mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Homeopatie
Index » Boli si tratamente » Homeopatie
» Evaluarea critica a homeopatiei: pot, oare, acuzatiile stiintei oficiale sa-si afle niste raspunsuri ?

Evaluarea critica a homeopatiei: pot, oare, acuzatiile stiintei oficiale sa-si afle niste raspunsuri ?







Medicina este asaltata pe de-o parte de sarlatanie, iar pe de alta de stiinta.


PETER MERE LATHAN


INTRODUCEREIn cursul celor 200 de ani de existenta, homeopatia a avut o soarta schimbatoare dar a continuat sa se raspandeasca. in Europa, aceasta disciplina medicala este folosita de circa 30 de milioane de oameni din care 5 milioane in Italia; si nu de mult a fost recunoscuta si de Parlamentul European, dar nu a gasit inca intelegere din partea lumii stiintifice.
Extinderea si durata fenomenului respectiv, evidentele empirice si cele clinice demonstreaza faptul ca homeopatia nu este o practica alternati la moda\" si nu poate fi etichetata drept un simplu efect placebo. Si cu toate acestea, in absenta unei explicatii plauzibile a mecanismului de actiune, nu a fost pana acum cu putinta sa se demonstreze eficacitatea acestei discipline medicale potrivit unor teorii fiziopatologice, biochimice ti farmacologice.


Principalele invinuiri care i se aduc homeopatiei sunt de tip stiintific si metodologic.
OBIECTIUNI DE ORDIN STIINTIFIC


Diluari infinitezimale ale medicamentelor

Obiectiunea de baza formulata impotri homeopatiei inca din vremea cand aceasta disciplina a luat fiinta se referea la diluarea extrema a medicamentelor. Faptul ca o substanta diluata - pana la infinit, practic vorbind - intr-o solutie de apa si alcool poate avea actiune farmacologica, ei bine, acest fapt nu este admis de cunostintele actuale, drept care ar fi nevoie de o explicatie convingatoare bazata pe demonstratii de fizica, chimie si biologie. .
Prepararea substantelor folosite in homeopatie implica un proces de diluare care, dincolo de loarea 12CH, inseamna lipsa moleculelor solutiei initiale. Aceasta limita a pus sub semnul indoielii unele principii ale farmacologiei, fapt care a impiedicat dovedirea prezentei unor principii active in niste solutii diluate. Din aceste motive in unele tari europene in care a fost recunoscuta homeopatia este admis numai acel remediu homeopatic and un grad coborat de diluare si in care se mai poate constata prezenta moleculelor din substanta respecti. Aceste limitari in ceea ce priveste dozarea au determinat folosirea cu precadere in operatiunile de cercetare a dozelor 5CH si 9CH si aceste delimitari nu permit folosirea virtutilor terapeutice deosebite ale remediilor cu grad inalt de eficacitate.
Mai demult (Scofield, 1984) a fost efectuata o operatiune de revizuire critica a intregii literaturi care se referea la cercetarile intreprinse in domeniul homeopatiei si o asemenea actiune de revizuire se afla in curs de desfasurare si in mediile universitare (Linde et al., 1991). Aproape toate operatiunile desfasurate in acest scop au dat la iveala niste rezultate posibile, cel putin in cazul unor anumite dilutii. Valorile de calitate, apreciate dupa niste criterii riguroase, au fost considerate ca fiind unele coborate, aceasta daca se luau in considerare saracia de informatii in legatura cu metodele de preparare a substantelor diluate, in legatura cu compozitia tincturilor-mama precum si cele referitoare la amanuntele cronobiologice. Si cu toate acestea, autorii conchid faptui ca, daca ar fi sa judecam numai prin prisma studiilor suficiente din punct de vedere metodologic, am avea o evidenta clara a eficacitatii dozelor cuprinse in substantele cu grad de diluare mai coborat sau mai ridicat.
