Medicul trebuie sa generalizeze boala si sa-l indidualizeze pe pacient.
CRISTOPH WILHELM HUFELAND
Asa-zisele principii ale homeopatiei\" reprezinta niste concepte fundamentale pe care se bazeaza doctrina homeopatica. Termenul principiu, care include notiunea de puna de plecare prilegiat, ar putea da
nastere unor critici si ar putea face in asa fel incat continuturile exprimate sa nu fie acceptate a priori. Fapt e ca aceste principii ar putea fi interpretate drept niste legi empirice care se sustrag controlului experientei si care trebuie sa fie considerate drept adevarate. in legatura cu acest lucru pentru a se indica in mod mai corect aceste concepte fundamentale ar trebui sa fie folositi termenii lege\", .observatie\", asertiune\" sau teorie\".
VIS MEDICATRIX NATURAE
Puterea terapeutica a naturii este considerata drept primul principiu-calauza al homeopatiei si acest principiu a fost exprimat pentru prima oara de catre Hipocrat prin formularea natura morborum medicatrix\". Potrit acestui principiu fiecare organism este inzestrat cu o capacitate de reactie cu totul deosebita precum si cu o capacitate de aparare naturala, insusiri care - stimulate fiind de o noxa patogena - isi fac simtita prezenta prin intermediul unor simptome si pot fi identificate drept niste boli care daca nu sunt blocate si daca imprejurarile le sunt favorabile, permit sa se ajunga la o ndecare pe cale naturala. La polul opus, eliminarea drastica a simptotnefor blocheaza procesul natural de aparare.
Cercetarile efectuate in domeniul imunologiei au scos in edenta faptul ca reactia organismului - a fiecarui organism in parte - fata de agentii infectiosi este controlata de niste gene si este influentata de niste factori neuroendocrini si de mediu.
Recunoasterea antigenelor de catre celulele sistemului imunitar este urmata de producerea unor
anticorpi specifici si de niste fenomene de imunitate mediata celular la fel de specifice. Atat
anticorpii cat si fenomenele sunt in masura sa arate faptul ca organismul are, la nivel general, capacitatea de a activa mecanismele de aparare impotriva tuturor antige-nelor externe.
Aceasta legatura dintre reactitatea organismului si capacitatea de a ajunge la ndecare - confirmata de actualele cunostinte in domeniul imunologiei - poate fi considerata drept o forma de prognostic si in consecinta drept o lege naturala.
PRINCIPIUL SIMILITUDINILOR
Principiul similitudinilor, definit prin cunoscuta sintagma Similia simitibus curantur\" (Asemanarile sunt ndecate prin procedee asemanatoare\" sau Cm pe cui se scoate\") este considerat drept cel de al doilea principiu calauzitor al homeopatiei si a fost si acesta exprimat pentru prima oara de catre Hipocrat. intr-adevar, Hipocrat a fost primul care a observat faptul ca natura se conduce dupa principiul similitudinilor si ca ndecarea bolnalor trebuie sa se realizeze intr-o forma asemanatoare celei din natura.
In paragraful 26 din Organon Hahnemann afirma cele ce urmeaza: Intr-un organism u, o afectiune dinamica mai usoara este indepartata de o afectiune mai puternica, daca aceasta din urma (de natura diferita) se aseamana mult cu prima din punct de vedere al manifestarii ei.\"
In conformitate cu acest principiu, ndecarea - din punctul de vedere al medicinei homeopate - poate fi obtinuta prin administrarea de doze foarte mici din acea substanta care, in cazul unor subiecte sanatoase, provoaca niste efecte asemanatoare celor prezentate de bolnavul aflat in tratament.
EXPERIMENTAREA PURA,
Experimentarea pura este considerata cel de-al treilea principiu calauzitor al homeopatiei. Potrit acestui principiu, daca se administreaza, in mod experimental, niste substante dinamizate (30 CH) unor subiecti care se afla, in aparenta, in stare de sanatate este cu putinta sa se observe la acesti subiecti toate senzatiile si simptomele pe care substanta respectiva le poate provoca subiectului care experimenteaza.
Hahnemann a experimentat pe el insusi, pe copin si pe elei sai cam o suta de substante. Mai tarziu si alti medici au continuat sa experimenteze numeroase alte remedii dupa regulile codificate de Hahnemann in lucrarea Organon.
Procedura de experimentare pura pe omul sanatos prevede administrarea remediuiui 30CH pana ce se constata aparitia unor simptome care sunt catalogate in mod corespunzator. Odata ce s-a incheiat operatiunea de administrare a substantei, acele simptome dispar si se poate observa o revenire la starea de sanatate de la inceput. Aceasta procedura permite observarea pana si a celei mai mici schimbari in starea unor indizi care par a fi sanatosi si nu provoaca niciun fel de tulburare.
