Modul in care stiinta medicala a evoluat in ultimele decenii a facut ca Urnita dintre ceea ce se intelege in mod obisnuit ca fiind ata si moarte sa capete contururi si semnificatii mai diferite, discutiile pe aceasta tema fiind necesare nu numai in mediul medical, ci si in cel social, filozofic si mai ales religios.In paralel cu cunostintele capatate despre ceea ce inseamna moartea biologica a omului, s-au facut progrese spectaculoase si in ceea ce priveste transtul de organe, astfel incat astazi s-a depasit de mult stadiul de experiment pentru o serie de transturi (rinichi, inima, ficat, pancreas), acestea devenind in mod real metode terapeutice (nu exhibitii stiintifice), care salveaza eti, altfel sortite decesului prin caracterul incurabil al bolii.
Realizarea acestor performante medicale depinde de mai multi factori. Bolna care sa aiba nevoie de un organ pentru a le fi transtat sunt atat de multi, incat, din pacate, o mare parte dintre ei nu mai ajung sa li se faca transtul. Donatorii de organe sunt insa mult mai putini, ei fiind de fapt acei pacienti care ajung la spital in urma unor traumatisme cranio-cerebrale grave sau a unor accidente vasculare cerebrale, care au produs leziuni ale creierului ireversibile si incompatibile cu ceea ce intelegem cu totii ca fiind ata.
Acesti bolna sunt intr-o stare de coma profunda, respiratia lor este asigurata prin aparate speciale, care inlocuiesc functia plamanilor, actitatea inimii este sustinuta prin perfuzii cu substante specifice, iar functia renala, cand aceasta este alterata, este asigurata de un rinichi artificial. intreruperea oricarei forme de suport dintre cele amintite mai sus duce la moartea biologica a persoanei respective, ea nefiind in stare sa-si asigure prin fortele proprii acele functii pe care omul sanatos poate sa le execute cu usurinta. Aceasta incapacitate este data de faptul ca centrii nervosi care comanda executia acestor functii (respiratie, actitate cardiaca, actitate renala etc.) sunt distrusi ireversibil. Prin urmare, un asemenea bolnav este catalogat ca fiind un bolnav cu moarte cerebrala.
Modul de silire a mortii cerebrale este bine definit medical si juridic. Din punct de vedere medical, moartea cerebrala este constatata de o echipa de doi medici specialisti (anestezist-reanimator si neurolog sau neurochirurg), dupa niste examinari clinice si electroencefalografice specifice, repetate la un interval de sase ore.
in Romania exista o legislatie in goare, care descrie amanuntit conditiile de declarare a mortii cerebrale, moment de la care se considera ca eforturile medicale, oricat de eroice ar fi, sunt fara nicio sansa de recuperare medicala. Aceeasi lege, pentru a preveni abuzurile, interzice comercializarea organelor recoltate de la persoane cu moarte cerebrala.
Problema fundamentala care se pune astazi, indeosebi in societatea romaneasca in care transtul de organe incepe sa se realizeze, este perceptia pe care oamenii o au in ceea ce priveste acest subiect.
Pentru un bolnav care asteapta un organ pentru a i se transta, ca sansa unica de supraetuire, acceptarea organului, de cele mai multe ori, nu ii creeaza nicio problema de ordin etic, moral sau religios. De altfel, legea interzice divulgarea oricaror informatii care ar permite primitorului identificarea celui care a donat un organ.
Problema mai delicata este legata insa de donatori. in cazul transtului de rinichi, situatia este mult mai simpla. Un donator u (chiar o ruda) poate dona un rinichi, iar rinichiul ramas, daca este sanatos, ii permite donatorului sa traiasca, ulterior operatiei, in conditii perfect normale. in cazul donatorilor de ficat, inima sau pancreas, potentialul donator este in imposibilitatea edenta de a-si da acordul pentru donarea unui organ, in afara de situatia in care si-a exprimat in scris, in timpul etii, dorinta de a dona organe. Acordul pentru donare, de cele mai multe ori, trebuie dat de rudele donatorului. in acest moment, decizia are incarcatura emotionala, dar si religioasa, de mare intensitate. Este de inteles indarjirea cu care se leaga de orice speranta de ata sotia sau mama potentialului donator.
