.
La prunele uscate, în care substanţele active terapeutic se găsesc în proporţii mai mari, ca urmare a deshidratării, efectele energizante şi detoxifiante sunt chiar mai evidente. Atât fructele proaspete, cât şi cele uscate sunt contraindicate persoanelor care suferă de diabet.
Alunele. Foarte renumit odinioară în medicina populară, alunul este cunoscut de milenii, iar autori dintre cei mai renumiţi n-au pregetat să-1 citeze, în Evul Mediu, alunele erau utilizate pentru combaterea impotenţei şi chiar astăzi li se recomandă persoanelor obosite şi care prezintă deficienţe sexuale să consume alune în cantitate mai mare. Dintre toate fructele oleaginoase, alunele conţin cea mai mare cantitate de materii grase şi azotate, sunt uşor digerabile, foarte nutritive şi energizante, indicate diabeticilor şi bolnavilor de tuberculoză.
Castanele comestibile. în regiunile meridionale ale Europei, castanele sunt folosite de mii de ani ca un aliment foarte hrănitor, dar de-a lungul timpului s-au constatat şi efectele lor vindecătoare, fiind indicate copiilor, persoanelor în vârstă şi celor care depun un susţinut efort fizic sau intelectual. Recomandate de Hipocrat şi de Galen în reţetele lor străvechi, castanele figurau şi pe lista celor peste 600 de plante şi fructe cu puteri vindecătoare a medicului şi botanistului grec Dioscoride.
în ţara noastră, "Raiul castanelor comestibile" este Maramureşul, cea mai nordică zonă din Europa în care creşte castanul comestibil.
în oraşul Baia Mare se organizează în fiecare an, în prima parte a lunii octombrie, "Sărbătoarea castanelor".
Pe timpul sărbătorii, care durează câteva zile, centrul vechi al oraşului se transformă într-un burg medieval, plin de clienţi şi de "neguţători", iar la fiecare colţ de stradă se înalţă aburi fierbinţi din castanele coapte, atât de apreciate de către toţi consumatorii.
Castanele conţin proteine, lipide, glucide, minerale, vitaminele B1, B2, C şi au o mare valoare calorică (100 g de fructe conţin 200 de calorii). Se recomandă pentru efectele lor energizante, antiseptice, tonice pentru sistemul muscular şi nervos, antianemice şi remineralizante.
Alte fructe |
sus |
Nucile au o valoare nutritivă şi energetică ridicată, conţin 20% proteine, 15% glucide, 62% lipide, numeroase oligoelemente, vitamine (A, B,, B" C). întrucât se digeră greu, mai ales nucile vechi, trebuie să fie evitate de cei care suferă de afecţiuni hepatice. Prin conţinutul lor constituie un bun dezinfectant renal, sunt antidiareice şi antidiabetice (nu conţin hidraţi de carbon). Datorită conţinutului ridicat în acizi graşi polinesaturaţi au proprietăţi antiaterosclerotice. Numeroase studii au demonstrat că introducerea frecventă a nucilor în alimentaţie scade în mod semnificativ riscul afecţiunilor coronariene. Urmărindu-se modul de alimentaţie a aproape 90.000 de femei timp de 14 ani, s-a constatat că acelea care au consumat mai mult de 100 g de nuci pe săptămână au avut un risc mai scăzut cu 35 % a bolilor coronariene decât cele care au consumat mai puţin de 30 g săptămânal.
Strugurii reprezintă unul dintre cei mai puternici detoxifianţi naturali, stimulează eliminarea bilei în intestin, micşorează tensiunea arterială, favorizează digestia şi diureza, întineresc pielea şi fortifică musculatura.
Atunci când cura de struguri este urmată cu regularitate, rezultatele sunt excelente, cei care suferă de gută, reumatism şi artroză vor resimţi o ameliorare evidentă. Zaharurile (glucoza şi levuloza) din struguri şi must reprezintă un element strict necesar pentru efortul muşchilor şi devin indispensabile pentru funcţia muşchiului cardiac şi cea a sistemului nervos central. Ele sunt uşor asimilate de organism, fără o cheltuială suplimentară de energie.
Sportivii, cei care efectuează munci fizice grele, cei care practică activităţi intelectuale obositoare beneficiază din plin de o cură de struguri şi must.
Aplicaţii în dietoterapie:
- Boli de rinichi, datorită efectului diuretic.
- Boli cardiovasculare, datorită conţinutului de glucoza, veritabil element nutritiv al fibrei cardiace, şi prezenţei potasiului, un important stimulent al inimii.
- Boli de ficat, glucidele au rol de protecţie asupra celulelor hepatice, iar potasiul şi fosfaţii influenţează formarea glicogenului hepatic.
- Diabet - Strugurii fac parte din regimul bolnavilor de diabet datorită prezenţei fructozei, al cărei metabolism este independent de insulina.
Datorită conţinutului bogat în zaharuri, vitamine, minerale, substanţe protectoare ale sistemului vascular, strugurii se pot compara cu o "minifarmacie" şi reprezintă un aliment-medicament, deoarece compoziţia şi proprietăţile sale îl recomandă ca energizant muscular şi nervos, remineralizant, detoxifiant, stimulent şi descongestionant hepatic, diuretic, laxativ, colagog.
Cura de struguri dă rezultate deosebite în surmenaj fizic şi intelectual, anemie, convalescenţă, demineralizare,
litiază renală sau biliară, obezitate, tulburări digestive. Se consumă 1-2 kg de struguri sau 700-1.500 ml de must pe zi, timp de o lună de zile. Cura de struguri asigură o diureză abundentă şi dă posibilitatea rinichilor să elimine din organism surplusul de acid uric, uree, colesterol, oxalaţi, fosfaţi şi alte substanţe care, în anumite condiţii, pot contribui la formarea şi depozitarea de calculi în rinichi şi vezicula biliară.
