Mediul familial:
modul de ata al familiei, particularitati culturale,numarul membrilor de familie, scopurile familiei legate de cresterea copilului, scopurile de ata ale membrilor familiei.
Experienta de ata: intamplarile, evenimentele, schimbarile, mutarile^nlocuirile, orice situatie noua la care participa copilul ca membra al familiei, indiferent de varsta sa. Starea sufleteasca a parintilor se schimba sub influenta acestor evenimente si au ecou in sufletul copilului, chiar daca in mod direct el nu le intelege. Exemplu: disparitia unui parinte (prin divort, deces, plecare), modifica in mod firesc starea sufleteasca, disponibilitatea parintelui ramas. Copilul simte tristetea adultului. Ne putem astepta sa-i fie fiica, sa plinga mai mult, sa fie mai nervos cand se joaca, sa nu mai aiba aceeasi pofta de mancare. Experientele de ata ale unui copil se leaga nu numai de obiecte, ci si de sentimentele sale si ale celor
din jurul lui.
Deprinderile:
echipamentul pe care un copil il mosteneste, ii permite sa-si formeze din primele zile niste deprinderi de a folosi ceea ce parintii ii ofera prin felul in care ii organizeaza ata: deprinderea de a se misca, a manca, dormi sau de a astepta sa fie imbaiat, schimbat la anumite ore. Ulterior apar noi si noi ocazii de formare a altor deprinderi, prin care copilul se adapteaza la ceea ce se petrece in jurul lui. Exemplu: observand fizionomia parintelui care il priveste vesel sau incordat, bebelusul va deprinde la randul sau o mimica bine dispusa sau dinpotriva serioasa, fara zimbete. Apoi se va deprinde sa impinga, sa traga, sa scuture, sa arunce, sa rasuceasca, sa desfaca tot ce-i cade in miini.
Capacitatile: desi este neajutorat si supraetuieste doar daca este ingrijit de adult, copilul are o anumita forta de a se dezvolta rapid. Competentele sunt innascute, dar pot fi afectate de imprejurarile in care a fost purtata sarcina, sau s-a petrecut nasterea.
Abilitatile:
cand observam cu atentie, orice copil are abilitati prin care isi cucereste parintii. Are un fel foarte simpatic de a se misca, de a zimbi, o limpezime a ochilor, un fel de a se relaxa arunci cand e satul si curat, o anumita energie pe care
0 pune in functie cand este nemultumit; intr-un cuvant are un anumit comportament prin care dene \"cel mai.nemaipomenit\" copil pentru parintii sai. Aceste abilitati pe care doar parintii au capacitatea absoluta de a le observa, sunt argumentele indiduale prin care bebelusul ii determina pe parintii lui sa-l ingrijeasca si sa-
1 acorde atentie renuntind la ei insisi in mod natural, simplu si cu entuziasm.
Daca de la
nastere se constata ca un bebelus are un
handicap sau probleme speciale de sanatate (o anomalie sau o boala genetica) cum sa procedam? Chiar si in acest caz abilitatile lui pot fi observate, doar ca remarcarea lor cere din partea parintilor o atitudine si un sentiment foarte special. Acest sentiment cu totul special este rodul unor framantari sufletesti care au loc in timp, dupa moment de soc initial la aflarea diagnosticului. In asemenea situatii parintii se considera nedreptatiti si se confrunta cu intrebarea \"de ce a trebuit sa ni se intample tocmai noua?\". Este o intrebare fierbinte, la care oare exista un raspuns ? Fiecare simtim ca orice fiinta omeneasca are dreptul la bucurie. Este mai greu sa acceptam ca bucuria se va inscrie intr-un destin de fiinta handicapata. De ce are un copil probleme speciale sau de ce se naste handicapat?
Poate ca tocmai pentru a-i ajuta pe parintii sai sa simta altfel lumea, sa lupte mai mult cu ideea comuna tuturor ca \"ni s-ar cuveni\" sa nu avem greutati, ca \"ni s-ar cuveni\" sa ne simtim mandri de performantele firesti ale copilului nostru\".
Parintii unui copil nascut cu un anumit handicap sau cu anumite particularitati se vad in fata unui destin mai dur decat a unor parinti obisnuiti. Ei se intreaba ce vor trebui sa faca ca sa procure pentru acel copil cai de ata care sa-l conduca la toata fericirea pe care handicapul sau problema speciala ii va permite sa o traiasca. Acesta este adevaratul rol de parinte . De aceea sentimentul nu trebuie sa fie in nici un caz mila, revolta sau dispret. Si in nici de abandon. Un copil care se naste cu probleme speciale este tot un cadou pentru parintii sai, la fel cu un copil normal. De ce are probleme speciale? Poate pentru ca acei parinti sunt alesi sa castige mai multa satisfactie de la ata, luptand si reusind sa depaseasca \"nefericirea\" unui handicap.
Nevoile: pe linga nevoile fundamentale, fiecare copil trebuie ingrijit tinand cont de nevoia lui lui de atentie si dragoste.
Interesele: ceea ce ii intereseaza pe un copil, il lasa indiferent pe altul. in general interesele cresc cu varsta. Durata interesului pentru un obiect la bebelus ne da indicatii despre capacitatea lui de a fi atent, despre dinamica sa. Sa nu insistam sa impunem interesele noastre copiilor si sa nu le interzicem sa aiba interese care nu coincid cu ale noastre.
