insusirea pe care o are medicul homeopat
de a-l asculta pe bolnav si de a vorbi cu el
este o trasatura caracteristica pe care
doctorii din cadrul medicinei oficiale
ar trebui si ei s-o dobandeasca.
SILVIO GARATTINI
SIMPTOMELE SI SEMNELE AZN CLINICA MEDICALA,
Termenul simptomatologie inseamna totalitatea simptomelor si arata toate acele elemente pe care clinicianul isi bazeaza rationamentui de diagnosticare. Simptomatologia cuprinde atat manifestarile spontane, cat si obsertiile pe care medicul le face direct pe bolnav sau cu ajutorul unor instrumente sau investigatii de laborator. Simptomatologia poate fi imparjita in subiecti\", adica cea obserta de bolnav, obiecti\", adica cea constatata si controlata de medic fara ajutorul instrumentelor si instrumentala\" sau de laborator\". Totalitatea diverselor elemente diagnostice care alcatuiesc simptomatologia este reprezentata de simptome, senzatii si semne.
Termenul simptom\" deri din cuntul grecesc symptoma care inseamna eveniment fortuit\" si din cuntul sympiptein care inseamna a se intampla\" si care este compus din syn - impreuna\" - si piptein -a cadea\". Si acest termen indica orice fenomen patologic, orice deviatie functionala si in general orice abatere de la directia naturala si care poate fi constatata in organism, atat de pacient, cat si de medic.
Termenul senzatie\" deri din cuntul latinesc sensus care inseamna simt\". Acest termen indica unitatea elementara, si care nu poate fi analizata, a ceea ce se percepe atunci cand anumite organe receptoare sunt stimulate si aceasta unitate elementara poate fi scoasa in evidenta numai de catre pacient.
Termenul semn\" deri din cuntul latinesc signum si din secare care inseamna a taia\". Denumeste in general un indiciu clar dupa care se poate deduce existenta unor lucruri, iar in domeniul medicinei, arata orice stare anormala care este constatata de clinician atunci cand examineaza pacientii si care stare poate fi interpretata drept semnul unei boli.
Simptomele pot fi relete numai prin intermediul simturilor si acest lucru este la indemana tuturor. Si aceste simptome devin niste semne atunci cand medicul, in virtutea cunostintelor sale, ie interpreteaza drept niste indicii de boala. Asa, de exemplu, o discromie - prezenta unor pete albicioase pe piele - sau un neg reprezinta niste simptome, dar acestea devin semne ale unei boli atunci cand sunt legate de probabilitatea existentei unei ciroze hepatice.In prima etapa a procedurii de diagnosticare medicul hotaraste care anume sunt datele ce trebuie sa fie luate in considerare pentru ipoteza sa diagnostica, incearca sa afle posibilele legaturi existente intre aceste date si incearca sa le grupeze in niste complexe sindromice\". Aceasta grupare a semnelor in niste complexe sindromice face sa creasca loarea doveditoare a acestor semne, adica insusirea lor de a face doda existentei unei boli. Fapt e ca un singur simptom nu este in masura sa sileasca sau nu existenta unei boli si acest lucru se intampla numai in cazul unor simptome destul de rare care sunt denumite patognomonice. Din aceste motive, clinicianul tinde sa reuneasca un anumit numar de simptome prin intermediul unei legaturi de cauzalitate dedusa din legile fiziopatologiei. Gruparea semnelor asociate prin caracteristicile lor unei boli anume - si care semne alcatuiesc un cadru suficient specific bolii -este definita drept sindrom (de la sin si dromos = a alerga impreuna\"); si este codificat si catalogat de patologia medicala drept complex sindromic in situatia in care constatarea este facuta, de la caz la caz, de medic in timpul procedurii de diagnosticare.
Odata ce simptomele au fost grupate, se procedeaza la eluarea si descrierea lor in vederea silirii lorilor lor doveditoare.In ciuda faptului ca eluarea obsertiilor semiologice efectuate garanteaza obiectivitatea acestor obsertii, in aceasta prima faza, clinicianul tinde nu atat spre estimarea lorii simptomului, cat spre silirea prezentei sau absentei unui simptom (de exemplu prezenta sau absenta hipergli-cemiei). Acest aspect al rationamentului diagnostic permite simplificarea procedurii de analiza metodologica, aceasta deoarece face cu putinta folosirea acelorasi criterii de eluare la toate categoriile de simptome. In afara de aceasta, implica rezolrea unor probleme metodologice conexe ulterioare, ca si necesitatea de a se sili lorile care deosebesc starea de normalitate de cea de anormalitate.Inregistrarea obsertiilor semiologice comporta o etapa succesi care consta in silirea categoriei in care se incadreaza aceste obsertii, adica in categoria celor normale sau a celor patologice.