Gutuile conţin multe vitamine, săruri minerale, pectină, mucilagii şi tanin, au proprietăţi calmante şi sedative, iar fructele bine coapte se recomandă persoanelor cu digestie lentă sau celor cu afecţiuni pulmonare.
Siropul, jeleul, gemul şi marmelada de gutui ameliorează diareele, hemoragiile uterine şi hemoroizii.
Pepenele. Locuitorii din sudul Europei i-au intuit de sute de ani forţa tămăduitoare, consumând vara mari cantităţi de pepeni, galbeni sau roşii, care au proprietatea de a îndepărta depunerile toxice din organismul uman.
Savanţii au descoperit în pepeni o substanţă care apără corpul de celulele canceroase, iar studii efectuate la John University din Baltimore au demonstrat fără drept de tăgadă că persoanele care consumă pepeni sunt apărate de cancer şi de infarct. Pepenele galben are proprietăţi laxative şi diuretice, se recomandă persoanelor supraponderale sau celor care suferă de litiază renală sau biliară. Se pot face cure de 2-3 săptămâni, în care una din mese să conţină numai pepene galben.
Pepenele roşu este un excelent diuretic şi are, de asemenea, proprietatea de a purifica şi fluidifica sângele, cu condiţia de a fi consumat pe stomacul gol. O cură de minimum 10 zile cu pepene roşu are efecte de dezintoxicare, de reglare hormonală şi imunitară cu totul deosebite.
Bananele. Cercetările medicale recente au în vedere, în primul rând, conţinutul lor remarcabil în potasiu, mineral care se bucură de o atenţie deosebită din partea medicilor, datorită rolului său în menţinerea sănătăţii inimii şi în reglarea ritmului cardiac. Cele mai noi diete, bazate pe rezultatele cercetărilor de ultimă oră, recomandă includerea unei banane la micul dejun, în special pentru persoanele care se resimt de pe urma stresului cotidian. De asemenea, bananele au un efect calmant gastrointestinal, ajută la neutralizarea acidităţii din stomac, motiv pentru care unii medici le recomandă, în funcţie de caz, la tratamentul ulcerului. în plus, spre deosebire de medicamentele antiacide, bananele contribuie la îngroşarea peretelui stomacului, acoperindu-i suprafaţa cu un strat protector de mucus. Sunt excelente energizante, combat stresul, dau o stare de calm şi încredere, motiv pentru care sunt preferate de către sportivii de performanţă.
Portocalele. Sunt fructe bogate în vitamine (A, B1 B2, B5, B6, C), substanţe minerale (calciu, fosfor, potasiu, magneziu, zinc, fier, cupru), acizii malic, citric şi tartric, aminoacizi, glucoza. Proprietăţi terapeutice:
- Tonic muscular şi al sistemului nervos.
- Uşurează activitatea stomacului, cresc secreţia sucurilor gastrice şi intestinale, producând o mărire a apetitului.
- Stimulează contracţia veziculei biliare şi evacuarea bilei în intestin.
- Diuretic, laxativ, antitoxic.
Se recomandă în astenie fizică şi intelectuală, indigestie, hipovitaminoză, anemie, anorexie, stări febrile sau infecţioase, demineralizare, convalescenţă.
Lămâile nu sunt doar fructe ce conţin numeroase vitamine, săruri minerale şi oligo-elemente, ci şi un veritabil medicament. în multe ţări, lămâia este folosită sistematic şi cu reale succese într-o mare diversitate de afecţiuni. Dintre proprietăţile sale foarte numeroase, cele mai importante sunt: remineralizant, tonic al sistemului nervos central, antireumatic, antigutos, depurativ, hemostatic, antiane-mic, stimulant al secreţiilor gastrice şi pancreatice.
Indicaţii terapeutice: litiază renală şi biliară, ateroscleroză, obezitate, hipertensiune, insuficienţă hepatică şi pancreatică, sinuzite, hemoragii nazale, stomatite, migrene, gripă, astm bronşic, astenie nervoasă, anemie.
Kiwi. Fruct de origine chineză, introdus în cultură la începutul secolului trecut în Noua Zeelandă şi apoi în California. Fructul recoltat se păstrează bine în condiţii de frig, până la zece luni, ceea ce face posibilă o perioadă lungă de comercializare. Cele mai dulci şi mai parfumate kiwi sunt acelea la care, la apăsare, pulpa fructelor se lasă puţin, ca la piersici. Dacă fructele sunt încă tari, este bine să fie lăsate câteva zile în cămară, ferite de căldură şi lumină, să se mai coacă, pentru a-şi schimba gustul astringent cu cel considerat de cunoscători a fi o combinaţie între căpşune, nectar ine şi pepene galben. Kiwi conţine o cantitate apreciabilă de vitamina C, respectiv 75 mg/100 g de fructe, ceea ce îi conferă proprietăţi antivirale şi antiscorbutice. Cel mai eficient principiu activ din fruct este o enzimă, numită actinidină, care are un rol important în digestia proteinelor animale.
Seminţele mici şi negre din pulpa fructului este bine să fie consumate, întrucât conţin aminoacizi esenţiali, deosebit de importanţi pentru organismul uman.
Fructele de pădure. Multe sunt tainele fructelor crescute în sălbăticie, pe coaste de dealuri sau în luminişuri de pădure, grădinărite de Dumnezeu, fără îngrăşăminte chimice; ele reprezintă esenţa şi forţa naturii primare, capacitatea ei de a hrăni şi de a vindeca. Fragii, zmeura, murele, coacăzele, afinele, cătina albă sunt fiecare în parte o reţetă completă de energie vitală, o sursă de sănătate dăruită cu generozitate de Creator.