A fost demonstrat faptul ca, in unele cazuri, reactia la substantele concentrate s-a dovedit a fi opusa celei obserte in cazul substantelor diluate mai mult, precum si faptul ca o substanta poate avea niste efecte de aparare impotri unor efecte toxice ale uneia si aceleiasi substante sau impotri efectelor toxice ale unei alte substante.
Cercetarile efectuate sugereaza existenta unei activitati biologice desfasurate de niste substante diluate in mare masura, dar aceste cercetari nu ofera o ipoteza explicati.
La ora actuala cercetatorii care se ocupa de aceasta problema sunt in cautarea unor interpretari de tip biofizic.
Un mod ciudat de a privi ce/e mai obisnuite
si mai intemeiate cunostinte in materie de stiinta biomedicala
Doctrina homeopatica este considerata drept un ansamblu de concepte, de entitati si de legaturi bine diferentiate de medicina stiintifica oficiala si este invinotita ca a violat principiul de sistematica. intr-ader, unul dintre caracterele principale ale cunoasterii stiintifice este constituit de sistematica sa, adica de tendinta tuturor disciplinelor stiintifice de a se contopi formand un singur tot, o singura si mare structura conceptuala.
Homeopatia este invinotita de faptul ca nu participa la aceasta caracteristica a cunoasterii stiintifice si ca este o doctrina inchisa in ea insasi.
Pentru a se depasi aceasta pozitie ar fi necesar sa se intreprinda un studiu al homeopatiei, unul de tip interdisciplinar, ar fi necesar sa fie abordate si problemele legate de comportamentul complex al organismului si al sistemelor biologice chiar si la nivel molecular si celular.
Trebuie sa avem in vedere faptul ca sanatatea si boala sunt determinate in principal de ordinea si de dezordinea din organism, de stari care sunt expresia complexitatii organismelor vii.
Metoda homeopatica se prezinta ca o incercare de abordare totala a problemei sanatatii si a bolii; si aceasta metoda ia in considerare toti factorii posibili, de natura biologica si psihologica, factori care il caracterizeaza pe un anumit individ, incercand sa inteleaga in mod sintetic relatiile reciproce existente. Pentru ca aceste relatii reciproce nu pot fi intelese decat prin intermediul unei logici care sa tina seama de complexitate.
Actualele cercetari intreprinse in domeniul homeopatiei ne fac sa credem ca o informatie este cuprinsa - intr-o forma meta-moleculara\" -tocmai in solutia apoasa sau hidroalcoolica. Daca acest lucru este aderat, atunci trebuie sa deducem de aici faptul ca astfel de solutii sunt caracterizate cum de vreo forma de ordine si de memorie (depozit de informatii).
Transferul ipotetic de informatii de la solutie la solvent este de domeniul problematicilor comportamentului complex\" al lichidelor. in legatura cu acest lucru trebuie mentionat faptul ca biofizicienii sunt pe cale de a pune la punct niste modele de apa care sa le dezluie modul in care aceasta apa poate sa inmagazineze informatiile.


