Termenul de burnout (engl.) a fost folosit initial pentru a desemna acea stare de epuizare pe care o resimt persoanele care lucreaza mult timp intr-un domeniu solicitant din punct de dere psihologic, frustrant, cum ar fi domeniul medical, domeniul vanzarilor, invatamantul. Acest gen de muica poate deni epuizanta deoarece, in ciuda implicarii si efortului major pe care-l solicita din partea persoanei, aceasta are de multe ori sentimentul ca eforturile sale nu schimba prea multe, nu au un efect proportional cu institia de energie pe care o face. Persoanele care sunt expuse indelungat la acest tip de situatii pol sa dezvolte sindromul de burnout\", de epuizare emotionala, care se caracterizeaza prin: simptome depresi, sentimente de neajutorare, inutilitate, iriilitate, ostilitate, scaderea performantelor ( subcap. 1.4.2.). Recent, aceasta stare a fost identificata si la persoanele care sufera de o boala cronica, in special bolile care solicita participarea activa a persoanei in tratament, dar aceasta implicare nu poate garanta\" o evolutie favorabila. Aceste persoane pot simti la un moment dat ca eforturile lor permanente de a se ingriji, de a pondera in permanenta cerintele bolii cu dorintele si scopurile personale, nu sunt intotdeauna urmate de o stare de sanatate buna. In aceste situatii persoana poate considera ca toate aceste eforturi nu mai merita facute, se poate simti coplesita de boala si de cerintele tratamentului. La baza acestei epuizari emotionale stau sentimentele de neajutorare si de scadere a auloeficacitatii ( subcap. 1.3.1). De multe ori epuizarea emotionala se poate suprapune peste depresie.
Ce putem facem atunci cand identificam prezenta epuizarii psihice la persoanele pe care le ingrijim?
» Sa invatam sa recunoastem prezenta epuizarii psihice Ia
persoanele pe care le ingrijim. De multe ori depistarea acestei siari emotionale este dificila, deoarece persoanei ii este greu sa-si identifice propriile emotii si atitudini, ii este greu sa Ie rbalizeze sau ii este rusine sa le recunoasca in fata membrilor echipei medicale, de teama de a nu fi respinsi, judecati gresit. Este foarte important ca cei care se ocupa de ingrijirea persoanelor cu o boala cronica sa puna intrebari deschise cu privire la mersul bolii, admitand implicit ca problemele emotionale sunt de inteles (ex: Ce va supara cel mai tare la boala asta?\"- se sugereaza implicit ca e normal sa existe aspecte deranjante cu privire la boala-in loc sa intrebam Sunteti in regula, nu-i asa?\"- intrebare ce poate inchide posibilitatea persoanei de a-si exprima dificultatile.). Cei care se simt epuizati emotional de boala lor:
- Simt ca boala le controleaza viata;
- Se simt coplesiti de cerintele tratamentului, simt ca, indiferent ce fac, tot nu reusesc sa atinga standardele dorite;
- Au emotii negati cu privire la boala;
- Simt ca sunt singuri, ca nimeni nu-i intelege cu adevarat;
- Recunosc ca uneori nu respecta recomandarile medicale, cu toate ca aceste perioade de capitulare\" alterneaza cu perioade de autoingrijire satisfacatoare;
- Lipsesc de la intalnirile programate cu cei din echipa medicala;
- Atitudinea fata de tratament este ambivalenta: pe de-o parte s-au saturat de boala si de cerintele ei (li se pare ca nu merita sa te stradui atat, ca oricum nu rezolvi nimic), iar pe de alla parte se siml vinovati si/sau speriati de faptul ca uneori se neglijeaza.
» Sa am o relatie buna cu acea persoana, bazata pe incredere si colaborare. Dupa cum vom dea in modulul urmator, aceasta relatie poate fi o adevarata arma terapeutica\". Construirea unei relatii de incredere reciproca incepe de la felul in care ne prezentam, felul in care stam langa pacient, tonul vocii, felul in care^ punem intrebari, felul in care ascultam si dam sugestii. in acest sens este important:
- Sa incurajam explicit implicarea persoanei in tratament. Rolul nostru nu este cel al unui profesor care rifica tema de casa si sanctioneaza greselile, ci al unui colaborator care stie si intelege ca uneori cerintele bolii cronice pol sa ne depaseasca.
- Sa silim scopuri explicite si tangibile;
- Sa luam in considerare toate aspectele ingrijirii bolii, nu doar cele care au fost/sunt problematice pentru pacient. Este foarte important sa subliniem explicit aspectele cu care pacientul s-a descurcat, si este imposibil sa nu gasim cel putin un astfel de aspect la orice persoana!
