Exista putini medici europeni care sa aiba o practica a prescriptiei de terapii hormonale antiimbatrinire si a supragherii pacientilor care beneficiaza de ele, acestea fiind, cu o singura exceptie, terapiile hormonale compensatoare ale menopauzei. Acesti hormoni nu sint prescrisi, asadar, in acest spirit. Scopul prezentului modul este de a prezenta anumiti hormoni sub aspectul lor de terapie antimbatrinire. Pentru aceasta, beneficiem de o experienta considerabila in materie, experienta apartinind medicilor americani si indeosebi doctorilor William Regelson, Russel Reiter si Walter Pierpaoli. Insa inainte de a descrie diferitii hormoni ce pot fi eficienti in lupta antiimbatrinire, trebuie sa descriem modul de functionare a acestora. Este conditia indispensabila unei bune intelegeri a principiului compensarii hormonale generale.
Cuprins:
I. - hormonii |
sus  |
Coordonarea funcţiilor exercitate de diferitele organe se bazează pe sisteme de comunicare care operează īn organism pentru a menţine echilibrul funcţional indispensabil vieţii. Sistemul endocrin acţionează prin intermediul unor substanţe chimice: hormonii. Sīnt substanţe de natură organică foarte variată, derivīnd din colesterol, din protide sau din amino-acizi.
Hormonii sīnt eliberaţi īn mediul interior, unde circulă şi difuzează pīnă la ţesuturile-ţintă. Prezenţa, la nivelul celu-lelor-ţintă, a receptorilor specifici hormonilor la care aceste celule sīnt sensibile explică proprietăţile generale ale legăturii hormonale1. Aceşti receptori sīnt cuplaţi cu metabolismul celulei efectoare. Au fost identificate două tipuri de sisteme de cuplare, unul ce intervine la nivelul citoplasmei celulei--ţintă (efect secundar mesager), celălalt la nivelul nucleului acestei celule (efect de regularizare genetică). Acest din urmă sistem pune īn joc o categorie de receptori aşa-zişi nucleici, al căror rol este extrem de important. īn general, hormonii apar precum nişte mesageri chimici care ocupă un loc esenţial īntr-un număr foarte mare de funcţii organice (dacă nu chiar īn toate). Unii sīnt indispensabili creşterii organismului, dezvoltării facultăţilor cerebrale, diferenţierii sexuale şi funcţiilor de reproducere.
Ei controlează, aşadar, armonia formelor şi formarea personalităţii. Cea mai mare parte a hormonilor intervin, īn grade diferite, īn diferite metabolisme protidice, lipidice, glucidice, hidrice şi minerale. Ei sīnt, īmpreună cu organele pe care le influenţează şi cu sistemul nervos vegetativ care contribuie la regularizarea lor, agenţii principali ai menţinerii homeostaziei1 īn organism. Unii au un rol deosebit de important īn fenomenele de adaptare la agresiunile externe. Noi nu ne vom opri decīt asupra hormonilor care au un rol mai mult sau mai puţin direct īn procesul de īmbătrīnire.
Ii. - hormonii hipofizari |
sus |
īn hipofiză sau glanda pituitară se disting o antehipofiză şi o posthipofiză. Antehipofiză secretă şapte hormoni de natură protidică sau glicoproteică. Unii dintre aceşti hormoni nu au efecte directe asupra efectorilor terminali, īnsă stimulează alte glande endocrine. Ei poartă numele de stimuline. Corticostimulina sau ACTH {adrenocorticotrophic hormone) stimulează cortexul suprarenal. Tireostimulina sau TSH (thyro stimulating hormone) stimulează glanda tiroidă. La femeie, hormonul foliculo-stimulant (FSH sau follicle stimulating hormone) stimulează creşterea şi maturizarea foliculilor ova-rieni (fără a conduce la ovulaţie). Hormonul luteo-stimulant (LH sau luteinizing hormone) completează acţiunea FSH-ului asupra ovarului. El stimulează celulele capsulei foliculului,provoacă depunerea ovulului şi dezvoltarea corpului galben. Aceste acţiuni nu au loc īn absenţa hormonului FSH. La bărbat, hormonul gonadotrop LH ia numele de ICSH sau interstitial cells stimulating hormone.
El menţine troficitatea celulelor interstiţiale ale testiculului (celulele lui Leydig) şi stimulează, la nivelul acestora, secreţia de testosteron şi de estrogeni. Această secreţie este controlată de centrii hipo-talamici prin intermediul factorilor de declanşare (releasing factors, RF) FSH - RF şi LH - RF, a căror funcţionare complexă asigură ritmicitatea funcţiilor ovariene. Hormonul de creştere sau somatotrop (somatotrophic hormone, STH, sau human growth hormone, HGH) controlează creşterea organismului. Acţiunea sa se exercită asupra scheletului şi asupra ansamblului de ţesuturi, mărindu-le masa. Acest efect general rezultă din acţiunile multiple asupra metabolismului: stimularea sintezei proteice şi inhibarea catabolismului proteic, creşterea catabolismului lipidelor, făcīnd disponibile lanţuri carbonice care servesc la sinteza proteică, acţiune "glucostatică" ce īmpiedică atīt transformarea glucozei īn glicogen, cīt şi catabolismul ei, de unde un efect hiper-glicemiant, antrenīnd, ca efect secundar, o hipersecreţie de insulina de către pancreas. Cīnd creşterea organismului ia sfīrşit, excesul prelungit de hormoni poate duce la diabet, datorită epuizării secreţiei pancreatice de insulina.
