caci si tuturor celorlalti li se intampla
ca si tie, sa nu se vada traind; iar daca tu
nu le pareai celorlalti la fel cum te credeai
a fi pana acum, tot asa nici ceilalti nu puteau
sa para la fel cum ti se parea tie ca sunt
LUIGI PIRANDELLO
ACTUL I
Este ora 3, intr-o dupa-amiaza luminoasa de primavara. Scena se petrece intr-un spatiu bine aerisit, bine mobilat, cu pereti in culori deschise si impodobiti cu louri. Plantele dau o nota placuta si numeroase scoici si
minerale de tot felul sunt randuite pe rafturile unei biblioteci ticsite cu carti de filozofie, arta, botanica, mineralogie si medicina.
O
muzica suava si relaxanta o delecteaza pe doamna Tutti care sta pe un divan comod. Au mai ramas doar cateva minute pana la intalnirea cu medicul si doamna isi face griji deoarece nu-l cunoaste pe medic si nu stie la ce anume sa se astepte de la acesta. A avut cam multe dezamagiri, nu prea a fost ascultata, a primit o gramada de prescriptii pentru o sumedenie de examene diagnostice si intotdeauna ea a fost aceea care i-a ascultat pe medici, a ascultat tot ce spuneau ei fara ca ea sa reuseasca eodata sa exprime ceea ce simtea.
Dar iata ca se deschide o usa si in cadrul ei isi face aparitia o ura in halat alb. Si are loc primul contact. Doua maini se strang una pe alta, se percep, se saluta.
Doamna se asaza in fata biroului; este emotionata, scruteaza acel spatiu in cautarea a ceva care sa-i vina in ajutor, un obiect, un lou, o floare si pana la urma privirea ii este atrasa de mainile si de chipul medicului. Este o femeie; o femeie cu o infatisare placuta si care inspira incredere.
Medicul o priveste pe doamna, o intreaba motivele pentru care a fixat intalnirea si-i mai cere sa-i spuna, in mod deschis, ce probleme are.
ACTULII
Doamna Tutti (T): Stimata doamna doctor, va marturisesc ca sunt cat se poate de sceptica, nu in ceea ce va priveste pe dumneavoastra, ci aceasta ciudata medicina pe care nu o inteleg. O prietena de-a mea care este pacienta dumneavoastra m-a convins sa va caut. Am vorbit despre acest lucru cu medicul meu curant care si-a inaltat ochii spre cer dupa care s-a uitat la mine si mi-a spus: incercati-o si pe asta, daca doriti.\"
Trebuie sa stiti ca povestea mea este foarte lunga si dureroasa. Mi-au diagnosticat o
tiroidita autoimuna. Si mi-au spus ca nu-mi mai recunosc propriile celule si ca produc
anticorpi impotriva tiroidei mele. Valorile anticorpilor sunt foarte ridicate si nu coboara, in ciuda tratamentelor.
Medicul (M): Doamna, spuneti-mi ce simtiti si ce anume va supara mai mult.
(T): Ca sa fiu sincera, ma simt obosita, nu am chef sa fac nimic si nu ma mai intereseaza nimic. Ma simt goala pe dinauntru, la serviciu nu fac mai nimic si de-abia astept sa ajung acasa.
Oamenii ma obosesc si de fapt nu ma mai intereseaza catusi de putin. Aveam o gramada de prieteni, eram tot timpul vesela si zambitoare, dar acum nu ma mai recunosc. imi vajaie capul, ma lasa memoria si am renuntat si la citit care mai inainte ma pasiona foarte mult. Nu mai am pofta de mancare, mananc putin si cu toate acestea ma ingras si nu ma mai pot suferi.
(M): De cat timp aveti aceste
tulburari si ce anume s-a intamplat mai inainte de aparitia lor ?
(TJ: Ah ! imi cereti sa scormonesc printr-un trecut cat se poate de dureros (ochii ii devin stralucitori si pe obraz i se prelinge o lacrima). Sotul meu m-a parasit, dupa 15 ani de casnicie, si-a gasit o alta femeie. Veti spune ca asta e o poveste banala, dar atunci cand esti implicat tu insuti intr-o asemenea poveste, atunci doare rau, tare rau, va asigur.
