Nu exista miscare fara sprijin.
Orice miscare se face pornind de la o pozitie initiala.
Cuprins:
1.1. Dintre multiplele poziţii iniţiale sigure (cu alte cuvinte, pentru care conservarea rectitudinii poziţiei anatomice reprezintă un postulat), unele pot fi etalonate īn funcţie de:
- posibilităţile de sprijin pe sol;
- numărul crescīnd de verigi anatomice supuse acţiunii gravitaţiei. Acestea sīnt aşa-numitele poziţii fundamentale.
1.2. Poziţiile derivate. Sīnt rezultatul unor modificări (īn ceea ce priveşte punctele de sprijin) ale poziţiilor fundamentale, constīnd īn diminuarea, creşterea sau modificarea bazei de susţinere īn scopul adaptării poziţiei iniţiale la o anumită formă de exerciţiu.
1.3. Poziţiile anexe. Reprezintă modificări ale poziţiei segmentare īn raport cu poziţia fundamentală sau derivată, avīnd drept scop simplificarea, localizarea sau complicarea unui exerciţiu.
Caracteristicile comune ale poziţiilor fundamentale |
sus  |
Kinetoterapia activă presupune ca primă etapă, īnaintea executării mişcărilor dirijate, adoptarea unor anumite poziţii, pregătite printr-o serie īntreagă de acte mentale. Departe de a fi īnnăscut, acest proces conştient şi voluntar necesită o pregătire specială, care vizează transformarea unei atitudini individuale obişnuite īntr-o poziţie fundamentală controlată.
2.2. Analiza unei poziţii fundamentale. Diferitele verigi osoase sīnt imobilizate īntr-o anumită poziţie prin contracţia permanentă a muşchilor.
2.2.1. Prin urmare, elementele determinante pentru o poziţie fundamentală sīnt:
2.2.1.1. Baza de susţinere
2.2.1.2. Punctele de sprijin īn această bază de susţinere
2.2.1.3. Poziţia centrului de greutate al corpului
2.2.1.4. Echilibrul general
2.2.1.5. Poziţia segmentelor unele īn raport cu celelalte
2.2.1.6. Acţiunea muşchilor care se opun acţiunii gravitaţiei, precum şi acţiunea muşchilor care conferă stabilitate diferitelor segmente.
2.2.1.7. Scopurile urmărite: să servească drept poziţie iniţială pentru un exerciţiu de gimnastică sportivă, funcţional sau profesional.
2.2.1.8. Avantajele pe care le prezintă :
a) pentru terapeut:
- serveşte drept cod īntre terapeuţi;
- serveşte drept cod īntre terapeut şi subiect;
- serveşte drept referinţă;
- serveşte drept test.
b) pentru subiect:
- serveşte drept referinţă spaţială;
- serveşte drept exerciţiu īn sine ;
- serveşte drept poziţie iniţială pentru exerciţii.
analiza poziţiilor fundamentale |
sus |
Vom īncepe analiza diferitelor poziţii fundamentale cu descrierea poziţiei stīnd, care verticalizează un maximum de segmente şi solicită majoritatea muşchilor.
3.1. Poziţia fundamentală stīnd (fig. 53)
3.1.1. Determinarea bazei de susţinere. Baza de susţinere este formată din conturul extern al labelor picioarelor, călcīiele fiind lipite, iar vīrfurile distanţate cu 30° faţă de planul sagital.
3.1.2. Repartiţia punctelor de sprijin pe baza de susţinere. Greutatea corpului trebuie să fie repartizată īn mod egal pe cele două picioare, a căror conformaţie descompune această forţă īn 3/6 pe calcaneu, 2/6 pe extremitatea primului metatarsian şi, īn fine, 1/6 pe extremitatea celorlalte patru metatarsiene, valori care se modifică īn mod constant īn funcţie de oscilaţiile corpului.