Termenul normal deri de la norma, care inseamna ce in conformitate cu o regula. in domeniul medical acest termen poate capata intelesul de obisnuit\", frecvent\", ideal\" sau sanatos in mod plauzibil\" si se refera la starea de sanatate (normalitate clinica), se refera la o populatie care nu este supusa niciunui fel de interventie medicala (normalitate biologica) sau la eluarea unor simptome si a unor semne clinice (normalitate diagnostica).
Problema normalitatii clinice si biologice prezinta un interes mai ales teoretic. Problema normalitatii diagnostice prezinta un interes mai mult practic si este reprezentata de necesitatea de a se sili un criteriu potrivit caruia un semn clinic sau un examen de laborator pot fi considerate fie normale, fie patologice; si in lipsa unui criteriu absolut privind normalitatea, aceasta problema poate fi abordata folosind doar niste termeni de probabilitate si prin intermediul tehnicilor statistice.
RELEVAREA SIMPTOMELOR AZN HOMEOPATIE
Simptomele care sunt scoase in evidenta pe parcursul procedurii clinice constituie, in totalitatea lor, cadrul simptomatologie al bolnavului. Aceste simptome indica intotdeauna, prin definitie, orice fenomen patologic, orice deviatie functionala si, in general, orice abatere de la norma ce poate fi constatata intr-un organism fie de catre pacient, fie de catre medic.
Simptomele constatate de catre pacient sunt percepute ca niste senzatii sau
tulburari care-i atrag atentia bolnavului, iar acesta le semnaleaza ca atare medicului.
Simptomele constatate de catre medic reprezinta fenomene care arata niste abateri de la norma; aceste fenomene pot fi obserte in mod direct pe pacient sau cu ajutorul unor instrumente sau investigatii de laborator; in alte cazuri pot fi extrase datele necesare din descrierile facute de pacient.
Procedura clinico-diagnostica homeopatica are drept obiect depistarea simptomelor mai deosebite la nivel general, fizic si mental, simptome care sa dezluie firea, deosebita, a bolnavului, modul in care acesta reactioneaza la diferitele situatii, modul in care simte durerea, suferinta, bucuria si placerea, adica toate acele senzatii care il fac pe un individ sa se deosebeasca de oricare altul. De regula se iau in considerare mai putin simptomele obisnuite si generice. Dar se iau in considerare, evident, caracteristicile unei anumite boli si aceste caracteristici se dovedesc a fi utile in silirea unui diagnostic clinic; dar sunt alese cazurile care dezluie niste modalitati neobisnuite sau niste trasaturi caracteristice cat se poate de evidente.
Procedura care trebuie sa fie urmata in vederea silirii corecte a simptomelor este urmatoarea:
1. simptomele descrise de pacient nu pot fi interpretate si nici modificate de catre homeopat, ci trebuie sa fie redate in mod fidel. Limbajul folosit de pacient in relatarea sa este caracterizat printr-o interpretare personala care este marcata de trairile interioare ale individului respectiv. Acest limbaj poate fi corectat de catre medic numai si numai din punct de vedere al formei sau in caz de ambiguitati semantice; dar in orice caz trebuie sa fie lamurite impreuna cu pacientii intelesurile diferitelor cuvinte;
2. simptomele obserte de medic sau deduse prin diferite metode de catre medic trebuie sa fie inregistrate in mod obiectiv. Si in aceste cazuri se cerceteaza toate acele aspecte - fiziologice sau patologice - in masura sa dezluie niste abateri de la norma generala ca si de la regula de conduita a pacientului;
3. semnele sau simptomele care pot fi interpretate drept indicii ale bolii - si care prin caracteristicile lor au ce aparte din punct de vedere al modului de semnalizare - sunt puse intotdeauna in legatura cu alte simptome care nu reclama neaparat o interpretare unica. Aceste din urma simptome, dat fiind ca sunt unele cu totul neobisnuite, nu permit depistarea unor boli pretandu-se la fel de fel de interpretari; si cu toate acestea, simptomele respective sunt acelea care contribuie in cea mai mare masura la individualizarea bolnavului.
