Nu putem incheia aceasta suita de exemple, pe care le-am dat pentru a evidentia rolul sugestiei si al autosugestiei in activitatile si preocuparile umane, fara a pomeni si de placeboterapie, ramura a ierapeuticii constand din faptul ca bolnavul se vindeca de anumite suferinte, nu datorita medicamentului care i s-a administrat - acesta fiind in mod deliberat lipsit de orice actiune chimica sau farmacologica - ci datorita sperantelor si increderii pe care bolnavul in cauza le pune in respectivul medicament; cu alte cuvinte, pentru ca el se autosugestioneaza ca medicamentul care i s-a recomandat il vindeca.
Istoria medicinii este plina de referinte la adresa unui medic, care s-a bucurai de o mare voga in vremea sa. Este vorba despre faimosul conte"' Alessandro Gagliostro. Giuseppe Balsamo pe numele lui aderat, ori Joseph Balsamo. cum l-au cunoscut multi dinlre noi din inile Iui Alexandre Dumas-tarai. Se spune despre el ca ar fi facut aderate vindecari miraculoase prinire curtenii lui Ludovic al XVI-Iea. Despre ce vindecari miraculoase poate fi vorba insa. cand se stie precis ca medicapa de baza pe care o manipula Cagliostro-Balsamo nu era nimic altce decat apa de fantana.
De altfel, nu este primul caz cand diversi slujitori ai artei tamaduirii, folosind potiuni, pomezi si substante dintre cele mai inofensive, anodine si banale, au vindecat milioane si milioane de bolnavi de tot atatea suferinte, care le faceau viata amara si insuporila. Exista chiar o reteta, celebra, pe care o redam ca atare: Rp. Aqua Fontanis 100 ml; illa repetata 40 ml; Eadem distilata 12 ml; Hydrogenii protoxidati 0,32 ml; Nil aliud 0,25 ml; reteta care, cu toata formularea ei cat se poate de alambicata si de sofisticata, nu reprezinta nimic altce decat un simplu paran scriptic sub care se ascunde apa obisnuita. Se afirma ca aceasta reteta si, implicit acest medicament, s-au bucurat secole de-a randul de o faima literalmente de invidiat.
Doi cercetatori contemporani, Reidenberg si Lowenthal, au avut ingenioasa idee de a administra aceasta aqua simplex, sterilizata in prealabil si infiolata, unui numar de 670 de voluntari, dintre care aproape jumatate erau medici sau cadre sanitare auxiliare. Odata cu injectarea s-a inmanat fiecarui participant la experiment si cate un chestionar cuprinzand enumerarea celor 25 de simptome pe care medicamentul injectat era susceptibil de a le produce.
Iata acum rezultatul: 75 dintre cei chestionati au acuzat aparitia senzatiei de oboseala; 52 - imposibilitatea de concentrare intelectuala; 46 - somnolenta; 44 - congestie nazala; 37 -iriilitate; 28 - cefalee (durere de cap); 17 - insomnii; 9 - febra si 6 - riate eruptii dermice. Profesorul Joice, de la London Hospital, cautand sa analizeze substratul stiintific al acestei surprinzatoare si insolite reactii a organismului, a facut un experiment similar pe un lot mult mai omogen de subiecti: studenti in medicina, care prezentau diverse suferinte, inrudite sub raport etiopatogenic. Retineti faptul ca 36 % dintre acestia s-au vindecat de suferinta lor, desi preparatul in cauza nu era decat apa distilata, colorata in rosu. Autorul cercetarii conchide sententios ca terapia de tip placebo este o realitate cat se poate de palpabila, iar efectele sale benefice trebuie exploatate cu toata convingerea de catre medici; aceste efecte exteriorizandu-se mai ales in perimetrul temperamentelor si caracterelor extravertite si sociabile.
Placeboterapia s-a integrat progresiv in contextul teoretic si mai ales practic, al stiintelor medicale. Sub raport teoretic, in sensul ca a permis diferentierea reactiilor psihice si reflex conditionate, care si ele paraziteaza in mod obisnuit simptomatologia unei boli, iar sub raport practic, a permis uneori obtinerea, mai mult sau mai putin consistenta, si mai mult sau mai putin durabila, a unor ameliorari sau chiar vindecari la respectivele boli.
Placeboterapia ne-a demonstrat faptul ca este o mare greseala de a disocia medicina corpului de cea a psihicului. Tot ea ne-a demonstrat faptul ca orice pseudoremediu, orice terapie anodina pol exercita efecte dintre cele mai semnificative si surprinzatoare, in sens pozitiv, daca sunt exploatate in mod plenar si este astfel dirijata credulitatea bolnavului.
