O reeducare functionala bine realizata trebuie sa permita subiectului sa-si utilizeze din nou cit mai repede aparatul locomotor. Toate exercitiile care contribuie la recuperarea unei anumite functii a aparatului locomotor sint exercitii terapeutice functionale.
Cuprins:
Definiţie. principiile exerciţiilor |
sus  |
Definirea exerciţiilor terapeutice funcţionale. Exerciţiile terapeutice funcţionale sīnt exerciţii terapeutice care urmăresc redobīn-direa unei funcţii gestuale corecte.
1.2. Principii. Prin exerciţiile terapeutice funcţionale se urmăreşte:
1.2.1. conservarea elementelor funcţionale (īntreţinerea prin exerciţii a unei funcţii existente);
1.2.2. recuperarea elementelor nefuncţionale (redobīndirea gesturilor funcţionale pierdute total sau parţial);
1.2.3. suplinirea elementelor care nu vor mai funcţiona (posibilitatea de a oferi subiectului compensări care să-i permită realizarea unui gest funcţional ce nu poate fi recuperat īn mod independent).
1.3. Scopurile exerciţiilor terapeutice funcţionale constau īn dobīn-direa autonomiei subiectului īn raport cu sine īnsuşi şi cu mediul īnconjurător - aşadar, īn trecerea de la statutul de persoană cu handicap dependentă la acela de persoană independentă.
modalităţile practice şi materialul necesar |
sus |
2.1. Modalităţile practice. Exerciţiile terapeutice funcjionale pot fi executate īn diferite poziţii fundamentale sau derivate (vezi paragrafele 4.1.2, 4.2.2, 4.3.2, 4.4.2 şi 4.7).
2.2. Materialul necesar
2.2.1. Un spaţiu luminos şi īncălzit, permiţīnd izolarea subiectului īn timpul exerciţiilor.
2.2.2. Materialul: covoare de gimnastică, mese sau paturi, scaun şi pernă, placă basculantă, plan īnclinat, taburet şi orice alt material necesar pentru executarea deprinderilor motrice vitale cotidiene (pahar, farfurie, pieptene, stilou, īmbrăcăminte, lighean, WC, cadă de baie etc).
aspecte pedagogice |
sus |
Pentru a ilustra principiile pedagogice care stau Ia baza acestor exerciţii, vom porni de la două exemple, fiecare dintre ele cuprinzīnd cinci mari etape succesive:
- justificarea anatomo-fiziologică a mişcării pentru terapeut;
- justificarea funcţională a mişcării pentru bolnav;
- demonstrarea exerciţiului de către terapeut;
- executarea mişcării de către bolnav, sub controlul şi īndrumarea terapeutului;
- propunerea unor variante īn cazul īn care pacientul se află īn imposibilitatea de a executa una dintre fazele unui exerciţiu sau ar putea-o depăşi doar cu mare dificultate.
Toate exerciţiile pe care le vom cita īn subcapitolul 4 ("Exemple de exerciţii") pot fi analizate īn acest mod.
3.1. Trecerea din decubit dorsal īn decubit lateral
3.1.1. Diferitele faze ale mişcării. Comentarii pe marginea imaginilor. Este vorba de o īntoarcere parţială a corpului (vezi fig. 105-108).
3.1.3. Justificarea funcţională a mişcării pentru bolnav. Subiectul va trebui să īnţeleagă că exerciţiul prezintă următoarele avantaje :
- modificarea rapidă a punctelor de sprijin;
- schimbarea perimetrului vizual;
- posibilitatea de a-şi lărgi īn lateral perimetrul vital.
3.1.4. Demonstrarea exerciţiului de către terapeut. Terapeutul īi explică īn mod practic subiectului poziţia braţului şi a membrului inferior, precum şi viteza de execuţie a mişcării.
Se asigură astfel vizualizarea mişcării de către bolnav.
3.1.5. Executarea mişcării de către bolnav, sub controlul şi īndrumarea terapeutului. Subiectul va executa exerciţiul mai īntīi īn mod pasiv, lăsīndu-se pe mīna terapeutului, care īl va manevra īn direcţia dorită; următoarea fază este executarea independentă a mişcării. Terapeutul trebuie să urmărească :
- poziţia prealabilă a membrului inferior şi a celui superior;
- să stimuleze desfăşurarea mişcării prin comenzi verbale.
3.1.6. In cazul īn care pacientul se află īn imposibilitatea de a executa exerciţiul:
Terapeutul va putea:
- să susţină cu mīna partea dreaptă a subiectului;
- să sprijine deplasarea braţului drept;
- să faciliteze rotaţia gītului.
La rīndul lui, subiectul va putea:
- să īnceapă mişcarea printr-o rotaţie a centurii pelviene ;
- să recurgă la un ajutor din afară: chingi, greutăţi, reck sau trapez etc.