TemperamentuhViteza cu care copin reactioneaza variaza mult de la unul la altul. Nu toti copin sunt la fel de doritori sa se miste mult sau la fel de tematori. De aceea temperamentul poate influenta dezvoltarea fizica
Copin sunt mai oi sau mai inceti in functie de multe cauze. Ori de cate ori dorim sa-i stimulam trebuie sa ne adaptam la
ritmul lor de reactie. in acest fel vom eta gesturile prea grabite, sau prea lente. Suprastimularea pe care o ofera un parinte grabit sau impulsiv, ori plictiseala pe care o transmite un parinte prea lent nu sunt folositoare copilului. Relatia dintre parinte si copil este o relatie intre doi parteneri care isi acordeaza, isi potrivesc instrumentele ce comunicare pentru a fi mereu pe acelasi canal.Care este semnul ca am reusit sa gasim ritmul optim? Copilul da semne de bucurie. Daca plinge.este nervos, nerabdator, mai bine sa ne intrebam ce am scapat de sub control ?. Poate propria noastra rabdare Stilul de a invata: copilul mic invata mai intai prin repetitii, apoi invata ceea ce se asociaza mereu la fel, apoi invata sa imite sau sa se imite (de exemplu sunetele libajului).Curiozitatea de a cunoaste este foarte importanta in invatare.Obiectele despre care doreste sa afle cel mai mult sunt cele pe care i le interzicem sa le atinga. Explorarea lor impreuna cu adultul ii satisfac curiozitatea pentru .Nu-i place ca doar adultul sa aiba dreptul sa le manipuleze. Cand ajunge sa foloseasca prenumele \"eu\" putem fi siguri ca este capabil sa faca ceva motivat de scopul de a produce anumite sentimente celor din jur.
Ce-i place si ce nu-i place: Doar adultii se lauda ca fac si ceea ce nu le place. Copin nu. Sunt situatii cu care copilul mic nu se poate obisnui deloc si nu-i plac din reflex. De exemplu nu-i place sa fie zgiitiit, speriat cu zgomote sau lumini puternice, sa aiba un program neregulat, sa fie neglijat, sau mutat de la un adult la altul. Asemenea situatii il impiedica sa creasca si sa se dezvolte asa cum trebuie. In schimb, se obisnuieste usor cu ceea ce-i place (de exemplu persoana simpatica pe care o vede cel mai constant in jurul lui - de regula mama. Din prirea copilului se citeste placerea si interesul. Daca o actitate necesara, de exemplu contactul cu apa in baie nu-i aduce la inceput nici o satisfactie, cu rabdare, respectand ritmul lui propriu de invatare il obisnuim, treptat
Bebelusului ii place de regula ceea ce i se ofera pt a fi vazut, gustat, pipait. Se observa ca satisfactia copilasului este mai mare daca are ca partener un adult sigur pe el, calm, linistit, blind, consecvent in atitudini si bucuros care are de oferit iprietenie si dragoste. Copilul observa foarte usor starea emotionala a adultului. Simte cand esti conns de ceva sau vrei sa- pacalesti (sa-i dai un medicament amar spunandu-i ca-i \"bun la gust\"). Ca sanu-si piarda increderea in tine, e recomandabil sa-l avertizezi ca va simti un gust neplacut (chiar daca nu intelege sensul cuvantului \"neplacut\"). Sinceritatea parintelui trebuie sa fie optimista. Copilul simte cand gandim \"pozitiv\" Stim cu adevarat ce-i place si ce nu copilului nostru? Merita sa ne punem intrebarea.
Starea sanatatii; parintele care administreaza din toate punctele de vedere bebelusul isi dezvolta un spirit de observatie foarte ascutit. Poate distinge plinsul de foame , de cel din cauza colicilor sau altui disconfort. Poate observa regularitatea cresterii in greutate, a somnului, miscarile mai neobisnuite, aparitia dintilor, temperatura, pigmentatia corpului, respectiv orice senin neobisnuit pentru starea bebelusului. Medicul va raspunde nelinistilor sale in caz de nevoie. Doar la primul copil asemenea observatii sunt uneori exagerate, pentru ca parintii sunt dominati de frica sa nu greseasca
ceva.
Starea dezvoltarii: este un obiectivmai dificil de urmarit decat
sanatatea, pentru ca se refera la mai multi parametri: capacitatile motorii, senzoriale, perceptive, de cunoastere (intelegere, judecata), de exprimare verbala, de indemanare, de sociabilitate. De obicei am copilul cu altii de aceeasi varsta, sau intrebam medicul de familie daca este bine dezvoltat. In cazul unei intarzieri parintii se intereseaza daca va fi recuperata si cand. Sunt putini, din pacate, parintii care intreaba \"CUM sa faca, ce metode sa aplice\" pentru a ajuta copilul sa recupereze atat de mult cat este posibil. Psihologul,
specialist in dezvoltare, in echipa cu alti specialisti (pediatrul, neurologul, kinetoterapeutul, nutritionistul, iar mai apoi logopedul) pot evalua si sili programele de recuperare, pe etape de varsta si analizind cu atentie toate caracteristicile indiduale ale fiecarui copil.
