Diferite linii de cercetare au relet existenta mai multor factori psihologici cu efect motitional asupra actiunilor omului, insa doar cati determinanti ai comportamentului au primit o confirmare consistenta in urma studiilor efectuate. Unul dintre acesti factori este autoeficacitatea.
Autoeficacitatea se refera la convingerea unei persoane in capacitatile sale de a-si mobiliza resursele cognitive si motitionale necesare pentru indeplinirea cu succes a sarcinilor date\".\"\' Aceasta anticipare a eficacitatii personale determina probabilitatea ca un comportament sa fie initial, determina cuantumul de efort ce fi depus pentru indeplinirea sarcinii date si timpul cat fi mentinut acest efort, in pofida eventualelor obstacole sau do contrare referitoare la justetea actiunii proprii. Persoanele care se percep ca and un grad inalt de eficacitate vor depune suficient efort care, daca este bine controlat, determina succesul unei actiuni, in timp ce persoanele cu un nivel scazut al perceptiei propriei eficacitati au tendinta de a inceta prematur depunerea de efort, actiunea soldandu-se cu un esec. \'
Aplicabilitatea conceptului de autoeficacitate se dovedeste cu precadere in boala cronica, care presupune un efort constant si continuu de adaptare din partea individului. Autoeficacitatea, sau perceperea propriei competente, influenteaza luarea deciziilor, afecteaza motitia si determina comportamente. O persoana and o autoeficacitate crescuta alege anumite sarcini, isi doza efortul si se concentra pe gasirea de solutii pentru rezolrea problemei cu care se confrunta.
Autoeficacitatea este o atitudine specifica si este relationata de cele mai multe ori de comportamente concrete (a face activitate fizica, a manca rational, a inta pentru un examen etc.)- Succesul in desfasurarea acestor activitati, obtinut in mod repetat, poate determina generalizarea autoeficacitatii si asupra altor comportamente sau aspecte ale vietii individului. in cazul bolilor cronice, controlul bolii si prevenirea complicatiilor presupun din partea persoanei adoptarea unui numar crescut de comportamente, unele dintre ele fiind foarte diferite de cele de dinaintea bolii sau de cele ale membrilor familiei, ca de exemplu, in diabet, cantarirea cantitatii de alimente, ajustarea dozelor de
insulina la cantitatea de hidrati de carbon etc. Toate aceste actiuni consuma timp, energie, resurse financiare. O persoana cu
diabet sau
obezitate care se considera eficace se angaja in actiuni de monitorizare a
glicemiei sau greutatii, persista in incercarile de a atinge controlul glicemic etc, chiar daca intampina unele dificultati. Anticiparea succesului acestor actiuni si convingerea ca este capabila sa le indeplineasca, determina intentiile de actiune si persistenta in depasirea obstacolelor. Pe de alta parte, persoanele neincrezatoare in capacitatile proprii se vor implica mai putin in rezolrea unei probleme, pentru ca vor considera obstacolele prea mari si esecul ineviil.
Perceptia propriei eficacitati sau a propriei incompetente poate fi relativ usor identificata in discursul pacientilor. Spre exemplu, o persoana care nu se considera eficace sau suficient de competenta pentru a face sport sau orice fel de activitate fizica, isi verbaliza neincrederea in fraze de genul:
- Nu am destul timp liber pentru sport.\"
- Nu stiu cum sa fac.\"
- Am prea multe probleme de sanatate.\"
- Nu am cu cine sa fac sport.\"
Prezenta acestui tip de mesaje in cadrul discutiilor dintre medic si pacient pe diferite teme, cum ar fi aderenta la tratament, sau modificarea stilului de viata, este un semn ca pacientul nu considera ca merita sa aloce din resursele proprii pentru realizarea acestor actiuni, ca prevede o serie de obstacole majore in desfasurarea actiunii sau ca, si daca ar incerca, ar face-o ge perioade scurte de timp, cu minim efort si fiind sigur de esec. In aceste conditii, incercarea de convingere a pacientului ca este in antajul sau sa faca totusi ceea ce i se recomanda se solda cu o acceptare fortata din partea lui, fara a fi urmata insa de comportamentul efectiv, esec care, in timp, ii intari convingerea propriei ineficacitati.
Cresterea sentimentului de autoeficacitate si, implicit, a performantei, se poate realiza in primul rand prin identificarea domeniului specific in care aceasta este deficitara. De exemplu, o persoana poate avea convingerea ca nu reuseste sa faca fata unui program de
alimentatie fara grasimi, dar in schimb se considera foarte eficienta in realizarea indatoririlor de serviciu. Odata circumscris domeniul, este necesara descompunerea perceptiei ineficientei si transcrierea in comportamente masurabile. Se pot elabora seturi de intrebari tintite pentru fiecare componenta a interventiei terapeutice:
- Care sunt obstacolele pe care Ie intrevede in realizarea actiunii propuse?
- Care sunt solutiile pe care se gandeste sa le aplice?
- Care sunt modalitatile concrete de realizare a acestor solutii?
- Care sunt antajele si dezantajele angajarii in actiune?