Speranta intr-o minune, dorinta de a face totul" pentru a incerca salvarea, disponibilitatea de a face orice sacrificiu ca o consecinta a disperarii sunt tot atatea cauze care fac extrem de dificil acordul pentru a dona organe. Speranta are insa putine lucruri in comun cu ratiunea, in asemenea situatii. Mass-media a familiarizat populatia cu aparaturile medicale performante, pe care uneori le-a transformat in fetisuri.
Este ramas clasic cazul unei fetite de patru ani din SUA, careia i s-a pus diagnosticul de moarte cerebrala, aparuta in urma unei meningoencefalite complicate. in urma unei intense campanii de presa si a unei decizii a unui tribunal local, spitalul a fost obligat sa continue sustinerea etii". Fetita a murit dupa cateva luni prin insuficienta renala, dar cazul a determinat autoritatile medicale americane sa decida ca silirea mortii cerebrale este o problema tehnica, de competenta exclusiv medicala, si nu a familiei. Bolnavul cu moarte cerebrala este un cadavru. Familia poate accepta sau nu recoltarea de organe de la acesta pentru transt. Daca accepta, se continua procedurile tehnice necesare. Daca nu accepta, decuplarea aparatului de respiratie este legal admisa.
Dincolo de considerentele emotionale care contribuie la luarea unei decizii, uneori sunt mai importante considerentele religioase. Pana de curand, in Romania, bisericile au etat sa ia o pozitie legata de acest subiect, pozitie asteptata de lumea medicala. Am accepta sau nu, intr-o situatie critica, prelevarea unor organe de la o persoana apropiata?
Donarea unui organ este un act de dragoste cu totul speciala. Este un act de jertfire facut nu in favoarea celui apropiat de sufletul tau, ci in favoarea celui care are nevoie de tine si pe care tu nu il cunosti. Biblia spune ca trupul este supus putrezirii". Din aceste motive, un corp care a murit si caruia ii lipsesc unul sau mai multe organe nu va fi inat oare intr-un corp perfect la revenirea lui Hristos? Ar trebui oare ca din acest motiv sa refuzam, in timpul etii, scoaterea apendicelui sau a stomacului sau chiar a unui plaman sau rinichi, daca aceste organe sunt bolnave?
O intrebare pe care o pun unii este legata de posibilitatea influentarii comportamentului celui care primeste un organ de catre cel care l-a donat. Raspunsul este categoric negativ.
Acceptarea noului organ este pur organica. Zestrea genetica a primitorului ramane aceeasi si temperamentul ramane neschimbat. Daca nu ar fi asa, ar trebui sa ne impotrim si banalei transfuzii de sange.
Cea mai frecventa problema pe care si-o pune insa familia este cea legata de certitudinea mortii, atata timp cat toracele se mai ridica (deci sufla!) si sangele mai curge prin artere. Argumentele stiintifice pot fi ineficiente pentru oamenii aflati in suferinta. De aceea, uneori se recomanda etarea notiunii de moarte cerebrala, care poate crea confuzii de perceptie, si inlocuirea ei cu termenul, mai simplu si mai lipsit de interpretari, de moarte propriu-zisa.
Ar fi nu numai necrestinesc, ci si imoral sa acceptam transtul de organe ca metoda terapeutica, in situatia in care am fi beneficiarii directi ai unui organ prelevat de la altcineva, dar sa nu fim de acord, intr-o anumita situatie, cu donarea unui organ pe care l-ar putea folosi altcineva si care ar putea fi astfel salvat.
Dumnezeu respecta ata omului in cel mai inalt grad, asa cum ii respecta si capacitatea de decizie. in acelasi timp, biserica nu poate decat sa aiba aceeasi orientare, nefiind chemata sa impuna nimanui o atitudine sau alta in acest domeniu. Oricine insa poate fi, mai devreme sau mai tarziu, pe patul unui spital, intr-o situatie disperata.
Este adevarat ca este mai usor sa primesti decat sa dai, dar este infinit mai frumos sa daruiesti, pentru ca Dumnezeu impreuna cu omul, ca unealta prin care Acesta lucreaza, sa aduca ndecare si alinare.