Am ramas numai cu fiul meu, care pe atunci avea 12 ani si avea toate problemele pe care le au baietii la acea varsta. Pana atunci ma ocupasem numai eu de copil, de problemele lui cu scoala, cu sportul. Sotul meu era intotdeauna foarte ocupat cu serviciul, nu era mai niciodata de gasit acasa si atunci cand se afla acasa era mai tot timpul incordat, nervos, inabordabil. in perioada despartirii reusisem, in sfarsit, sa gasesc ceva timp si pentru mine si sa ma simt bine si la serviciu. Atunci cand am descoperit ca sotul ma insela de multa eme si cand mi-a mai si spus ca nu ma mai iubea si ca simtea pentru mine doar afectiunea pe care o simti pentru o prietena, atunci a fost ceva ca un dus rece. Nu mai avuseseram raporturi sexuale de o buna bucata de eme si ne indepartam tot mai mult unul de altul. Am tot incercat sa-l recapat, sa-l recuceresc, sa trec peste starea de gelozie si de manie, dar totul a fost in zadar, el n-a mai ut, pur si simplu, sa stie de mine.
Nu mai reuseam nici sa dorm si nici sa mananc, luni de-a randul. Si o tineam tot intr-un s. Simteam un nod in gat care ma impiedica sa inghit si sa vorbesc. Aveam crampe in stomac si dureri de cap.
Nu puteam sa alerg pentru ca aveam probleme cu respiratia, aveam o stare de neliniste si ma lua cand cu cald, cand cu frig.
Simteam ca n-o mai pot scoate la capat de una singura astfel ca m-am dus la medicul meu curant. Acesta mi-a spus sa nu-mi fac griji pentru ca era vorba doar despre niste tulburari de natura nervoasa. Mi-a prescris un
sedativ pe care sa-l iau eo cateva luni de zile, dar m-am simtit si mai rau. Nu reuseam sa ma concentrez, nu eram in stare sa fac nimic si ma lasa si memoria. Dupa catva timp am observat niste cresteri ale temperaturii, cu alternante de la 37,3 la 37,6; simteam cum imi ard obrajii, eram din ce in ce mai agitata si ma simteam obosita. M-au pus sa fac niste analize si rezultatele au aratat o dereglare a tiroidei. Nu-mi mai amintesc valorile, dar erau, oricum, cu totul aiurea.
M-am dus la un endocrinolog care mi-a dignosticat un inceput de tiroidita. Mi-a prescris o gramada de medicamente si chiar si cortizon. La inceputul tratamentului m-am simtit ceva mai bine, dar
anticorpii continuau sa creasca si eu ma simteam mereu obosita, nu mai stiam de mine, mi se parea ca mi-am pierdut vointa si luciditatea. Mai intai am slabit, apoi am inceput sa ma ingras, asa, cu aer, cum se spune. Simteam ca nu mai sunt in stare de nimic. Si ma agasau toate: o intarziere a fiului meu, termenele de plata, obligatiile de serviciu si orice schimbare.
Dupa atatea si atatea necazuri si peregrinari pe la doctori, m-am hotarat sa iau numai medicamente pentru
tiroida ca sa nu ma ingras si mai mult si asa am ajuns in starea asta.
(M): Scumpa doamna, dar cum stati acum cu functiile generale, adica cu somnul, cu pofta de mancare, cu digestia, cu
menstruatia ?
(J): Acum simt nevoia sa dorm mult, dar dimineata cand ma trezesc simt ca nu m-am odihnit bine si abia dupa cateva ore ma simt mai bine.