3.2. Exerciţiu pentru recuperarea capacităţii de autoservire
3.2.1. Diferitele faze ale mişcării (vezi fig. 109-111)
3.2.2. Justificarea anatomo-fiziologică a mişcării pentru terapeut
3.2.3. Justificarea funcţională a mişcării pentru bolnav. Constă īn redobīndirea capacităţii de autoservire.
3.2.4. Demonstrarea exerciţiului de către terapeut. Kinetoterapeutul se aşază īn faţa subiectului sau alături de acesta. Descompunīnd mişcarea, o realizează de mai multe ori succesiv īn faţa bolnavului.
3.2.5. Executarea mişcării de către bolnav, sub controlul şi īndrumarea terapeutului. Specialistul va trebui să-1 ghideze pe pacient īn mişcările de flexie şi supinaţie.
3.2.6. īn cazul īn care pacientul se află īn imposibilitatea de a executa mişcarea: Terapeutul va putea:
- să asigure stabilizarea trunchiului de partea opusă celei care face obiectul tratamentului;
- să asigure stabilizarea braţului pe faţa posterioară a acestuia;
- să solicite muşchii funcţionali (bicepşii şi supinatorii) prin tracţiuni parţiale puternice şi cu relaxare bruscă;
- să opună o uşoară rezistenţă mişcării şi să joace un rol de ajutor şi de ghid pentru subiect.
Alternativă:
- cotul drept al subiectului se află īn sprijin fix pe masă, servind drept pivot pentru mişcare; mişcările umărului vor fi aşadar suprimate; singurele mişcări care se realizează sīnt cele la nivelul cotului şi al mīinii;
- membrul superior opus se poate afla īn sprijin antibrahial.
exemple de exerciţii |
sus |
īn subcapitolul 3 am analizat aşadar, din perspectivă pedagogică, două exerciţii terapeutice funcţionale. īn cele ce urmează vom prezenta şi alte exerciţii, realizate īn diferite poziţii fundamentale sau derivate.
(Aceste exerciţii vor putea fi analizate mai tīrziu de către cititor, după schema dată.)
4.1. Trecerea din poziţia culcat īn poziţia culcat. 4.1.1. īntoarcerile
4.1.1.1. Trecerea din decubit dorsal īn decubit lateral (pentru detalii, vezi 3.1).
4.1.1.2. Trecerea din decubit lateral dreapta īn decubit ventral (fig. 121). La īnceput, subiectul se află īn decubit lateral dreapta; braţul drept este lipit de corp; membrul inferior stīng este adus īn poziţie de rectitudine; se produce deplasarea de pe o suprafaţă mare de
susţinere pe o suprafaţă de susţinere lineară - prin urmare, dintr-o poziţie stabilă īntr-o poziţie instabilă şi trecerea īn decubit ventral prin rostogolirea corpului.
4.1.1.3. Trecerea din decubit
ventral īn decubit lateral, apoi
īn decubit dorsal
Pentru a trece din nou din decubit ventral īn decubit lateral dreapta, subiectul īşi va aduce membrul inferior stīng peste membrul inferior drept (unindu-şi astfel cele două membre inferioare).
Cīt despre membrul superior drept, acesta fie este plasat de^a lungul corpului, cu palma aşezată pe faţa anterioară a coapsei, fie\' adoptă o poziţie diferită, cu cotul flexat la 90° şi bordul cubital al mīinii sprijinit pe sol.
Mīna stingă se va sprijini pe sol īn dreptul umărului stīng. Printr-o extensiune rapidă a cotului stīng, subiectul trece īn decubit lateral dreapta şi, făcīndu-şi elan, īn decubit dorsal.
4.1.2. Exerciţii terapeutice funcţionale īn poziţia culcat 4.1.2.1. Exerciţii de stabilizare. Constau īn declanşarea unor reacţii statice voluntare ale subiectului ca răspuns la impulsurile dezechilibrante, susţinute şi progresive, ale terapeutului. Exerciţiile de stabilizare sīnt o necesitate funcţională pentru utilizarea membrului superior, a membrului inferior şi a trunchiului. Prin urmare, ele trebuie utilizate īn mod sistematic īn fiecare poziţie fundamentală sau derivată.
4.1.2.1.1. Subiectul se află īn decubit dorsal:
- la nivel scapular. Kinetoterapeutul īşi aşază mīinile pe faţa anterioară a umerilor subiectului şi realizează o presiune uşoară, căreia subiectul trebuie să i se opună, asupra uneia dintre mīinile acestuia, apoi asupra celeilalte şi īn sfirşit asupra amīndurora;
- la nivel pelvian. Mīinile terapeutului sīnt aşezate pe crestele iliace anterosuperioare ale subiectului. Exerciţiul se desfăşoară la fel ca precedentul;
- la nivel scapular şi pelvian. De această dată, una dintre mīinile terapeutului este aşezată la nivel pelvian, iar cealaltă la nivel scapular. Specialistul exercită impulsuri dezechilibrante īncrucişate, la care subiectul trebuie să reziste.
4.1.2.1.2. Subiectul se găseşte īn decubit lateral. Terapeutul īşi aşază mīinile la nivelul centurilor pelviană şi scapulară şi īi cere subiectului să se opună impulsurilor dezechilibrante anteroposterioare pe care le exercită.