Drept care, dat fiind faptul ca semnele si simptomele sunt in masura sa identifice una sau mai multe boli, aceste semne ne sunt de folos in cautarea diagnozelor ipotetice sau a unor diagnoze diferite intre ele; dar, cu siguranta, aceste semne si simptome nu ne sunt de prea mare folos in individualizarea bolnavului.
VALOAREA SIMPTOMELOR
In paragraful 6 din lucrarea sa Organon, Hahnemann abordeaza unul dintre cele mai caracteristice aspecte ale investigatiei clinice
homeopatice si anume, acela al lorii simptomelor. Ceea ce un obsertor impartial\" poate vedea, realmente, la un bolnav sunt disfunctiile, tulburarile fizice sau psihice care l-au indepartat pe acesta de starea de sanatate.
O boala se manifesta in fiecare individ in parte printr-un cadru simptomatologie specific, prin intermediul caruia medicul
homeopat trebuie sa faca prescriptia remediului celui mai potrivit\". Simptomele, in totalitatea lor, trebuie sa reprezinte singurul mijloc de a se vedea ceea ce trebuie sa fie eliminat din organismul unui bolnav; si numai atunci cand vor fi disparut toate simptomele suferintei, numai atunci se fi obtinut o vindecare aderata.
Odata ce se fi efectuat in mod corect relerea simptomelor, se fi efectuat prin aceasta si operatiunea cea mai grea, aceea de obsertie clinica a bolnavului. Dupa care specialistul homeopat putea proceda la administrarea remediului celui mai asemanator cadrului simptomatologie, remediu care avea drept efect atenuarea sau disparitia unor simptome. in aceasta faza, atentia medicului trebui sa fie indreptata asupra simptomelor ramase precum si a celor nou aparute care se vor manifesta fara a mai tine seama de cele eliminate. Numai cadrul clinic din momentul prezent trebuie sa reprezinte noua calauza in actiunea succesi de prescriptie a remediului.
Simptomele pe care le cauta de fiecare data medicul nu vor fi acelea tipice ale bolii, ci cele cat mai caracteristice, proprii bolnavului afectat in modul lui, singular, de boala ce trebuie sa fie eliminata.
In paragraful 153 din lucrarea Organon, Hahnemann spune ca simptomele cele mai importante, deosebite, iesite din comun, simptomele caracteristice bolii\", acele simptome vor trebui avute in vedere in operatiunea de prescriptie a acelui simillimum.
Simptomele fizice care isi fac simtita prezenta in fiecare bolnav in parte pot sa fie subimpartite in generale - cele referitoare la niste dis-functii ale organismului si care nu au neaparat legatura cu patologia prezentata - si in locale - cele ce se manifesta prin semne evidente de tulburari organice sau functionale la nivel de organe sau aparate.In practica medicala homeopatica se intampla adeseori ca niste simptome diferite sa fie inregistrate drept un alt aspect al bolii prezentate de pacient. Acestea sunt simptomele mentale care, asa cum precizeaza Hahnemann insusi in paragraful 216 al lucrarii Organon, pot sa devina o manifestare reala a procesului patologic, care proces se muta de la organele fizice la salasui spiritului\" in consecinta, o vindecare homeopatica naturala, reala, nu putea fi realizata niciodata fara o schimbare a starii mentale, drept care se impune sa fie prescris numai acel remediu care sa prezinte cadrul psihic asemanator celui prezentat de bolnav.
Fiecare simptom isi poate face simtita prezenta in modalitati deosebite care vor trebui sa fie luate in considerare pentru a se putea face o prescriptie adecta; trebui sa se tina seama de durata si de intensitatea simptomului, de schimbarile acestuia determinate de niste factori fizici (temperatura, umiditate etc), precum si de schimbarile legate de functiile fiziologice.
O atentie deosebita trebui sa fie acordata studierii simptomelor in cazul bolilor epidemice. Dat fiind faptul ca aceste boli sunt datorate unui agent infectios comun tuturor bolnavilor, ele pot sa se prezinte cu niste simptome care se repeta la fiecare subiect si pot sa dea un cadru simptomatologie comun. Drept care in aceste cazuri se impune prescriptia unuia sau mai multor remedii labile pentru grupul infectat.
