in primele zile dupa ce s-a nascut, copilul suge, casca, stranuta, luseste Sunt acte reflexe, pe care el le executa firesc, fara sa-si dea scama. Dar, treptat, el prezinta semne care denota dezltarea creierului, a simturilor. Mama este datoare sa cunoasca acest ..crescendo\" al elutiei copilului. Si nu numai atat: sa intervina la neie, deoarece ea constituie pentru
sugar o sursa de stimuli senzoriali, prin rba, prin joaca, prin indemnuri si orientari ale privirii, ale auzului
Astfel, la o luna copilul isi fixeaza privirea pe obiectele luminoase din jurul fui, tresare cand aude sunete sau un zgomot puternic. incepe sa zambeasca.
Pe la trei luni,
sugarul face uncie miscari luntare, intoarce capul in directia de unde vine un sunet, urmareste persoanele din jur. El isi recunoaste mereu mai bine mama. ca si obiectele cu care vine in contact mai des. Treptat, apuca luntar obiectele si le duce la gura.
Daca la inceputul vietii sale. in primele saptamani, copilul tipa, ge, exprimandu-si in felul acesta o cerinta fiziologica, cum ar fi foamea, sau semnalizand\" ca este ud, murdar, rau infasat, sa nu uitam ca aceste tipete pot fi si semnul unei dureri. Trebuie eliminata insa mai intai orice alta cauza, de felul celor aminlitc mai sus, care ar putea fariza nelinistea si suferinta sugarului.
La doua luni copilul emite\'sunele placute, dulci\"; in chip de manifestare a multumirii, a satisfactiei. Apoi, rand pe rand. incepe rostirea calelor. La 6-7 luni copilul pronunta ma-ma\" si ta-la\", pentru ca la un an sa rosteasca chiar cateva zeci de cuvinte.
In jurul varstei de un an, cand copilul incepe sa mearga singur, simtul tactil il ajuia, de asemenea, sa cunoasca mediul inconjurator si sa sileasca relatii cu acesta.
Buna dezltare psihica, mintala, a rbirii, a miscarilor, se afla in stransa relatie cu micul univers in care traieste copilul si depinde in cea mai mare masura de modul in care cei ce-I inconjura se ocupa de el. de felul in carc-i sunt indrumati pasii, de bunainta, calmul si seriozitatea cu care este ajutai.
Fireste ca exista si deosebiri de crestere de la copil la copil, dar parintii, cunoscand in linii mari procesul acestei dezltari, etapele ei, o r putea urmari, spre a interveni cu folos ori de cate ori s-ar ivi cazul.Intalnim insa la unele persoane parerea eronata ca totul ar depinde de constitutia copilului, de; ..bagajul\" ereditar, deci ci manifestarile sale. circuitul elutiei lui sunt determinate inca dinaintea nasterii, factorul mediu si educatia neavand decat o importanta minora. Fara sa negam factorii genetici si constitutionali, care\' isi au importanta lor si determina in mare masura si in mod evident reactivitatea copilului, suntem totusi de acord cu majoritatea autoriior care resping leoria conform careia din momentul
nasterii au fost ' deflnitv ' aruncate zarurile\"\'\'. Anumite manifestari de suferinta nerasa, inca din primul an de viata si mai tarziu, la copil si la adult, nu constituie in mod necesar semnalele unui patrimoniu patologic ereditar, ale unui teren morbid, bolnavicios. De cele mai multe ori explicatia poate fi gasita in anumite deficiente educative, expresie a unor relatii nenorocite intre copi! si lumea care-l inconjura.
Merita sa citam cateva ca/uri desprinse din practica vietii, ale unor copii prezentati la o clinica din Bucuresti, cazuri in care se pot vedea consecintele absentei afectiunii materne si paterne, efectele mediului familial nesanatos.
O tanara mama, capabila, inteligenta, are o fetita careia ii acorda o deosebita grija pentru satisfacerea trebuintelor sale materiale, dar nu manifest! nici un fel de tandrete si nu se bucura cand se afla in tovarasia micutului ci copil. Cu toate ca din punct de vedere fizic este tot timpul prezenta in familie. in cursul primului an de existenta a fetitei mama o lasa sa se joace singura ore de-a randul. Ea se retrage in preocuparile si framantarile ei. in lectura si in diferite alte activitati, intere-sandu-se prea putin de copil. Ncjucandu-sc cu el, ner-bindu-i decat rar, nearatandu-i una sau alia si chiar neaflandu-se decat foarte rar in campul vizual al copilului. acesta devine irist, nepasator si manevreaza toata ziua, automat, aceleasi jucarii. Catre sfarsitul celui de al doilea an de viata, tatal se nelinisteste de lipsa de reactivitate a fetitei, de interesul ei foarte scazut fata de persoanele si de intreg mediul din jur. Medicii pun diagnosticul unui incepui de psihoza autislica\", respectiv de rctransare a copilului in propriul sau eu datorita lipsei climatului afectiv corespunzator si absentei izrului de stimuli senzoriali si sociali care ar fi trebuie sa fie reprezentat in primul rand de mama. Descoperita din timp, aceasta situatie a putut fi remediata, parintii fiind temeinic sfatuiti asupra celor ce le reveneau pentru a asigura in mod real si complet prezenta afectiva de care avea neie fetita lor.
Un alt caz: intr-o familie, tatal este un fotbalist renumit, care isi consacra tot timpul liber sportului sau preferat. Preocupat doar de viata sa sportiva, el nu se intereseaza deloc de educatia baietasului sau de trei ani si jumatate, toate grijile educative revenind mamei. Aceasta este insa o femeie slaba si inhibata, putin dezorientata si chiar speriata de dinamismul sanatos, de vioiciunea exagerata a copilului de scx\'masculin. Ea se ocupa doar de ingrijirea lui fizica, neintervenind deloc ih manifestarile mereu mai agresive si mai anarhice ale copilului. Cu timpul, copilul devine tot mai impulsiv, cu atitudini antisociale, incapabil de a se integra in mod sanatos, disciplinat, in grupul de copii cu care se joaca, si nici macar in propria familie.Inca un caz, poate mai dificil: o tanara mama aduce pe lume un baietas, in timp ce viata ei familiala.
Inceputa in conditii de
insuficienta pregatire si devine din ce in ce mai agitata. Copilul nu se bucura de atentia si de caldura nici unuia dintre parinp1, care manifesta chiar o oarecare ostilitate fata de aceasta complicatie\" nedorila ivita in viata lor. in aceasta situatie, copilul se simte respins, rejectat\", si se manifesta, intre altele, printr-un refuz al hranei. Cand el nu accepta sa manance, mama ii raspunde prin violenta si astfel se naste un adevarat cerc vicios, care duce la o stare de subaiimentatie a copilului. Din momentul in care cei doi soti, indrumati de medici, reusesc sa-si imbunatateasca relatiile, situatia se reechilibreaza treptat, iar copilul incepe sa se alimenteze mai bine, creste in greutate si se dezlta normal, lata inca o ilustrare a unui mare adevar, pe care nici un parinte n-are ie sa-f uite: dragostea parintilor sai este pentru copil le fel de necesara ca hrana, imbracamintea si. oricare dintre celelalte trebuinte unanim recunoscute ca primordiale.
