Intoleranta alimentara

Poate ati bagat de scama ca pana acum nu am mentionat unele asa-numite alergii de care ati auzit - sensibilitatea la glu-ten sau alergiile la aditi alimentari. Motivul este foarte simplu. Desi aceste afectiuni sunt importante, ele nu sunt alergii adevarate. Daca va mai amintiti, reactia alergica este un tip specific de reactie chimica repeila, in care sunt implicati alerge-nii si anticorpii. Toate celelalte probleme ar trebui descrise in mod corect drept tipuri de intoleranta alimentara. Denumirea de alergie trebuie mentinuta pentru adevaratele alergii. Aceasta observatie este ceva mai mult decat despicatul Firului in patru, caci problemele diferite necesita tratamente diferite.
Una dintre cele mai frecvente forme de intoleranta alimentara este intoleranta la lacloza. Lactoza e un zahar natural care se gaseste in lapte, iar intoleranta temporara la lactoza ori imposibilitatea de a o digera apare destul de frecvent la copin mici dupa episoade de diaree. Organismul nu poate absorbi acest zahar, dar in nici un caz nu este vorba despre o alergie. in vreme ce intoleranta la lactoza este de obicei temporara, intoleranta la gluten - sau boala celiaca - este, foarte probabil, permanenta. Prezenta glutenului (o substanta care se gaseste in grau, secara, orz si ovaz) in intestinul celor care sufera de aceasta afectiune provoaca distrugerea tesutului care captuseste intestinul, ceea ce blocheaza absorbtia celorlalti nutrienti.
Un alt grup de substante la care multi copii au intoleranta este acela al aditilor alimentari. Care a fost prima dumneavoastra reactie la expresia AĞaditi alimentariAğ? In ziua de azi se considera ca aditii sunt in bloc ceva nociv, fara de care ne-ar merge mult mai bine. Este clar ca aditii au devenit tapii ispasitori ai societatii moderne, innovatiti pentru orice, incepand de la tulburarile de comportament ale copiilor pana la cancer.Intr-adevar, daca ati cili pe eticheta ca un produs alimentar contine aditivul E300, probabil ati fi tentati sa cautati ceva mai AĞnaturalAğ. Ei bine, E3G0 este de fapt tamina C. Aditii cel mai des intalniti sunt zaharul si sarea. De fapt, nu trebuie sa tragem automat concluzia ca aditii chimici sunt un lucru groaznic, ci trebuie sa avem fata de ei aceeasi atitudine ca fata de zahar si sare, adica sa-i consumam cu moderatie, stiind ce efecte poate avea excesul.
Apropo, nu numai alimentele ambalate si conservate contin aditi. Unele alimente proaspete, ca de exemplu fructele, sunt tratate cu substante chimice pentru a le face mai lucioase si mai atractive, iar coaja citricelor este tratata uneori cu coloranti. Chiar si carnea poate contine chimicale sau medicamente care au fost administrate animalelor pentru a creste mai repede sau pentru a elimina infectiile.
Prin urmare, fac rau aditii alimentari? Nu exista pana acum un raspuns neechivoc, dar eu nu am nici o indoiala ca, la unii copii, anumiti aditi provoaca probleme de comportament. Si sunt la fel de sigur ca majoritatea problemelor de comportament nu sunt legate de intoleranta alimentara. E mult mai usor sa dam na pe companiile multinationale producatoare de alimente decat sa examinam problemele de acasa, insa, ce-i drept, am intalnit si multe cazuri in care schimbarile in alimentatie au fost de mare ajutor.
Dintre toate problemele de comportament implicate in dezbaterea despre aditi, hiperactitatea este cea mai importanta. Hiperactitate este un termen care se refera la copilul care nu are stare (fizic si mental), este de o energie inepuizabila. Asemenea copii nu stau locului nici o clipa, vorbesc mult si dorm foarte prost. Cu certitudine isi epuizeaza parintii. Insa diagnosticul de hiperactitate este departe de a fi clar defmit. De exemplu, se presupune ca afectiunea e mult mai frecventa in Statele Unite decat in Marea Britanic, o diferenta care reflecta probabil atitudinea doctorilor, si nu starea de sanatate a copilului. Unii doctori contesta chiar aceasta afectiune, spunand ca nu exista de fapt, insa - ca sa citez ce mi-a scris o mama - AĞdaca va indoiti ca exista copii hiperacti, -i dau pe ai mei timp de o saptamanaAğ.