Cum pot fi oare explicate mecanismele intime ale ameliorarii, ale vindecarii, sau ale aparitiei unor acuze dintre celc_ mai riate, pe baza acestor fantasmagorice remedii? In mai multe feluri. Explicatiile de ordin psihologic sunt. insa, de departe cele mai importante.
Bolilor, dupa cum stim, le este proprie o anume incarcatura emotionala, mai mult sau mai putin consistenta; si, in plus, interferente psihologice de o extraordinara rietate. Din acest motiv, gandirea bolnavului nu numai ca este deosebit de fragila, dar si foarte particulara, specifica. Ea este in totalitate la discretia unor temeri - fie ea chiar neintemeiata; la discretia unei prejudecaU; la discretia fictiunii, prin definitie morbida in cazul bolii. Bolile reprezinta amestecuri, in diferite proportii, de tulburari organice ce au la baza modificari anatomice, si de tulburari functionale (perturbari tranzitorii ale fiziologiei obisnuite a diverselor organe sau structuri). Bolile la care predomina elementul functional sau care apar ca pur functionale (ca dereglarea diverselor functii) sunt insa inabil mai numeroase decat acelea la care predomina elementul organic, tisular.
Or. dupa cum s-a demonstrat deja. functionalul este prin definitie foarte labil si. ca atare, extrem de accesibil regresiunilor placeboterapice. Se considera, de exemplu, ca 60 % dintre banalele dar nu mai putin suparatoarele dureri de cap se vindeca perfect pe baza terapiei de tip placebo. Pierre Solie, in sectiunea sa intitulata Medicine et homme total", considera ca numarul bolnavilor imaginari, al acelora a caror suferinta nu are un substrat real, organic, se ridica la cifra cu totul impresionanta de 90 %.
Tocmai acesti bolnavi imaginari reprezinta cadrul biologic in aria caruia placeboterapia isi exercita efectele in chip plenar.
Am prezentat aceasta suita de exemple, spre a ilustra disponibilitatile psihice existente in fiecare individ, ca si rolul autosugestiei de a le potenta, de a le lorifica la maximum. Viata marilor personalitati, istoria faptelor iesite din comun, nu este numai istoria anumitor vocatii, a anumitor vointe si inteligente, a unui capital de munca, ci, indiscuil, in aceeasi masura, si istoria unor forte autosugestive, care au pus in miscare intregul angrenaj psihic. Autosugestia poate fi identificata, dupa cum lesne ne putem da seama, cu veriile zacaminte existente in subsolul psihicului uman, care. daca sunt exploatate pe masura posibilitatilor, aduc beneficii incredibile destinului individual.
Sugestia si autosugestia pun in functie mecanisme psihofiziologice mai profunde si mai putin cunoscute stiintei la ora actuala. Abia in ultimul timp. este de semnalat o angajare concentrica si polilenta a numeroase centre de profil psihomedical, care si-au propus elucidarea proceselor care stau la baza influentarii directe sau indirecte a comportamentului si reactivitatii umane pe aceste cai.
Medicii cunosc foarte bine rolul imens pe care il joaca factorii sugestivi in practica medicala. Multe boli pot fi influentate in bine sau in rau prin cuvintele pe care medicii le adreseaza bolnavilor. Exista o intreaga patologie de tip iatrogenic. adica produsa de medic, (iatros insemnand in limba greaca medic, iar genao a produce), care, pe de o parte, consta din consecintele nefaste ale administrarii unor terapii gresite sau a unor explorari traumatizante, iar pe de alta, rezulta din faptul ca - medicul nefiind destul de abil si destul de bun psiholog in prezentarea gravitatii bolii si a sanselor de vindecare - imprima bolnavului in cauza, pe calea sugestiei, un curs cu totul nefavorabil bolii sale.
Dupa cum sunt nenumarate situatiile contrarii in care medicii, chiar imbarbatandu-si bolnavii, purtatori ai unor boli severe sau grave, reusesc sa-i faca sa evolueze surprinzator de bine.
Cei care au aprofundat problematica complexa a sugestibilitalii, stiu foarte bine ca oamenii sunt foarte diferili unul de altul din punct de vedere al receptivitatii la actiunea factorilor sugestivi. Cu alte cuvinte, sugestibilitatea nu reprezinta un fenomen unitar. Totusi, indivizii cu un coeficient scazut de receptivitate pot deveni in cele din urma mult mai receptivi daca se insista prin antrenamente adecte si cu caracter progresiv, asa cum stau lucrurile in cadrul relaxarii in general, si in cadrul relaxarii autogene a lui Schultz in particular.