Reguli de administrare a fructelor de pădure :
- Fructele se consumă întotdeauna pe stomacul gol, fără a le combina cu alte alimente.
- Spălarea lor se face cu puţin timp înainte de a le consuma.
- La frigider, fructele îşi păstrează proprietăţile maxim 5 zile (la temperatura de 4°C).
- în timpul unei cure, fructele de pădure vor fi primul aliment consumat.
- După primele 24-36 de ore de la începutul curei se produce deja o dezintoxicare a organismului.
Fragii. în Europa au fost identificate nu mai puţin de câteva sute de soiuri de fragi, toate cu efecte dezintoxicante, vitaminizante şi remine-ralizante, utilizate cu succes la vindecarea unor afecţiuni cum ar fi : diabetul, hipertensiunea arterială, excesul de colesterol, ateroscleroza, astenia fizică. Cura de fragi (500-700 g/zi), ţinută timp de două săptămâni, în perioada de vară, este un adevărat elixir de tinereţe, curăţă vasele de sânge, normalizează glicemia, ajută la eliminarea substanţelor toxice din organism, reduce tensiunea arterială.
Coacăzele roşii (Ribizli, Strugurei). Cunoscute la noi ca fructe de grădină, dar aduse ".» cândva din păduri, coacăzele roşii păstrează vitalitatea şi puterea plantelor crescute în sălbăticie. O cură de coacăze roşii ajută organismul să elimine surplusul de grăsimi, substanţele toxice, să-şi normalizeze digestia şi asimilaţia. De asemenea, această cură ajută la descongestionarea sinusurilor şi la vindecarea infecţiilor respiratorii cronice.
Cele mai eficiente în tratament sunt fructele proaspăt culese din grădină, care au cu totul alt gust şi altă putere curativă decât cele cumpărate din piaţă. Principalele indicaţii terapeutice ale curei cu coacăze roşii se referă la insuficienţă hepatică, digestie lentă, constipaţie cronică.
Coacăzele negre. Folosite mai ales sub formă de pulbere, aceste fructe revitalizează rapid organismul, ajută la reechilibrarea metabolismului, normalizează activitatea nervoasă, măresc acuitatea vizuală, favorizează procesele de creştere şi refacere, întăresc imunitatea naturală a organismului. Dintre cele peste 50 de afecţiuni care se pot trata cu ajutorul coacăzelor negre, se pot menţiona următoarele: anemie, oboseală vizuală, miopie progresivă, deficienţe de creştere la copii, reumatism cronic degenerativ, atero-scleroză, arterită, hipertensiune arterială, litiază renală, în cele mai multe cazuri, se recomandă o cură de fructe de 500 g/zi, timp de două săptămâni.
Afinele. Afinul creşte în zonele montane, adesea în asociaţie cu merişorul; fructele ajung la maturitate în lunile august-sep-tembrie, au aspectul unor bobite de culoare neagră-albăstruie, brumate, cu gust plăcut, dulce-acrişor. Acţiunile terapeutice impresionante fac ca aceste fructe să fie considerate un adevărat aliment-medicament. Afinele ajută la regenerarea vaselor de sânge, la normalizarea glicemiei, la refacerea purpurei retiniene, neutralizează infecţiile din intestin, protejează organismul împotriva radioactivităţii.
în ateroscleroză cerebrală se pot consuma în fiecare zi 200-300 g de fructe proaspete, înainte de fiecare masă. în afara sezonului, se consumă o linguriţă de pulbere de afine uscate, de trei ori pe zi. în cazul candidozei bucale, dacă se consumă o jumătate de kilogram de afine proaspete pe zi, timp de o săptămână, se vindecă această afecţiune, care de altfel este destul de refractară la tratamentele clasice. Efectele secundare ale antibioticelor (perturbări de imunitate, infecţii cu ciuperci parazite, tulburări digestive, hormonale ş.a.) pot fi atenuate şi eliminate treptat, dacă se consumă două săptămâni la rând câte 300 g de afine pe zi.
Zmeura. Primii naturalişti latini menţionau proprietăţile terapeutice notorii ale siropului de zmeură, tonic, depurativ şi având o aromă deosebit de agreabilă. în dietoterapie, zmeura este recomandată în toate afecţiunile gastrice sau gastrointestinale, în astenie, reumatism, gută, consti-paţie, stări febrile.
Cătina albă. Cătina este un arbust stufos, foarte rezistent la secetă, la ger, are însă nevoie de multă lumină directă, iar la noi în ţară creşte în special în zonele subcarpatice. A fost vreme îndelungată doar prietena porumbeilor, a păunilor, a caprelor şi a cailor înainte de a deveni un fruct-miracol al medicinei fitoterapeutice. Se întâlneşte cu precădere în flora spontană, în nordul judeţului Argeş, în Moldova, sudul Dobrogei, Călăraşi-Ostrov. în funcţie de zonele unde creşte, i se spune cătină albă, cătină galbenă sau cătină de râu.
După cercetările efectuate în ultimele decenii, cătina albă a început să fie cultivată şi într-o serie de staţiuni (Dăbuleni, Craiova, Bacău, Iaşi), ea intrând în componenţa a numeroase ceaiuri medicinale, uleiuri şi siropuri energizante. Fructul de cătină este o polivitamină naturală, conţine o cantitate mare de vitamina C, toate vitaminele liposolubile (A, D, E, K, F), cantităţi apreciabile de vitamine din complexul B. De asemenea, mai conţine fitosteroli (hormoni vegetali), oligoelemente (potasiu, magneziu, seleniu, fier), lecitine, fosfolecitine, acizi graşi polinesaturaţi, aminoacizi esenţiali.
Fiind un trofic vascular şi nervos, un protector coronarian, fructul de cătină se recomandă persoanelor cu afecţiuni cardiace. Rezultate foarte bune s-au obţinut şi în tratamentul osteoporozei, al tulburărilor hormonale apărute la menopauză, al reumatismului, avitaminozelor, stărilor alergice, afecţiunilor neuroendocrine.