Atunci cand ceva imi distrage atentia sau cand sunt ocupata cu ceva, ma simt un pic mai bine. Pofta de mancare e schimbatoare, asa ca mine. Si mi se schimba mereu starea sufleteasca si nu reusesc sa-mi prevad reactiile. Uneori se intampla sa mananc mult, alteori sa nu mananc nimic; uneori rad peste masura, alteori g si ma cuprinde disperarea. Cu
digestia nu stau bine, mi s-a spus ca am o colita spastica. Ma doare mereu burta si ma balonez chiar daca nu mananc nimic; dar uneori, cand merg undeva la masa cu prietenele mele, ma simt mai bine si digestia merge si ea bine. Cu menstruatia stau bine, nu-mi creeaza probleme deosebite, numai ca la sfarsitul ciclului simt ca sunt facuta tandari.
Dupa ce a cerut sa vada analizele, medicul o priveste in ochi pe doamna incercand sa citeasca ceva din expresia lor, apoi ii cerceteaza cu privirea expresia fetei, miscarile mainilor, schimbarile de pozitie. Dupa cateva secunde linistea este intrerupta de o intrebare:
(M): Draga doamna, cum stati cu relatiile cu lumea ? Preferati sa stati singura sau cautati anturajul si ce anume simtiti pentru ceilalti ?
(T): Am tendinta de a sta singura pentru ca oamenii ma obosesc, dar cand sunt singura ma simt mai rau si sunt mai trista. Anturajul, atunci cand e placut, imi prieste, dar e destul de greu sa gasesti niste persoane care sa te faca sa te simti bine. Oamenii au si asa destule probleme pe cap ca sa-si mai ia inca una, pe mine. in ceea ce ma priveste, eu nu stiu sa spun nu niciodata si in general dau de la mine mai mult chiar decat as fi in stare sa dau. Ma simt tare deprimata. Eu sunt intotdeauna disponibila, in ciuda tuturor necazurilor, dar ceilalti imi spun mereu ca nu au timp. Prietenii mei de mai inainte, din emea cand eram casatorita, ma baga in seama din ce in ce mai putin, ei sunt in cuplu, dar eu sunt singura. Sun! singura de cand m-am despartit. Am incercat sa am si eu o relatie, dar n-a mers. Si mi-as dori sa traiesc si eu o poveste de iubire adevarata, nu niste aventuri. Poate ca sunt o persoana care isi face prea multe iluzii, dar asa am fost eu mereu. Barbatii pe care i-am cunoscut ieseau cu mine apoi dispareau saptamani de-a randul si apareau iar ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Odata am descoperit ca unul dintre ei era si insurat. Si eu, una, nu suport minciuna.
(M): De ce anume va temeti mai mult ?
(T): Cel mai mult ma tem de singuratate. Apoi ma mai tem si de avion, in trecut calatoream fara niciun fel de probleme, dar acum daca eau sa ma deplasez undeva trebuie neaparat sa iau sedative. Apoi ma mai tem si de insecte, care nu mi-au placut niciodata, dar le toleram, insa acum daca vad euna am niste reactii de-a dreptul exagerate.
Urmeaza o clipa de tacere.
(M): Ce v-ati dori in acest moment i
(T): Hm 1 Mi-as dori sa ma vindec, sa ma simt bine.
(M): Desigur, desigur, dar ce anume va doriti mai mult ?
(T): As ea sa-mi gasesc si eu un barbat care sa ma iubeasca, sa ma doreasca, as ea sa fiu si eu fericita, as ea sa-mi regasesc increderea in mine insami si in ceilalti.
(M): Dar acum, cand nu aveti niciun fel preocupari, cum va distrati si ce anume va face placere ?
(T): Adevarul e ca trebuie sa am mereu ceva de facut chiar atunci cand ma simt obosita, pentru ca daca am prea mult timp liber o iau razna. Cat despre placere, nu pot sa spun ca as avea euna, dar imi dau osteneala sa fac si eu ceva, asa cat de cat. Poate ca nu am alte dorinte decat aceea de a ma face bine. Pana si dorinta
sexuala a disparut. O parte din mine incearca sa iasa din aceasta situatie in timp ce o alta este descurajata, resemnata. Dar nu am acceptat niciodata cele ce mi s-au intamplat si nici nu le voi accepta eodata.
