in noiembrie 1985, Georges Maestroni si doi dintre confratii sai intreprind experimentarea animala care avea sa furnizeze primele elemente concludente privind capacitatea melatoninei de a prelungi viata. Experienta a fost facuta pe douazeci de soareci in virsta de nouasprezece luni. inainte de a-i plasa in custi identice, cercetatorii au impartit soarecii in doua grupuri. Au fost hraniti in acelasi fel si au fost expusi la aceiasi factori de mediu. Unica diferenta consta in faptul ca in fiecare seara zece dintre ei primeau o cantitate infima de melatonina (pusa in apa de baut). in acest stadiu ansat al vietii lor, soarecii produceau foarte putina melatonina. Era vorba deci de o hormonoterapie compensatoare. Cinci luni mai tirziu, cercetatorii au constatat o diferenta frapanta intre cele doua grupuri. Soarecii care beau apa pura prezentau semnele obisnuite de imbatrinire: ei pierdusera in greutate, ritmul le incetinise, incepeau sa adopte o pozitie tipic incovoiata iar blana lor se deteriora. Prezentau, in fapt, toate semnele imbatrinirii. in schimb, animalele care beneficiasera de doza de melatonina ramasesera corpolente, isi pastrasera o blana stralucitoare si erau in continuare active. O luna mai tirziu, soarecii din prima grupa au inceput sa moara unul dupa altul, pe cind celorlalti continua sa le mearga bine. Cind ultimul exemplar a murit, cercetatorii au calculat ca longevitatea se ridica in medie la 752 de zile pentru primul grup, o virsta normala pentru aceasta rasa de soareci, fata de 931 de zile pentru cei tratati cu melatonina, ceea ce reprezenta o crestere a duratei de viata cu 20%.
Sa facem in continuare un rezumat al posibilitatilor oferite de melatonina in ceea ce priveste calitatea batrinetii noastre. Dupa dr. Reiter, neutralizind radicalii liberi, melatonina poate preveni sau reduce gravitatea unui sir intreg de afectiuni, printre care cancerul, maladia Alzheimer, artrita, parkinsonismul etc. Ea poate, de asemenea, neutralizind efectele imbatrinirii asupra sistemului imunitar, sa ne furnizeze o protectie suplimentara impotri cancerului, virusilor, bacteriilor si parazitilor. intinerind structura somnului nostru, melatonina ne permite sa profitam cit se poate de mult de repausul reparator nocturn. Luind o doza mica de melatonina seara, ne putem siliza ritmurile circadiene, contribuind la compensarea imbatrinirii orologiului nostru intem. Astfel ne-am putea mentine toate ritmurile biologice in armonie. In sfirsit, suplimentele de melatonina ar putea contribui la intretinerea sistemului cardioscular. Tinind cont de actiunea sa impotri radicalilor liberi si de protectia pe care o ofera inimii, este posibil ca melatonina sa reduca
tensiunea arteriala si, in consecinta, riscul bolilor coronariene. Singurul mijloc de a sti cu certitudine daca melatonina ne poate ajuta sa traim mai bine si mai mult ar fi initierea unui studiu asupra longevitatii omului similar cercetarilor realizate de Maestroni pe soareci. Ar trebui deci sa se administreze melatonina unei jumatati din numarul participantilor si placebo celeilalte jumatati. Din nefericire, costul unei asemenea experiente ar fi astronomic. Omul prezinta o asemenea diversitate genetica, incit ar trebui selectionate zeci de mii de persoane pentru a obtine rezultate serioase. in plus, oamenii traiesc atit de mult timp, incit ar trebui sa facem un studiu pentru cel putin cincizeci de ani. Multi dintre noi am fi deja morti si ingropati la anuntarea rezultatului. Acelasi lucru este labil pentru toate terapiile imbatrinirii. Tinindu-se cont de toate aceste greutati, singurul mijloc de a sti daca melatonina poate prelungi viata omului este de a examina constatarile indirecte de care dispunem.
Unii teoreticieni afirma ca celulele noastre sint programate sa se divida de un numar de ori definit. O data ce si-a epuizat cota, celula moare. Moartea survine atunci cind am pierdut un numar considerabil de celule vitale. Alti cercetatori se concentreaza asupra sistemului imunitar, sustinind ca pierderea progresi de imunitate ne face vulnerabili la agresiunile externe si interne. Altii speculeaza faptul ca elementul-cheie in procesul de imbatrinire ar fi scoaterea din functiune a mecanismelor reglatoare interne ale organismului. O data ce ritmurile noastre biologice slabesc, organismul nu mai poate functiona corect.
Ceea ce este interesant in legatura cu aceste trei ipoteze este faptul ca melatonina suplimentata ar putea actiona asupra tuturor acestor functii, in afara de diviziunea celulelor. S-a demonstrat intr-ader ca un tratament pe baza de melatonina prezer functiile imunitare ale animalelor aflate in proces de imbatrinire si regularizeaza ritmurile biologice atit la om, cit si la animal. Exista insa si o a patra teorie, care are mai multi partizani decit cele trei precedente : ireversibilitatea degradarii celulare. Aceasta explica imbatrinirea prin faptul ca celulele noastre se degradeaza ireparabil. Gerontologii dezbat natura specifica a acestor daune: este vorba de legaturi incrucisate proteice ? De leziuni ale membranelor celulare ? De alterari ale ADN-ului mitocondriei ? in orice caz, majoritatea sint de acord ca acumularea uzurii tesuturilor noastre vitale este cauza latenta a imbatrinirii. Aceasta eroziune graduala ne deposedeaza de neuroni, favorizeaza dezvoltarea celulelor maligne, slabeste muschiul cardiac, ne obstructioneaza arterele, distruge partea celulelor care genereaza energie si reduce numarul celulelor imunitare viabile.
