Supendarile fixe se caracterizeaza prin faptul ca sustin segmentele de tratat cu ajutorul unor elemente de lungime inriabila.
Cuprins:
Suspendarea pendulară |
sus  |
Definiţie. Suspendarea cu ajutorul unor cabluri perpendiculare pe extremitatea distală a segmentului de tratat.
1.2. Principii mecanice. Sistemul de montare este asemănător, īn mare
măsură, cu cel al unui pendul simplu.
Mişcările de oscilaţie au loc īncepīnd dintr-o poziţie de echilibru, īn care cablul de suspensie este vertical (fig. 53).
Pendularea reprezintă o traiectorie care trece prin centrul de greutate al membrului.
Cablul nu se deplasează īntr-un singur plan, din cauza poziţiei punctelor fixe (punctul de ancorare, respectiv pivotul articular) unul faţă de celălalt. īn exemplul ilustrat īn figura 53, membrul este obligat să se deplaseze īn abducţie (sau īn adducţie) şi flexie.Momentul pendulării este (fig. 54):
am = G d
d = l sin a, de unde rezultă:
m = G / sin a. Astfel, cu cit membrul se īndepărtează de poziţia de repaus, cu atīt distanţa (momentul) pendulării creşte, ceea ce permite obţinerea unui progres, indiferent de exerciţiu.
1.3. Principii de montaj. Punctul fix de suspendare se află pe verticala ridicată de pe extremitatea distală a segmentului care face obiectul exerciţiului.
Cablul este reglat astfel īncīt să permită aşezarea segmentului de tratat īn plan orizontal şi īn poziţie de echilibru.
La extremitatea distală a cablului poate fi adăugat, īn raport de caz, şi un sistem suplimentar de suspendare, care să permită eliberarea elementelor intermediare de o parte din greutate (fig. 55).
In aceste condiţii, mişcările au loc de o parte şi de alta a poziţiei de echilibru, pe o linie curbă (nu orizontală), ceea ce obligă pacientul să dispună de o forţă musculară suficientă, īn măsură să asigure ascensiunea īn ambele sensuri a pendulării, iar articulaţia īn cauză să dispună de cel puţin două grade de amplitudine.
1.4. Aplicajii terapeutice. Suspendarea pendulară permite :
- recuperarea neuromusculară īn urma afecţiunilor care reduc la 2 (sau sub această valoare) cota bilanţului muscular. Creşterea īn dificultate a exerciţiilor poate avea loc prin varierea amplitudinii mişcărilor, recurgīndu-se, la nevoie, la o īngreunare adiţională şi utilizīndu-se diferite tipuri de contracţie (exemplu: contracţii concentrice, īncheiate cu o imobilizare izometrică, urmate de contracţii excentrice);
- destinderea generală a membrului aflat īn poziţie de echilibru şi, prin oscilaţii de amplitudine redusă, relaxarea muşchilor care pun īn mişcare pivotul articular;
- mobilizarea articulară, cu posibilitatea diversificării tracţiunii axiale (T) prin plasarea punctului de ancorare (A) la o distanţă mai mare sau mai mică de pivotul articular, īn condiţiile conservării unei valori optime a forţei de ridicare E (fig. 56).
Dacă bazinul este fixat īn mod corect, montajul permite mobilizarea articulaţiei şoldului, īn cazul de faţă īn extensie-abducţie. - Suspendarea unui membru superior īn abducţie la 90°, subiectul aflīndu-se īn poziţia şezīnd (fig. 58). Montajul poate fi utilizat pentru relaxarea musculaturii periscapulare şi, spre exemplu, pentru creşterea eficacităţii, īn cazul mobilizării analitice a articulaţiei scapuiohumerale.
Fig. 58. Suspendarea pendulară a membrului superior drept; subiectul se află īn poziţia şezīnd.
Suspendarea axială |
sus |
2.1. Definiţie. Suspendare cu cabluri centrate şi fixate perpendicular pe articulaţiile de tratat, asigurīndu-se astfel deplasarea īn plan orizontal.
2.2. Principii mecanice
Deplasările: pentru ca deplasarea să aibă loc īn plan orizontal, este necesar ca punctul de ancorare să se situeze pe o axă verticală, care coincide cu axa de rotaţie a segmentului (fig. 59).
Forţele: văzută din perspectiva planului de suspendare, descompunerea forţelor care īşi exercită acţiunea asupra segmentului de tratat ne arată că forţelor de ridicare (E) li se adaugă forţele de compresiune axială (C) (fig. 60).
