Un medic trebuie sa ia in considerare
nu atat un organ bolnav si nici intreaga
fiinta a indidului, cat mai ales omul in
contextul lumii in care traieste.
HAREVEYCUSHING
INTERPRETAREA CLASICA, A MIASMELORIn conceptia homeopatica, miasmele reprezinta niste predispozitii innascute sau dobandite de a contracta anumite boli cronice. Aceste miasme indica modalitatile fiecarui organism de a reactiona la solicitarile mediului intr-o maniera strict indiduala data de niste simptome specifice.Intelesul etimologic al cuvantului miasma este acela de .contaminare\" implicand conceptul de infectie, poluare, molipsire. Pe vremea lui Hahnemann, agentii patogeni ca rusii si
bacteriile nu erau cunoscuti ca atare, iar proprietatile infectioase si contagioase erau atribuite unor entitati foarte mici, nu prea bine identificate, in timp ce conceptul de boala cronica se referea in mod exclusiv ia bolile venerice.
Conceptul de miasma homeopatica poate fi asimilat celui de diateza - predispozitie ereditara a unui organism pentru anumite boli. Trousseau a definit miasma drept o predispozitie innascuta sau dobandita dar cronica in mod esential si invariabil, in rtutea careia se produc niste schimbari multiple in forma dar singulare in esenta\".
Hahnemann a interpretat conceptul de miasma ca fiind agentul in-fectios, contagios caruia i se datoreaza toate bolile cronice naturale. Hahnemann a identificat trei miasme de baza pe care Ie-a numit cu termenii psora, sicoza si sifilis.
Termenul psora isi trage originea din cuvantul ebraic tsorat care insemna crestatura1* si in sens mai larg denumea lepra si calamitatile naturale.
Miasma psorica a fost descrisa de Hahnemann drept cea mai veche predispozitie la boala cronica infectioasa si principala cauza a tuturor bolilor cronice cu exceptia sifilisului si a sicozei. Hahnemann a identificat originea psorei intr-o boala de piele de tipul scabiei. in vechime termenul de
scabie definea diferite boli ale pielii printre care si lepra si aceasta inexactitate se afla la originea multor interpretari gresite ale intelesurilor cuvantului scabie ca si a cuvantului psora. in realitate, miasma psorica isi trage originea din niste eruptii cutanate de diferite naturi. Hahnemann a intuit faptul ca manifestarile pielii denota un dezechilibru general st deci si o tulburare interna a organismului si ca indepartarea acestor manifestari nu aduce cu sine disparitia dezechilibrului, ci o inrautatire a situatiei deoarece aceasta indepartare este urmata de aparitia unor patologii proteiforme si din ce in ce mai grave. Hahnemann a atribuit varietatea manifestarilor psorice faptului ca infectia - care isi facuse aparitia in vremuri indepartate - era alimentata de bantuirea continua a agentului infectios printr-o masa uriasa de indizi care traisera in epoci diferite si in conditii de mediu diferite.
Psora prezinta un aspect asemanator bolilor care se caracterizeaza prin lipsa in general, dezordine in functionarea schimburilor energetice cu mediul inconjurator.
Termenul sicoza deriva din cuvantul grecesc sykosis - derivat la randul lui din sykon - care inseamna smochina* si denumeste excrescentele care apar si se inmultesc adeseori pe suprafata pielii indidului afectat de aceasta boala.
Blenoragia a fost descrisa de Hahnemann ca fiind o boala infectioasa cronica, de origine venerica, caracterizata printr-o secretie uretrala muco-purulenta (care nu apare in toate cazurile) si urmata de aparitia in zonele genitale a unor mici excrescente cu varf. Hahnemann a identificat originea sicozei in actiunea de oprire a secretiilor blenoragice sau a excrescentelor in forma de conopida. La ora actuala sicoza este considerata si ca fiind efectul unor vaccinari, efectul malariei sau al unor tratamente pe baza de antibiotice si cortizon, tratamente prelungite peste masura.
Sicoza determina afectiuni caracterizate prin exces, prin rigiditate, prin excrescente si aceste
tulburari comporta manifestari de hipertrofie, de ostentatie si de inabusire a Eului.