Nu trebuie apoi uitat faptul ca gradul de receptivitate fata de factorii sugestivi riaza chiar in perimetrul aceluiasi organism, al aceluiasi individ deci. Aceasta pentru ca Starea de oboseala, "de boala, de dezechilibru nervos, ca si actiunea diverselor medicamente o pot influenta.
De ce depinde in esenta potentarea acestor extraordinare forte care zac in structurile noastre si care sunt sugestia si autosugestia? Indiscuil, de foarte multi factori. Cel mai important dintre acestia tine de capacitatea de inchipuire de care dispune fiecare individ in parte.
Fiecare individ - precizeaza in acest sens reputatul nostru psiholog dr. Vladimir Gheorghiu, care aprofundeaza de multa vreme problematica sugestiei si a sugestibilitatii - dispune de o anumita capacitate de inchipuire, care mijloceste transurarea realitatilor, ca si pe aceea a aparentelor, redimensionandu-i o lume pe masura necesitatilor sale subiective. Fireste ca nu in toate cazurile se realizeaza, prin actul inchipuirii, un grad de detasare mergand pana la uitarea de sine, si nu intotdeauna manifestarile acestui proces imaginativ au o loare adaptati. Cert este insa ca in diferitele lor forme, ele joaca un rol insemnat in decursul intregii vietii. Facilitand ocolirea sau estomparea facultatilor discriminative, functia inchipuirii are o relatie stransa cu intregul domeniu al sugestibilitatii.
Conclusiv, putem spune ca sugestia si autosugestia reprezinta - asa cum am subliniat in chiar titlul acestui ultim modul - mari centrale producatoare de energie psihica, energie pe care o putem folosi in multe directii, relaxarea reprezentand doar una dintre ele.
Cum exista in mod structural oameni optimisti sau cel putin gravitand in jurul acestui pol al activitatii umane, iar altii tot in mod structural sunt pesimisti, sau cel putin gravitand in jurul polului opus. reprezentat de pesimism, acestia din urma trebuie ca prin autoeducatie perseverenta ca si prin autosugestie, sa devina si ei optimisti. Daca, sa zicem optimismul marcheaza polul sud al afectivitatii umane, iar pesimismul pe-acela opus.
Insemneaza ca trebuie sa facem toate eforturile pentru a ne stramuta din punct de vedere psihologic de la polul nord la cel din sud, sau cel putin din emisfera boreala in cea australa. Din acest punct de vedere este demonstrat experimental ca un om cand isi spune Sunt bolnav", pe calea autosugestiei a si intrat in boala, iar cand un altul isi spune Am sa ma vindec", tot pe calea autosugestiei el este pe jumatate iesit din boala sa.
Daca optimismul este identificat de catre psihologul si sociologul Petre Andrei cu o convingere filozofica prin care, cu tot raul din lume, se recunoaste loarea vietii, trebuie sa facem tot ce depinde de noi pentru a ne insusi aceasta convingere. Daca tot optimismul, de dala aceasta in optica lui Voltaire, este identificat cu pornirea inversunata de a sustine ca te simti bine cand iti merge rau, trebuie, de asemenea, sa facem tot ce depinde de noi spre a ne insusi aceasta pornire. Sau, in sfarsit, daca tot optimismul este identificat, in faptul de a vedea o lumina unde nu e decat noapte, cum face laureatul Premiului Nobel pentru literatura din 1949. prozatorul american William Faulkner. trebuie sa facem tot ce depinde de noi spre a vedea aceasta lumina.
Desigur, numerosi sunt autorii care ne sugereaza caile prin care putem ajunge la obtinerea acestor performante, dar majoritatea din aceste cai isi au sorgintea in cele doua centrale de care am vorbit detaliat in acest modul, care stau in majoritatea cazurilor nefolosilc si chiar nestiute in strafundurile psihismului nostru si care ne pot furniza energia necesara pentru fortificarea si consolidarea acestui ultim stalp al cladirii umane reprezentat de fortele psihice.