Lipsa unor experimente clinice controlate

O mare dificultate semnalata de multi cercetatori care se opun ho-meopatiei este aceea a lipsei unor studii clinice controlate in mod riguros.
Dupa cum s-a mai spus, exista totusi niste cercetari in domeniul homeopatiei si aceste cercetari au fost supuse unor eluari critice.In literatura homeopatica aceasta cercetare clinica, asa cum este ea inteleasa de catre stiinta moderna, a fost luata in considerare abia de curand. Si in acest domeniu se impune folosirea metodei asa-zise a dubiului orb\", pentru a se garanta semnificatia rezultatelor; dar de multe ori aceasta metoda nu a putut fi folosita din motive etico-deontologice (un bolnav nu poate fi lasat fara tratament) sau pentru ca ar dauna relatiei de incredere existente intre medic si pacient.


Posibilitatea de a initia o cercetare clinica demna de luat in seama este legata de posibilitatea de a folosi niste structuri publice sau niste centre importante si niste cazuistici bogate, precum si niste programe silite de comun acord de grupuri de mai multi medici. Si cu toate acestea, dificultatea cea mai mare cu care se confrunta cercetarea clinica in homeopatie este una de ordin metodologic, deoarece operatiunea de prescriptie a medicamentului se bazeaza in primul rand pe semiologia individuala si nu pe diagnoza formei morbide. Din aceste motive este cu putinta ca pacientii afectati de aceeasi boala, dar care au antecedente diferite si o structura diferita si, practic vorbind, si niste simptome diferite, acesti pacienti sa aiba nevoie de remedii diferite. Acest lucru ingreuneaza operatia de eluare a eficacitatii unui anumit remediu in cazul unei patologii specifice si cere aplicarea unor noi proceduri. La ora actuala s-a trecut la testarea nu a medicamentului, ci a tratamentului homeopatic ca atare. Practic vorbind, se efectueaza vizita homeopatica, se prescrie remediul cel mai potrivit fiecarui pacient in parte si se trece mai apoi la asa-zisa randomizare\" a pacientilor prin metoda dublului orb\", prin care numai unuia dintre pacienti i se aplica terapia silita.
EVALUAREA METODOLOGICA,In afara obiectiunilor de ordin stiintific ce se refera la continutul homeopatiei, aceasta disciplina a mai fost tinta si a altor critici de natura metodologica.
Cunoasterea stiintifica este caracterizata prin faptul ca ea progreseaza gratie aplicarii sistematice a acelui ansamblu complex de proceduri si de reguli care ia numele de metoda experimentala\".
Metoda experimentala clasica se bazeaza pe obserrea faptelor intamplatoare sau sistematice, pe enuntarea ipotezelor interpretative si pe verificarea specifica a rezultatelor obtinute.
Caracterul cu totul inadect