3.1.3. Centrul de greutate. La omul aflat īn poziţia stīnd (poziţie anatomică de referinţă), centrul de greutate este situat īn faţa celei de-a doua vertebre sacrate, īntr-un punct aflat la 55% din īnălţimea subiectului măsurată de la sol.
Poziţia centrului de greutate variază īn funcţie de morfologia subiectului şi de poziţia diferitelor segmente corporale.
Linia de greutate serveşte ca referinţă pentru etalonarea poziţiei fundamentale "corective".
Un fir cu plumb plasat īn centrul protuberantei occipitale, paralel cu linia de greutate, atinge coloana vertebrală īn zona toracală la nivelul vertebrei T6 şi osul sacrum la nivelul pliului interfesier.
īn raport cu un plan frontal care ar trece prin această linie, anumite zone ale coloanei vertebrale se găsesc la distanţe medii variind:
- īn zona lombară L2, de la 30 la 40 mm;
- īn zona cervicală C3, de la 40 la 65 mm (fig. 54).
Aceste distanţe se numesc punct de curbură lombar şi punct de curbură cervical. Aşa-numita poziţie fundamentală "corectivă" orto-staticā este caracterizată prin valori ale acestor săgeţi diminuate la maximum īn mod voluntar prin acţiunea musculară, care tinde să transforme curba sinusoidală a corpului īntr-o linie verticală - prin urmare, să īndepărteze la maximum punctul extrem de sprijin calcanean de cel al vīrfului cranian.
3.1.4. Poziţia segmentelor
3.1.4.1. In plan sagital. In raport cu baza de susţinere, tibia este verticală, femurul se găseşte īn prelungirea tibiei, bazinul īn retroversiune maximă (făcīnd ca baza osului sacru să devină orizontală), segmentul lombar se verticalizează la maximum, ceea ce duce la diminuarea curburii lombare, capul se află īn poziţie echilibrată, cu bărbia retrasă, braţele, īn poziţie verticală, sīnt plasate de-a lungul corpului, iar antebraţele, palmele şi degetele sīnt drepte.
3.1.4.2. In plan frontal. Călcīiele şi genunchii sīnt alipiţi, crestele iliace anterosuperioare se află pe aceeaşi linie orizontală, iar umerii se aliniază după aceeaşi linie orizontală, cīt mai joasă posibil. Braţele sīnt lipite de trunchi.
3.1.4.3. īn plan orizontal. Vīrfurile sīnt depărtate, iar şoldurile se află īn poziţie de rotaţie externă. Omoplaţii se află īn poziţie maximă de adducţie, braţele īn poziţie de rotaţie externă, iar antebraţele īn supinaţie.
3.1.5. Echilibrul general al corpului
Poziţia stīnd nu este o poziţie favorabilă echilibrului fizic, gravitaţia tinzīnd să determine căderea:
- capului pe trunchi;
- trunchiului (articulat cu coapsele) pe coapse ;
- coapselor pe gambe;
- gambelor care, articulate cu laba piciorului, se găsesc la rindul lor īntr-un echilibru foarte instabil la nivelul gleznelor.
Reglarea tonusului permite stabilizarea acestui echilibru precar, fapt ce se produce prin variaţii adaptate ale tonusului muscular, care compensează īn fiecare moment posibilele cauze de dezechilibrare.
Muşchii rezistă la īntinderea la care sīnt supuşi, ceea ce le sporeşte tonusul şi măreşte forţa depusă īn timpul contracţiei.
Reflexul miotatic joacă un rol important īn menţinerea poziţiei, īntrucīt muşchii antigravitaţionali sīnt īn mod constant sub tensiune datorită acţiunii gravitaţiei.
3.1.6. Analiza musculară. Verticalizarea diferitelor segmente impune muşchilor:
- să menţină poziţia verticală, luptīnd īmpotriva gravitaţiei;
- să echilibreze segmentele corpului, opunīndu-se oscilaţiei īn cele trei planuri ale spaţiului.