Se recomandă ca fructele de cătină să fie consumate cât mai aproape de starea lor naturală, sub forma extractelor uleioase, pulbere de fructe sau concentrate vitaminizante (sucuri sau siropuri).
Uleiul extras din fructele de cătină are o acţiune benefică deosebită în stagnarea şi regresul diverselor afecţiuni oculare (prezbitism, miopie, astigmatism, hipermetropie, glaucom, cataractă), datorită conţinutului mare în betacaroten (provitamina A). Cercetările întreprinse în ultimii ani atestă faptul că toţi cei care consumă fructe
proaspete de cătină albă sau sub formă de ceaiuri, sucuri, siropuri sau gemuri manifestă o stare de vioiciune, de relaxare şi de reconfortare. Fructele de cătină albă sunt considerate de către specialiştii în domeniu un veritabil "Ginseng românesc".
Legumele în dietoterapie |
sus |
Cele mai multe legume dispun de importante proprietăţi terapeutice pentru organismul uman. Pe de o parte, ele îl pot apăra de îmbolnăviri, având acţiune profilactică, iar pe de altă parte, îl pot chiar vindeca de unele afecţiuni, exercitând astfel o acţiune terapeutică. De asemenea, legumele pot contribui, alături de medicamentele alopate sau de alte tratamente naturale, la ameliorarea sau vindecarea diferitelor maladii. Ceea ce face ca legumele să fie absolut indispensabile pentru organismul uman este atât conţinutul lor în principii alimentare de bază (proteine, lipide şi glucide), care nu pot lipsi din alimentaţie, cât şi cantitatea mare şi varietatea substanţelor cu rol terapeutic, cum sunt vitaminele, sărurile minerale, enzimele, hormonii, uleiurile volatile, zaha-rurile direct asimilabile, acizii organici şi alte substanţe biologic active.
Fructele şi legumele constituie cei mai de seamă furnizori de vitamine, săruri minerale şi enzime.
Principalele surse de energie din produsele vegetale, glucidele, sunt uşor asimilate de către organismul uman, deoarece ele trec direct în sânge, fără transformări prealabile, iar valoarea nutritivă a glucidelor din fructe şi legume este cu mult mai mare decât a zahărului rafinat şi a produselor zaharoase obţinute din el. Un rol deloc de neglijat pentru starea de sănătate a omului îl au fibrele celulozice, conţinute de fructe şi legume, care dispun de proprietatea de a accelera tranzitul intestinal, de a fixa şi elimina toxinele, de a diminua nivelul colesterolului, cu condiţia ca acestea să fie consumate în stare crudă, sub formă de salate, sucuri sau alte preparate culinare dietetice. Pe măsură ce incidenţa bolilor cardiovasculare devine tot mai frecventă, atenţia specialiştilor în nutriţie şi sănătate se îndreaptă către sucurile naturale, obţinute din legume şi fructe, care sunt folosite atât ca medicamente naturale, cât şi ca produse dietetice, deosebit de valoroase datorită conţinutului lor în vitamine, enzime, fermenţi, minerale esenţiale şi atât de preţioasele oligoelemente.
Varza. O sursă de sănătate la îndemâna tuturor. Puţine sunt legumele care să se bucure, sub raportul utilizărilor medicale, de o faimă
asemănătoare cu cea a verzei, considerată un adevărat
panaceu.
Fitoterapia modernă îi recunoaşte o serie de proprietăţi
foarte importante, bazate pe compoziţia sa, componenţii
principali fiind formaţi din protide, lipide, glucide, săruri minerale, vitamine hidrosolubile (C, B1 B2, PP), vitamina K, având proprietăţi antihemoragice, şi vitamina U sau antiulceroasă cu proprietăţi de protecţie a mucoasei gastrice. Experimentări ştiinţifice făcute la Universitatea Stanford (SUA) au arătat că, dintr-un lot de pacienţi suferinzi de ulcer gastric şi gastrită hiperacidă, trataţi timp de trei săptămâni cu suc de varză, au fost vindecaţi peste 95% dintre ei. S-au administrat câte 2-3 pahare de suc pe zi, între mesele principale. Sucul de varză se poate combina cu sucul de morcovi sau cu sucul de lămâie.
Varza posedă, de asemenea, proprietăţi energi-zante, remineralizante, antianemice (datorită fierului şi cuprului pe care le conţine şi care intervin în fixarea calcică normală), cicatrizante, antihemoragice, antira-hitice, laxative, depurative, vermifuge, dezinfectante şi tonifiante în afecţiunile aparatului respirator.
Morcovul întinereşte celulele şi ţesuturile organismului uman. Iniţial, morcovul a fost folosit ca plantă medicinală şi, ulterior, ca legumă-aliment; conţine o cantitate mare de vitamina A, este foarte bogat în fier, atât de
util în cazurile de anemie şi tulburările de creştere. Principalele utilizări ale morcovului în dietoterapie
sunt următoarele:
- Reglează tranzitul intestinal, are acţiune benefică în gastritele hiperacide şi ulcerele gastroduodenale.
Procentul mare de caroten (provitamina A) face ca morcovul să fie foarte indicat în procesul de creştere şi în mărirea acuităţii vizuale.
- Prevenirea bolilor infecţioase şi degenerative.
- Adjuvant (supliment nutritiv) în tratarea reumatismului, aterosclerozei şi gutei.
- Excelent expectoram în afecţiuni pulmonare, astm bronşic şi bronşite cronice.
