Dupa cum s-a aratat in modulele anterioare, a trai zi de zi cu o boala cronica poate fi foarte solicitant. Negocierea\" permanenta intre cerintele tratamentului, ale bolii, si dorintele sau interesele personale, este un proces la fel de cronic si de istovitor ca boala insasi. De multe ori aceasta negociere se face destul de simplu, persoana reusind sa integreze boala si cerintele tratamentului in stilul sau de viata. Exista insa multe momente in viata celor care sufera de o boala cronica cand se simt coplesiti, frustrati, poate chiar neajutorati. In acest proces de adaptare continua, persoanele isi mobilizeaza majoritatea armelor\" pe care le au, informatii, cunostinte, deprinderi comportamentale, mecanisme de aparare. Una dintre cele mai puternice arme\" personale, atunci cand vine vorba de o boaia cronica, este solicitarea suportului ceior din jur. Unii oameni apeleaza la aceasta arma mai frecnt, altii mai rar si mai neincrezatori. Cu toate astea, implicarea emotionala si practica a celor din jur este de ajutor, si unora si altora.
Relatiile si implicarea celor din jur suit factori extrem de importanti in adaptarea la boala cronica. Atunci cand vorbim de cei din jur, ne referim la intreaga retea sociala a persoanei, incepand de la familie, cunoscuti, colegi de munca, pana la comunitatea din care face parte. Din aceasta retea sociala, un rol principal il au cei care asigura ingrijirea medicala a persoanei, relatia terapeutica pe care o au cu persoana suferind de o boala cronica.
Relatia terapeutica este un termen ce desemneaza, pe de-o parte, calitatea comunicarii in cadrul intalnirilor cu pacientul, iar pe de alta parte felul in care, in aceste intalniri, se stabileste o relatie de incredere si colaborare pe termen lung ( cap. 4.2.), Acestea din urma vor fi aspectele tratate in acest modul.
O buna calitate a relatiei terapeutice s-a dodit a fi asociata cu imbunatatirea aderentei la tratament la persoanele cu boli cronice si, in consecinta, cu o evolutie favorabila a bolii si a calitatii vietii persoanei. Studiile au aratat ca cei care se implica mai degraba in tratamentul bolii lor, cu un mai mare succes in tratament, sunt persoanele care il vad pe cel care se ocupa de ei (medic, asistent, educator) ca intelegandu-le emotiile si punctul de dere, precum si ca le ofera sansa sa se implice activ in decizii.(1>.
Din punctul de dere al personalului medical, problema cheie consta in a-si adapta comunicarea si implicarea in functie de stilul fiecarui pacient. Dupa cum probabil ati observat, acelasi fel de comunicare care a facut ca unul din pacientii dumneavoastra sa se implice activ si responsabil in tratament, sa fie satisfacut cu privire la ingrijirea medicala si sa aiba rezultate bune in tratament, nu a avut acelasi rezultat la un altul, poate chiar dimpotriva. Asadar, in loc sa am o atitudine si un comportament generic de halat alb\" este mai important sa fim flexibili in a ne adapta la stilul interpersonal variabil ai persoanelor pe care le ingrijim.
Cum sa ne dam seama care este stilul interpersonal al pacientului? Raspunsul la aceasta intrebare nu este unul singular. In ceea ce priste persoanele cu boli cronice si ingrijirea acestora, .studiile au aratat ca un factor important, care ofera raspunsul asteptat, este atasamentul. Teoria atasamentului, propusa de John Bowlby, sustine, printre altele, ca fiecare dintre noi s-a confruntat in copilarie cu un anumit fel ce a primi ingrijire.12\' Aceste experiente, relativ constante, cu cei care ne-au ingrijit, au fost incorporate in scheme cogniti ale oferirii/primirii de ingrijire, ca un fel de harti\". In functie de aceste harti noi ne comportam si descifram comportamentul altora, in relatiile interpersonale si mai lles in momente de vulnerabilitate, cum ar fi experienta cu o boala cronica.
Aplicand teoria atasamentului la felul in care se comporta adultii in aceste situatii, Bartholomew a propus un sistem de clasificare a stilului de atasament al adultilor, propunand patru tipuri majore de atasament: securizant, neincrezator, preocupat, ingrijorat.l3> Acestea vor fi descrise pe scurt in continuare:
1. Stilul securizant: persoanele care au acest fel de atasament este foarte probabil ca au avut parte de ingrijire timpurie atenta, constanta, care nea in intampinarea nevoilor personale. Aceasta i-a facut sa fie, ca adulti, increzatori in ceilalti, sa solicite si sa accepte la nevoie ajutorul lor, fara ca aceasta sa-i determine sa aiba o parere negativa despre sine.
2. Stilul neincrezator: caracterizeaza acele persoane care au avut parte de experiente mai putin satisfacatoare, respectiv in mod constant nu li s-a oferit grija de care aau nevoie. In aceste conditii, sirategiile pe care si le-au dezvoltat pentru a face fata acestei situatii au constat, in principal, din a se ajuta singuri si, implicit, de a nu aa incredere in ceilalti. Aceste persoane, ajunse adulti, se bazeaza aproape exclusiv pe propria persoana si se simt inconfortabil in a accepta ajutorul altora (parere negativa despre ceilalti).
3. Stilul preocupat: caracterizeaza persoanele care au primit o ingrijire care raspundea doar uneori, inconstant, nevoilor lor. in efortul de a descifra regula\" in functie de care primesc atentie si ingrijire, aceste persoane si-au dezvoltat strategii de a-si apropia persoanele care erau responsabile de a le asigura ingrijirea, au invatat sa fie insistente, sa faca mai mult decat ar fi necesar, denind uneori dependenti emotionali. Ca si adulti, aceste persoane pot aa o parere negativa despre sine, se concentreaza excesiv pe emotiile negati, dar au o parere pozitiva despre ceilalti. 4. Stilul ingrijorat: caracterizeaza acele persoane care au multe din caracteristicile descrise mai sus, au dorinta de a fi ingrijiti si luati in considerare de ceilalti, doar ca nu sunt atat de insistenti in a obtine aceasta atentie, de frica de a nu fi respinsi. Se pare ca aceste persoane, datorita unor relatii negati cu persoanele de la care asteptau atentie si ingrijire, si-au dezvoltat o parere negativa atat despre sine, cat si despre ceilalti. Stilul de interactiune cu ceilalti este unul inconstant, fluctueaza intre dorinta de a se apropia de ceilalti, si respingerea lor (de frica de a nu fi ei insisi respinsi).In descrierile de mai sus, atunci cand vorbim de parere despre altii\" ne referim la parerea despre oameni in general, atunci cand persoana are nevoie de ceilalti, nu in conditii neutre. Asadar, cand spunem parere negativa despre ceilalti, asta nu inseamna neaparat ca persoana se va purta urat cu toata lumea, dar este probabil ca atunci cand vine in contact cu cineva de al carui ajutor are nevoie, sa fie spre exemplu, distant, rece, sa nu-si dezvaluie problemele personale, sa nu solicite suport.In elul 5 sunt redate cateva din caracteristicile principaie ale acestor stiluri interpersonale, cu impactul pe care-l pot aa asupra relatiei cu echipa medicala.