al inregistrarii faptelor intamplatoare

Prima vina de natura metodologica a homeopatiei consta tocmai in caracterul cu totul inadect al inregistrarii faptelor intamplatoare pe care se bazeaza aceasta disciplina.Inca de pe vremea lui Galileo, cercetatorul trebuia sa-si dea toata osteneala pentru a obser si a inregistra fenomenele in forma lor calitati. Limbajul numerelor evita ambiguitatea, impreciziile limbajului obisnuit, permite sa se scoata in evidenta in mod obiectiv lucrurile importante, disensiunile existente intre obsertori si permite aplicarea acelui mijloc cat se poate de puternic care este calculul, aplicarea acestuia in scopul obtinerii rezultatelor obsertiilor.
Homeopatia este acuzata de faptul ca nu face referiri la cantitate si ca ou prezinta documentatii demne de incredere (analize, radiografii, endoscopii etc).
Pentru a raspunde acestor acuzatii, consideram ca este important sa amintim aici ca ii datoram lui Claude Bernard faptul ca a sistematizat metoda experimentala aplicata la medicina, ca a acordat importanta cuvenita ipotezei interpretative, ideii de genialitate creatoare si ca a intrezut in capacitatile intuitive ale cercetatorului posibilitatea obtinerii, prin intermediul cercetarilor, a celor mai bune rezultate ce se puteau obtine. Asadar exista si in stiintele exacte\' un moment al subiectivitatii si al activitatii creatoare. Daca rezultatul obtinut confirma ipoteza, atunci se poate afirma faptul ca a fost luata in stapanire\" legea naturala care guverneaza fenomenul.
Limita metodei experimentale rezida in aceea ca ea permite luarea in considerare numai a aspectelor cantitative ale realitatii, adica acele aspecte care sunt in masura, intr-un fel sau altul, sa cuantifice, sa numere, sa masoare si care pot fi traduse, exprimate in statistici, formule sau ecuatii. Dar acest parcurs exact, verificat, transmisibil si progresiv nu ia in considerare si aspectele calitative ale realitatii. Cunoasterea experimentala reprezinta, ce e drept, o cunoastere exacta, dar nu este una totala, dat fiind ca ii lipseste aspectul calitativ, ontologic, finalist si, la urma urmelor, si cel etic.In prezent, homeopatii sunt sensibilizati de problema de a imbogati documentatia cazuistica prin intermediul unor investigatii de laborator si instrumentale, dar de cele mai multe ori nu este cu putinta sa-i silesti pe pacienti sa se supuna unor controale de serie ale caror rezultate sa fie eluate in timp.
Introducere AZn domeniul stiintific al temelor si conceptelor metafizice
Din lectura lucrarii Organon si a altor scrieri din domeniul medi-cinei homeopatice se poate deduce prezenta unor teme si a unor afirmatii cu caracter meta-empiric care nu se gasesc in manualele de medicina stiintifica. Stiinta considera drept ce periculos introducerea in domeniul ei a unor teme si concepte care prin natura lor sunt straine de sfera cunostintelor stiintifice si care s-ar incadra mai curand in categoria cunostintelor din domeniul filozofiei si in special din cel al metafizicii. Pentru a evita niste contaminari\" periculoase si aparitia unor echivocuri epistemologice, fizicienii din primele decenii ale secolului nostru au conceput si pus in circulatie un principiu metodologic pe care l-au numit principiul definitiei operative\".
Potrivit acestui principiu, acele entitati si legaturi care nu pot fi obserte de la inceput si nici nu pot fi definite cu ajutorul experientelor, cel putin la modul ideal, nu au un inteles fizic si ca atare nu pot constitui obiectul fizicii\".
E. Poli, un metodolog italian, a afirmat faptul ca in ceea ce priveste biologia, principiul definitiei operative a termenilor reprezinta un element important de clasificare si foloseste la a elimina din context multe implicatii nestiintifice si probleme false care isi pot lua ant tocmai din acest domeniu al biologiei\".
Referindu-ne la domeniul homeopatiei, aici niste termeni si concepte cum ar fi putere vitala\" si miasme\" sunt invinuiti ca nu ar fi, chipurile, susceptibili de o definitie operati si ca, deci, nu ar avea niciun drept de a fi acceptati in sfera tematica respecti sau in cadrul unei teorii stiintifice.
Pentru a raspunde acestor acuzatii trebuie sa amintim aici faptul ca homeopatia s-a nascut acum aproape 200 de ani si a folosit o terminologie accepila pe acele vremuri. La ora actuala, homeopatii sunt cu totii de acord in ceea ce priveste necesitatea de a se modifica termenii, dar nu si continutul doctrinei lor. Termenul miasma ar putea fi tradus prin diateza\", adica predispozitia unei persoane la anumite boli\". Termenul putere vitala\" ar putea fi tradus prin energie biologica sau vitala\" in masura sa descrie, in sens larg, capacitatea organismului de a infrunta niste forte externe sau niste forje carora Ie-a dat nastere el insusi, indepartandu-le sau adaptandu-se, el, organismul, unor situatii care chiar daca il fac sa treaca prin niste transformari spontane si voluntare ii permit, totusi, sa ramana acelasi, neschimbat.