2.3. Principii de montaj. Subiectul trebuie să fie instalat pe un suport stabil şi confortabil.
Pentru reperarea punctului fix de suspendare, situat pe verticala īnălţată de pe articulaţia proximală, putem utiliza cablul ca pe un fir cu plumb.
Fiecare segment de membru trebuie suspendat separat, evitīndu-se astfel suprasolicitările articulare nocive.
Este indicat ca membrul să fie plasat īn plan orizontal, cu atenţie la respectarea gradelor de mobilitate articulară şi la poziţionarea corectă a segmentelor fixe.
Forţele de compresiune axială pot fi suprimate sau diminuate prin următoarele metode:
- realizīnd o tracţiune egală şi īn sens invers, ceea ce limitează īn general amplitudinea mişcării (fig. 61 a);
- plasīnd cīt mai sus cu putinţă punctul de ancorare (A) al suspendării (fig. 61 b).
Dacă aceste principii sīnt respectate, mişcările vor avea loc īn plan orizontal, iar amplitudinea lor nu va depăşi amplitudinea articulaţiilor de tratat.
Poziţia iniţială a exerciţiului poate varia īn planul mişcării, īntrucīt membrul se află īn echilibru constant.
Exerciţiile se execută, īn general, īn doi timpi: dus şi īntors.
2.4. Aplicaţii terapeutice. Suspendarea axială permite:
- recuperarea funcţiei neuromusculare īn urma afecţiunilor care reduc la cota 2 (sau sub această valoare) bilanţul muscular;
- mobilizarea activă īn caz de leziuni ale aparatului locomotor īn curs de consolidare;
- relaxarea musculară īn contracturile centrale sau periferice ;
- conservarea funcţiei articulare sau creşterea amplitudinii articulare.
2.5. Adaptări ale suspendării axiale. īn afară de suspendarea axială, mai există cel puţin īncă două forme asemănătoare de suspendare, cu aplicaţii terapeutice. īn fiecare dintre cazuri, punctul de ancorare este deplasat cu maximum 30 cm īn raport cu axa de rotaţie. - Fixarea proximală. Punctul fix este plasat dincolo de axa de rotaţie, situaţie īn care suspendarea se mai numeşte "pendulare
inversă" (fig. 62).
īn practică, extremitatea membrului descrie īn aer un arc de cerc convex īnspre īn sus. īn exemplul citat, abducţia şi adducţia sīnt īnsoţite de o extensie a şoldului.
Spre deosebire de situaţia īntīlnită īn cazul suspendării pendulare, īn acest caz poziţiile de echilibru se situează la extremităţile traiectoriei mişcării (fig. 63).
Acest tip de montaj poate fi indicat īn reeducarea stabilităţii unui membru şi īn coordonarea motorie.
- Fixarea laterală. Punctul fix de ancorare se poate deplasa pe o perpendiculară īn plan vertical, care trece prin axa membrului īn repaus. īn această situaţie avem de-a face cu aşa-numita suspendare "descentrată" (fig. 64).
Segmentul se deplasează tot timpul īn acelaşi plan, pe o direcţie oblică īn raport cu orizontala (fig. 65).
Intervenţia gravitaţiei constă īn modificarea condiţiilor de execuţie a mişcării, pe care o facilitează sau o inhibă. īn exemplul citat, mişcarea de abducţie este frīnată, īn vreme ce mişcarea de adducţie este favorizată.
Poziţia de echilibru se găseşte pe verticala coborītă din punctul de ancorare.
.Descentrarea īn raport cu pivotul articular, la care se adaugă gravitaţia, are un efect suplimentar de compresiune sau de tracţiune laterală asupra unei articulaţii cum ar fi şoldul.
īn terapeutică, suspendarea descentrată este aplicată ca element de progresie pentru reeducarea grupelor musculare al căror bilanţ muscular prezintă o cotă mai mare de 2.
Fig. 65. Deplasarea extremităţii membrului suspendat prin fixare laterală.
2.6. Exemple de montaj īn suspendare axială
- Flexie laterală a pārlii inferioare a trunchiului: suspendarea corpului pe sub şarniera dorsolombară īn decubit dorsal (fig. 66).
Prin fixarea membrelor superioare, montajul avantajează mobilizarea regiunii inferioare a corpului şi fortificarea unor grupe musculare cum ar fi longissimus dorsi.
- Rotaţii de şold: suspendare axială a membrului inferior flexat, la un subiect aflat īn decubit dorsal (fig. 67).
Suspendarea pendulară