Sicoza poate fi interpretata drept o strategie de aparare a indidului care este dispus sa accepte piedicile de tot felul si conditionarile externe; si aceasta boala face sa scada capacitatea de adaptare a indidului al carui scop este acela de a-si afirma propria personalitate si acela de a profita de altii si de mediul inconjurator iar din punct de vedere psihanalitic aceasta atitudine poate fi ata cu narcisismul.
Termenul
sifilis ne de la syphilus - numele unui tanar pastor mitologic, protagonistul unui poem avand drept tema
sifilisul si intitulat Syphilus sive de morbo gallico (Syphilus sau despre morbul galic) scris de unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai medicinei renascentiste, G. Fracastoro (1478-l553).
Sifilisul a fost descris de Hahnemann drept o boala contagioasa cronica, de origine venerica, si care se caracterizeaza prin
ulceratii localizate, de regula, in zona genitala.
Sifilisul determina afectiuni caracterizate prin actiune distrugatoare, tulburari de tip degenerativ si ulceros, pervesiune si comportari de tip autodistructiv si heterodistructiv.
Aceasta dezorganizare a indidului comporta o lupta cu obstacolele de orice fel sau fuga de acestea si de conditionarile externe; indidul respectiv nu mai tinde spre actiuni productive si are manifestari auto- si heterodistructive. Aceasta stare mai poate fi interpretata drept o incapacitate a indidului de a-si dirija impulsurile sexuale si in aceasta stare indidul manifesta ostilitate fata de sentimentul iubirii si fata de actitatea productiva, iar din punct de vedere psihanalitic comportarea indidului respectiv poate fi ata cu sadomasochismul.
Teoria miasmelor a cunoscut mai multe rezuiri si interpretari care au avut drept rezultat definirea miasmelor ca fiind niste predispozitii pentru bolile cronice. Printre specialistii homeopati de prima marime care si-au adus cele mai insemnate contributii la aceasta teorie se numara Kent, Paschero si Ortega.
Potrit parerii lui Kent toate bolile depind de psora. Psora este definita drept o stare de dezordine care afecteaza partea cea mai intima a organismului si aceasta isi are obarsia in cea dintai greseala a omului, in pacatul originar, in cea dintai boala adevarata a omenirii - care este o boala de natura spirituala - intr-o conditie primordiala de la care a plecat omenirea si a evoluat pana la constientizarea psorei care psora, la randul ei, le da tuturor celorlalte boli posibilitatea de a evolua\".
Interpretarea data de Kent, o interpretare patrunsa de conceptii filozofice si religioase, poate fi rezumata astfel: psora reprezinta o manifestare exterioara a unei conditii anterioare si care continua sa-si faca simtita prezenta in indid si care este determinata de o tulburare a vointei si a sferei intelectuale; aceasta boala ii corespunde unei conditii caracterizate prin niste resurse neinsemnate si comporta niste situatii de vulnerabilitate fata de influentele potrivnice - fie ele cat de mici - ale mediului.
Celelalte doua miasme au fost interpretate, in deplin acord cu Habrremann, ca fiind efectul unei molipsiri provocate de agentul infecti-os. Asadar, atat sicoza cat si sifilisul sunt datorate unei actiuni constiente a omului. Aceste doua miasme se transmit din generatie in generatie si se pot manifesta ca urmare a unor evenimente neasteptate si neprielnice.
Paschero a interpretat miasmele prin prisma ziunii psihanalitice de tip freudian. El a asemuit energia tala cu libidoul si a considerat psora - punctul de plecare a oricarei boli - drept rezultatul actiunii de oprire a libidoului din evolutia sa fireasca. Divergenta dintre impulsurile instinctive si realitatea externa comporta un reflux al energiei tale dinspre interior inspre exterior si determina o stare de hipersensibilitate a organismului, niste dezechilibre neurovegetative precum si o stare de neliniste care reprezinta tocmai efectele acelei divergente. Celelalte doua miasme sunt considerate drept niste mecanisme de aparare avand drept scop compensarea psorei. Sicoza reprezinta un mecanism avand drept scop cresterea anormala a importantei Eului care aduce cu sine dorinta de autoafirmare, in timp ce sifilisul reprezinta o tendinta distructiva a indidului insusi precum si a altor indizi.In interpretarea miasmelor Ortega ia in considerare unitatea functionala a celulei si posibilele tulburari ale acesteia. Deficienta thipo-) o reprezinta pe psora, excesul (hiper-) reprezinta sicoza, iar degenerarea (dis-) reprezinta sifilisul. Aceasta ziune reductionista\" poate fi considerata drept o incercare de a simplifica teoria miasmelor, dar scoate in edenta in mod pregnant trasaturile caracteristice ale miasmelor.
