Medicul este slujitorul naturii,
nu stapanul ei. Astfel ca se cuvine
ca medicina sa indeplineasca
vrerea naturii.
PARACELSUS
Lucrarea Organon, scrisa de Hahnemann, reprezinta textul de baza al homeopatiei. Aceasta lucrare a fost publicata pentru prima oara in Germania in anul 1810 cu titlul Organon al Stiintei Medicale Rationale si a fost refacuta de mai multe ori. Cea de a sasea si ultima editie, cuprinzand 291 de paragrafe, a fost terminata in anul 1842 si publicata pentru prima data in Germania in 1921, in America in 1922 si in Italia in 1941.
Termenul organon isi trage originea din limba greaca si inseamna instrument". Alegerea acestui titlu denota intentia autorului de a oferi medicului indicatiile necesare pentru a-si exercita acea grea arta a vindecarii.
Textul este subimpartit in paragrafe si cuprinde numeroase note explicative. Acest tip de subimpartire, foarte raspandit pe vremea filozofului Kant, imita tendinta de a se prezenta problemele medicale si filozofice sub forma unor articole numerotate. Stilul ar putea parea unul greu de inteles din cauza limbajului arhaic caracteristic inceputurilor secolului al XlX-lea. Textul deste niste deficiente stiintifice evidente, dar pe de alta parte da doda de o precizie metodologica noila precum si de niste intuitii subtile ce-si pot gasi aplicarea si in zilele noastre.
In lucrarea sa, Hahnemann critica in mod aspru alopatia, combate metodele de tratament invechite si adeseori periculoase folosite de medicina traditionala a epocii, ofera noi indicatii in domeniul medicinei si ilustreaza bazele doctrinare ale unei noi discipline medicale inspirata de principiul asemanatoarelor al lui Hipocrat, o disciplina bazata pe o
conceptie potrivit careia individul este inteles ca un tot unitar, conceptie care o anunta pe cea moderna, holistica\', a bolii.In primul paragraf al lucrarii Hahnemann prezinta scopul si caracteristicile medicului in modul urmator: Vocatia suprema si unica a medicului este aceea de a le reda fiintelor omenesti bolnave starea de sanatate, lucru care se numeste vindecare." Aceste cuvinte scot in evidenta necesitatea ca medicul sa fie cat se poate de bine motit (vocatie) si arata ca scopul medicului este acela de a-i ajuta pe cei care sufera, redandu-le sanatatea (vindecarea), lucru care - potrivit parerii lui Hahnemann - nu se identifica neaparat cu simplul act de a trata o boala.
Fapt e ca tocmai neputinta de a-i vindeca pe bolnavi - cu care se confruntase cu mai multi ani inainte de a asterne pe hartie lucrarea Organon - il determinase pe Hahnemann sa puna la indoiala menirea sa de medic, mergand pana acolo incat sa nu mai profeseze. Mai tarziu, faptul ca descoperise eficacitatea terapeutica a substantelor diluate si supuse unor agitari puternice l-a determinat sa studieze efectele acestor substante asupra omului sanatos si sa scoata in evidenta simptomele provocate in mod experimental. Dupa ce a obsert faptul ca aceste medicamente erau in masura sa provoace niste simptome asemanatoare celor ale bolilor pe care trebuiau sa le trateze {similia similibus curantur) a silit ca medicul trebuia sa caute sa afle in fiecare bolnav in parte totalitatea simptomelor si sa-i administreze bolnavului respectiv medicamentul cel mai potrivit cadrului simptomatologie relet.In lucrarea Organon sunt prezentate bazele doctrinare ale homeo-patiei si principiile care le guverneaza. Aceste principii sunt urmatoarele:
» vis medicatrix naturae
» principiul similitudinilor
» experimentarea pura
» individualitatea morbida
» individualitatea medicamentoasa
» doza minima
» puterea vitala