1. Homeostazia este proprietatea organismelor vii de a menţine sau de a restabili anumite constante fiziologice, oricare ar fi variaţiile mediului exterior.
Iii. - hormonii tiroidieni |
sus |
Principalii hormoni tiroidieni (tiroxina sau tetra-iodotironina, T4, şi tri-iodotironina, T3) rezultă din combinarea iodului cu tirozina (acidul aminat). Ei stimulează procesele oxidative ale organismului şi cresc consumul de oxigen şi metabolismul bazai. Intervin, de asemenea, īn toate procesele vitale şi joacă un rol deosebit de important īn creşterea corporală şi īn dezvoltarea sistemului nervos. Lipsa lor provoacă mixedemul, iar la copilul mic un nanism dizarmonic asociat cu cretinism. Acţiunile lor metabolice sīnt multiple. Ei favorizează producerea de glucoza şi folosirea ei celulară, cresc catabolismul lipidelor şi, īntr-o proporţie mare, pe cel al protidelor. Accelerează funcţiile circulatorii, cresc activitatea corticosupra-renală şi intensifică acţiunea catecolaminelor.
Iv. - hormonii corticosuprarenali |
sus |
Hormonul corticosuprarenal poate da naştere, indirect, şi unor hormoni cu acţiune sexuală. El secretă dehidroepiandro-steron (DHEA) şi delta-4-androstentrion care, īn glandele suprarenale şi īn metabolismul lor periferic, pot duce la formarea unei anume cantităţi de testosteron şi estrogeni.
V. - hormonii genitali |
sus |
Ţesutul interstiţial al testiculelor secretă testosteron (steroid). Acest hormon asigură dezvoltarea organelor genitale externe şi a caracterelor sexuale secundare. Testosteronul posedă īn plus o puternică acţiune metabolică, caracterizată printr-o creştere a anabolismului protidic, jucīnd astfel un rol īn creştere, īn dezvoltarea musculară şi īn maturizarea scheletului. Testiculul produce şi o anumită cantitate de estrogeni.
Ovarele secretă două feluri de hormoni. Reprezentanţii cei mai importanţi ai estrogenilor produşi de foliculul ovarian sīnt estrona şi estradiolul. Ei derivă direct din androgeni graţie unui proces de aromatizare efectuat de ovar.
Ei sīnt responsabili de transformarea proliferantă a endometrului uterin şi a vaginului, de dezvoltarea glandelor mamare şi de maturizarea morfologică a organismului feminin. Progeste-ronul secretat de corpul galben este sintetizat pornind de la pregnenolon. El stabileşte condiţiile necesare gestaţiei, trans-formīnd aspectul proliferant al mucoasei īntr-un aspect secre-tor. Această acţiune nu se exercită decīt dacă uterul a fost pregătit de către estrogeni. Secreţia corpului galben este indispensabilă apoi supravieţuirii oului fecundat, pīnă la implantarea lui īn cavitatea uterină. Pe glandele mamare, progesteronul completează efectul estrogenilor, favorizīnd mărirea acinelor glandulare.
Vi. - hormonii epifizari |
sus |
Funcţiile epifizei sau ale glandei pineale sīnt strīns legate de cele ale elementelor nervoase ce formează hipotalamusul. Glanda produce īn abundenţă melatonină. Melatonina exercită un control asupra activităţii circadiene a organismului, asupra regularizării funcţiei sexuale şi asupra multor alte domenii care vor fi dezvoltate īn capitolul dedicat special acestui hormon.
Vii. - un exemplu de carenţă hormonală secundară: panhipopituitarismul adultului |
sus |
entru a īnţelege mai bine rolul carenţei hormonale īn procesul de īmbătrīnire, este interesant să analizăm efectele unei carenţe hormonale secundare1 la un adult tīnăr. Identificat de M. Simmonds (1914) şi studiat īn profunzime de H.L. Sheehan (1938), acest sindrom traduce deficitul global al funcţiilor antehipofizare. Pacienţii prezintă o reducere generală a tuturor activităţilor biologice, īnsoţită de o profundă astenie fizică şi intelectuală, sensibilitate la frig, constipaţie, hipotermie, īncetinirea pulsului şi a presiunii arteriale, senzaţii de leşin (lipotimie) sau sincope, amenoree la femeie, pierderea libidoului la bărbat. Aspectul lor, palid şi puţin umflat, capătă un aspect bătrīnicios, uşor ridat. Părul este subţire şi uscat, părul pubian şi axilar se rarefiază, apoi dispare. Paloarea nu ţine numai de un anume grad de anemie, ci mai ales de o reducere generală a pigmentării. Examenele biologice arată o scădere foarte importantă a metabolismului bazai.
Penuria stimulineior hipofizare antrenează o reducere considerabilă a funcţionării glandelor care sīnt dependente de ele. īn lipsa unui tratament adecvat, panhipopituitarismul duce la un deces rapid. Dacă nu are un factor asociat, se poate restabili o condiţie fizică bună prin administrarea de cortizon, de mici doze de extract tiroidian şi eventual de hormoni sexuali. Acest exemplu arată clar similitudinile care există īntre panhipopituitarism şi īmbătrīnire. El demonstrează perfect, de asemenea, importanţa unei terapii de compensare, oricare ar fi originea carenţelor hormonale. De altfel, īn mai multe privinţe, panhipopituitarismul poate fi considerat im model de īmbătrīnire reversibil.
1. Datorate unei boli tumorale, vasculare, inflamatorii sau infecţioase.
I. - hormonii