Dintre numerosii autori de care vorbesc mai sus am sa ma opresc in continuare doar la recomandarile pe aceasta linie ale psihiatrului V.L6vy care, in lucrarea sa Les mysteres du cerveau", aparuta in 1972, are un intreg modul din cele sase pe care le cuprinde volumul mentionat, si anume ultimul, consacrat asa-numitei tehnici de accedare spre optimism, modul deosebit de amplu si care este cuprins intre inile 236-312. Principalele tehnici pe care L6vy le recomanda in aceasta sectiune sunt yoghismul pe care il considera drept un mod particular de a trai si de a gandi si relaxarea autogena, imaginata de psihiatrul german Schultz, pe care o considera drept o gimnastica obligatorie, pe care trebuie sa si-o insuseasca omul modem, care este asaltat permanent si din toate partile de diversi agenti stresanti. Acelasi autor ne mai recomanda viata in aer liber, practicarea diverselor sporturi si hobby-uri, tot in scopul accedarii spre optimism. Si, in sfarsit, tot Levy mai face in sectiunea sa o ardenta pledoarie pentru potentarea capacitatilor volitive existente in anume grade la fiecare fiinta umana.
sectiunea sa abunda in exemplificari care atesta loarea diverselor tehnici analizate de autor pentru potentarea fortelor psihice, cu tot ce decurge din aceasta realitate. Astfel, el ne citeaza cazul unui yoghist de 50 de ani, pe care un medic, pe nume Eliade, il aprecia ca and doar 20. Cand respectivul medic aflandu-i rsta aderata, 1-a intrebat care este secretul tineretii pe care o arboreaza, iata ce i-a raspuns acesta: Nu traiesc decat in zi; noaptea respir, intr-un ritm de zece ori mai mic (si asta gratie respiratiei de tip yoga - n.n.), in asa fel incat eu traiesc (in noapte) o ora in loc de zece" (Je ne vis que dans la journ6e. La nuit je respire a un rythme dix fois moindre, de sorte que je vis une heure au lieu de dix").
Alte exemple tin de Rafael, Mozart, Puskin, care isi datoreaza marile lor realizari pe linie de arta nu numai geniului cu care i-a inzestrat natura, ci si faptului ca sus-numitii si-au insusit acele mijloace care le-au permis sa-si consolideze fortele psihice -, respectiv cel de-al V-lea stalp de rezistenta al fapturii umane. intr-o situatie similara s-au aflat Demostene, care desi s-a nascut timid si cu un viciu de pronuntare, a devenit unul din a- cei mai mari oratori ai lumii antice. Tot intr-o asemenea situatie s-a aflat si Newton, care la scoala a fost un elev mediocru, si asta tocmai la fizica si matematica, unde avea sa exceleze mai tarziu. Apoi Walter Scott, despre care un profesor al sau i-a spus pe cand avea 8 ani ca este prost ca un asin", prost", care, la rsta de 25 de ani, entuziasma dupa cum stim, Anglia cu comediile sale.
Johnathan Swift, un alt mare scriitor englez, trecea in scoala drept o nulitate. Richard Wagner desi n-a stiut sa solfegieze decat la 20 de ani. a ajuns totusi sa fie unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Gratie apelului la fortele psihice, pictorul Van Gogh si-a
depasit handicapul de a fi afectat de tulburari mintale si de a fi violent, si a ajuns ceea ce stim cu totii. Tatal lui Charles Darwin, s-a adresat in tinerete fiului sau. zandu-l ca se ocupa numai de lucruri facile si de fleacuri cu vorbele: Tu vei fi rusinea familiei", pentru ca el sa devina in cele din urma, dupa cum stim deja. un rf in domeniul antropologici si al biologici.
Si in cazul celebrului biolog suedez. Cari von Linnee, a fost o situatie asemanatoare, din moment ce familia din care provenea dorea ca el sa imbratiseze profesia de cizmar, nedepistandu-i nici o alta vocatie, vocatie care sa determine familia sau scoala sa-l indrume catre un anume domeniu de activitate. Aceasta vocatie nu a existat se pare nici in cazul Iui Einstein. A propos de acest fapt.
iata ce a declarat public sus-nu-mitul: Nu am nici un talent, sunt doar incapatanat ca un catar, si pasionat de curios." Exemple de acest gen s-ar putea da practic la infinit, si toate atestand faptul ca pentru a fi un geniu sau un talent intr-un anume domeniu de activitate, nu este suficient numai sa fi posesorul acestui clar ce ni s-a facut in secret si pe care noi il relem fara sa stim, dar pe care celebrul scriitor si filozof france: din sec. a! XVIII'lea, Montesquieu, AZI identifica cu talentul, ci si posesorul a anume forte psihice, pentru a lorifica acest talent, forte pe care fiecare si le pune in functie pe anume cai.principalele dintre acestea tinand de cultirea capacitatilor volitive, de cultirea increderii in propriile forte ctc. Bineinteles ca in final apelul l;i autosugestie explica in mare parte reusita.