Este indicat să se consume între 50 şi 500 ml de suc pe zi, înainte de mesele principale. Sucul de morcovi măreşte numărul globulelor roşii şi procentul de hemoglobina, pe care o reînnoieşte, regenerează celulele şi ţesuturile organismului uman, stimulează funcţiile hepatice. Consumul de morcovi stimulează apetitul, vindecă balonarea abdominală, infecţiile intestinale, hemoroizii, face să scadă nivelul colesterolului cu 10%.
O dietă pe bază de suc de morcovi, timp de câteva zile pe luna, este o excelentă terapie depurativă pentru ficat, iar prezenţa substanţelor antioxidante în sucul de morcovi împiedică îmbătrânirea precoce a ţesuturilor.
Proprietăţile de bază ale morcovului sunt: nutritive, tonice, remineralizante, antianemice, cicatrizante gastrice şi intestinale, antidiareice, diuretice, aperitive, vermi-fuge, anticancerigene.
Pătrunjelul. O importantă sursă de vitamina C. Pătrunjelul reprezintă una dintre legumele ali-ment-medicament cele mai preţioase pentru om, de la el folosindu-se frunzele, seminţele şi rădăcinile, care conţin potasiu, calciu, fier, fosfor, magneziu, sodiu, brom, iod, vitamina A, vitamina C (de trei ori mai mult ca lămâia), uleiuri volatile. Este un stimulant general al organismului, are proprietăţi antianemice, diuretice, depurative, vermifuge, vasodi-latatoare. Consumul de pătrunjel se recomandă în reumatism, gută, menstre dureroase, în arterită, cardiopatie ischemică, atonia veziculei biliare, anorexie, alcoolism, tabagism, afecţiuni renale. Se foloseşte la diverse salate şi preparate culinare, iar frunzele verzi nu trebuie fierte în mâncare, pentru că îşi pierd aroma specifică şi conţinutul în vitamine.
Pătrunjelul are o influenţă benefică şi asupra funcţionării ficatului, fiind recomandat ca supliment nutritiv în tratamentul hepatitei.
S-a constatat de către nutriţionişti că, dacă se consumă zilnic 20 g de frunze proaspete, organismul este protejat împotriva bolilor infecţioase.
Se recomandă, de asemenea, în alimentaţia copiilor, întrucât influenţează pozitiv asupra creşterii. Tot din pătrunjel se poate prepara un vin, care a fost denumit "vinul pentru inimă", întrucât s-a folosit cu rezultate foarte bune în insuficienţele cardiace, bolile de inimă şi în angina pectorală.
Reţeta este următoarea: 10 rădăcini cu tulpini şi frunze se introduc într-un litru de vin natural (alb sau roşu), se adaugă 1-2 linguri de oţet din vin şi se fierbe amestecul timp de 10 minute, la foc mic, după care se adaugă 300 g de miere de albine şi se mai lasă încă 4 minute să fiarbă încet. Se ia apoi vasul de pe foc, se filtrează vinul fierbinte şi se trage în sticle, care au fost clătite cu puţin alcool şi se astupă bine. Din acest vin, persoanele care au probleme cardiace pot consuma între 1-3 linguri pe zi, înainte de mesele principale.
Alte legume |
sus |
ceapă se poate înlocui terapia bazată pe insulina, dar poate fi un adjuvant valoros la menţinerea unui nivel normal al glucidelor.
Modalităţi de folosire a cepei:
- Ceapa crudă, folosită zilnic, stimulează sistemul endocrin şi capacitatea de autoapărare a organismului, are efecte sedative şi diuretice.
- Pentru tratarea bronşitei cronice, a astmului bronşic şi a tusei rebele se foloseşte o infuzie preparată din 4-6 cepe la 1 litru de apă clocotită, care se strecoară, se îndulceşte cu miere de albine şi se beau câte 2 căni pe zi, una dimineaţa şi una seara.
- împotriva durerilor reumatice se recomandă folosirea unui decoct preparat din trei cepe tăiate (necurăţate de foile învelitoare), prin fierbere timp de 15 minute într-un litru de apă. Se strecoară decoctul şi se bea de două ori pe zi, înainte de micul dejun şi, seara, înainte de culcare.
Vitaminele A, B, C, sărurile minerale, uleiurile volatile, compuşii antibiotici recomandă ceapa ca un expectorant, antisclerotic, antiseptic, vermifug şi stimulent al sistemului nervos. Cu toate multiplele sale calităţi, este totuşi contraindicată celor care suferă de ciroză avansată sau de ascită.
Nelipsită din preparatele noastre culinare, de la cele mai simple până la cele mai rafinate, ceapa are calităţi terapeutice şi vindecătoare deosebite, acţionează ca un antibiotic în special în afecţiuni bucofaringiene, furunculoză şi abcese. Bine fiartă este emolientă, fapt pentru care este indicată în tuse uscată şi în iritaţii ale pieptului. în cazuri de hiperaciditate gastrică, ceapa nu este indicată, mai ales crudă, fiind permisă numai fiartă şi în cantităţi mici. Cercetări mai recente au conferit cepei proprietăţi deosebite pentru buna funcţionare a inimii, întrucât măreşte fluiditatea sângelui şi prin aceasta se previne riscul de infarct. S-a constatat că multe dintre persoanele longevive consumă frecvent ceapă crudă cu pâine integrală, de secară sau graham.
Usturoiul. Aliatul sistemului cardiovascular.
Medicina populară românească foloseşte usturoiul la tratarea multor afecţiuni. Prin acţiunea sa vasodilatatoare şi hipotensoare, prin efectul antihemintic şi antimicrobian se prezintă ca un remediu deosebit de apreciat în dietoterapie.
Egiptenii agăţau adesea căţei de usturoi la gâtul copiilor, pentru a-i menţine sănătoşi, iar lucrătorii care au ridicat piramidele primeau raţii zilnice de usturoi, pentru a fi mai rezistenţi la efort. Atleţii greci mestecau usturoi pentru a-şi îmbunătăţi forţa şi curajul, iar locuitorii Romei considerau usturoiul un tonic puternic şi, totodată, un panaceu.
