Activitatea musculara este una dintre nevoile fundamentale ale omului. Tocmai de aceea, in sport subiectul resimte placerea miscarii, datorata senzatiilor fizice agreabile pe care aceasta le furnizeaza.
Sportul face parte din educatia copilului, fiind introdus in mod firesc in programele scolare.
El permite ameliorarea calitatii gestului (precizie, forta si rapiditate) si asigura o mai buna adaptare cardiopulmonara si o mai buna dezvoltare fizica si psihica.
Prin urmare, introducerea sportului in programul de reeducare este cit se poate de justificata, din aceleasi moti ca si utilizarea celorlalte tehnici acti.
Cuprins:
Definirea şi principiile exerciţiilor terapeutice sportive |
sus  |
1.1. Numim exerciţii terapeutice sportive gesturile caracteristice unui anumit sport, utilizate īn scopuri terapeutice.
1.2. Gestul sportiv are avantajul de a fi o mişcare globală, realizată īn mai multe planuri ale spaţiului.
1.3. Gestul sportiv antrenează o pluralitate de articulaţii şi de grupe musculare importante, spre deosebire de exerciţiul de fortificare musculară utilizat īn terapia cu scripeţi şi īn mecanoterapie, unde activitatea se concentrează pe anumite segmente şi pe un număr limitat de muşchi.
1.4. Gestul sportiv permite integrarea īntr-o anumită schemă a unui muşchi sau a unei grupe musculare inserate pe una sau mai multe articulaţii.
1.5. Gestul sportiv mobilizează sinergiile musculare ale grupelor musculare īnvecinate.
1.6. Exerciţiul terapeutic sportiv stimulează coordonarea membrului opus, precum şi coordonarea mişcărilor membrelor inferioare īn raport cu membrele superioare şi invers.
1.7. Adaptarea gestului sportiv la condiţiile unei săli de reeducare face terapia mai puţin monotonă pentru pacient.
Modalităţi practice de executare a exerciţiilor |
sus |
2.1. Alegerea exerciţiilor īn funcţie de scopurile urmărite. Chiar dacă gestul sportiv este o mişcare globală, se impune o anumită selecţie, īntrucīt fiecare sport are o anumită dominantă.
2.1.1. Selecţia se face īn funcţie de regiunea anatomică -ce trebuie solicitată.
2.1.2. Ea depinde īn egală măsură de efectul vizat (de mobilizare sau de dezvoltare a musculaturii).
2.1.3. Un alt element determinant este modul īn care intenţionăm să solicităm muşchiul: īn buclă īnchisă sau īn buclă deschisă.
2.2. Adaptarea gestului sportiv la regiunea care trebuie tratată. 2.2.1. Exerciţii pentru trunchi
2.2.1.1. Exerciţii de echilibru: adaptări ale unor mişcări din echitaţie sau sporturi nautice cu vele.
2.2.1.2. Exerciţii de mobilizare: adaptări ale unor mişcări din cadrul unor ateliere de gimnastică.
2.2.1.3. Exerciţii de dezvoltare a musculaturii: adaptări ale unor mişcări din sporturile nautice cu vīsle.
2.2.2. Exerciţii pentru membrele inferioare
2.2.2.1. Exerciţii de dezvoltare a musculaturii: adaptări ale unor mişcări din ciclism sau haltere.
2.2.2.2. Exerciţii de coordonare: adaptări ale unor mişcări din nataţie, fotbal, schi.
2.2.3. Exerciţii pentru membrele superioare
2.2.3.1. Exerciţii pentru mobilitate : adaptări ale unor mişcări din tenis şi nataţie.
2.2.3.2. Exerciţii pentru fortificarea musculaturii: adaptări ale unor mişcări din sportirile nautice cu vīsle şi din haltere.
2.2.3.3. Exerciţii de coordonare : adaptări ale unor mişcări din tenisul de masă.
2.2.3.4. Exerciţii de abilitate: adaptări ale unor mişcări din baschet şi tir cu arcul.
Aspecte pedagogice |
sus |
Utilizarea unui gest, a unui sport īn scopuri terapeutice urmează etapele īnvăţării:
3.1. Dorinţa de a ajunge la un anumit scop.
3.2. Explorarea situaţiei prezente.
3.3. Descoperirea modalităţilor posibile de a atinge respectivul scop sau de a-1 aborda.
3.4. īncercarea de abordare.