In acest context, putem vorbi despre mai multe tipuri de muşchi: erectori, antigravitaţionali şi fixatori, grupe musculare pe care le īntīlnim la diferite etaje segmentare.
3.1.6.1. La nivelul labei piciorului. Pentru a menţine echilibrul labei piciorului, supusă acţiunii greutăţii corpului (transmisă, īn poziţia fundamentală stīnd, prin tibie), intervin următorii muşchi:
- muşchiul gambier posterior īmpiedică bascularea internă a calca-neului şi controlează echilibrul transversal īn partea posterioară a labei piciorului;
- muşchiul gambier anterior īnalţă partea anterointernă a labei piciorului;
- muşchiul peronier lung lateral lucrează īn sinergie cu muşchiul gambier anterior; acesta din urmă neutralizează acţiunea primului, favorabilă valgusului, şi asigură verticalizarea primului metatarsian, diminuīnd tensiunea anteroposterioară a bolţii plantare. El menţine echilibrul transversal al piciorului;
- indirect, sīnt implicaţi şi alţi muşchi: muşchii adductori ai degetului mare de la picior, muşchiul flexor mare, muşchiul plantar scurt, abductorul degetului mic de la picior (asigurarea stabilităţii anteroposterioare) şi abductorul degetului mare de la picior (asigurarea stabilităţii laterale).
Pentru asigurarea stabilităţii articulaţiei subastragaliene intervine, pe de o parte, controlul muşchilor gambei, iar pe de altă parte, cel al muşchilor peronieri.
3.1.6.2. La nivelul gleznei. Conformaţia anatomică a şanţului tibio-tarsian suprimă echilibrarea īn plan frontal.
Prin contracţia lui statică, muşchiul triceps sural asigură păstrarea verticalităţii tibiei īn raport cu laba piciorului.
Acţiunea dominantă a acestui muşchi īn menţinerea poziţiei fundamentale stīnd este controlată prin acţiunea muşchilor flexori dorsali: muşchiul gambier anterior, muşchii extensori ai degetelor de la picioare.
3.1.6.3. La nivelul genunchiului. Cvadricepsul asigură menţinerea rectitudinii femurului īn raport cu tibia. Această acţiune predominantă este menţinută prin participarea gemenilor, puşi sub tensiune prin acţiunea lor la nivelul gleznei.
3.1.6.4. La nivelul şoldului. Pentru menţinerea retroversiei bazinului, este necesară contracţia statică energică a muşchilor ischiogambieri, fesieri şi pelvitrohanterieni.
Acţiunea de dezechilibrare a bazinului, pīrghie de prim ordin acţio-nīnd asupra extremităţilor femurale, este frīnată prin controlul exercitat de muşchiul drept anterior, de muşchiul croitor şi de tensorul fasciei lata, care limitează ridicarea regiunii pubiene.
3.1.6.5. La nivel lombar. Curbura fiziologică lombară, cu concavitate posterioară, este diminuată datorită orizontalizării osului sacrum. Muşchii spinali profunzi - intertransversar, spinos, transversospinos
cu cele patru inserţii ale sale, muşchii lung dorsal şi sacrolombar -asigură fixarea activă a vertebrelor superioare īn raport cu vertebrele subiacente.
3.1.6.6. La nivel dorsal, rectitudinea acestei zone de curbură fiziologică complexă este asigurată īn special de către sistemele transverse spinoase şi supraspinoase şi, īntr-o anumită măsură, de către muşchii lung dorsal şi iliocostal.
3.1.6.7. La nivel cervical. Curbura fiziologică cervicală, cu concavitate posterioară, este diminuată prin acţiunea muşchilor transverso-spinoşi, a părţii cervicale a muşchiului iliocostal, a muşchiului transvers al gītului, a părţii cervicale a muşchiului splenic şi a exten-sorilor cervicali dorsali: micul şi marele complexus, splenius capitis, muşchii drept posterior şi drept lateral, mari şi mici.