Psora - punctul de plecare a tuturor bolilor - este caracterizata prin tulburari hipofunctionale si comportari vadind inhibitia sau blocarea.
Sicoza este caracterizata prin tulburari de proliferare si prin comportari vadind tendinta de crestere exagerata a Eului si prin comportari vadind ostentatia sau tendinta de a ascunde ceva.
Sifilisul este caracterizat prin tulburari de tip degenerativ si ulceros si prin comportari de tip autodistructiv si heterodistructiv.
INTERPRETAREA MIASMELOR AZN CHEIE ACTUALA,
Teoria miasmelor, intelese ca o predispozitie la imbolnare, recunoaste impartirea pe categorii a bolilor cronice si mai recunoaste intr-o anumita masura necesitatea masurilor de prevenire a acestor boli.
Interpretarea teoriei miasmelor in contextul actual reclama un studiu multidisciplinar al acestora care sa cuprinda: un limbaj accesibil tuturor; mijloacele conceptuale oferite de filozofie, de matematica si de fizica; cunostintele oferite de genetica, de cronobiologie, de psiho-neuroendo-crinologie, de psiho-neuroimunoendocrinologie, de etologie, de psihanaliza, de biofizica, de neurostiinte si de sinergetica.
Predispozitia pentru imbolnare a fiecarui indid in parte depinde de mostenirea genetica a acestuia, de numerosii factori de mediu, de interactiunea subiect - mediu, de gradul de libertate al indidului, aceasta libertate fiind inteleasa drept posibilitatea de a alege si deci de a-si exprima fara oprelisti vointa, gandirea si afectitatea.
Mostenirea genetica ii este specifica fiecarei etuitoare si aceasta mostenire codifica mesajele care indidualizeaza etuitoarea respectiva, scotandu-i in edenta structura si menirea. Aceasta mostenire mai arata substratul care determina raspunsurile de natura meolica si comportamentala la factorii excitanti de mediu; aceste raspunsuri sunt programate si sunt specifice fiecarei specii si fiecarei etuitoare care apartine acelei specii. Si aceasta mostenire genetica imprima o periodicitate specifica ritmurilor biologice, periodicitate in masura sa sincronizeze diferitele functii. Si aceasta mostenire determina si dimensiunea sferei de primire si de elaborare a informatiilor si, implicit, si varietatea informatiilor.
Factorii de mediu moduleaza mesajele genetice si au un rol hotarator in primele faze de dezvoltare a sistemului nervos. Intr-o prima faza factorii excitanti de mediu ofera un imprinting specific; acest imprinting supune mostenirea genetica unor conditii ce ar putea fi definite drept unele de dependenta sensibila de conditiile initiale\" si care conditii permit o mare variabilitate a raspunsurilor programate. Aceste schimbari initiale sunt in masura sa produca mai apoi si alte schimbari care cresc in intensitate odata cu scurgerea timpului si ii imprima niste caracteristici nedeterministe ci probabiliste pentru destinul indidului. Acest punct de vedere probabilist este asemanator celui a! sistemelor stocastice in care se prevede numai destinul statistic al unui sistem care poate fi supus unor schimbari ulterioare. Aceste schimbari sunt legate de niste stimulente si de niste experiente subiective, dupa cum mai sunt legate si de dobandirea unor cunostinte culturale, de niste situatii de pierdere\" sau de criza\" care duc la noi ziuni prind existenta sau la noi strategii in materie de comportare. Un grad ridicat de variabilitate a sistemului permite si ridicarea gradului de libertate a sistemului si a capacitatilor de adaptare spontana a acestui sistem.
Studiile efectuate in domeniul etologic si in cel al psihanalizei scot in edenta importanta ingrijirilor acordate de parinti progeniturilor lor, precum si importanta factorilor emotivo-afecti si instinctuali care isi fac simtita prezenta in primele faze ale etii.
Prin comportarea lor, animalele tind la supraetuirea indidului si a speciei si aceasta comportare este motivata de niste mecanisme innascute. Impulsurile actioneaza in chip de comportare de apetenta\" care ii da animalului o stare de neliniste, il determina sa actioneze potrit acestor impulsuri care il ajuta sa-si procure hrana si sa lupte.
Grija parintilor fata de odraslele lor ofera un imprinting care permite noi potentialitati la nivel social. Acestea permit invatarea potrita\" la momentul potrit\" si comunicarea intre indizii de aceeasi specie, tempereaza agresitatea fata de indizii apartinand aceluiasi grup si fac sa creasca volumul informatiilor utile transmise, informatii folositoare pentru supraetuirea speciei si, implicit, pentru evolutia acesteia.
Psihanaliza a emis ipoteza potrit careia functionarea mintii este guvernata de niste principii bine silite. Principiul placere/neplacere se refera la ideea de baza potrit careia scopul intregii actitati psihice este acela de a cauta placerea si de a eta neplacerea, necazul si acest principiu este luat in considerare si intr-un context evolutiv. Comportarea nou-nascutilor si a copiilor mai mici este guvernata indeosebi de principiul placerii. Copilul, pe masura ce creste, invata faptul ca dorintele sunt uneori in dezacord cu realitatea sau ca acestea nu corespund valorilor oferite de mediu. Si copilul mai invata, gratie indrumarilor date de parintii lui, despre existenta si importanta principiului de realitate.
Acest principiu de realitate se bazeaza pe faptul ca in urma esecului actiunii avand drept scop atingerea tintei si anume a placerii in mod rapid ti constant, precum si ca urmare a cresterii gradului de constientizare a conditiilor de cauza si efect ale etii reale, principiul de placere se modifica treptat in asa fel incat indidul se vede nevoit sa renunte la niste recompense imediate dar nesigure in favoarea unei gratificatii itoare si a autoconservarii. in cazul principiului de realitate, motivatia puternica a placerii nu este inlocuita ci salvgardata desi apare intr-o forma intarziata sau redusa.
Modalitatile de comportare aflate in sintonie cu realitatea implica o dezvoltare si o maturizare a Eului si o constientizare a realitatii ca fiind ceva extern\". in aceste cazuri structura organismului este o reprezentare interna a lumii externe; reuseste sa-si pastreze identitatea Eului si orientarea in conditiile unor schimbari de mediu fara a se confrunta cu o divergenta noila de natura psihica sau cu o greutate de adaptare. Faptul ca realitatea isi mentine constanta inlesneste procesele de anticipare, de prevedere, de perceptie si de analiza a acestei realitati. Pe de alta parte aceasta constanta a realitatii nu impiedica manifestarea unor comportamente in masura sa satisfaca placerea imediata in mod inconstient sau prin libera alegere.
Procesul de adaptare la realitate implica niste corectari ale comportamentului indidului si acceptarea psihologica a exigentelor schimbatoare ale lumii externe, inclusiv cea a relatiilor umane. Incapacitatea de adaptare poate merge de la deficientele de flexibilitate pana la lipsa totala de consideratie pentru lumea inconjuratoare.
Modalitatile de reactie la solicitarile mediului capata o importanta deosebita in cazul unor evenimente stresante, adica in cazul acelor factori excitanti prea puternici pentru a putea fi neutralizati de catre capacitatea de adaptare a meolismului subiectului respectiv. in aceste cazuri, trasaturile caracteristice ale subiectului vor putea sa moduleze un raspuns prind etarea sau adaptarea, raspuns bazat pe principiul de realitate, precum si niste raspunsuri instinctive si emotionale inadecvate realitatii sau niste strategii defensive bazate pe principiul placerii/suferintei.
Conceptul de sanatate - sanatate inteleasa drept o bunastare fizica, mentala si sociala - consfinteste o stare de fapt, de existenta, de euritmie in deplina concordanta cu intregul, precum si o stare de echilibru organic si psihic. Aceasta situatie permite niste optiuni libere precum si niste modalitati de reactii organizate avand drept scop autoconservarea existentei si a speciei.In celelalte cazuri, teama de un pericol prezent, real si extern sau ingrijorarea pricinuita de un pericol itor, nereal (inchipuit) si neextern (intrapsihic) pot conditiona sau limita posibilitatea alegerii raspunsului in mod liber, cognitiv si organizat.