» bolile croniceIn diferitele paragrafe ale lucrarii, Hahnemann defineste scopul medicului, trasaturile caracteristice ale medicului (A§ 1) si cele ale vindecarii ideale (A§ 2); ii ofera medicului indicatiile pe care sa le urmeze pentru a-i putea vindeca pe bolnavi (A§ 3-5); subliniaza importanta simptomelor in studierea bolnavului (A§ 6-8); introduce conceptul de putere vitala (A§ 9-l2); prezinta caracteristicile bolilor si caracterul dinamic al puterii vitale si al medicamentelor (A§ 13-l8); explica principiul natural al similitudinilor si metoda homeopatica (A§ 19-29); introduce conceptul de receptivitate si de pamantesc, lumesc (A§ 31) precum si conceptul de putere pato-genetica a medicamentelor (A§ 32-34); prezinta reactiile organismului in cazuri de boli diferite, asemanatoare, cu forme usoare si cu forme complicate (A§ 35-50); prezinta motitiile in legatura cu superioritatea medicamentelor homeopatice (A§ 51-53); defineste, elueaza si a metoda alopata (A§ 54-60) si pe cea homeopatica (A§ 61-62); explica efectele primare si cele secundare ale medicamentelor (A§ 63-69);
defineste pe scurt homeopatia si precizeaza care sunt indatoririle medicului si mai precizeaza si principiile terapeutice (A§ 70-71); face o clasificare a bolilor impartindu-le in acute si cronice si introduce conceptul de miasma (A§ 72-79) si pe cel de psora - scabie (A§ 80-81); da indicatii cu privire la modalitatile de examinare a bolnavului, cu privire la anamneza, la metoda de investigatie, la metoda de inregistrare a obsertiilor medicale (A§ 82-99); precizeaza metodologia ce trebuie sa fie urmata in cazul bolilor infectioase epidemice (A§ 100-l02) si in cazul bolilor cronice (A§ 103); explica actiunea medicamentelor asupra omului sanatos si efectele toxicologice primare, secundare si alternante (A§ 105-l06); introduce conceptul de idiosincrasie (A§ 117) si conceptul de individualitate medicamentoasa (A§ 118-l20); da indicatii in legatura cu modul de experimentare a medicamentelor pe individul sanatos (A§ 121-l41); defineste caracteristicile materiei medicale homeopatice (A§ 143-l45); descrie caracteristicile acelui simillimum" (A§ 147); prezinta modalitatile de vindecare homeopatica (A§ 148-l49); defineste starile de indispozitie (A§ 150); ofera date privind loarea simptomelor (A§ 152-l54); explica conceptul de agrare homeopatica (A§ 155-l61); da indicatii cu privire la modul in care sa se procedeze in cazul ca nu este cu putinta sa se gaseasca un simillimum" in prezenta unor simptome usoare (A§ 162-l84) sau numai a unor simptome locale" (A§ 185-203); introduce conceptul de suprimare (A§ 202-203);
abordeaza problema studierii bolilor cronice si a cercetarilor ce trebuie efectuate in cazul bolilor cronice (A§ 204-209); scoate in evidenta importanta studierii simptomelor mentale (A§ 211-213) precum si importanta tratamentului aplicat bolnavilor psihici (A§ 214-230); analizeaza categoria bolilor periodice (intermitente si alternante) (A§ 231-244); prezinta bazele farmacoterapiei (A§ 245-251); descrie posibilele piedici care stau in calea vindecarii (A§ 251-252); descrie semnalele care indica o imbunatatire a situatiei (A§ 253-256); recomanda sa se evite anumite preferinte sau anumite prejudecati in folosirea medicamentelor (A§ 257-258); prezinta normele dietetice si igienice ale vietii (A§ 259-263); da indicatii in legatura cu prepararea medicamentelor (A§ 264-271); confirma modalitatea de a se administra un singur medicament in stare pura de fiecare data (A§ 273-274); da indicatii in legatura cu posologia (A§ 275-279); descrie conceptul de agrare" homeopatica si le da indicatii medicilor in legatura cu acest lucru (A§ 280-283); prezinta modalitatile de luare a medicamentelor (A§ 284-285); descrie pe scurt actiunile magnetismului, ale practicii masajului si ale balneoterapiei (A§ 286-291).
