Puneti-va pentru o clipa, dragi parinti, in locul pedagogului de profesie aflat in fata unei clase pline cu copii. in prima lor zi de scoala. Ganditi-va de cata pricepere si rabdare, de cat tact pedagogic este nevoie pentru a transforma in ele aceasta masa de copii galagiosi, neastamparati, care se agita, vorbesc, misca mereu din maini si din picioare, sunt toca straini de cerintele elementare ale disciplinei. inchipuiti-va de cata putere de observare este nevoie pentru a descoperi, intr-o masa de copii nou-veniti si inca necunoscuti, pe cei care au in primul rand nevoie de ajutor spre a trece cu bine peste socul pricinuit de senzationala cotitura, atat de brusc survenita in ata lor. in linii foarte generale, reactia copiilor reuniti pentru prima oara intr-o clasa este caracterizata printr-o preponderenta a proceselor de excitatie asupra celor de inhibitie, fenomen perfect normal si corespunzator varstei. Dar exista la unii copii si o reactie constand intr-o exacerbare a proceselor inhibitorii. Copin din aceasta categorie stau in banca lor tristi, tacuti, uneori somnolenti, casca si par indiferenti la ceea ce se intampla in jurul lor.
Pentru profesor, loul polimorf schitai mai sus nu reprezinta o surpriza; el stie ce are de facut pentru a pune lucrurile in ordine. Si, intr-adevar, cam dupa nu mai mult de o saptamana, ordinea incepe sa se instaleze si procesul de invatamant poate sa se angajeze pe drumul lui firesc. Dar
Dar se mai intampla un fenomen asemanator cu cel care se petrece la unii adulti aflati intr-o situatie speciala determinata de trecerea unui moment greu in ata personala si care izbutesc, cu pretul unui efort de stapanire si autocontrol, sa ascunda in fata colegilor de la locul de munca ce se intampla in realitate cu ei, sa para la fel ca intotdeauna. Unii copii, cu dificultati de adaptare la ata de scolar, reusesc cat se afla la scoala sa camufleze aceste dificultati. in asa fel incat nimeni, nici ceilalti copii, nici chiar profesorul lor, nu le sesizeaza. Dar efortul a fost prea greu si copilul, o data intors acasa, se resimte. De data aceasta dificultatile lui de adaptare se manifesta zibil, sub forma unei game largi si variate de aspecte.
Uneori copilul dene dintr-o data nervos, irascibil, gata sa ga fara motiv, pentru orice tipa. se infurie, isi strica jucariile. Alteori, manifestarile se plaseaza la polul opus: copilul se intoarce acasa abatut, refuza sa manance, cauta singuratatea. in somnul copilului intern de asemenea tulburari: micul scolar adoarme mai greu, doarme agitat, tipa sau vorbeste in somn, seaza urat si chiar poate sa aiba pierderi de urina in timpul somnului. Toate aceste modificari, survenite atat de brusc, pot sa-i alarmeze pe parintii carora le scapa cauza lor reala si se intreaba de ce or fi aparut asa, din senin". Daca insa se face legatura cu momentul debutului in cariera de scolar, lucrurile incep sa se limpezeasca. Totusi, ce-i de facut?
1. inainte de toate, sa nu se atribuie acestor tulburari un caracter mai grav decat il au ele in realitate. Trebuie subliniat ca dificultatile de adaptare ale copilului la inceperea actitatii scolare sunt perfect reversibile, ca trec iara sa lase urme si cu atat mai repede, cu cat se va actiona spre a le face sa dispara.
2. in fata acestor tulburari, se poate dovedi utila o mica analiza a situatiei, in special incercand a vedea in ce masura au contribuit la aparitia lor unele greseli in pregatirea copilului pentru scoala si daca nu cumva au existat fisuri in aplicarea unor recomandari despre care s-a vorbit si la modulul precedent Desigur, acum momentul pregatirii a ramas in urma. Totusi, nu-i inca prea tarziu, mai este posibil sa fie corectate destul din lipsurile pregatirii din timpul prescolaritatii. Dar pentru aceasta e mai intai necesar ca greselile sa fie macar acum descoperite si recunoscute deschis.
3. Ce nu trebuie facut: copilul sa simta ca dificultatile prin care trece au declansat la parintii sai o stare de alarma, de panica. Aceasta va putea starni in constiinta lui un ecou de natura sa-i consolideze senzatia ca se afla in dificultate, ca a fost trimis cu sila undeva unde nu-i place. Se iveste in felul acesta si riscul ca el sa-si ingrozeasca parintii cu declaratia: eu nu mai vreau sa ma duc la scoala".
4. Altceva ce nu trebuie facut: adoptarea unei atitudini asa-zis energice", tentativa de a-l aduce pe copil ,Ja realitate", prin metode dure". Nu insistam.
5. Ce trebuie facut: un lucru principal, si anume copilul sa simta mai mult ca oricand dragostea parintilor sai, sa fie inconjurat de caldura, sa se stie ocrotit, sa i se insufle incredere si siguranta. Experienta parintilor va ajuta sa fie descoperite resursele necesare pentru a-l face pe copil sa rada, sa se deconecteze, sa-si recapete linistea si increderea. Buna dispozitie este un medicament neintrecut pentru sfera neuropsihica. Si pentru ca a venit vorba de medicamente, sa facem o subliniere importanta: in nici un caz nu c permis ca in fata starii de nervozitate a copilului sa se apeleze la cutiuta cu Napoton, Diazepam sau orice alt medicament din dulap. inca ceva: sa nu se astepte ca totul sa se rezolve pe moment, din prima zi. Poate sa fie nevoie de mai multe zile, de o saptamana intreaga chiar. Dar cu rabdare, calm si mai ales cu multa dragoste si blandete, copilul isi va reveni sigur, pcnrru ca organismul sau dispune totusi de resursele necesare adaptarii la situatia noua de scolar si numai un mic incident trecator 1-a impiedicat sa dea tot randamentul din prima zi de scoala.
6. Ce mai trebuie facut neaparat: dificultatile de adaptare ale copilului sa fie semnalate imediat invatatorului, pentru ca, asa cum am vazut, ele pot scapa observatiei acestuia, ca rezultat al eforturilor copilului de a le ascunde. Discutarea cazului respectiv cu invatatorul aduce dupa sine cel putin doua avantaje importante.
Primul: invatatorul, pus in tema, va" sti mai bine cum sa se ocupe de copil spre a-i rezolva dificultatile prin care trece. Al doilea: parintii vor avea prilejul sa primeasca din partea invatatorului, mult mai concret si la obiect decat am putea sa o facem noi aici, sfaturi practice cu prire la masurile care trebuie luate in familie pentru a-l transforma pe copil intr-un scolar bun, disciplinat, mereu bine dispus si animat de acea pofta de invatatura caracteristica pentru oricare copil normal dezvoltat din punct de vedere fizic si mintal.
De pe acum se contureaza, asadar, una dintre obligatiile de capetenie care ren parintilor fata de copilul lor, pentru toti anii cat acesta va fi elev: legatura cu scoala, permanenta, sistematica, conceputa nu ca o formalitate sau un control asupra modului in care se achita copilul de indatoririle Iui scolare, ci ca un mijloc extrem de pretios de a realiza acea comunitate de efort a celor doi factori educati de baza ' familia si scoala ' intr-o directie unitara, spre cel mai mare profit pentru dirijarea copiiului -pe drumul neted, fara hopuri si gropi, al formarii sale multilaterale.