3.1.6.8. La nivel scapular. Pentru a plasa centura scapulară īn poziţia segmentară definită mai sus, este necesară contracţia statică a muşchilor adductori ai omoplatului: romboidul, trapezul mediu şi trapezul inferior.
3.1.6.9. La nivelul membrelor superioare. Pentru menţinerea poziţiilor segmentare ale diferitelor verigi:
- la nivelul centurii scapulohumerale, pentru a asigura rotaţia externă a humerusului, acţionează muşchii subspinoşi, muşchiul mic rotund şi deltoidul posterior;
- la nivelul cotului, tricepsul brahial asigură alinierea antebraţului īn prelungirea braţului, iar muşchiul scurt supinator asigură supinaţia antebraţului;
la nivelul īncheieturii mīinii, echilibrul de contracţie īntre muşchii radial şi cubital posterior, pe de o parte, şi lungul şi scurtul palmar şi cubitatul anterior, pe de altă parte, asigură menţinerea īncheieturii īn poziţia de referinţă;
- la nivelul mīinii, muşchii extensori ai degetelor, lombricali, inter-osoşi, extensorul mare al policelui şi adductorul policelui menţin degetele īn poziţia segmentară definită.
3.1.7. Adaptări ale poziţiei fundamentale stīnd. Pornind de la poziţia fundamentală stīnd şi de la schema īn formă de stea a lui Tissie, vom descrie īn cele ce urmează fandările, poziţiile şi īnălţările pe vīrfuri (fig. 55).
Poziţia fundamentală culcat pe spate |
sus |
3.2.1. Determinarea bazei de susţinere. Baza de susţinere este figura formată prin unirea punctelor de sprijin situate cel mai spre exterior: protuberanta occipitală, unghiurile superioare interne ale omoplaţilor, olecranele, extremităţile celui de-al doilea metacarpian, extremităţile feţelor dorsale ale indexului şi călcīiele.
,3.2.2. Repartiţia punctelor de sprijin. īn afara punctelor care formează perimetrul bazei de susţinere, concentrări de puncte de sprijin se găsesc la nivelul coapselor, al maselor fesiere, al apofizei spinoase T8 ; puncte de contact cu solul există la nivelul maselor musculare ale ischiogambierilor, precum şi pe lojile posterioare ale braţelor şi antebraţelor.
3.2.3. īn această poziţie fundamentală, centrul de greutate al corpului, situat īn faţa celei de-a doua vertebre sacrate, atinge nivelul său cel mai jos īn raport cu baza de susţinere.
3.2.4. Echilibrul. Poziţia culcat pe spate este o poziţie de echilibru stabil, acţiunea gravitaţiei exercitīndu-se īn sensul menţinerii poziţiei de referinţă.
3.2.5. Poziţia segmentelor. Toate segmentele sīnt orizontalizate şi rămīn unele faţă de celelalte īn alinierea şi poziţia precizate pentru poziţia fundamentală stīnd.
3.2.6. Analiza musculară. Dat fiind faptul că toate segmentele sīnt orizontalizate, acţiunea muşchilor antigravitaţionali nu este indispensabilă.
Segmentele nu sīnt suprapuse, prin urmare, intervenţia muşchilor stabilizatori va fi necesară doar la nivelul labei piciorului, care trebuie menţinută īn unghi drept īn raport cu tibia, ceea ce se realizează prin contracţia muşchilor anteriori ai gambei.
Acţiunea acestor muşchi tinde să alungească la maximum subiectul īntins pe sol, iar gravitaţia favorizează starea lor de tensiune.
Intrucīt poziţia fundamentală culcat nu este o poziţie de relaxare musculară, īn muşchii erectori ai coloanei vertebrale va exista tensiunea necesară pentru a reduce, pe cīt posibil, curburile fiziologice prin diminuarea distanţelor dintre diferitele puncte de reper (pe care le-am descris īn paragraful dedicat analizei poziţiei stīnd) şi sol, īn plan frontal sau, īn situaţia de faţă, orizontal.