Cunoasterea exacta a efectelor pure ale fiecarui medicament in parte cere ca aceste remedii sa fie administrate unor organisme sanatoase intr-o forma simpla, adica sa nu fie insotite si de alte produse. Numai aceasta procedura permite observarea efectelor specifice ale substantei asupra starii fiziologice si prin aceasta se eta eventualele interactiuni intre simptomele bolii naturale ce se manifesta in indid si simptomele provocate in mod artificial. in paragraful 141 Hahnemann subliniaza faptul ca cele mai bune experimentari sunt cele efectuate de catre un medic care trebuie sa se afle intr-o stare de sanatate deplina, care sa nu aiba niciun fel de prejudecati si care sa fie foarte atent in analizarea propriilor sale senzatii si simptome.
La ora actuala experimentarea se face dupa metoda asa-zisa dublul orb\". Experimentatorii sunt impartiti in doua grupuri din care unul primeste medicamentul iar celalalt placebo-ul; iar cei care coordoneaza actiunea nu stiu nici ei care din cele doua grupuri experimenteaza medicamentul si care placebo-ul.
Experimentarea remediilor
homeopatice garanteaza integritatea, ne-vatamarea fiecarui subiect de studiu, elimina efectele toxice, nu presupune niciun fel de incercari facute pe bolnav si nu necesita folosirea unor cobai-animale.
Procedeul lui Hahnemann se foloseste de observarea controlata, de rationament si de mijloacele metodei experimentale si permite depistarea simptomelor bolii artificiale provocate de substanta. De aceea acest procedeu poate fi considerat drept o observatie metodica si programata si poate fi definit drept o observatie stiintifica.
INDIVIDUALITATEA MORBIDA,
Indidualitatea morbida este considerata cel de-al patrulea principiu calauzitor al homeopatiei. Potrit acestui principiu, orice bolnav ii imprima bolii niste caracteristici personale si manifesta prin niste simptome deosebite starea sa de indispozitie fizica, mentala si sociala.
Fiecare indid aflat in stare de sanatate deplina prezinta niste trasaturi caracteristice ale personalitatii sale, ale modului sau de ata care-l fac sa fie unic. Dupa cum fiecare indid care a contractat o boaia ii transmite acesteia trasaturile sale caracteristice si manifesta prin niste simptome - si acestea caracteristice - indispozitia sa.
Homeopatia il considera intotdeauna pe bolnav ca fiind o unitate fizi-co-psihica indizibila si interpreteaza boala ca pe o expresie a reactitatii indiduale la niste imprejurari potrivnice (agenti microbieni, substante toxice, stres, emotii etc.) aceasta in functie de constitutia indidului si de predispozitia sa pentru anumite boli.
Termenul indidualitate indica modul de a fi al indidului si ce anume il caracterizeaza pe acesta in fiecare stare a sa, atat cea de sanatate cat si cea de boala; indica singularitatea, unicitatea.
Iar faptul de a afirma ca indidualitatea reprezinta modul de a fi al indidului si ca acesta este caracterizat de singularitate, de unicitate exprima o lege a naturii.
INDIVIDUALITATEA MEDICAMENTOASA,
Indidualitatea medicamentoasa este considerata cel de-a! cincilea principiu calauzitor al homeopatiei. Potrit acestui principiu fiecare medicament in parte este in masura sa determine niste schimbari in organismul indidului, niste schimbari specifice care fac ca indidul respectiv sa nu poata fi confundat cu altul.
Fiecare medicament in parte determina niste efecte deosebite pe care nu le poate produce intr-un mod atat de exact nicio alta substanta medicamentoasa. Medicamentul respectiv actioneaza intotdeauna, in orice imprejurare, si in organismul oricarui experimentator determinand niste simptome caracteristice.
Medicamentul produce efecte si in organismul unui indid bolnav care prezinta niste simptome asemanatoare celor pe care remediul respectiv le poate produce atat in timpul experimentarii pure cat si in cadrul toxicologic secundar in cazul unei administrari accidentale. in aceste cazuri daca medicamentul este administrat in doze foarte mici (medicament homeopatic) acesta determina o stare artificiala asemanatoare bolii naturale si este in masura sa-l ndece pe bolnav.
Indidualitatea medicamentoasa reprezinta o stare de fapt constatata de Hahnemann si de homeopati. Aceasta poate fi observata pe parcursul experimentarii pure si dat fiind ca reprezinta o constatare poate fi definita drept o observatie experimentala.