- Sa am intalniri mai frecnte si regulate cu persoana care sufera de burnout. Atitudinea, intalnita uneori la unii membri ai echipei medicale, de tipul Daca nu v-ati tinut de treaba, ce rost mai are sa ne intalnim si luna viitoare. Veniti peste 6 luni!\" nu face decat sa intareasca convingerea pacientului ca nu este inteles, ca intr-adevar este singur in fata greutatilor, ca ceea ce simte nu e norma!\". Pe de alta parte, daca are de-a face cu un astfel de medic, va aa tendinta sa lipseasca la sedinte atunci cand automgrijirea nu a fost optima, adica EXACT atunci cand ar aa cea mai mare nevoie de ingrijire medicala.
Sa negociem scopurile terapiei, centrate pe pacient. In general, atunci cand scopurile pe care ni le propunem nu sunt atinse, acest lucru se datoreaza fie faptului ca scopurile nu au fost clar definite, fie datorita faptului ca au fost nerealisle. Asadar, pentru ca scopurile pe care ni le fixam, sau cele pe care si le fixeaza pacientii nostri, sa aiba sanse de succes, este important:
- Sa negociem, impreuna cu pacientul, scopuri bine definite. Spre exemplu, in loc de voi incerca sa merg mai mult pe jos\", este de preferat ca scopul formulat de pacient, in urma sedintei de educatie, sa fie ,,ma voi da jos din autobuz cu o statie mai repede\". Atunci cand sedinta de educatie nu se conckzioneaza cu 1-2 scopuri clar formulate de catre pacient, sansele sa apara vreo modificare considerabila la sedinta urmatoare sunt minime.
- Sa formulam scopuri tangibile, realiste. Este irealisl sa credem ca pana luna viitoare pacientul nostru va reusi sa mearga pe jos in fiecare zi minim 30 minute, sa nit mai manance grasimi, sa-si ii medicamentele la ora silita, sa-si rifice nilul glicemiei, sa reduca consumul de sare si sa nu se enerze prea des. Este insa ceva mai realist sa negociem 1-2 scopuri, de la o sedinta la alta.
» Sa fim atenti la emotiile negati ce prisc boala. Cand acestea sunt prezente, ascultarea empatica si punerea de intrebari deschise sunt mai valoroase decat gasirea urgenta de solutii ( cap. 4.2.). Atunci cand consideram ca emotiile negati ingreuneaza semnificativ viata persoanei, in mai multe domenii ale acesteia, putem lua in considerare recomandarea de a consulta un specialist psihiatru sau psiholog.
» Sa incercam sa optimizam suportul social. in boala cronica, si mai ales in momentele de epuizare psihica, persoana se simte deseori singura si neinteleasa. In acest sens, putem sa incurajam persoana sa implice in anumite aspecte ale tratamentului orice membru al familiei, cunoscut, prieten, care ar putea fi cointeresat. Este de preferat ca pacientul ca vina la sedintele de educatie insotit de o persoana apropiata.
» Sa implicam persoana in rezolvarea activa de probleme, prin oferirea suportului in:
- Silirea prioritatilor personale;
- Formarea de deprinderi;
- Aplicarea strategiilor personale care au avut succes, in trecut, cu probleme similare.
Atunci cand persoana ne marturiseste ca se confrunta cu anumite dificultati, primele intrebari pe care le putem pune sunt \"Descrieti-mi o situatie similara din trecut, cind ati simtit la fel sau v-ati confruntat cu aceleasi probleme\", \"Cum ati reusit sa rezolvati problema atunci?\", \"Ce ati facut pentru a depasi situatia?\" sau \"Cunoasteti pe cineva care a fost/ este intr-o situatie similara? Cum depaseste el situatia?\"
- Gasirea de solutii usor de aplicat. Spre exemplu, in loc sa sugeram trebuie sa ati mai multa vointa, sa va amintiti sa va luati medicamentele\", o solutie mai adecvata ar fi sa sugeram pacientului sa-si puna cutia de medicamente langa periuta de dinti, spre a-si aminti sa le ia de fiecare data cand se spala pe dinti.In concluzie, orice persoana care sufera cie o boala cronica este firesc sa se confrunte, la un moment dat, cu sentimente de epuizare si pierdere a controlului asupra bolii. Aceste emotii pot aparea chiar si la cei mai experti\" dintre pacienti. Pentru a ajuta persoanele care se confrunta cu aceasta stare, cel mai important pas pe care trebuie sa-I facem e sa recunoastem explicit ca a aa o boala cronica poate fi deseori frustrant, dureros si obositor. Un bun exercitiu in acest sens ar fi sa ne imaginam din cand in cand ca suntem in pielea\" celui pe care-l tratam. Este un exercitiu de empatie pe care trebuie sa-l facem periodic, ca si exercitiul fizic, pentru ca altfel, nefolosita, abilitatea noastra de a intelege ce simte celalalt risca sa se atrofieze\".