Analiza poziţiei fundamentale şezīnd |
sus |
Vom defini această poziţie precizīnd că segmentele trunchi, coapsă, gambă şi laba piciorului formează două cīte două unghiuri de 90°. Vom avea nevoie de un taburet cu īnălţime reglabilă.
3.3.1. Determinarea bazei de susţinere. Baza de susţinere este formată prin proiectarea pe sol a punctelor ischiatice de contact cu taburetul şi unirea acestora cu punctele de sprijin plantare.
3.3.2. Repartiţia punctelor de sprijin. Punctele de sprijin sīnt concentrate īn trei zone:
a) pe taburet, zonă ce corespunde regiunii fesiere inferioare (ischiatice) şi care susţine greutatea capului, a trunchiului şi a membrelor superioare;
b) faţa posterioară a coapselor, care suportă greutatea acestora;
c) zona de sprijin plantar, care suportă greutatea segmentelor reprezentate de gambe.
3.3.3. In această poziţie, centrul de greutate se găseşte la 60% din īnălţimea trunchiului, măsurată din vīrful craniului.
3.3.4. Echilibrul. Poziţia şezīnd este una instabilă, īntrucīt centrul de greutate al trunchiului este situat la o īnălţime relativ mare, īn raport cu baza principală de sprijin (regiunea ischiatică), destul de redusă ca suprafaţă.
3.3.5. Poziţia segmentelor
3.3.5.1. De la sol pīnă la genunchi, segmentele prezintă aceeaşi dispunere, ca şi īn cazul poziţiei fundamentale stīnd : călcīiele lipite, vīrfurile picioarelor depărtate la 30°, gambele īn poziţie verticală, genunchii lipiţi.
3.3.5.2. Coapsele sīnt la orizontală, formīnd cu gambele un unghi de 90°.
3.3.5.3. Poziţia bazinului şi a coloanei vertebrale este modificată substanţial.
Poziţia şezīnd antrenează bascularea bazinului īnspre īnapoi, ischionul reprezentīnd baza pe care rulează segmentul de roată format de acesta.
3.3.5.4. Este o acţiune care antrenează modificarea segmentelor superioare ale coloanei vertebrale.
Regiunea lombară capătă aspectul unei curburi convexe. Orizonta-lizarea vertebrei LI, la un subiect care priveşte īn sus şi puţin īnainte, īl obligă pe acesta să-şi corecteze curbura toracică, pentru a-şi menţine privirea orizontală.
Curbura cervicală nu este influenţată de dispunarea etajelor inferioare, aspectul ei fiind acelaşi ca īn cazul poziţiei fundamentale stīnd.
3.3.6. Analiza musculară. Cu titlu de cercetare personală, lăsăm la dispoziţia cititorilor să determine acţiunea diferiţilor muşchi necesari menţinerii poziţiei şezīnd.
3.4. Analiza poziţiei fundamentale īn genunchi (fig. 60)
Analizaţi independent, conform următorului plan şi pe baza analizelor precedente, poziţia fundamentală īn genunchi.
3.4.1. Determinarea bazei de susţinere
3.4.2. Repartiţia punctelor de sprijin
3.4.3. Poziţia centrului de greutate
analiza poziţiei fundamentale cu sprijin īn mīini |
sus |
Elementul definitoriu al acestei poziţii este sprijinul īn mīini pe sol.
3.5.1. Determinarea bazei de susţinere. Baza de susţinere rezultă din unirea conturului extern al suprafeţei palmare de sprijin a celor două mīini cu cel al feţelor plantare ale degetelor de la picioare.
3.5.2. Repartiţia punctelor de sprijin. Greutatea corpului este repartizată īn principal asupra mīinilor şi īn al doilea rīnd la nivelul degetelor de la picioare. Repartiţia punctelor de sprijin poate fi evaluată īn mod obiectiv cu ajutorul a două balanţe plasate sub respectivele puncte de sprijin (cu aproximaţie, 2/3 din greutatea corpului se sprijină pe mīini, 1/3 pe degetele de la picioare).