DOZA MINIMA,
Doza minima este considerata cel de-al saselea principiu-calauza al homeopatiei. in conformitate cu acest principiu, o cantitate foarte mica de medicament, diluata si dinamizata, este in masura sa determine o actiune curativa.
Toate medicamentele in doze bine calculate determina niste efecte de tip fizico-chimic caracteristice actiunii farmacologice dar si unor reactii colaterale si toxice.
Medicamentele homeopatice (remediile) sunt niste substante naturale apartinand lumii vegetale,
minerale sau animale. Acestea sunt preparate prin intermediul unui proces asa-zis de dinamizare care consta in diluarea substantelor in apa si alcool si in agitarea puternica a flacoanelor care contin solutia respectiva. Acest procedeu, destul de complex, permite obtinerea unor dinamizari diferite ale remediilor.
Dinamizarea permite eliminarea efectelor toxice ale medicamentului, dupa cum mai permite obtinerea efectelor terapeutice si in cazul unor dinamizari mai ridicate in care caz nu se mai inregistreaza prezenta moleculelor substantei originale. Fapt e ca, potrit legii lui Avogadro, in afara de combinatia 12CH (centezimaia Hahnemann sau diluarea cente-zimala) nu se mai inregistreaza nicio prezenta a vreunei molecule din substanta originala, cu toate ca solutia diluata se dovedeste a fi inca foarte activa si dene cu atat mai tare cu cat creste si gradul de dinamizare.
Efectele substantelor diluate si dinamizate pot sa fie observate in organism si inregistrate ca atare fie de catre un observator uman, fie de niste sisteme mecanice adecvate.
Efectele produse de medicamentele in doze foarte mici - medicamente diluate si dinamizate - pot fi observate mai intai de catre pacient. Dat fiind faptul ca aceste observatii sunt subiective, ele trebuie sa tina seama si de efectele placebo si, in orice caz, de parerile, subiective, in legatura cu calitatea etii. Aceste pareri pot sa fie exprimate de catre experimentator chiar pe parcursul experimentarilor clinice efectuate cu medicamente in doze bine calculate, pot sa fie inregistrate in mod obiectiv si luate in considerare in cazul evaluarii unei terapii.
Observatiile - obiective si obiectivabile\" - cum ar fi cele legate de prezenta sau de absenta febrei, de eruptii, ulcere, secretii si asa mai departe, aceste observajii pot fi facute de catre orice observator uman.
Modificarile de date hematochimice, ca si schimbarile intervenite in structura, pot fi constatate in urma unor analize de laborator, precum si cu ajutorul unor instrumente de diferite tipuri; toate acestea mai pot fi constatate gratie unor analize hematochimice, unor radiografii, ecografii, rezonante magnetice si asa mai departe.
Cat despre solutiile diluate si dinamizate, acestea sunt studiate din punct de vedere fizic dat fiind ca determina in indid anumite efecte.
Nu de mult au fost puse la punct niste proceduri termodinamice care au permis constatarea faptului ca niste solutii diluate - cum ar fi cele folosite in sfera homeopatica - au o comportare diferita de cea a apei distilate ce se ia drept punct de referinta.In cadrul procedurii experimentale au fost efectuate niste masuratori ale gradului de caldura al amestecului dintre solutiile de acizi sau baze cu solutiile diluate foarte mult si cu apa distilata, adica solventul de referinta. in cruda gradului foarte mare de diluare a substantelor folosite s-a constatat - in 100% din cazuri - un exces termic fata de gradul de caldura necesar amestecarii datorate solventului.
Acest experiment, precum si altele, ne fac sa credem faptul ca este cu putinta ca procedeul constand in diluarea si dinamizarea treptata sa schimbe continuu proprietatile solventului. Se presupune faptul ca solventul apa dobandeste o structura caracterizata prin prezenta a doua nuclee. Aceste doua nuclee se deosebesc unul de altul prin faptul ca au o structura diferita a legaturilor chimice cu hidrogenul, diferita de cea tipica, a apei netulburate. Iar prezentei nucleului bard (intreg) - factor de silitate - i se atribuie posibilitatea de a transfera si asupra elementelor solide - cum ar fi, bunaoara, globulele de lactoza - acele informatii scrise ale apei\". Cat despre coaja, gaoacea - sofi ~ aceasta ar putea fi custodele informatiilor specifice prind natura unei solutii si gradul de diluare.In baza acestor consideratii ni se pare drept un lucru corect acela de a folosi termenul de observatie stiintifica pentru a defini cel de-al saselea principiu homeopatic al dozei minime.