(M): Draga doamna, tot ceea ce mi-ati spus denota o stare depresiva. Trebuie sa acceptam durerea in general, trebuie sa acceptam si durerea pierderii si sa fim tari pentru a o putea depasi. Dumneavoastra mi-ati spus ca va simtiti resemnata si acest lucru inseamna ca mintea dumneavoastra nu a trecut peste durere, iar in trupul dumneavoastra s-a manifestat un dezechilibru afectiv. Dar resemnarea nu inseamna acceptare, arata doar faptul ca sistemul imunitar a pierdut controlul si nu-si mai recunoaste identitatea.
Analizele pe care mi le-ati aratat scot in evidenta faptul ca dumneavoastra va aflati, cum s-ar spune, in ochiul ciclonului. Patologia actuala vi se pare a fi grava, dar mai poate fi controlata. Ceea ce trebuie sa rezolvam noi acum este aspectul emotional, aceasta pentru a evita ca sistemul dumneavoastra imunitar sa-si piarda si mai mult controlul si sa provoace tulburari mult mai grave.
ACTUL III
Medicul ii cere doamnei sa se dezbrace apoi incepe s-o examineze. O examineaza cu cea mai mare atentie, peste tot. Cand se ajunge la operatiunea de cantarire, doamna se dovedeste a fi recalcitranta si nici nu ea sa se uite la cantar.
La incheierea vizitei, medicul ii mai pune doamnei cateva intrebari suplimentare A§i in cele din urma ii scrie reteta si cateva recomandari privitoare la dieta.
Doamna se uita la reteta.
(7): Ce este acest medicament, la ce-mi face bine, nu-mi face, cumva, rau ?
(M): Acestui medicament noi, homeopatii, ii spunem remediu; este un produs natural si foloseste in tratamentul dumneavoastra, a tiroidei dumneavoastra, a starii depresive a dumneavoastra, a supraponderalitatii dumneavoastra, a colitei dumneavoastra Tratamentul acesta nu va va produce niciun fel de tulburare, pentru ca dozajul pe care vi l-am prescris tine seama de hipersensibilitatea dumneavoastra. in orice caz, daca aveti ceva indoieli sau probleme in legatura cu acest remediu, va rog sa ma anuntati.
(T): Stimata doamna doctor, ce consultatie ciudata. Eu ma asteptam sa-mi controlati tiroida si sa va uitati la analize; si cand acolo, dumneavoastra mi-ati cerut sa va povestesc toata viata mea. Nimeni n-a facut acest lucru mai inainte. Pe de o parte, sunt dezorientata, dar pe de alta, sunt multumita. Faptul ca am vorbit mi-a alinat durerile. Parca simt mai putin si apasarea aceea din piept care ma supara de atata timp. As spune chiar ca aproape a disparut.
(M): Acest tip de consultatie este o practica obisnuita in homeopa-tie. Noi trebuie sa cunoastem pacientul in ansamblul sau fizic si psihic si sa recomandam remediul cel mai indicat pe baza totalitatii simptomelor prezentate de pacient. Daca se trec cu vederea aspectul mental si trairea emotionala ale pacientului, atunci nu se poate face o prescriptie homeopatica corecta. Si riscam sa eliminam numai unele simptome fizice fara a inlatura cauzele mai adanci.
Dupa ce a salutat-o pe doctorita, doamna Tutti iese din camera si incearca sa-si puna in ordine ideile. Este hotarata sa urmeze noul tratament, dar este tulburata; se simte si putin schimbata si nu poate trece cu vederea unele cuvinte rostite de doctorita. Atunci cand vorbea, doamna si-a dat seama de faptul ca s-a descris pe ea insasi cu totul altfel decat credea ea ca este. Si a constientizat faptul ca trebuie sa se schimbe, intr-un fel sau altul, si ca ii este frica de aceasta schimbare, dar ca ea cu tot dinadinsul s-o efectueze. Pentru ca simte ca altfel nu se mai poate. Spera ca tratamentul acela ii va face bine si mai simte ca trebuie si ca ea sa-si aduca si ea contributia, sa colaboreze.