3.5. Renunţarea la respectiva abordare īn caz de blocare şi orientarea spre altă abordare.
3.6. Descoperirea finală a celui mai eficient mijloc pentru obţinerea rezultatului dorit.
Aceasta implică:
3.7. Alegerea scopului: aspectul cel mai important este uneori recuperarea forţei fizice. Alteori, se va urmări īn primul rīnd viteza, precizia sau sincronizarea.
3.8. Un bilanţ prealabil va permite stabilirea impedimentelor īn realizarea gestului ales.
3.9. Pentru a atinge scopul vizat, se face apel:
3.9.1. la ghidarea mişcării;
3.9.2. la facilitarea gestului printr-un sistem activ de sprijin;
3.9.3. la concentrarea efortului pe anumite segmente prin punerea īn funcţiune a unui lanţ de scripeţi;
3.9.4. la repetarea gestului: cu cīt un stimul şi un răspuns sīnt asociate mai frecvent, cu atīt mai mare este posibilitatea ca răspunsul la respectivul stimul să se producă ;
3.9.5. la stimularea verbală şi la īncurajări. Acţiunea trebuie să fie acompaniată de un "sentiment" ; legătura modificabilă dintre stimul şi reacţie este īntărită sau slăbită, īn funcţie de sentimentul dominant care o īnsoţeşte : satisfaţie sau plictis ;
3.9.6. la evoluţia datorată recurgerii la unele rezistenţe.
Exemple de exerciţii |
sus |
Am ales un număr de exerciţii, īn opinia noastră cele mai reprezentative pentru principiile pe care le-am menţionat, pe care le vom prezenta īn cele ce urmează sub formă de desen.
Nu ne-am propus să alcătuim un catalog al tuturor exerciţiilor posibile, ci să oferim oricui posibilitatea să descopere, īn cadrul unui sport, gestul terapeutic cel mai potrivit pentru un anumit pacient.
Alături de gestul analitic, care izolează un segment corporal din ansamblul individului, există o modalitate mai globală de a gīndi reeducarea, care īşi propune să recupereze o verigă prin integrarea acesteia īn ansamblul corpului.
1) Exerciţiu de fortificare musculară a lanţului membrului superior īntr-o mişcare globală de extensie (rever liftat la tenis) (fig. 66 A, B, C).
a) poziţie iniţială;
b) poziţie intermediară;
c) poziţie finală.
2) Dirijarea manuală a subiectului pentru executarea mişcării (fig. 67
A, B, C).
3) Repere spaţiale pentru realizarea mişcării de extensie globală a membrului superior (fig. 68 A, B, C).
4) Exerciţiu de fortificare musculară a lanţului membrului superior printr-o mişcare globală de flexie (adaptarea mişcărilor din tenis cunoscute sub numele de voleu şi forhend) (fig. 69 A, B, C).
a) poziţie iniţială ;\'
b) poziţie intermediară;
c) poziţie finală.
5) Exerciţiu adaptat după mişcarea fundamentală din aruncarea suliţei (fig. 70 A, B).
a) poziţie iniţială;
b) poziţie finală.
6) Exerciţiul care reproduce un şut īn forţă, la fotbal (dr. Vanvooren -Centrul din Treboul) (fig. 71 A, B).
7) Exerciţiu adaptat după mişcările din sporturile nautice cu vīsle, exerciţiu de fortificare musculară asimetrică, prin extensia membrelor inferioare şi a\'trunchiului şi flexia membrelor superioare (fig. 72 A,
B, C).
a) poziţie iniţială;
b) poziţie intermediară;
c) poziţie finală.
Exerciţii sportive terapeutice |
sus |
Tratamentul poate fi completat prin recurgerea la un anumit sport ca element de reeducare:
- sportul asigură deschiderea spre lumea exterioară prin crearea unui nou centru de interes ;
- sportul căleşte şi fortifică organismul;
- practicarea sportului impulsionează naşterea spiritului de competiţie ;
- sportul dezvoltă noţiunea de performanţă, dorinţa de depăşire a propriului record sau de a-i depăşi pe ceilalţi;
- sportul dezvoltă calităţile morale;
- sportul asigură restructurarea temporală şi spaţială;
- practicarea sportului dezvoltă spiritul de grup. Unele sporturi permit reluarea după puţin timp a activităţilor deoarece, īn practicarea :
- nataţiei, reducerea relativă a efectelor gravitaţiei reduce īn mod cīt se poate de evident masa corpului scufundat;
- ciclismului, demultiplicarea permite deplasarea cu un efort scăzut;
- echitaţiei, calul este elementul motor la care copilul trebuie să-şi adapteze tonusul postural.
