Termenul remediu este folosit pentru a indica medicamentele homeopatice, adica acele substante diluate, dinamizate si administrate in concordanta cu principiul similitudinilor. Remediile sunt clasificate dupa originea lor, adica in getale, animale si minerale.
Cuprins:
Provenienţa |
sus  |
Remediile pe bază vegetală se prepară din plante sălbatice tinere culese din mediul lor natural şi supuse prelucrării în cel mult 48 de ore de la cules. în cazul în care specia respectivă nu se găseşte în habitatul ei natural sau este vorba despre nişte plante exotice, în acele cazuri se folosesc nişte plante uscate sau de cultură.
în cazul în care se folosesc plantele tinere, aceste plante se culeg în perioada înfloririi lor, frunzele după dezvoltarea lor deplină, florile cu foarte puţin timp înainte de a se deschide complet, pedunculii şi tulpinile - după dezvoltarea lor şi mai înainte de înflorire, învelişul exterior -în momentul în care începe să urce seva, partea lemnoasă - în acelaşi moment al urcării sevei; rădăcinile plantelor anuale sau bianuale - la sfârşitul perioadei vegetative; rădăcinile plantelor perene - mai înainte de a se lignifica; fructele şi seminţele - la maturaţie; mugurii - cu foarte puţin timp înainte de a începe să se desfacă; mlădiţele - imediat după ce s-au desfăcut mugurii.
Remediile pe bază de minerale se prepară din metale, metaloizi, minerale simple sau compuse.
Remediile de origine animală se obţin din corpuri întregi de animale sau din părţi, organe ale acestora sau din secreţiile lor; aceste remedii conţin veninuri de şerpi şi alte vieţuitoare veninoase ca păianjenii, diferite insecte, vieţuitoare marine şi se mai prepară din diferite produse sau secreţii fiziologice şi patologice.
Medicamentul homeopatic se obţine printr-o procedură de diluare, bine stabilită, din legătura constantă dintre o soluţie şi un solvent. Prepararea oricărei substanţe diluate este urmată întotdeauna de o mişcare de agitare ritmică standard numită dinamizare. Dinamizarea are drept scop acela de a face ca substanţa iniţială să devină activă din punct de vedere farmacologic. Din procesul de diluare rezultă tinctura-mamă.
Tinctura-mamă se extrage în mod diferenţiat, într-un anumit fel pentru substanţele solubile şi în altul pentru cele insolubile. în cazul remediilor provenite din substanţe solubile - cum ar fi extractele din produse de provenienţă animală sau din plante - substanţa este diluată într-o soluţie hidroalcoolică (90% alcool pur şi 10% apă distilată, proporţiile putând varia în funcţie de substanţa bază de plecare). Această soluţie este lăsată să stea o perioadă cuprinsă între 2 şi 4 săptămâni, timp în care se va agita din când în când flaconul, după care va fi supusă operaţiunii de "tescuire".
în cazul remediilor obţinute din substanţe insolubile - cum ar fi aurul, carbonatul de calciu şi grafitul - substanţa iniţială trebuie să fie mai întâi făcută fărâme, triturată, urmând a fi apoi diluată şi folosită ca şi cele solubile.
Diluarea este metoda prin care se prepară remediul homeopatic folosindu-se în acest caz o substanţă bază şi un solvent.
Modalităţile de obţinere a diferitelor diluări homeopatice sunt următoarele:
1) Diluare de tIP Hahnemann sau metoda flacoanelor separate
în acest caz materialul de bază este diluat, prin operaţiuni succesive, într-un solvent determinat, lichid sau solid, în proporţie de 1:10 (diluare zecimală) sau în proporţie de 1:100 (diluare centezimală). în cazul diluării de tip Hahnemann sau cea în flacoane separate se pregătesc o serie de flacoane de sticlă cu dopurile respective din material inert, într-un număr care să corespundă gradului de diluare centezimală (sau zecimală) ce se doreşte a se obţine. în primul flacon se introduc 99 de părţi în volum (ml) din solventul corespunzător şi se adaugă o parte în greutate (g) din materialul de bază. Se execută cel puţin 100 de mişcări de agitare obţinându-se astfel prima "diluare centezimală de tip Hahnemann" (1CH). A doua diluare centezimală (2CH) se prepară prin scoaterea unei părţi în volum din această primă substanţă diluată şi introducerea acelei părţi într-un al doilea flacon ce conţine 99 de părţi de solvent. Se agită din nou de 100 de ori. Se procedează în acelaşi mod până ce se obţine diluarea dorită.
"Diluarea zecimală" se obţine folosindu-se o procedură asemănătoare, proporţia fiind în acest caz de 1:10. în funcţie de solventul folosit, se obţin nişte substanţe lichide sau diluări propriu-zise şi substanţe solide sau triturări. Substanţele diluate sau triturările sunt denumite cu următoarele abrevieri: CH - pentru centezimale, D, DH, X sau XH - pentru zecimale şi acestea sunt precedate de un număr care îi corespunde gradului de diluare.
Acest mod de preparare, propus de Hahnemann, este cel mai "ortodox" şi cel mai des experimentat. Şi acesta permite prepararea unor substanţe diluate precise şi cu o creştere liniară. Fiecare flacon conţine o substanţă diluată homeopatică pură, fără niciun fel de amestec. Dar această metodă are şi o limită şi anume aceea de a nu permite prepararea unor soluţii homeopatice concentrate dată fiind durata prea mare a preparării şi cantitatea mare de alcool şi de recipiente care se folosesc. în ciuda acestor lucruri, aproape toate farmacopeele oficiale precum şi literatura de specialitate se referă la acest timp de diluare.