PUTEREA VITALA, SAU DINAMISMUL VITAL
Puterea tala sau dinamismul tal reprezinta cel de-al saptelea principiu calauzitor al homeopatiei. Aceasta putere tala a fost definita de Hahnemann drept esenta imateriala care-i confera organismului material - aflat atat in starea de sanatate, cat si in cea de boala - toate senzatiile, precum si indeplinirea functiilor sale tale\" (A§ 10 din Organon).In lucrarea Organon, Hahnemann mai afirma faptul ca in starea de sanatate, puterea tala spirituala - acea dynamis care insufleteste corpul material (organismul) - circula fara a intampina vreun obstacol si face ca toate partile sa se mentina intr-o admirabila armonie activa, atat in ceea ce priveste senzatiile cat si functiile\". Perturbarea acestui principiu dinamic anunta aparitia bolilor, iar acea restitutio ad integrum al principiului tal precede revenirea intregului organism la starea de sanatate.
Toate organismele sunt inzestrate cu o cota de energie biologica\", cota care in organismul sanatos se mentine constanta gratie functionarii perfecte a diferitelor procese biochimice. Si este un lucru foarte important ca acest echilibru al organismului u sa nu sufere modificari in sens negativ sau daca acestea se petrec, totusi, ele sa aiba valori cat mai mici care sa permita resilirea grabnica a echilibrului respectiv.Intreruperea acestei stari de echilibru si deci si de sanatate ii corespunde unei
tulburari a puterii tale. Aceasta tulburare precede si provoaca aparitia unor senzatii si simptome care indica starea aceea care in mod obisnuit este numita boala.
Atunci cand organismul se imbolnaveste sau imbatraneste treptat, atunci scade si cota de energie ce trebuie sa fie folosita si se manifesta niste simptome caracteristice si indiduale care dezvaluie o stare de dezordine a sistemului si o pierdere a integritatii sale.
Potrit parerii lui Hahnemann, remediul homeopatic ar actiona in mod dinamic asupra puterii tale si ar fi astfel in masura sa stimuleze capacitatile naturale de aparare a organismului, precum si pe cele de adaptare spontana a acestuia.
Conceptul de putere tala este, pana si in zilele noastre, unul greu de inteles si de definit. Aceasta putere tala a fost asimilata sufletului, legaturii stranse dintre trup si spirit, tib\'tdoului freudian, sistemului imuni-tar, capacitatii dinamice de autoreglare pe care o au organismele i sau campului electromagnetic al corpului.In conceptia medicinei traditionale chineze, puterea tala este asimilabila lui Ch\'i. Aceasta putere reprezinta energia care cuprinde tot corpul si care circula in mod ritmic si ciclic intre diferitele organe si care se afla in deplina concordanta cu ciclurile cosmice si ale naturii. Aceasta energie strabate meridianele acupuncturii si un dezechilibru al acesteia aduce cu sine tulburari functionale si boli organice.In sfera stiintifica acest concept de putere tala a dat nastere la multe discutii deoarece nu este usor de definit in termeni operati. Aceasta putere tala a fost definita drept o capacitate dinamica de autoreglare care exista fara nicio indoiala si cu care sunt inzestrate organismele i in vederea unei posibilitati sporite de a supraetui\" (P. Bellate si A. Signorini, Bazele teoretice si experimentale ale medicinei homeopatice).
La ora actuala, cunostintele dobandite in domeniul biologiei au permis intelegerea multor mecanisme implicate in procesele de ndecare la diferite niveluri de organizare. Aceste procese se desfasoara la nivel molecular, celular si de sistem si comporta, de exemplu, refacerea ADN-utui dupa o mutatie, formarea proteinelor dupa un soc termic, fagocito-za, inflamatia, regenerarea si modelarea unui organ. Aceasta putere de ndecare naturala a fost definita drept o manifestare a evolutiei functiilor homeodinamice si de adaptare a celulelor, tesuturilor si ale sistemelor biochimice umorale\" (P. Bel late, Biodinamica).
Prin faptul ca a afirmat ca puterea tala este aceea care raspunde de starea de sanatate a organismului si ca o perturbare a acestei puteri tale este raspunzatoare de aparitia bolilor si, invers, ca acea restitutio ad integrum presupune necesarmente revenirea la starea de sanatate, prin aceasta Hahnemann a dezvaluit conngerea sa ca organismul are capacitatea de a se apara si de a se ndeca, fara ca, totusi, Hahnemann sa mai dea si alte explicatii in termeni fiziologici si imuno logici.In baza acestor consideratii ni se pare un lucru intemeiat de a folosi termenul asertiune pentru a defini cel de al saptelea principiu homeopatic al puterii tale sau al dinamismului tal.