īn cazul unei persoane traumatizate, reluarea unei activităţi sportive prezintă un anumit număr de avantaje:
- reducerea mai mult sau mai puţin rapidă a tulburărilor motorii prin ameliorarea forţei musculare graţie mobilizării (prin degajarea articulaţiei īn condiţiile creşterii gradate a amplitudinii) unui număr crescīnd de unităţi motorii care devin compatibile cu mişcările caracteristice acelui sport;
- o poziţie mai corectă a coloanei verebrale şi, īn consecinţă, o mai bună atitudine corporală de ansamblu;
- ameliorarea coordonării motorii;
- conştientizarea unor posibilităţi de multe ori ignorate, care redă subiecţilor īncrederea īn sine, incitīndu-i la un efort perseverent, de altminteri indispensabil;
- abaterea atenţiei pacientului de la handicapul său; astfel, acesta ajunge să nu mai ţină seama atīt de mult de problema pe care o
are şi, lăsīndu-se antrenat īn acţiune, nu mai evită cu orice preţ o mişcare penibilă sau pur şi simplu uitată.
Idei de cercetare pentru cititor |
sus |
- Analiza exerciţiului de fortificare musculară a lanţului membrului superior īntr-o mişcare globală de extensie (vezi fig. 69);
- Analiza exerciţiului adaptat după mişcări din sporturile nautice cu vīsle (vezi fig. 72 A, B, C).
Caracteristicile generale ale activităţilor destinate persoanelor cu handicap |
sus |
Activităţile fizice cuprind toate exerciţiile care tind să amelioreze condiţia fizică şi tehnică a subiecţilor īn vederea pregătirii acestora pentru practicarea sportului.
Sportul implică ideea de depăşire a celorlalţi şi a propriei pesoane, aşadar o angajare totală.
Competiţia este o confruntare ce vizează obţinerea unui titlu sau a unui record, eventual situarea īntr-un clasament.
Activităţile de tip sportiv trebuie să fie adaptate posibilităţilor fiecărui subiect īn parte şi să vizeze următoarele obiective:
- persoana cu handicap să-şi recapete conştiinţa că are muşchi, articulaţii, inimă şi plămīni şi că se poate servi de ele cu mai multă eficienţă decīt crede;
- să realizeze o nouă schemă corporală, cu totul diferită de reprezentarea imaginii patologice;
- să-şi dezvolte şi să-şi perfecţioneze, prin practicarea unui sport, gesturile utilitare necesare īn actele vieţii cotidiene;
- să recupereze unele calităţi fizice : viteza de execuţie, coordonarea motorie, simţul echilibrului etc.;
- să creeze şi să īntreţină un spirit de grup īn cadrul ambianţei oferite de practicarea unui sport de echipă;
- pentru unii subiecţi, să vizeze obţinerea unor performanţe.
Ar fi destul de dificil să oferim cititorului un tabel exhaustiv al sporturilor propuse persoanelor cu handicap. Cu titlu de exemplu, punctăm cīteva dintre clasele de discipline sportive care pot fi avute īn vedere:
- Sporturi de īndemīnare: tir cu arcul, tir cu aer comprimat, aruncarea suliţei (urmărindu-se precizia), tenis de masă (īn fotoliu rulant sau īn picioare), scrimă, popice.
- Sporturi de echilibru : echitaţie, ciclism, yachting.
- Sporturi de locomoţie: marş, curse atletice, curse, nataţie, schi, ciclism.
- Sporturi cu balonul rotund: baschet īn fotoliu rulant.
- Sporturi de forţă: ridicarea halterelor din poziţia culcat, aruncarea greutăţii, a discului, a suliţei şi a ciocanului (īn atletism), yachting, gimnastică.
Aceste sporturi sīnt destinate următoarelor cinci categorii medicale de handicap:
- amputări;
- handicap cardio-respirator;
- handicap vizual;
- paralizii cu imobilizare īn fotoliu rulant;
- diverse: afecţiuni articulare (luxaţii congenitale, scolioze compensate, spondilartrită anchilozantă), malformaţii congenitale, surditate, poliomielită, infirmităţi motorii de origine cerebrală.
Unele dintre aceste sporturi practicate īn regim de competiţie se află sub administraţia federaţiei de sport pentru persoane cu handicap fizic, care stabileşte, īn cadrul diferitelor discipline, anumite grupe īn funcţie de gradul de handicap (nivelul leziunii īn paralizie, gradul de cecitate, nivelurile de amputare etc).
Definirea şi principiile exerciţiilor terapeutice sportive