2) Diluarea korsakoviană sau metoda flaconului unic
Această metodă s-a născut în secolul trecut şi este opera lui N.
Korsakov. Korsakov a fost nevoit să prepare nişte medicamente în timpul campaniilor militare şi dat fiind că nu dispunea de flacoanele necesare pentru a obţine diluările respective potrivit metodei lui Hahnemann, Korsakov a folosit singurul flacon pe care îl avea.
Acest procedeu prevede folosirea unui singur flacon din sticlă, de 15 ml, în care se introduc 5 ml de tinctură-mamă după care flaconul se agită de cel puţin 100 de ori. Flaconul se goleşte prin aspirare sau prin răsturnare, aşteptând să se scurgă conţinutul până la ultima picătură. Se introduc apoi în flacon 5 ml de apă distilată, o cantitate care reprezintă de aproximativ 99 de ori volumul tincturii-mamă (TM), tinctură care a rămas lipită de pereţii flaconului. Se agită flaconul de cel puţin 100 de ori şi se obţine astfel prima diluare korsakoviană (1K). Se goleşte din nou flaconul şi se introduc 5 ml de apă distilată. Se agită din nou flaconul de cel puţin 100 de ori şi se obţine astfel cea de a doua diluare korsakoviană (2K). Şi se procedează în acest mod până ce se obţine diluarea dorită.
Dat fiind faptul că în acest caz există numeroşi factori care influenţează metoda respectivă (temperatură, porozitatea sticlei, timpul de scurgere din flacon, capacitatea redusă a acestuia) diluările prin metoda Korsakov sunt excluse din multe farmacopei oficiale.
Avantajul acestei diluări este totuşi acela că metoda respectivă permite prepararea unor soluţii homeopatice "tari" prin nişte operaţiuni care nu cer prea mare efort.
3) Diluarea !n proporţie 50:1000 (LM)
Această metodă a fost descrisă de Hahnemann în cea de-a şasea ediţie a lucrării Organon (1842).
Pentru prepararea substanţelor diluate LM1 este necesar să fie dizolvate 60 mg (o fărâmă, un bob) dintr-o triturare C3 a substanţei ce trebuie să fie dinamizată în 20,0 ml de etanol 15% (echivalentul a 500 de picături). O picătură din această soluţie este introdusă într-un recipient de sticlă şi amestecată cu 2,5 ml de etanol 86% (echivalentul a 100 de picături); apoi recipientul conţinând amestecul respectiv se agită de 100 de ori. Cu această soluţie se impregnează mai apoi în mod uniform 100 g de globule, de mărimea 1 (circa 50 000 de globule); după operaţiunea de impregnare, care se efectuează într-un recipient închis, globulele se usucă în aer liber. Aceste globule corespund substanţei diluate LM1.
Pentru prepararea substanţei diluate LM2 este necesar ca într-un mic recipient de sticlă să fie dizolvată într-o picătură de apă o globulă LM1; se adaugă mai apoi 2,5 ml de etanol 86% (circa 100 de picături) şi acest amestec se agită de 100 de ori.
Cu această soluţie se impregnează în mod uniform 100 g de globule de mărimea 1 (circa 50.000 de globule) şi după operaţiunea de impregnare, care se efectuează într-un recipient închis, globulele sunt lăsate să se usuce în aer liber.
Diluările succesive se prepară în acelaşi mod.
4) Diluarea în flux continuu
Această metodă poate fi folosită în cazuri de diluări sporite. Substanţa 30CH, preparată după metoda Hahnemann, este folosită drept produs de bază pentru efectuarea a 970 de diluări de tip korsakovian. Această a mia parte reprezintă punctul de plecare pentru diluările succesive; metoda constă în trecerea unui tub de sticlă - prevăzut cu un sistem de descărcare peste pragul de 5 ml - printr-un jet de apă care diluează treptat substanţa de bază aflată în tub. Se apreciază că după trecerea unui jet de apă având capacitatea de 1 litru cei 5 ml care rămân pe fundul tubului îi corespund celei de-a doua suta diluare (5 ml x 200 -1 000 ml). Această metodă găseşte aplicări din ce în ce mai restrânse, iar faptul că diluările obţinute graţie acesteia nu inspiră încredere face ca metoda respectivă să nu fie luată în seamă de farmacopeele oficiale.
Dinamizarea |
sus |
Dinamizarea reprezintă un procedeu - codificat de Hahnemann -care constă în supunerea soluţiei diluate unor agitări puternice fapt care face ca remediul homeopatic astfel obţinut să fie unul activ.
Procesul de diluare a substanţei permite eliminarea eventualelor efecte toxice iar prin intermediul agitării substanţa devine activă din punct de vedere biologic şi în măsură să exercite o acţiune terapeutică.
Acţiunea terapeutică îşi face simţită prezenţa în toate dinamizările -chiar şi în cele superioare acţiunii substanţei 12CH - şi care, potrivit legii chimice a lui Avogadro, nu conţin nicio moleculă din substanţa originală. Dar actualele cunoştinţe ştiinţifice nu permit definirea caracteristicilor fizico-chimice ale remediului şi nici a modului în care acesta acţionează.
Provenienţa