3.5.3. Centrul de greutate. Poziţia braţelor antrenează modificarea poziţiei centrului de greutate, care se deplasează uşor īnainte şi spre partea superioară a trunchiului.
3.5.4. Echilibrul. Datorită lărgirii bazei de susţinere şi coborīrii centrului de greutate, echilibrul este unul stabil, īnsă depinde de contracţia statică a muşchilor implicaţi īn consolidarea poziţiei.
3.5.5. Poziţia segmentelor. Segmentele rămīn īn aceeaşi poziţie ca īn cazul poziţiei fundamentale stīnd, cu cīteva excepţii:
- extensia degetelor de la picoare ;
- antepulsia şi rotaţia internă a centurii scapulohumerale, care au drept rezultat verticalizarea segmentelor brahiale şi extensia coatelor. Antebraţele sīnt īn pronaţie, iar īncheietura mīinii īn extensie la 90°.
3.5.6. Analiza musculară. La o privire globală, vom observa că, dată fiind orientarea braţului de pīrghie, care este īnclinat īn raport cu direcţia pe care o are īn poziţia stīnd, activitatea muşchilor stabilizatori ai segmentelor se modifică.
Sistemul transvers spinos este la fel de solicitat ca şi īn cazul poziţiei stīnd, cu deosebirea că ridicarea este facilitată de oblicitatea planului frontal.
Opunīndu-se nesincronizării care poate apărea īntre punctele de sprijin, anumiţi muşchi flexori - muşchii iliaci, muşchiul croitor şi muşchii abdominali - devin antigravitaţionali.
La nivelul membrului superior, flexorii īncheieturii, tricepsul brahial şi marele dinţat se opun acţiunii gravitaţiei.
Stabilitatea acestui segment este asigurată prin coordonarea abduc-torilor cu adductorii, precum şi a flexorilor cu extensorii.
3.6. Analiza poziţiei fundamentale atīrnat (fig. 64)
Corpul se sprijină pe sol indirect, prin intermediul unui aparat.
3.6.1. Determinarea bazei de susţinere. Baza de susţinere este figura obţinută prin unirea punctelor situate la extremitatea proiectării pe sol a suprafeţei de contact īntre mīini şi aparatul de susţinere.
3.6.2. Repartiţia punctelor de sprijin. Greutatea corpului este repartizată īn mod egal pe cele două suprafeţe palmare de contact cu aparatul.
3.6.3. Poziţia centrului de greutate.
Poziţia membrelor superioare īn prelungirea trunchiului antrenează o uşoară deplasare īnspre īn sus a centrului de greutate.
3.6.4. Echilibrul. Acţiunea gravitaţiei tinde să aducă toţi centrii segmentări de greutate pe acelaşi plan frontal cu centrul general de greutate al corpului şi cu poligonul de susţinere, ajungīndu-se astfel la un echilibru stabil.
3.6.5. Poziţia segmentelor. Poziţia trunchiului şi a membrelor inferioare este aceeaşi ca īn cazul poziţiei fundamentale stīnd, membrele superioare, plasate īn prelungirea trunchiului, fiind singurele segmente care nu īşi conservă poziţia.
Pentru a conserva caracterul activ comun tuturor poziţiilor fundamentale, muşchii care asigură păstrarea formei poziţiilor segmentare se contractă, iar stabilizarea segmentelor are loc īn funcţie de inversarea sensului susţinerii (aceasta realizīndu-se de sus īn jos şi nu de jos īn sus, ca īn cazul poziţiilor fundamentale analizate pīnă acum).
īn asigurarea susţinerii intervin muşchii flexori ai degetelor.