Asistam, de asemenea, la un consens tot mai mare in ce priveste cea dintai cauza a degradarii celulare, adica radicalii liberi. Aceasta idee a fost formulata pentru prima data in 1954 de catre dr. Denham Harman. Atunci a fost destul de prost primita. Scepticii afirmau ca daca neajunsurile provocate de radicalii liberi stau la baza procesului de imbatrinire, ar fi de ajuns ca cercetatorii sa administreze suplimente de antioxidanti animalelor pentru a le prelungi durata de viata. Totusi, antioxidantii nu pareau sa aiba acest efect. Daca reuseau sa previna un numar de boli degenerative si faceau ca un numar mai mare de animale sa ajunga la batrinete, ele nu duceau totusi la recorduri de longevitate.
Asadar, teoria radicalilor liberi este astazi foarte populara, desi a fost nevoie de patruzeci de ani pentru aceasta. Ea a adus de altfel autorului ei o nominalizare la premiul Nobel pentru medicina in 1995. Motivul acestei recunoasteri este ca exista acum o cantitate considerabila de date care sustin teza. Doua experiente complementare au fost facute de dr. Rajindar S. Sohal, biolog specializat in radicalii liberi, de la Universitatea metodista din Dallas. in cadrul primului sau studiu, publicat in 1985, dr. Sohal crestea muste masculi in doua medii diferite. Cele din primul grup erau plasate in custi suficient de spatioase in care puteau sa zboare, iar cele din al doilea grup erau inchise in spatii mici. Sohal a constatat ca mustele care puteau sa zboare traiau maximum douazeci si opt de zile, o durata de viata obisnuita pentru acest tip de insecta, in timp ce mustele condamnate sa se catare traiau saizeci si cinci de zile, adica de doua ori mai mult. Cercetatorul a atribuit longevitatea acestor insecte inactive faptului ca ele consumau mai putin oxigen si ca, in consecinta, generau mai putini radicali liberi. Reducerea frecventei leziunilor datorate radicalilor liberi prezer celulele vitale, ceea ce insemna o prelungire a vietii. Sohal a obtinut rezultate similare in 1994, folosind o metoda complet diferita. De aceasta data, in loc sa reduca generarea de radicali liberi, el a gasit mijlocul de a-i elimina pe acestia din urma pe masura ce se produceau. Aceasta experienta extrem de tehnologizata consta in modificarea genelor unui grup de drosofile, astfel incit insectele sa dispuna de exemplare suplimentare de gene generatoare de catalaza si de superoxid-dismutaza, doua enzime antioxidante. Dupa cite saptamini, aceste musculite manifestau o asemenea energie, incit Sohal era capabil sa le distinga cu ochiul liber de alte insecte. Ele traiau mai mult, adica nouazeci si trei de zile, fata de saptezeci si una, cit traiau cele normale. Aceasta experienta este considerata prima proba incontesila care demonstreaza ca intarirea protectiei antioxidante poate creste longevitatea.
Nu mai raminea decit o singura obiectie la teoria lui Harman asupra radicalilor liberi : cind organismele se apropie de sfirsitul normal al vietii lor, ritmul imbatrinirii se accelereaza. Daca procesul de imbatrinire este alimentat, intr-ader, de degradarile datorate radicalilor liberi, atunci acesta ar trebui sa se deruleze intr-un ritm regulat, in afara de cazul, bineinteles, in care rezer de antioxidanti a organismului se diminueaza. Nimeni nu a putut sa demonstreze insa ca antioxidantii se diminueaza o data cu virsta.
Exista totusi un antioxidant esential care scade considerabil pe masura ce imbatrinim: melatonina. Este vorba de un antioxidant atit de activ si de polilent, incit pierderea sa progresi ar putea explica accelerarea procesului de imba-trinire. Pe masura ce se aduna elementele care demonstreaza puterea antioxidanta a melatoninei, cercetatorii sugereaza si ei tot mai mult ca tratamenul de compensare a melatoninei ar putea antrena o crestere considerabila a duratei de viata a omului. O teorie nu ramine totusi decit o teorie. Tratamentul de compensare a melatoninei nu poate fi considerat o strategie viabila antiimbatrinire atita timp cit capacitatea sa de a prelungi viata nu a fost demonstrata pe oameni. Pina in prezent, melatonina a facut doar subiectul unui manunchi de studii asupra longevitatii animalelor, facute aproape toate sub egida lui Maestroni si a confratilor lui, Conti si Pierpaoli.
Un alt studiu a fost publicat in 1995, studiu al unui grup de cercetatori israelieni, condus de dr. Na Zisapel. Acest experiment nu mai era facut pe soareci, ci pe sobolani. Este o schimbare importanta, pentru ca desi aceste doua tipuri de rozatoare se aseamana, structurile lor genetice sint foarte diferite. Sobolanii au reactionat la melatonina la fel de spectaculos ca si soarecii. Dupa cincisprezece zile, 87% dintre exemplarele tratate erau in viata, fata de 43% in cazul celorlalte. Experienta a adus elemente noi si in ce priveste capacitatea hormonului de a neutraliza efectele imbatrinirii asupra sistemului imunitar. in grupul-reper, cinci din sapte sobolani ce supravietuiau sufereau de
pneumonie gra, in timp ce subiectii tratati erau in perfecta stare sau nu manifestau decit simptome foarte usoare.