Rezultatele acumulate prin practica umană şi medicală recomandă usturoiul în tratamentul aterosclerozei.
hipertensiunii arteriale şi tulburărilor circulatorii, în unele afecţiuni respiratorii (bronşite, rinite, astm), în afecţiuni reumatice, împotriva paraziţilor intestinali, astenie ş.a. Intern, usturoiul se administrează sub numeroase forme, între care cele mai eficiente sunt:
- In stare crudă, câte 2-3 căţei de usturoi pe zi, pentru tratarea faringitelor, infecţiilor intestinale, pentru asigurarea unei antisepsii bucale şi prevenirea complicaţiilor gripale. Mirosul dezagreabil poate fi înlăturat prin mestecarea de chimen, pătrunjel verde, frunze de busuioc sau de mentă.
- Sirop vermifug, obţinut din 500 g de usturoi zdrobit, peste care se toarnă un litru de apă fiartă, se lasă să se infuzeze o oră, apoi se strecoară şi se adaugă miere de albine. Se consumă dimineaţa, 3-4 linguri, până la eliminarea paraziţilor.
- Tinctura se obţine din 50 g de usturoi şi 250 ml alcool etilic rafinat din cereale, de 70°; bulbii zdrobiţi se lasă la macerat timp de 10 zile, într-un borcan cu capac, care se agită zilnic de 3-4 ori. Se filtrează tinctura şi se iau câte 10-15 picături cu puţin lapte, de două ori pe zi, înaintea meselor principale, timp de 15 zile, după care se face o pauză de 1-2 săptămâni, apoi cura se poate repeta. Tinctura de usturoi este indicată în tratamentul aterosclerozei, hipertensiunii arteriale, reumatismului, astmului bronşic (se iau câteva picături pe o bucăţică de zahăr în momentul crizei). Cercetătorii au dovedit că usturoiul reprezintă unul dintre cele mai eficiente antibiotice şi antiseptice naturale, extractul proaspăt obţinut prin presarea bulbilor acţionează ca un agent de distrugere a diferitelor bacterii, inclusiv a celor care provoacă toxiinfecţiile alimentare.
Usturoiul este contraindicat în sindroamele congestive pulmonare, în gastrocolite, precum şi femeilor care alăptează, întrucât alterează gustul laptelui.
Ţelina. Cea care dă o nouă tinereţe. Prin numeroasele sale recomandări medicinale, ţelina se prezintă ca una dintre cele mai interesante legume din acest punct de vedere, fapt amintit încă din Antichitate de către Dios-coride şi de Pliniu cel Bătrân. De la ţelina se folosesc toate părţile plantei, rădăcina, tulpina cu frunzele, cât şi fructele. Este destul de greu de specificat care este cea mai importantă recomandare terapeutică a acestei legume deosebit de preţioase, dar efectul tonic, de revigorare generală a organismului, a fost cunoscut de mult timp, în medicina populară menţionându-se faptul că ţelina redă o nouă tinereţe.
Prin efectul său diuretic este indicată bolnavilor cu afecţiuni renale, cardiacilor cu edeme cardiorenale, iar prin eliminarea excesului de apă din ţesuturi se recomandă în curele de slăbire. Efectele multiple asupra aparatului digestiv îi conferă proprietăţi aperitive, carminative, stimulative asupra digestiei.
De asemenea, această valoroasă legumă curăţă sângele de toxine, având deosebite proprietăţi depurative, şi este un reglator hormonal de excepţie. Proprietăţile tonifiante asupra sistemului nervos, cele antireumatice şi remi-neralizante, de drenor pulmonar şi hepatic, de stimulant al glandelor suprarenale completează paleta largă de utilizări ale ţelinei în dietoterapie. Ca mod de utilizare, cel mai eficient este sucul de ţelina, care se administrează câte 100 ml înaintea micului dejun, timp de 15-20 de zile, în fiecare lună sau la intervale regulate de timp. în afara consumului ca atare în mâncăruri, salate de crudităţi, se recomandă şi folosirea sub formă de tinctură sau decoct, care se obţine din 30 g de rădăcină la un litru de apă. Tinctură se prepară din rădăcină tăiată felii şi alcool rafinat alimentar de 40°, în părţi egale. După 7-8 zile, timp în care amestecul se agită în fiecare zi, se filtrează şi se ia câte o linguriţă de două ori pe zi. Un vin tonic, cu aromă fină de ananas, se obţine prin macerarea timp de 48 de ore a unei rădăcini de ţelina, tăiată felii şi presărată cu zahăr, într-un litru de vin alb, din care se consumă 2-3 păhărele de lichior pe zi, înainte de mesele principale.
Roşia. Detoxifiant al organismului uman. Roşia (sau tomata) măreşte rezistenţa organismului împotriva infecţiilor şi contribuie la purificarea acestuia. Componenţii săi principali sunt: glucide, protide, lipide, acizi organici, calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier, sulf, zinc, cupru şi vitaminele A, B,, B2, B6, C, PP, E şi K. Datorită conţinutului mare de baze, roşiile au o acţiune alcalinizantă. Proprietăţile lor terapeutice deosebite le tac să fie recomandate în prevenirea şi tratarea asteniei, a aterosclerozei, reumatismului, intoxicaţiilor cronice.
O echipă de cercetători de la Harvard Medical School, SUA, a dat publicităţii o serie de rezultate prin care se afirmă că roşiile sunt mult mai active în lupta anticancer decât oricare dintre legume sau fructe. Proprietăţile ener-gizante, remineralizante, alcalinizante, diuretice, laxative fac din roşii un produs de bază în dietoterapie. Ca mod de folosire, se recomandă în special sub formă de salate sau suc de roşii, care, băut dimineaţa, înainte de micul dejun, contribuie la revigorarea generală a organismului. Sucul de roşii se poate combina cu suc de morcovi, de ţelină sau de pătrunjel, care îi îmbunătăţesc atât proprietăţile gustative, cât şi calităţile tonice şi antianemice.