Acţiunea muşchilor mare dorsal, a trapezilor inferiori, precum şi a marilor şi micilor pectorali asigură evitarea alunecării trunchiului īn raport cu omoplaţii şi favorizează menţinerea īn poziţie coborītă a centurii scapulare.
modalităţile practice şi materialul necesar |
sus |
4.1. Pentru executarea unor astfel de exerciţii, este indicat ca subiectul să fie dezbrăcat, fapt care facilitează vizualizarea reperelor anatomice şi a curburilor şi asigură controlul contracţiei musculare.
4.2. Materialul
4.2.1. Planuri de referinţă : covoare de gimnastică, colţuri de īncăperi, metru pentru măsurarea persoanelor, fir cu plumb, scară fixă.
4.2.2. Bancă de gimnastică, taburet.
4.2.3. Aparate de măsură : metru, echer, podoscop.
4.2.4. Oglindă.
Concluzie
Reluīnd poziţiile fundamentale descrise īn diferite lucrări de gimnastică corectivă, am īncercat să clarificăm noţiunea de poziţie fundamentală, s-o definim din punct de vedere ştiinţific şi să propunem o metodă de analiză coerentă īntemeiată pe utilizarea acesteia īn cadrul exerciţiilor de gimnastică terapeutică, sportivă, funcţională etc.
Aspecte pedagogice |
sus |
5.1. Principii generale. Pentru transformarea unei atitudini individuale īntr-o poziţie voluntară controlată este necesar ca pacientul să parcurgă o fază de percepţie. După perceperea mecanică a unei anumite poziţii, se va putea atinge o a doua etapă: memorarea planului cinetic, spaţial şi temporal al poziţiei.
Se va face apel la suportul vizual (demonstraţie şi control īn faţa unei oglinzi), la suportul manual (contactul cu planurile de referinţă, poziţionarea segmentelor), precum şi la īndemnurile verbale din partea kineto-terapeutului.
Antrenamentul perceptiv-senzorial va trebui să fie urmat de o etapă senzoriomotorie proprioceptivă: adoptarea poziţiei fără control vizual, īn absenţa contactului cu planurile de referinţă (īn cazul poziţiilor verti-calizate) şi fără īncurajări verbale din partea kinetoterapeutului.
Se va avea īn vedere o linie evolutivă - cu alte cuvinte, se va urmări īn mod metodic adaptarea scopului la starea şi posibilităţile subiectului īn fiecare etapă a terapiei.
Se va īncepe cu corecţii segmentare, pe niveluri, īncepīnd cu baza de susţinere:
- controlul punctelor de sprijin;
- controlul poziţiei segmentelor;
- controlul activităţii musculare necesare menţinerii respectivei poziţii segmentare.
īn urma unei serii īntregi de stimulări, reacţii şi repetiţii, subiectul va ajunge la automatism īn adoptarea poziţiilor fundamentale.
5.2. Utilizarea poziţiilor fundamentale. Opţiunea pentru una sau alta dintre poziţiile fundamentale şi succesiunea lor cronologică se vor decide īn funcţie de:
- scopul urmărit (lupta īmpotriva obezităţii etc.);
- corecţiile care trebuie localizate;
- acţiunile musculare dorite ;
- dificultăţi de coordonare psihomotorie etc.
5.3. Faţă de situaţia descrisă, īn paragraful dedicat poziţiilor fundamentale şi ilustrată īn cel referitor la poziţiile derivate, poziţia segmentară a membrelor superioare sau inferioare poate cunoaşte modificări simetrice sau asimetrice, avīnd scopul de a simplifica, localiza sau complica un exerciţiu prin modificarea braţului de pīrghie īn raport cu acţiunea greutăţii.
Putem recurge şi la poziţii anexe: īn comparaţie cu poziţia cu mīinile lipite de coapse, o poziţie cum ar fi cea cu mīinile īn şold, la umeri sau ridicate īn prelungirea trunchiului presupune o dificultate sporită pentru activitatea muşchilor dorsali.
Definiţii
