Stima de sine este o dimensiune umana fundamentala si se refera la modul in care ne evaluam pe noi insine aticu propriile expectante sau in raport cu altii. Conceptul de stima de sine are o larga aplicabilitate in domeniile psihologiei scolare, clinice, a personalitatii. O stima de sine pozitiva inseamna autoapreciere si incredere in fortele proprii si contribuie la dezvoltarea capacitatii de a lua decizii responsabile si de a reactiona eficient la sarcinile de rezolvat.\"3\' Indicatorii stimei de sine se impart in trei categorii principale: (a) relatii interpersonale, (b) aprecieri negative adresate propriei persoane, (cj performanta. Tabelul 3 ofera o imagine sugestiva a indicatorilor unei stime de sine scazute.
In atie, persoanele cu o stima de sine pozitiva:
» isi asuma responsabilitati (Sunt in stare sa fac acest lucru.\");
» Sunt independente (incerc sa imi silesc singur programul de masa\");
» Se angajeaza in rezolvarea unor
sarcini noi;
» isi exprima emotiile pozitive sau negative (Ma bucur ca am reusit.\", Ma ingrijoreaza valorile mari ale glicemiei.\");
» Ofera si accepta ajutor din partea altor persoane (Am incercat sa rezolo problema si nu ma descurc\").
O stima de sine scazuta are consecinte negative evidente asupra starii de sanatate fizice si psihice. Aprecierile negative despre propria persoana, despre ceilalti si despre lume in general, pol genera
tulburari afective (precum depresia) sau comportamentale (comportament antisocial), cu grade diferite de severitate. Stima de sine scazuta afecteaza capacitatea de a sili scopuri precise si realiste, cu consecinte negative asupra aderentei la tratament si recomandarile medicale. Performanta in sarcini specifice este semnificatidiminuata la persoanele cu stima de sine scazuta, mai ales daca este prezent un locus al controlului preponderent extern si o autoeficacitate redusa.
Silirea de scopuri individualizate, realiste si oferirea de suport pentru realizarea lor poate reprezenta o strategie viabila de imbunatatire a eficientei interventiei terapeutice si, in acelasi timp, de crestere a stimei de sine. Acest lucru se poate realiza in cadrul consultatiilor medicale sau orelor de educatie a pacientilor cu boli cronice, de catre medic ori asistenta.
Atingerea obiectivelor terapeutice si, implicit, dezvoltarea unei stime de sine pozitive se poate realiza eficient prin cateva modalitati practice (li):
» Silirea unor scopuri realiste, cu sanse de a fi realizate;
» ificare adecvata, eficienta, prin esalonarea realizarii scopurilor pe perioade de timp clar definite (scopuri imediate, pe termen mediu sau de perspectiva);
» Cunostinte suficiente si relevante pentru indeplinirea scopurilor;
» Managementul eficient al timpului, prin implementarea solutiilor la momentul potrivit, nu in contratimp (amanarea realizarii scopurilor sau incercari premature si ratate).
Succesul realizarii scopurilor propuse (de catre pacientul singur sau impreuna cu echipa medicala) depinde in mare masura si de feiul in care aceste informatii sau tehnici sunt transmise si intelese de catre pacient. Problematica procesului de invatare, predare si tehnicile de comunicare vor fi detaliate in modulul 4.
Factorii psihologici descrisi anterior sunt doar o parte a variabilelor psihologice cu impact asupra comportamentelor relationate de sanatate si boala. Literatura de specialitate si simtul comun descriu o multitudine de factori psihologici, precum altruism, modestie, autodisciplina, impulsivitate, asertivilate, simtul datoriei, sociabilitate, vulnerabintate, extraversiune, sentimentul de coerenta, optimism etc, care suni implicati in reactia psihologica la boala. Un exemplu concludent este oferit intr-un studiu recent care demonstreaza posibilitatea predictiei controlului glicemic in functie de manifestarile anumitor trasaturi de personalitate (l4). Analiza prospectiva a relatiei dintre echilibrul glicemic si trasaturile de personalitate studiate a aratat ca un control glicemic bun se mentine in conditiile unui nivel moderat de egoism si ingrijorare a pacientului pentru conditia sa medicala. Altruismul, dar si o atitudine indiferenta sau un nivel redus al emotiilor negative (iritare, ostilitate), sunt asociate cu un control glicemic nesatisfacator. Alte studii prospective de natura epidemiologica au demonstrai existenta unei relatii puternice intre anumite componente cognitive si comportamentale si manifestari clinice ale unor boli, precum bolile cardiovasculare sau sindromul meolic.1\'5\'1 Tipul A de comportament reprezinta o variabila individuala cu impact dovedit asupra debutului si progresiei bolilor vasculare. Acesta este caracterizat prin competitivitate, presiunea timpului, agresivitate, ostilitate, responsabilitate autoimpusa crescuta, nerabdare/hiperactivilate. Dintre componentele tipului A de comportament, agresivitatea, ostilitatea si hiperactivitalea sunt asociate cu manifestarea clinica a tulburarilor meolice (nivel seric crescut al trigliceridelor, insulinorezistenta,
hipertensiunea arteriala). Relatiile dintre aceste variabile psihologice si precursorii sindromului meolic raman semnificative statistic si in conditiile mentinerii sub control a altor factori cu posibila influenta asupra acestei tulburari (varsta, greutatea corporala, stilul de viata).\" \'
Asadar, evaluarea factorilor psihologici, (trasaturi de personalitate, reactii emotionale) are o utilitate si importanta dovedite atat in identificarea persoanelor aflate la risc pentru dezvoltarea unei patologii meolice sau psihice, pentru un control meolic deficitar sau o aderenta scazuta la tratament, cat si in optimizarea functionarii personale. De asemenea, abordarea terapeutica a aspectelor psihologice relevante in reactia individului la boala contribuie semnificatila imbunatatirea managementului bolilor cronice.