S-au formulat multe ipoteze despre cauzele hiperactitatii, printre ele numarandu-se traumele la nastere, intoxicatiile cu plumb, emisiile de gaze toxice de esapament si cauzele alimentare, in 1973, un anume drBen Feingold din California a emis ipoteza ca hiperactitatea ar fi provocata de salicilati, arome artificiale si coloranti alimentari. Feingold a scos doua carti de mare succes cu sfaturi pentru etarea acestor substante si propuneri de diete, carti care mentionau multe cazuri ce pareau sa demonstreze ca o alimentatie lipsita de aceste substante ar reduce problemele. S-a declansat o batalie teribila, in cadrul careia jurnalele medicale au publicat in mod regulat lucrari pro si contra. De exemplu, un important articol al Institutului de Psihiatrie din Londra a examinat trei dintre cazurile de dieta prezentate de Feingold si a ajuns la concluzia ca imbunatatirile s-au datorat in mare masura efectului placebo*, in timp ce alt articol, publicat in Science, constata ca apareau dificultati zibile la testele de invatare cand un grup de copii hipcracti era hranit cu produse continand coloranti alimentari, desi aceste dificultati nu se manifestau la copin AĞnormaliAğ care mancau aceleasi produse cu coloranti. Copin nu stiau daca in hrana lor sunt coloranti sau nu.
Unul dintre cele mai interesante studii britanice pe acest subiect a fost publicat in 1993 si investiga cazul unui grup de 78 de copii dusi la o clinica din cauza comportamentului hiperac-tiv. Din alimentatia lor au fost excluse unele alimente, ceea ce a dus, lucru remarcabil, la imbunatatirea comportamentului a 59 dintre ei. Si mai remarcabil este faptul ca pentru 19 dintre copii s-a putut realiza un test dublu orb, cu alte cunte nici copin, nici cei carc-i ingrijeau nu stiau ce alimente fusesera eliminate. Alimentele in cauza produceau probleme de comportament si dificultati la testele psihologice. Autorii acestei lucrari academice au tras concluzia ca AĞdoctorii ar trebui sa dea atentie spuselor parintilor si sa ia in considerare acest tratament la anumiti copii cu o istorie medicala de hiperactitateAğ. in particular, autorii au constatat ca problema iriilitatii fusese ameliorata considerabil.
Sfaturi detaliate despre dietele Feingold sau alte diete mai simple se pot obtine de la organizatiile care-i ajuta pe parintii copiilor hiperacti.
Iata, mai jos, o lista a aditilor alimentari de etat, potrit recomandarilor Grupului de Ajutor pentru Copii Hiperacti:
E102Tartrazina E124 Ponceau 4R
E1D4 Galben de chinolina E127 Eritrozina
E107 Galben 2G E128 Rosu 2G
E110 Galben Amurg FCF E132 Indigo Carmin
E120 Carmin E133 Albastru stralucitor FCF
E122 Carmoazina E211 Benzoat de sodiu
E123 Purpuriu E220 Dioxid de sulf
E150 Caramel E250 Nitrat de sodiu
E151 Negru PN E251 Nitrit de potasiu
E1S4 Brun FK A£320 Butilat de hidro* ia mi* ol
E155 Brun H E321 Butilat de hidroxitoluen

E210 Acid benzoic

Desi probabil ca problema va mai fi dezbatuta inca multa vreme, cred ca dole indica faptul ca un numar mic, dar semnificativ de copii cu probleme de comportament este realmente afectat de aditii alimentari. Prin urmare, poate ca n-ar fi rau sa incercati o asemenea dieta; dar lucrurile nu sunt deloc simple, c nevoie de supraveghere constanta si exista riscul considerabil ca, in cazul in care nu se obtin rezultate, parintii sa creada ca esecul se datoreaza faptului ca nu s-au straduit indeajuns si sa introduca, eventual, diete din ce in ce mai stricte. Nu va lasati prinsi intr-o astfel de capcana. Daca schimbarea alimentatiei nu rezolva problemele de comportament sau hiperactita-tea copilului, atunci cautati alte cauze si tratamente. Nu permiteti ca problema sa dena o obsesie.