Cercetătorii ştiinţifici în domeniul nutriţiei au stabilit că roşiile nu conţin oxalaţi, ci un compus comparabil cu cortizonul, fiind astfel accesibile şi benefice bolnavilor de gută şi reumatism. Tomatele sunt extrem de bogate în licopină, pigment carotenoidic de culoare roşie, care protejează şi stabilizează membrana celulară. Biotina sau vitamina H, care intră de asemenea în compoziţia lor, are o mare importanţă pentru piele, păr, unghii, ca şi pentru nivelul zahărului din sânge. Acidul folie, reprezentant al complexului vitaminelor B, influenţează dezvoltarea celulelor, contribuie la producerea globulelor roşii ale sângelui şi vindecă diverse forme de anemie. Roşiile sunt bogate în substanţe antioxidante, care încetinesc procesul de îmbătrânire celulară şi exercită o acţiune profilactică împotriva cancerului.
Dovleacul (bostanul). Miraculoasele seminţe de dovleac. Potenţialul de vindecare a numeroase boli, deţinut de seminţele de dovleac, este recunoscut de foarte multă vreme în medicina populară, iar ştiinţa a recunoscut la rândul ei, în urma cercetărilor efectuate, că seminţele de dovleac sunt un preţios rezervor de minerale (în special zinc) şi vitamine. în mod tradiţional, seminţele de dovleac se folosesc la eliminarea viermilor intestinali, cum ar fi oxiurii sau tenia, dar un efect benefic îl au şi în tratarea afecţiunilor urinare inflamatorii, provocate de modificări ale vascularizării traiectului urinar intern (în special în prostatitele congestive, precum şi în adenomul de prostată - forma benignă).
Seminţele se obţin fie direct din dovleac proaspăt (după care se pun la uscat, la soare), fie de la magazinele de plante medicinale şi produse naturale.
Se prepară un decoct dintr-o linguriţă de seminţe cu coajă, zdrobite, peste care se toarnă o cană cu apă şi se fierb, timp de 5 minute, la foc potrivit. Se lasă apoi vasul acoperit 15 minute, după care se strecoară decoctul. Se beau două căni pe zi, până la dispariţia simptomelor.
De obicei, primele semne de ameliorare a bolii apar după trei săptămâni de la începerea tratamentului. Rezultatele acestei modalităţi de tratament s-au evaluat şi în urma unui experiment condus de către medici, concluziile înregistrate arătând ameliorări importante în majoritatea cazurilor sau chiar dispariţia totală a simptomelor.
Efectele miraculoase ale seminţelor de dovleac în vindecarea hipertrofiei de prostată s-ar datora, după cum apreciază specialiştii în fitoterapie, conţinutului mare de zinc, necesar prostatei, care are nevoie de zece ori mai mult zinc decât oricare alt organ. Ca vermifug se folosesc seminţele decorticate şi puţin pisate, dimineaţa, pe stomacul gol, 30-40 g pentru copii şi 60-80 g pentru adulţi.
După 1/2-2 ore de la administrare, se ia un laxativ uşor, pe bază de plante medicinale, sau 1-2 linguriţe de ulei de ricin.
Pe lângă faptul că ajută la eliminarea paraziţilor intestinali, seminţele de dovleac desfundă vasele de sânge, reglează colesterolul, stimulează activitatea rinichilor, au un efect de echilibram glandular, nervos şi chiar psihic, neobişnuit de puternic pentru un aliment.
în medicina tradiţională românească, seminţele de dovleac fac parte din hrana de bază a persoanelor care suferă de dezechilibre psihice (manii, nevroze, psihoze), hiperexcitabilitate sau a celor care au afecţiuni greu vindecabile şi necesită un regim alimentar sever. Pentru a fi eficiente terapeutic, seminţele de dovleac se consumă doar neprăjite, întrucât prin prepararea termică se distrug în mare parte proprietăţile lor vindecătoare.
Cartoful. Un remediu deosebit împotriva ulcerului gastric. Calităţile alimentare ale
cartofului, compoziţia sa, elementele nutritive conţinute îl recomandă atât în alimentaţia omului sănătos, cât şi în dietoterapie. în decursul timpului, cartofului i-au fost descoperite o serie de virtuţi terapeutice, atât de către medicina populară tradiţională a unor popoare, cât şi de medicina modernă ştiinţifică.
Tuberculii de cartofi conţin hidraţi de carbon (amidon, celuloză, fructoză şi zaharoză), substanţe pectice, săruri minerale (potasiu şi fosfor), aminoacizi esenţiali, acizi organici (citric, malic, oxalic), tot complexul de vitamine B şi vitamina C. Sucul de cartofi, prin acţiunea calmantă pe care o exercită asupra sistemului nervos, este indicat în cazuri de surescitare nervoasă, insomnii şi dureri cronice de cap. în afecţiunile aparatului digestiv este utilizat la tratarea ulcerului gastric şi duodenal, cât şi a gastritelor. Se bea câte 1/2-1/3 de pahar de suc înainte de micul dejun şi de masa de prânz, în cure de 2-3 săptămâni. Administrarea sucului de cartofi în scopuri terapeutice trebuie efectuată numai după precizarea diagnosticului de către medicul specialist şi neapărat la indicaţiile acestuia.
La obţinerea sucului de cartofi, trebuie să se ţină seama de următoarele recomandări:
- Se aleg cartofii sănătoşi şi neîncolţiţi.