Folosirea unor ipoteze ad-hoc
Folosirea unor ipoteze ad-hoc in domeniul stiintific indica stratagema de a se recurge la o ipoteza de salre in cazul in care o anumita ipoteza se dovedeste a fi subreda sau inaccepila.
Homeopatia este invinuita ca recurge prea des la niste ipoteze ad-hoc ori de cate ori evolutia clinica a pacientilor nu este in concordanta cu previziunile teoretice in legatura cu cazul respectiv.
Pentru a raspunde acestei acuzatii este necesar sa amintim aici ca eficacitatea tratamentului homeopatic este incredintata priceperii medicului de a alege remediul cel mai potrivit, este incredintata exactitatii dozei precum si felului cum reactioneaza fiecare pacient in parte. Aceste conditii scot in evidenta faptul ca in unele cazuri, ineficacitatea terapiei poate fi pusa pe seama administrarii unui remediu nepotrivit, precum si a unei doze nepotrivite sau unei slabe capacitati de reactie a pacientului.
Incapacitatea de a efectua niste previziuni precise
Una dintre caracteristicile de baza ale teoriilor stiintifice consta in capacitatea acestor teorii de a prevedea. Capacitatea stiintei de a prevedea evenimentele viitoare se deosebeste de cea a profetului si de cea a Samanului deoarece, spre deosebire de insusirea de care dau doda profetul si samanul, capacitatea de previziune a stiintei se bazeaza pe niste legi.In cazul medicinei stiintifice, posibilitatea de a prevedea fenomenele a crescut treptat pe masura cresterii volumului cunostintelor biomedicale. La ora actuala se poate prevedea aparitia unor convulsii la un subiect hipoglicemrc, a unei hemoragii provocata de plesnirea venelor esofagului in cazul unui cirotic si asa mai departe.
Homeopatiei i se reproseaza faptul ca nu are capacitatea de predic-tie nici pe fiziopatologic si nici pe terapeutic.
Pentru a raspunde la aceasta invinuire suntem in masura sa precizam ca in timpul acelui proving operatiunea de administrare a substantelor homeopatice in cazul unor subiecte sanatoase determina o simptomatologie care, desi este influentata de sensibilitatea individului, se dovedeste a fi una caracteristica si care se poate manifesta si !a alti subiecti.
Administrarea remediului potrivit in cazul unui subiect bolnav determina aparitia unor simptome ce depind de o cronologie inversa aparitiei simptomelor si de o ordine ierarhica. Primele simptome care vor trebui sa dispara sau sa cunoasca o imbunatatire a starii lor sunt acelea aparute mai tarziu, ultimele; si, potrivit legii de vindecare homeopatica, insanatosirea reprezinta un proces care se desfasoara mai intai la nivel mental si mai apoi la nivelul organelor interne si abia la sfarsit, la nivelul pielii.
Capacitatea de predictie a homeopatiei este scoasa in evidenta si de posibilitatea de a depista un tip deosebit de predispozitie a unui individ la anumite boli. Cu alte cuvinte, chiar si in cazul absentei unei boli evidente, medicul homeopat poate elua starea de sanatate psihofizica a subiectului, posibilitatea aparitiei unor boli grave precum si modalitatile de tip hipofunctional distructiv sau neoformativ prin care aceste boli isi vor face simtita prezenta.
Violarea principiului asa-zis de falsificabiutate\"
Principiul de falsificabilitate\" a fost introdus de epistemologul Karl R. Popper in scopul de a gasi un criteriu care sa permita separarea stiintelor autentice de pseudostiinte.
Potrivit acestei conceptii, nu principiul verificarii (adica posibilitatea de a sili prin metoda verificarii experimentale certitudinea sau aderul unei teorii) este acela care deosebeste stiinta de non-stiinta\", ci posibilitatea de a demonstra, prin intermediul obsertiei si al experimentului, falsitatea unei teorii. Cu alte cuvinte, Popper afirma cele ce urmeaza: numai daca esti in stare sa-mi spui in ce fel anume teoria ta poate fi respinsa sau falsificata, numai atunci am putea accepta pretentia ca ea are caracterul unei teorii empirice.\"
Criteriul de falsificabilitate\" are drept scop scoaterea in evidenta a erorilor din teoriile stiintifice pentru a le putea inlocui cu alte conceptii
care sa permita o evolutie spre niste teorii tot mai bogate in continut si tot mai verosimile.In prezent, principiul de falsificabilitate\" reprezinta un obiect de discutie in domeniul epistemologic. Una dintre cheile de interpretare cele mai importante cu ajutorul careia se poate analiza evolutia stiintei -si deci si cea a medicinei - este aceea care vede in procesul de dezvoltare a teoriilor stiintifice o succesiune discontinua de paradigme.
O paradigma reprezinta un ansamblu de elemente teoretice, de practici experimentale si de modalitati de transmitere a continuturilor stiintei. Asadar, paradigma reprezinta un sistem de referinta comun oamenilor de stiinta dintr-o anumita perioada in cadrul caruia teoriile, modelele, metodele, instrumentele si mai ales un anumit limbaj alcatuiesc un corp unic si omogen. Privita din interior, o paradigma pare sa aiba o atat de mare coerenta si o atat de mare putere demonstrati incat eventualele contradictii reprezinta aici niste aspecte neglijabile. Cei ce isi desfasoara activitatea in sanul unei anumite paradigme se bazeaza pe un model acceptat de toti. in acest fel este mult mai usor sa fie obtinute fonduri pentru cercetare (urile de cercetare le apar finantatori lor drept unele cat se poate de logice si importante), este mult mai usor accesul la publicarea unor materiale in cele mai importante reviste stiintifice (limbajul folosit precum si concluziile trase satisfac asteptarile si posibilitatile de intelegere ale lumii stiintifice).