4.1.2.2. Exerciţii pentru membrul superior
4.1.2.2.1. īn decubit lateal: activitatea extensorilor cotului (fig. 122): subiectul se află īn decubit lateral stīnga, mīna dreaptă a acestuia sprijinindu-se pe sol īn dreptul umărului stīng. Pacientul realizează o extensiune a cotului drept, cu sprijin pe antebraţul stīng. Exerciţiul permite adoptarea poziţiei īn sprijin pe antebraţul stīng, oferind posibilităţi serioase de creştere a independenţei membrului superior drept şi, īn consecinţă, de schimbare a direcţiei membrului superior drept. Aceasta ar permite bolnavului:
- să apuce un pahar sau orice alt obiect;
- să mănīnce īn decubit lateral;
- să deschidă lumina ;
- să ţină īn mīnă receptorul telefonului ;
- să se şteargă cu un prosop.
Fig. 122. īn decubit lateral sting, cu sprijin pe antebraţul stīng - posibilitate de schimbare a direcţiei membrului superior drept.
4.1.2.2.2. In decubit dorsal: activitatea flexorilor cotului: ţinīndu-se de un mīner (trapez) atīrnat deasupra lui, subiectul va sta suspendat timp de aproximativ 6 secunde, apoi, după o perioadă de repaus, va relua mişcarea. Exerciţiul se realizează mai īntīi cu ambele mīini, apoi īn progresie cu un braţ, ceea ce īi va da pacientului posibilitatea :
- să-şi schimbe perna ;
- să-şi schimbe cămaşa ;
- să se spele pe spate...
4.1.2.2.3. In decubit ventral: sub abdomenul subiectului se va aşeza o pernă ; acesta se află īn sprijin antebrahial, ceea ce īi permite :
sa-şi schimbe rapid punctele de sprijin al corpului;
- să citească...
4.1.2.3. Exerciţii pentru membrul inferior
4.1.2.3.1. Exerciţii care facilitează defecaţia īn pat: subiectul se află īn decubit dorsal; genunchii pot fi flexaţi sau īntinşi (fig. 123) ; membrele superioare se găsesc pe planul patului; bolnavul trebuie să-şi ridice şi să-şi coboare bazinul sprijinindu-se de pat cu ajutorul membrelor superioare şi al călcīielor. O altă mişcare (fig. 124):
subiectul se află īn decubit dorsal, cu şoldurile şi genunchii flexaţi la 90 şi cu labele picioarelor sprijinite de marginea patului; el va simula o reţinere de gaze pentru activarea muşchiului transvers şi a muşchilor ridicători ai anusului.
4.1.2.3.2. Exerciţiu de īmbrăcare: īmbrăcarea imaginară a unui pantalon. Subiectul se află tot īn decubit dorsal:
- membrul inferior drept porneşte de la abducţia/flexia/rotaţia externă a şoldului şi flexarea genunchiului şi ajunge la extensiunea şoldului şi a genunchiului;
- membrul superior īnsoţeşte această mişcare, pornind de la ante-pulsia umărului cu cotul īntins şi ajungīnd la retropulsia umărului cu cotul flexat.
4.2. Trecerea din poziţia culcat īn poziţia şezīnd pe marginea patului
4.2.1. Verticalizarea trunchiului (fig. īn decubit dorsal. El trece īn decubit lateral stīnga cu sprijin pe antebraţul stīng (vezi exerciţiul 4.1.2.2.1) şi, īn continuare, realizează o flexie a membrelor inferioare cu picioarele atīrnīnd īn afara patului, urmată de o extensie a cotului stīng. Pivotīnd pe fese, subiectul trece īn poziţia şezīnd, cu picioarele atīrnīnd.
4.2.2.1. Exerciţii de stabilizare.
Subiectul va executa mişcări de basculare pe fese dinainte spre īnapoi, īn lateral şi cu rotaţia trunchiului. La aceste mişcări se adaugă impulsurile dezechilibrante ale terapeutului contracarate de către bolnav, exerciţiul urmărind recuperarea autonomiei funcţionale a membrelor superioare īn poziţia şezīnd şi a capacităţii de stabilizare a trunchiului.
4.2.2.2. Exerciţii pentru membrele superioare
4.2.2.2.1. Exerciţii de aducere a unui obiect īn sfera vitală cu ajutorul mīinii:
- exerciţiu pentru recuperarea capacităţii de autoservire (vezi exerciţiul 3.2, descris supra) ; i-----
- exerciţiu de asigurare a igienei corporale. Exerciţiul 3.4 poate fi executat īn poziţia şezīnd. Pentru a progresa, subiectul poate īncerca să realizeze alternativ, cu ambele membre superioare, o mişcare de cuprindere a capului şi de atingere a cefei (fig. 126);
- exerciţiu de īmbrăcare. Pentru a īmbrăca o cămaşă sau un sacou, subiectul trebuie să facă cu membrul superior activ o mişcare de adducţie--rotaţie internă a umărului, cu cotul īntins (subiectul īşi va atinge astfel şoldul opus), apoi o mişcare de retro-pulsie-rotaţie internă a umărului, cu corul flexat (subiectul atinge prin spatele corpului fesa de pe partea opusă) şi, īn sfīrşit, una de abducţie medie-rotaţie externă a umărului;
- un alt exerciţiu constă īn atingerea spatelui cu mina la diferite īnălţimi, ceea ce īi va permite subiectului să-şi utilizeze membrul superior pentru
a-şi băga cămaşa īn pantaloni sau pentru a-şi prinde cureaua; īn cazul unui subiect de sex feminin, exerciţiile vor servi la prinderea sutienului sau la īncheierea fermoarului.
4.2.2.2.2. Exerciţii de īndepărtare a unui obiect din sfera vitală cu ajutorul mīinii:
- exerciţiu de dezbrăcare (vezi 3.3);
- exerciţiu de protejare manuală: terapeutul īşi dezechilibrează pacientul īmpingīndu-1 din spate, din faţă sau din lateral, ceea ce provoacă din partea acestuia reacţii de evitare a căderii. Aceste mişcări de echilibrare sīnt mişcări compensatorii care se produc īn mod automat, făcīnd posibil echilibrul (Bobath, 1973). Terapeutul simulează o agresiune exterioară, care-1 determină pe subiect să-şi aşeze membrele superioare īn poziţie de evitare a şocului (aruncarea spre el a unei mingi sau a oricărui alt obiect, iminenţa unei lovituri, apropierea unei insecte etc);
- exerciţiu dedicat extremităţii efectoare a membrului superior: terapeutul īi cere subiectului să execute mişcări de flexie-extensie--distanţare a degetelor cu sau fără ajutorul unui burete, recurgīnd eventual la bobīrnace sau la apucarea diferitelor obiecte; scopul este recuperarea reflexului de prehensiune şi a mişcărilor fine ale mīinii;
- un alt exerciţiu posibil: subiectul va freca energic buricul poli-celui de cel al indexului, ceea ce īl va pregăti, printre altele, pentru mişcarea de ştergere a ochelarilor.
4.2.2.3. Exerciţii pentru membrele inferioare:
- exerciţiu de īmbrăcare : īmbrăcarea imaginară a unor pantaloni;
- alt exerciţiu: subiectul īşi ridică alternativ o fesă, apoi cealaltă, pentru a-şi şterge anusul;
- exerciţii care īl pregătesc pe subiect pentru poziţia ortostatică: - subiectul īşi va aşeza picioarele pe sol īn mod repetat, spri-
jinindu-se pe ele din ce īn ce mai mult. Un cīntar va asigura, la nevoie, evaluarea măsurii īn care subiectul se sprijină īn mod real pe picioare; -, īn continuare : exerciţiul īn poziţia simulată şezīnd (fig. 127),īn care subiectul aflat īn sprijin pe palme şi pe labele picioarelor īşi proiectează trunchiul īnainte şi īn sus.
Trecerea din poziţia culcat īn poziţia īn patru labe/patrupedă |
sus |
4.3.1. Răsturnarea. Subiectul se află iniţial īn decubit dorsal, apoi trece īn decubit lateral stīnga, cu genunchii flexaţi şi īn sprijin pe ante-
- braţul stīng (aceeaşi poziţie ca pentru exerciţiul 4.1.2.2.1).
īntr-o a doua etapă, subiectul īşi va aşeza mīna stingă paralel cu mīna dreaptă (īn dreptul proiecţiei pe sol a umărului stīng).
īn continuare, prin sprijin simultan pe genunchiul drept şi īn mīini, el efectuează o răsucire a trunchiului, ajungīnd īn patru labe (īn sprijin pe mīini şi pe genunchi).
4.3.2. Exerciţii terapeutice funcţionale īn patru labe
4.3.2.1. Exerciţii de stabilizare
4.3.2.2. Alte exerciţii:
- pacientul execută ridicări alternative ale membrelor superioare şi inferioare, gesturi frecvente īn anumite meserii din sfera construcţiilor: faianţar, electrician, instalator, zugrav etc. sau īn activităţile gospodăreşti de spălare a gresiei sau de lustruire a parchetului;
- pentru următorul exerciţiu, subiectul se aşazā pe călcīie fără a-şi mişca mīinile, apoi repetă mişcarea (care īi va permite să recupereze un obiect de sub unul dintre membre, să lustruiască parchetul etc).;
- alt exerciţiu: terapeutul īi poate cere subiectului să meargă īn patru labe, īnainte sau īnapoi.
4.4. Trecerea din patru labe īn genunchi, coapsele formīnd cu gambele un unghi de 90°
4.4.1. Trecerea din poziţia īn patru labe īn poziţia aşezat pe călcīie, cu braţele īntinse īnainte, apoi īşi apropie membrele superioare īn faţa genunchilor şi, īmpingīndu-se brusc cu mīinile de sol, īşi īndreaptă trunchiul şi coapsele.
4.4.2. Exerciţii terapeutice funcţionale īn genunchi, coapsele formīnd cu gambele un unghi de 90°
4.4.2.1. Exerciţii de stabilizare. Din această poziţie stabilă, subiectul poate să īmbrace un copil sau să facă anumite activităţi gospodăreşti, īn plus, ea este necesară īn unele meserii cum ar fi aceea de depanator auto, instalator sau electrician.
4.4.2.2. Trecerea din poziţia īn genunchi, coapsele formīnd cu gambele un unghi de 90°, īn poziţia īntr-un singur genunchi
4.4.2.2.1. Trecerea sprijinului de pe un picior pe altul: terapeutul se aşază īn spatele subiectului şi, prin dezechilibrarea acestuia din lateral, īi imprimă o mişcare de răsucire a trunchiului spre partea de sprijin, facilitīnd astfel trecerea greutăţii pe piciorul opus; o altă posibilitate ar fi ca subiectul să execute singur mişcarea, creīnd el īnsuşi dezechilibrul.
4.4.2.2.2. Exerciţii de stabilizare din poziţia īntr-un genunchi
4.4.2.2.3. Exerciţii terapeutice funcţionale din poziţia īntr-un genunchi
4.4.2.2.3.1. Exerciţiile pentru membrele superioare vor reconstitui o serie de gesturi utile pentru:
- īnşiretarea īncălţămintei: subiectul se apleacă īnainte şi īşi duce mīinile spre piciorul situat īn faţa lui;
- anumite profesiuni cum ar fi aceea de instalator sau de zugrav : subiectul execută cerculeţe īn plan vertical sau īn plan orizontal, exersīnd gestul de a īnfileta şi desfileta piuliţe sau de a curăţa pereţii;
- pregătirea subiectului pentru poziţia ortostatică : sprijinindu-se cu mīinile de două scaune, bolnavul simulează gestul de a se ridica īn picioare.
4.4.2.2.3.2, Exerciţii pentru membrele inferioare : pacientul execută mişcări de rulare pe sol, de pe călcīi pe vīrf, a tălpii piciorului situat mai īn faţă, ceea ce īi permite, de exemplu, să se pregătească pentru a-şi īncălţa singur şosetele.
4.4.2.2.3.3. Exerciţii pentru trunchi: mişcare de răsucire a trunchiului spre genunchiul care nu se află pe sol, cu sprijinirea membrelor superioare pe respectivul genunchi, subiectul pregă-tindu-se astfel pentru a se ridica īn picioare.
Pentru a ajunge la poziţia ortostatică, avem mai multe posibilităţi :
- pornind din poziţia īntr-un genunchi;
- pornind din poziţia şezīnd.
īn cele ce urmează vom analiza pe rīnd cele două posibilităţi.
4.5. Trecerea din poziţia īntr-un genunchi īn poziţia stīnd
4.5.1. Trecerea cu ajutorul terapeutului. Kinetoterapeutul se aşază īn spatele subiectului şi īl dezechilibrează, imprimīndu-i o răsucire a trunchiului īnspre piciorul aflat cu genunchiul pe sol; īn acest fel este facilitată ridicarea piciorului, ajungīndu-se īn poziţia stīnd (răsucirea poate fi realizată la nivelul capului sau la nivelul centurii scapulare).
4.5.2. Trecerea fără ajutorul terapeutului
4.5.2.1. Subiectul poate executa singur exerciţiul 4.5.1 ajutīndu-se printr-un sprijin scurt cu mīinile pe genunchiul flexat şi efectuīnd o extensiune rapidă a coatelor (vezi exerciţiul 4.4.2.2.3.3).
4.5.2.2. O altă variantă ar fi ca subiectul să se servească de un punct de sprijin exterior, fix şi mai īnalt (spre exemplu, masă, scaun, radiator etc).
Trecerea din poziţia şezīnd īn poziţia stīnd |
sus |
4.6.1. Trecerea cu ajutorul terapeutului
4.6.1.1. Subiectul este aşezat pe un scaun sau pe marginea patului, cu picioarele sprijinite pe sol (fig. 128 a).
- piciorul A : vīrful piciorului A se află īn punctul de proiecţie pe sol a genunchiului A;
- piciorul B : călcīiul piciorului B se găseşte īn punctul de proiecţie pe sol a genunchiului B ;
- terapeutul se găseşte īn faţa subiectului şi blochează cu piciorul lui piciorul A al acestuia. Mīinile bolnavului sīnt īncrucişate īn jurul gītului terapeutului (fig. 128 b). Acesta īşi aşază mīinile pe flancurile subiectului şi īl dezechilibrează spre piciorul A, solicitīnd sprijinirea pe acest membru, apoi repetă mişcarea de dezechilibrare, de această dată spre piciorul B, facilitīnd astfel ridicarea īn picioare.
4.6.1.2. O altă posibilitate : subiectul este aşezat pe marginea scaunului (fig. 129 a):
- talpa piciorului A este lipită de sol;
- piciorul B: vīrful piciorului B se găseşte īn spate īn raport cu verticala coborītă din genunchiul B ;
- trunchiul subiectului este drept şi puţin īnclinat īnspre īnainte;
- terapeutul este aşezat īn faţa subiectului (fig. 129 b);
- bolnavul īşi pune antebraţele pe antebraţele terapeutului, care prinde coatele subiectului şi Ie īmpinge īnapoi, strīngīndu-le laolaltă īn spatele corpului;
- simultan, kinetoterapeutul blochează genunchiul A (care va juca rol de susţinere), sprijinindu-1 cu propriul membru inferior;
- comanda pentru mişcare ("ridică-te! ") este dată de terapeut, care, īn acelaşi timp, īl ajută pe subiect să se ridice printr-un impuls ascendent brusc aplicat la nivelul coatelor acestuia (care rămīn strīnse īn spatele corpului).
4.6.2. Trecerea fără ajutorul terapeutului. Poziţia iniţială a subiectului este aceeaşi; el este aşezat la marginea scaunului, se sprijină cu mīinile pe genunchi şi iniţiază o extensie a membrelor sale superioare şi inferioare, menite să īl aducă īn poziţia stīnd. O altă soluţie ar fi ca subiectul să se sprijine cu o mīnă pe genunchiul opus şi, printr-o uşoară răsucire a trunchiului şi o extensie a genunchiului, să ajungă īn poziţia stīnd.
4.7. Exerciţii terapeutice funcţionale din poziţia stīnd 4.7.1. Exerciţii de stabilizare. Primul nostru obiectiv va fi acela de a
asigura stabilitatea pacientului īn poziţia stīnd cu sprijin bipodal.
Terapeutul acţionează la diferite niveluri:
4.7.1.1. La nivel pelvian. Kinetoterapeutul īşi aşază mīinile pe bazinul subiectului şi execută impulsuri unilaterale īn plan sagital, frontal, apoi oblic. Bineīnţeles că subiectului īi revine sarcina de a rezista la impulsurile dezechilibrante ale terapeutului.
4.7.1.2. La nivel scapular. Exerciţiul este acelaşi, cu deosebirea că mīinile kinetoterapeutului sīnt plasate la nivelul umerilor subiectului.
4.7.1.3. La nivel pelvian şi scapular. Acelaşi exerciţiu, numai că terapeutul execută impulsuri contrare:
- homolateral;
- controlateral.
4.7.1.4. La nivelul capului. Kinetoterapeutul realizează impulsuri dezechilibrante, dar de slabă intensitate.
4.7.1.5. La nivelul scobiturii poplitee. Aşezat īn spatele subiectului, terapeutul execută impulsuri dezechilibrante posterioare progresive, unilaterale, apoi bilaterale.
4.7.2. Exerciţii pentru membrele superioare
4.7.2.1. Toate exerciţiile pentru recuperarea capacităţii de hrănire, de asigurare a igienei, de īmbrăcare, de dezbrăcare şi de protecţie manuală, precum şi pentru redobīndirea deprinderilor motrice fine ale mīinii pot fi executate īn poziţia şezīnd sau stīnd (vezi 4.2.2.2).
4.7.2.2. O altă posibilitate este să i se ceară subiectului să realizeze abducţii orizontale unilaterale, apoi bilaterale, mişcări care īi pot fi utile pentru executarea unor gesturi cotidiene, cum ar fi deschiderea unei ferestre sau a unei uşi.
4.7.2.3. Se va insista apoi asupra mişcărilor de balans a membrelor superioare īn rotaţia independentă a centurii scapulare, īn vederea recuperării capacităţii de a merge.
4.7.3. Exerciţii pentru membrele inferioare. Nu ne propunem să realizăm aici o analiză aprofundată a mersului normal sau a celui
patologic, īntrucīt este vorba despre subiecte tratate pe larg īn lucrări anterioare (Ducroquet). Prin urmare, īn paragraful de faţă ne vom mulţumi să descriem o serie de exerciţii simple care facilitează această recuperare funcţională.
4.7.3.1. Exerciţii proprioceptīve. Subiectul se află īn poziţia stīnd, cu picioarele goale, şi se sprijină cu membrele superioare de o bară. El execută următoarele mişcări:
- de cunoaştere a terenului din imediata lui apropiere: subiectul pipăie cu piciorul solul de jur-īmprejur, mai īntīi cu ochii deschişi, apoi cu ochii īnchişi;
- rularea unui creion pe toată suprafaţa plantară;
- prinderea unui şervet cu ajutorul degetelor de la picioare;
- exerciţiu īn sprijin bipodal pe o placă basculantă, o parte din susţinerea corpului fiind asumată de membrele superioare ale pacientului (fig. 130).
Avīnd un picior aşezat īn faţa celuilalt, subiectul se sprijină alternativ pe piciorul din faţă, apoi pe piciorul din spate. După cīteva miş- cari, piciorul care era īn spate va culantă in sprijin bipodal. trece īn poziţie anterioară şi
invers.
4.7.3.2. Exerciţiu pentru dezvoltarea echilibrului bipodal. Exerciţiu de conştientizare (fig. 131):
- subiectul se află īn poziţia stīnd, cu picioarele goale; el se apleacă īnainte şi īnapoi, dar mişcarea nu se răsfrīnge la nivelul şoldului sau al trunchiului, ci se produce exclusiv la nivelul labelor picioarelor; bolnavul īncearcă să-şi controleze īn mod conştient degetele de la picioare, contractate pentru a asigura aderenţa la sol. Exerciţiul se realizează mai īntīi cu ochii deschişi, apoi cu ochii īnchişi; exerciţii pe placă basculantă: acelaşi exerciţiu ca īn paragraful precedent, dar īn lipsa susţinerii asigurate de membrele superioare;
- un alt exerciţiu constă īn aşezarea picioarelor subiectului pe două cīntare; el oscilează la dreapta şi la stīnga pentru a obţine aceeaşi repartiţie a greutăţii sale pe
ambele picioare.
Fig. 131. Conştientizarea echilibrului
4.7.3.3. Exerciţiu pentru dezvol- bipodal.
tarea echilibrului unipodal. īntr-o primă etapă, subiectul va putea executa exerciţiile următoare cu sprijin suplimentar pe membrele superioare, apoi dispensīndu-se de acest sprijin.
4.7.3.3.1. Exerciţiu de balansare a membrului inferior liber (fig. 132), bazinul trebuind să rămīnă orizontal. Exerciţiul se poate complica prin mişcări anexe ale braţelor care să solicite membrul inferior de sprijin īn diferite situaţii.
4.7.3.3.2. Exerciţii de balansare a corpului īn jurul şoldului de sprijin (fig. 133). Păstrīndu-şi trunchiul drept, subiectul execută īnclinări
anterioare, posterioare şi laterale, apoi rotaţii, şoldul servind drept pivot pentru diferite mişcări.
4.7.3.3.3. Exerciţii de īnălţare şi coborīre a pelvisului pe partea membrului inferior aflat īn suspendare (fig. 134).
4.7.3.3.4. Un alt exerciţiu: i se cere subiectului să execute īn sprijin unipodal balansări īn arc de cerc ale membrului inferior suspendat (fig. 135), ceea ce īl va pregăti pentru mişcările necesare mersului.
4.7.3.3.5. O altă posibilitate ar fi să-i cerem pacientului să lucreze pe o placă basculantă īn sprijin unipodal.
4.7.3.4. Exerciţii pentru disocierea centurilor
4.7.3.4.1. La nivelul centurii scapulare, subiectul face exerciţii de balansare ritmată a braţelor cu coatele flexate, apoi īn extensie: mai īntīi fără nici o sarcină suplimentară, mai tīrziu cu gantere mici.
4.7.3.4.2. La nivelul centurii pelviene (fig. 136). In scopul fixării centurii scapulare, subiectul este aşezat intre două mese, īn sprijin pe membrele superioare īntinse şi cu membrele inferioare atīrnīnd īn gol. El va executa exerciţii de răsucire a centurii pelviene, cu ducerea īnainte a piciorului de pe partea opusă celei pe care are loc răsucirea.
4.7.3.4.3. Disocierea comună a celor două centuri:
- aflat īn poziţia stīnd, cu labele picioarelor uşor depărtate, subiectul va realiza o răsucire medie a centurii pelviene īntr-un sens, īnsoţită de o răsucire a centurii scapulare īn sens opus ;
- un alt exerciţiu: subiectul este īn poziţia stīnd, cu picioarele depărtate; el se sprijină alternativ pe fiecare dintre membrele inferioare, flexīnd genunchiul şi, concomitent, ducīnd īnainte umărul opus membrului inferior aflat īn poziţie de sprijin şi flexat (fig. 137).
4.7.3.5. Exerciţii pentru alternarea paşilor. Vom lucra, īn mod succesiv, cu membrul inferior de sprijin, apoi cu membrul suspendat.
4.7.3.5.1. Activitatea membrului inferior de sprijin īn timpul mersului : şoldul membrului inferior de sprijin trece:
- de Ia flexie - abducţie - rotaţie externă la adducţie,
- apoi la extensie - abducţie - rotaţie internă.
Prin urmare, trebuie să reproducem toate aceste mişcări, care trebuie exersate īn mod separat.
4.7.3.5.1.1. Exerciţiu pentru membrul inferior de sprijin. Subiectul se află īn sprijin pe piciorul drept: flexia uşoară a genunchiului drept şi readucerea lui īn poziţie de extensie. Atenţie la eventualele blocaje!
Următoarele trei exerciţii vor fi executate īn absenţa oricărui blocaj al genunchiului de la piciorul de sprijin.
4.7.3.5.1.2. Exerciţiu de extensie <-» flexie: subiectul se află īn sprijin pe membrul inferior drept şi se apleacă īn faţă, apoi īn spate, pivotīnd īn jurul şoldului de sprijin (vezi exerciţiul 4.7.3.3.2).
4.7.3.5.1.3. Exerciţiu de rotaţie externă
rotaţie internă: acelaşi exerciţiu ca mai sus, cu deosebirea că subiectul se īntoarce spre dreapta şi spre stīnga īn jurul şoldului de sprijin.
4.7.3.5.1.4. Exerciţiu de trecere din abducţie īn adducţie, apoi din nou īn abducţie. īn sprijin pe piciorul drept, subiectul flexează genunchiul stīng, ceea ce permite o coborīre a pelvisului īnspre stīnga - prin urmare, o adducţie a şoldului drept. Realizīnd mişcarea invers, obţinem o īnălţare a pelvisului spre stīnga, concomitent cu o abducţie a şoldului drept.
4.7.3.5.2. Activitatea membrului inferior suspendat: subiectul se sprijină cu membrele superioare pe două scaune sau pe două bare paralele, iar terapeutul se aşază īn spatele subiectului. Exerciţiul are drept scop īnţelegerea alternării paşilor, ceea ce implică realizarea a două activităţi:
- mai iutii, solicitarea membrului inferior de sprijin;
- apoi, solicitarea membrului inferior suspendat.
După examinarea activităţii membrului inferior de sprijin, ne mai rămīne să descriem activitatea membrului inferior aflat īn suspendare.
La īnceputul mişcării, kinetoterapeutul insistă asupra poziţiei (fig. H8):
- şoldului: in extensie - abducţie uşoară - rotaţie internă ;
- genunchiului: flexie uşoară ;
- labei piciorului: īntoarcere uşoară - extensia degetelor īn sprijin pe sol.
Se īnregistrează apoi trecerea (fig. 119):
- şoldului: īn flexie - adducţie;
- genunchiului: īn flexie mai amplă ;
- labei piciorului: īn uşoară flexie dorsală.
Şi se ajunge apoi (fig. 120):
- īn cazul şoldului: la flexie - abducţie - rotaţie externă ;
- īn cazul genunchiului: la extensie fără blocaj;
- īn cazul labei piciorului: cu călcīiul pe sol, la flexie dorsală.
In timpul exerciţiului, terapeutul poate să-1 ajute pe pacient sau să verifice executarea mişcării (fig. 118-120).
4.7.3.6. Exerciţii de mers pe teren drept. Subiectului i se cere să execute:
- mers īnainte, īnapoi şi lateral;
- opriri şi semiīntoarceri;
- exerciţii de fandare īnainte etc.
4.7.3.7. Exerciţii de mers īn pantă variabilă. Cu ajutorul unui plan īnclinat fix:
4.7.3.7.1. I se cere bolnavului să meargă mai īntīi cu un picior īn sprijin pe un plan īnclinat şi celălalt īn sprijin pe sol (mers pe marginea internă a piciorului), apoi pe marginea externă a piciorului plasat pe planul īnclinat (fig. 138).
4.7.3.7.2. īnaintează, cu ambele picioare aşezate pe un plan īnclinat de forma unui V īntors, mers pe cele două margini externe.
4.7.3.8. Exerciţii de urcare pe o treaptă (sau pe trotuar). Putem folosi pe post de treaptă o scăriţă sau un teanc de cărţi (fig. 139), faţă de care subiectul trebuie să fie plasat lateral.
4.7.3.9. Mers pe diverse tipuri de teren. Exerciţiile de mers descrise mai sus pot fi completate prin exerciţii de mers pe teren variat (nisip, pietriş, pămīnt etc).
4.7.4. Cīteva exerciţii zilnice īn poziţia stīnd. īn paragraful 4.7 am descris o serie de exerciţii destinate recuperării capacităţii de hrănire, de asigurare a igienei, de īmbrăcare şi de mers. Subiectul este acum īn stare să se ridice īn picioare din decubit dorsal. īn continuare, el va fi īndrumat să se ghemuiască, fie cu un picior īnaintea celuilalt,
fie cu ambele picioare īn acelaşi plan, trunchiul fiind drept, cu o
uşoară īnclinaţie anterioară.
īn acelaşi fel, pacientul va fi īnvăţat să se aşeze (cu picioarele aşezate īn aceleaşi poziţii ca mai sus).
Pornind din poziţia şezīnd, subiectul va trece īn decubit lateral, adop-tīnd mai īntīi o poziţie laterală cu sprijin pe antebraţ, apoi basculīndu-se pe fese pentru a-şi ridica membrele inferioare pe pat.
Evident că īn paragrafele anterioare nu am făcut decīt să amintim unele dintre exerciţiile terapeutice funcţionale. Există numeroase exerciţii de acest fel, iar lista pe care am dat-o nu este exhaustivă, ci mai degrabă o modalitate de a gīndi gimnastica de recuperare.
idei de cercetare pentru cititor |
sus |
Propunem cititorului sau celui care se formează pentru una dintre meseriile din domeniul reeducării:
- să completeze paragrafele 3.3, 3.4 şi 3.5;
- să numească şi alte exerciţii terapeutice funcţionale din poziţia stīnd;
- să realizeze schemele care stau la baza exerciţiilor 4
Definiţie. principiile exerciţiilor