- Tuberculii păstraţi la lumină nu se recomandă a fi utilizaţi la prepararea sucului, întrucât conţin o cantitate mai mare de solanină (o substanţă alcaloidă otrăvitoare).
- Se folosesc soiurile de consum, cu un procent mai scăzut de amidon.
Sucul de cartofi utilizat în scopuri terapeutice se foloseşte numai proaspăt şi nu se păstrează la frigider.
în bolile de stomac, gastrite hiperacide, colite cronice, se pot prepara meniuri numai din cartofi fierţi, prefe-rându-se soiurile bogate în amidon.
In bolile de ficat şi ale căilor biliare se recomandă consumul de cartofi fierţi sau copţi, însă este interzisă consumarea cartofilor prăjiţi sub orice formă. Datorită conţinutului său bogat în potasiu, contribuie la eliminarea acidului uric, fiind indicat reumaticilor şi artriticilor. Slab hipnotic şi calmant, cartoful nu trebuie să lipsească
din meniul persoanelor nervoase, al celor care suferă de insomnii sau de anumite nevralgii.
Sfecla roşie. Nutritivă, depurativă, antiane-mică. Originară dintr-o specie spontană din bazinul mediteranean, s-a cultivat încă din secolele II-III ale erei noastre. Are ca principali constituenţi hidraţi de carbon, minerale, vitamine (A, B, C, PP), multe oligoelemente, dintre care unele rare (rubidiu şi cesiu), acizi aminaţi (asparagină, betaină, glutamină).
Foarte nutritivă şi energizantă, se recomandă în anemii, demineralizări osoase, nevrite, stări gripale şi de convalescenţă. Se poate consuma fiartă sau coaptă, însă în stare crudă, folosită în diverse salate sau sub formă de suc, îşi păstrează nealterate toate proprietăţile terapeutice.
Prin conţinutul ridicat de săruri minerale şi micro-elemente de mare importanţă, constituenţi ai unor enzime, sfecla roşie contribuie la normalizarea metabolismului general şi la stimularea glicogenezei la nivelul ficatului. Datorită proprietăţilor bactericide remarcabile, se recomandă ca adjuvant în colite, enterite şi diferite afecţiuni pulmonare.
Consumul de suc proaspăt de sfeclă roşie în timpul epidemiilor de gripă asigură organismului o rezistenţă mai bună şi o creştere a imunităţii faţă de diverşi viruşi.
Medicina populară consideră sucul de sfeclă roşie un excelent depurativ şi diuretic, remineralizant şi antianemic. Cercetări mai recente în domeniul dietoterapiei atribuie sfeclei roşii proprietăţi anticancerigene. Este contraindicată persoanelor care suferă de diabet.
Hreanul. Medicament natural contra gripei şi răcelilor. Principalele sale proprietăţi terapeutice se manifestă prin efectele sale excitante asupra mucoaselor. Astfel, intensificând secreţiile gastrice, este un stimulent în anemii, anorexii, gastrite hipoacide. Datorită excitaţiei generalizate şi asupra parenchimului renal se explică şi efectul diuretic destul de marcant, util în hidropizie, gută, reumatism. Nu se recomandă în afecţiuni renale acute. In terapia aparatului respirator, hreanul se utilizează în catar cronic, astm, bronşită. Medicina tradiţională îl recomandă ca adjuvant în cardiopatie ischemică dureroasă, angină pectorală şi hipertensiune arterială.
Leac popular străvechi la români, hreanul este un remediu natural deosebit de eficient în gripe, sinuzite, rinite acute şi cronice. De asemenea, are proprietatea de a curăţa şi fluidiza sângele, este antisclerozant şi combate bacilul Koch.
Hreanul este contraindicat pentru cei care suferă de hemoroizi, care au dereglări de ritm cardiac sau stări congestive.
Soia. Un înlocuitor valoros al cărnii. Soia a fost cultivată în China încă din timpuri
răspândindu-se apoi în celelalte ţări asiatice şi în întreaga lume. Boabele de soia pot fi de culori diferite (negre, verzi, galbene sau roşii) şi conţin până la 45% proteine, de două ori mai mult decât carnea, de trei ori mai mult decât ouăle şi de nouă ori mai mult decât laptele. Proteinele de origine vegetală din soia sunt de o calitate deosebită, deoarece ele conţin în proporţie echilibrată cei opt aminoacizi esenţiali, care contribuie la reînnoirea celulelor umane. Soia mai conţine minerale (calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, sulf), vitamine (B1 B2, B9, D, E, F), lecitină, lipide (12-25%), glucide (10-15%). Acizii graşi polinesaturaţi (63%) şi mononesaturaţi (23%) din soia protejează inima şi arterele, scăzând riscul apariţiei bolilor cardiovasculare. Fiind alimentul cel mai bogat în fitoestrogeni (hormoni vegetali), soia face posibilă lupta împotriva unor forme de cancer de sân, legate de producerea de hormoni. Numeroase studii efectuate asupra populaţiilor asiatice, mari consumatoare de soia, indică o frecvenţă relativ redusă a acestei maladii la femei.
S-a constatat, de asemenea, că un consum regulat de soia poate diminua considerabil bufeurile de căldură, ce însoţesc instalarea menopauzei, şi poate reduce pierderea densităţii osoase - ce conduce în multe cazuri la osteoporoză -, cu condiţia să fie asociat unei activităţi fizice permanente şi unui aport sporit de calciu. Uleiul de soia obţinut prin presare la rece constituie una dintre cele mai bogate surse de vitamina E (un puternic antioxidant) şi de acizi graşi Omega-3, care, în afară de faptul că protejează inima şi vasele sangvine, oferă într-o anumită măsură şi protecţie împotriva migrenelor, hipertensiunii arteriale, atacurilor cerebrale, artritei reumatoide, astmului, cancerului şi a altor afecţiuni.
Fructele în dietoterapie