Paradigmele au avut, intotdeauna, o utilitate a lor, fie teoretica, fie practica, in dezvoltarea stiintei si au inlesnit niste progrese ce nu puteau fi imaginate anterior. Aspectul negativ poate rezulta aici din faptul ca o paradigma stiintifica are tendinta, pronuntata, de a deveni atotputernica, de a deveni punct de referinta pentru toti si toate. in legatura cu acestea D. Ruelle (membru al Academiei Franceze de Stiinte) scrie urmatoarele: Stiinta contemporana internationala tinde sa se confunde cu stiinta americana. Predominarea tehnologiei de rf si a puterii economice nord-americane reprezinta un factor obiectiv care se repercuteaza in mod ineviil in modalitatea de AŤa faceAť stiinta. \"
Tipul de legatura existenta intre diferitele paradigme dintr-o anumita epoca sau care se succed de-a lungul istoriei reprezinta si acum un obiect de discutii aprinse intre epistemologi. Potrivit parerii unora, paradigmele se afla intr-o lupta pentru un fel de predominare si se inlocuiesc reciproc. Potrivit parerii altora, ar fi cu putinta o evolutie treptata de la o paradigma la alta, fara contradictii dramatice, aceasta cel putin pe stiintific.In cursul istoriei medicinei, unele paradigme au luat-o inaintea altora, in societatile primitive sau prestiintifice paradigma dominanta se baza pe filozofie sau pe mitologie; mai tarziu, odata cu dezvoltarea tehnicilor anatomice si a cercetarilor fiziologice, s-a raspandit un mod de abordare mai descriptiv si mai clasificativ\" (1600-l 700); apoi s-a trecut la o paradigma bazata pe celula si astfel au luat fiinta patologia celulara si micro-biologia (1700-l800); pentru ca, in sfarsit, ca urmare a dezvoltarii deosebite a chimiei si a biochimie!, sa se ajunga la paradigma actuala, care poate fi definita drept molecuiara.
Biologia moleculara pare a fi in zilele noastre baza de interpretare a fiecarui fenomen celular si fiziopatologic, iar explicatia\" proceselor morbide, atat innascute, cat si dobandite, este cautata - si atunci cand este posibil - plasata in niste mecanisme reprezentate de niste schimbari si/sau calitative de molecule deosebite ce fac parte din diferite sisteme anatomice sau fiziologice.
La ora actuala, multi cercetatori percep insuficienta paradigmei moleculare atunci cand se confrunta cu marile probleme sanitare cum ar fi bolile neoplazice, degenerative, autoimune, endocrino-meolice sau neuropsihiatrice. Insuficienta nu se refera la aspectul cantitativ, dat fiind faptul ca nimanui nu-i scapa importanta unor progrese ulterioare in materie de cunoastere a mecanismelor moleculare implicate in astfel de patologii. Problema, cat se poate de reala, este aceea ca marea cantitate de notiuni, in crestere exponentiala, nu poate fi dominata\" nici macar de catre specialistii din diferite domenii, drept care aceasta problema duce cu sine, in diferite sectoare de activitate, o subspecializare\" progresi.
De aici rezulta faptul ca este din ce in ce mai greu sa se efectueze o abordare unitara capabila de o sinteza multidisciplinara, pentru a defini natura proceselor patologice la nivel de organizare superioara. Cuntul complexitate\" revine tot mai des in unele articole stiintifice care ne vorbesc despre genetica, despre niste sisteme de comunicatie celulara, despre meolism. Metoda experimentala poate accepta niste idei si ipoteze care mai de care mai nastrusnice, dar ceea ce conteaza este ca aceste ipoteze sa poata fi experimentate sau sa poata fi inlidate.
O noua paradigma permite incadrarea in mod stiintific a unor fenomene care mai inainte vreme pareau inexplicabile, dupa cum permite abordarea unor probleme ce par a fi de nerezolt. S-a afirmat faptul ca fiecare paradigma simte in mod ineviil influenta climatului cultural, precum si a situatiei economice din perioada in care isi face simtita prezenta.
Prin natura sa, homeopatia reprezinta o provocare la adresa paradigmei moleculare sau, mai bine zis, la pretentia pe care paradigma moleculara o emite uneori, de a fi singurul interpret/mijlocitor al realitatii biologice.
Poate ca homeopatia si-ar gasi un loc mai bun in ambianta unei paradigme din domeniul medicinei, care paradigma s-ar putea numi in acest caz una biofizica. Fapt e ca moleculele nu reprezinta singurii factori determinanti, dat fiind ca un rol cat se poate de important este legat aici si de niste energii si informatii de tip electromagnetic. Potrivit altor pareri, s-ar cuveni mai bine ca homeopatia sa fie incadrata in categoria paradigmelor complexitatii. in aceasta viziune este pusa in loare interpretarea dinamica a legaturilor dintre diferitele parti ale fiintei omenesti, de la cele psihice la cele fizico-anatomice, precum si legaturile existente intre fiinta omeneasca si mediul inconjurator.
CONCLUZII
Raspunsurile care au fost date nu au pretentia de a fi exhaustive si nici intentia de a minimaliza dificultatile intampinate de homeopatie intru afirmarea acesteia, ci au scopul de a scoate in evidenta motivul pentru care incercarile de a demonstra loarea stiintifica a homeopatiei s-au dovedit a fi sortite esecului.
Parametrii obisnuiti folositi in cercetare nu sunt tocmai cei potriviti pentru a demonstra factorul infinitezimal, pentru a scoate in evidenta mecanismul de actiune farmacologica si pentru a face cunoscute cazuistici le clinice.
Posibilitatea de a gasi niste explicatii rationale ale efectelor obserte este legata de o cercetare plina de rabdare, libera si metodica, o cercetare efectuata pe mai multe uri si anume: clinic, de laborator, epidemiologie si fizico-chimic.



Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor