Aproape toate lucrurile care il inconjoara pe bebelus au sunete specifice. Sunetele trebuie asociate.cu miscarea, cu deplasarea treptata a obiectului, ca sa intre mai usor in atentia bebelusului, in campul sau vizual. Daca obiectul pe care il vede scoate in plus si un sunet (jucaria
sunatoare clasica), bebelusul fi foarte surprins si interesat.
Miscam lent obiectul sunator in partea dreapta, apoi in stanga, in sus, apoi in jos. Scopul nostru este sa-l determinam sa se orienteze, sa intoarca mereu capul in directia zgomotului. Curiozitatea ii face chiar si pe bebelusii care par mai inerti sa-si miste capul in directia unui sunet, ca sa descopere obiectul care produce sunetul.
Sa nu ne miram ca uneori copilul nu urmareste imediat si spontan obiectul sunator. HI trebuie sa caute sunetul in spatiu, sa faca o asociere in minte. De aceea are nevoie de mai mult timp si de mai multe repetitii. Se simte interesat si provocat de un obiect nou, pe care mai intai il aude, apoi il cauta si in sfarsit il vede. Timpul de reactie pana intoarce capul spre obiect poate fi mai lung.
Raspunsul la descoperirea sursei sonore se manifesta la inceput doar printr-o intensificare a ganguritului ca un semn de satisfactie. Maturizarea capacitatii de coordonare ochimana, conduce ulterior la incercarea de a-si intinde mana spre jucaria sunatoare, insotita de emiterea unor foneme legate in silabe. Mai tarziu, dupa ce poate sedea fara sprijin, si poate apuca obiectele cu mana, bebelusul avea capacitatea de a provoaca el singur zgomote, lovind, strangand sau lasind un obiect sa cada. Atunci silabele lui primesc \"sens\" de actiune.
Sa-imitam miscarile bebelusului. Va fi foarte bucuros pentru ca asa incep partidele de joc in doi, care stau la baza oricarei conversatii.
Pe bebelus il intereseaza foarte mult sunetele care isi au originea intr-o actiune desfasurata sub ochii lui. De exemplu fosnetul pe care il facem mototolind o hirtie, o punga de plastic sau sunetul boabelor de
fasole lasate sa curga intr-un s printre degete, sau printr-o pilnie. La fel apasarea clapelor care provoaca sunete, sau lovirea unor obiecte de metal, de lemn. Exercitii cu lucruri fosnitoare: luam o hirtie, o punga sau o bucata de celofan si o mototolim, fosnind-o in apropierea copilului pentru a-l face sa intoarca capul in directie sunetului. Miscam obiectul sunator in partea dreapta, apoi in stanga (stand la capul bebelusului, in afara cimpului sau vizual). Folosim orice obiect care suna dar nu face zgomot strident: jucarie, trompetica, fluieras, clopotel, o lingurita sau o vergea de lemn cu care lovim un pahar, o sticluta in care suna o margea cand o scuturam. Chiar daca sta culcat pe spate,
dupa cate repetitii bebelusul cu
auzul normal se intoarce cat de cat in directia sunetului, pentru ca sa si da ceea ce aude.
Retinem:
Sunetul prea puternic prea brusc, il sperie pe copil, ii creaza o neplacere si chiar il poate face sa plinga. Sunt bebelusi \"speriosi\", foarte tematori, la care nu le plac sunetele neobisnuite. Acomodarea in asemenea cazuri se face producand sunetul mai intai la distanta, apropiindu-l treptat, cu grija
Urmarim ca prin sunete sa stimulam nu numai auzul ci si capacitatea de orientare, mobilizarea, coordonarea dintre ce vede si ce poate atinge. Cand bebelusul vede sursa sonora, vede cum sunetul rezulta dintr-o anumita miscare, din aparitia obiectului cu care il stimulam.Insotind stimularea zului cu cea a auzului ajutam bebelusul sa-si mentina atentia concentrata.