Potrit acestei optici, psora poate fi interpretata drept incapacitatea de a infrunta un eveniment, de a lua o hotarare in legatura cu raspunsul ce trebuie sa fie dat, precum si neputinta de a interactiona cu lumea exterioara. Si psora poate fi considerata drept rezultatul unei inhibitii a agresitatii de explorare manifestata in frageda copilarie sau al unor slabe solicitari de natura emotionala intelegand prin acestea niste sentimente, atasamente etc. Aceasta modalitate de raspuns comporta o stare de iriilitate fata de propria persoana si fata de mediul inconjurator, o stare de neliniste si de alarma permanenta; comporta niste reactii de mancarime pe piele, somatizare, pasitate, vulnerabilitate, inchidere treptata fata de lumea exterioara avand drept efect o epuizare energetica, o stare asemanatoare celei inregistrate in cazul sistemelor inchise\".
Sicoza poate fi interpretata drept o strategie defensiva in masura sa faca fata obstacolelor si conditionarilor externe si avand drept scop autoafirmarea si faptul de a profita de altii si de mediul inconjurator. Aceasta modalitate de raspuns comporta pierderea sincroniei cu sine insusi si cu mediul inconjurator, atitudini de hipertrofie, de ostentatie si de inabusire\" a Eului, lipsa de coordonare a ritmurilor biologice, aparitia unor procese de proliferare si a unei imbatraniri precoce si, in sfarsit, neputinta de adaptare.
Sifilisul poate fi interpretat drept incapacitatea de a dirija impulsurile sexuale, drept ostilitatea fata de sentimentul iubirii si fata de actitatea productiva. Sifilisul comporta infruntarea piedicilor de tot felul dar si fuga de acestea sau de conditionarile externe; aceasta boala nu admite niste actiuni productive deoarece in acest caz exista o disociere intre idee si actiune; si aceasta boala duce la distrugerea indidului insusi si a mediului inconjurator. Aceasta modalitate de raspuns comporta ostilitate fata de sine insusi si fata de mediu, incapacitatea de a satisface impulsurile, perversiune/degenerare, tulburarea ritmurilor biologice, aparitia proceselor ulceroase, tendinte de sinucidere sau de omucidere.
Aceasta interpretare a teoriei miasmelor permite intelegerea faptului ca originea bolilor se afla in om, in incapacitatea acestuia de a se orienta spre niste scopuri ale existentei care sa fie in deplina concordanta cu el insusi, cu semenii lui si cu natura. Atitudinile de pasitate, de exploatare/profit si de agresiune nu permit posibilitatea unui schimb energetic pozitiv cu mediul inconjurator, dauneaza proceselor de auto-organizare a materiei i si dau
nastere bolilor cronice care evolueaza in timp, nu se ndeca in mod spontan si capata trasaturi caracteristice din ce in ce mai grave.
Prin faptul ca teoria miasmelor ofera posibilitatea de a se prevedea reactiile morbide pe baza simptomelor care dezvaluie niste inclinatii spre pasitate, spre exploatare/profit si spre agresiune, aceasta teorie permite sa se introduca in medicina conceptul de probabilitate\".In cadrul fizicii, conceptia filozofica ce permite introducerea notiunii de probabilitate este urmatoarea: pentru anumite categorii de fenomene exista niste idealizari care fac sa interna niste probabilitati. Aceste idealizari ne intereseaza pentru ca se dovedesc a fi folositoare din moment ce probabilitatile inlocuiesc incertitudinea totala cu ceva mai consistent.In medicina, teoria miasmelor poate fi considerata drept o idealizare utila si admisa asadar prin analogie. Pentru medic aceasta teorie reprezinta un mijloc conceptual deoarece ii permite acestuia o interpretare dinamica a diferitelor componente ale fiintei omenesti - de la cele psihice la cele fizico-an atomi ce - precum si o interpretare a legaturii existente intre om si mediul inconjurator si ii usureaza medicului indatorirea de a-i ingriji pe bolna.
