Nu toate testele de mai jos se folosesc in cazul fiecarei sarcini. Probele de urina, sange, masurarea tensiunii arteriale, examinarea cu ultrasunete etc. se fac in spital, in diferite stadii de sarcina; dar amniocenteza, analizele de microvilozitati corionice, precum si feto-scopia, se folosesc doar atunci cand exista anomalii in dezltarea fatului. Faptul ca un test este disponibil, nu inseamna ca va fi automat realizat: de exemplu, daca o femeie accepta testul amniocentezei pentru a detecta sindromul Down, poate hotari daca face sau nu art - in cazul unui fat anormal. Consultarea unui medic specialist trebuie sa se faca inainte de procedurile de incepere a testarilor, iar implicatiile posibile ale rezultatelor trebuie sa fie discutate atent, inainte de-a se hotari sa mearga mai departe.
Cuprins:
Teste pentru sarcinile cu risc |
sus  |
AMNIOCENTEZA
- reprezintă metoda prin care lichidul amniotic este extras din uter şi analizat pentru a se detecta eventualele anomalii fetale, inclusiv sindromul Down şi spina bifida. Acest tetk se face la cererea mamei, mai ales dacă ea a mai născut un copil anormal sau dacă ea are anumite anomalii sau are peste 40 ani, existând riscul de 1 la 50 cazuri de copii cu anomalii congenitale.
Acest test se face între săptămâna a 12-a şi a 16-a de sarcină, sub anestezie locală. Se introduce un ac în cavitatea uterină şi se extrage lichidul amniotic, care va fi supus apoi analizelor de laborator.
De obicei metoda nu este dureroasă, nu produce disconfort, dar are ca şi complicaţii pierderea sarcinii în 1% din cazuri; rezultatele se obţin după 3 săptămâni, ceea ce înseamnă că o anomalie găsită după aceea obligă femeia la un avort, într-un stadiu prea înaintat; testul se foloseşte şi pentru a detecta defectele tubului neural, dacă nu se pot face ultrasunete.
PROBA MICROVILOZITĂŢILOR CORIONICE (CVS) - este în curs de cercetare şi se realizează prin inserţia unui tub îngust prin cervixul uterin sau se introduce un ac subţire, prin pielea abdominală a mamei, sub teleghidaj cu ultrasunete. Se cercetează celulele scoase din placenta în formare şi se analizează în laborator pentru a se detecta eventualele anomalii cromozomiale ereditare. Gradul de risc şi eficienţa testului depinde de experienţa celui care-l realizează; poate interveni şi o pierdere de sarcină spontană - în stadiul de graviditate în care se realizează testul; testul se face mai devreme decât amniocenteza, adică din săptămâna a 8-a până în a 11-a. Rezultatele se vor obţine tot după 2-3 săptămâni, astfel că se poate lua o decizie dacă se descoperă vreo anomalie.
ECOGRAFIA (TEHNICA ULTRASUNETELOR)
Este o tehnică de rutină şi se poate face începând din a 16-a săptămână de sarcină. Prima examinare se face pentru a măsura fătul, pentru a-i verifica vârsta, chiar clacă nu se poate preciza exact data naşterii şi pentru a descoperi o sarcină multiplă sau malformaţiile fizice evidente. Examinările ulterioare pot verifica poziţia gemenilor (clacă există), dezvoltarea fătului, dacă nu e prea mic, dezvoltarea placentei şi funcţionarea ei, se asigură că aceasta nu periclitează naşterea normală, nu acoperă "orificiul de naştere" ("placenta previa"); se poate determina şi sexul fătului. Această tehnică se foloseşte şi în amniocenteză, în proba microvilozităţilor corionice, în proba sângelui fetal, în fetoscopie şi poate detecta lipsa (cantitatea mică) de oxigen, sau se poate folosi clacă femeia a pierdut deja un copil, ca urmare a unei insuficienţe placentare. Tehnica ultrasunetelor este în general sigură, încă nu s-au descoperit reacţii secundare; este totuşi considerată destul de complicată, depinde de îndemânarea celui care o realizează. Dacă se depistează vreo anomalie, se repetă examinarea sau aceasta va fi interpretată de o altă persoană.
Principala pregătire constă în consumul de lichide de către gravidă, pentru ca vezica ei urinară să fie plină cel puţin două ore. Femeia va sta întinsă, cu faţa în sus, iar abdomenul se va "unge" cu un gel, pentru a se asigura un contact bun al abdomenului cu transductorul ecografului. Transductorul se plimbă pe abdomenul gravidei până când pe ecran apare zona investigată mai întunecată . Astfel, mama îşi poate vedea copilul pentru prima dată. Examinarea durează 5-^15 minute, apoi femeia poate merge acasă. Obstetricianul va discuta toate aspectele observate, chiar şi sexul copilului dacă mama este interesată.
PROBA SÂNGELUI FETAL
-se face din aproximativ a 18-a săptămână, luând cu un ac o cantitate mică ele sânge din locul unde cordonul ombilical (buricul) se leagă de placentă. Sângele se poate analiza pentru multe afecţiuni, iar rezultatul va fi gata în 7 zile. Riscul unei pierderi de sarcină este de 1%. Proba se mai foloseşte şi în cazul incompatibilităţii factorului Rh (vezi pag 327).
FETOSCOPIA
- este bazată tot pe tehnica ultrasunetelor şi constă în introducerea unui telescop prin peretele abdominal, în uter. Medicul poate vedea astfel fătul şi poate lua diferite probe cu un ac; metoda se poate aplica la 18 săptămâni de sarcină şi pentru că este nevoie de seclative, spitalizare etc. există riscul apariţiei unor infecţii sau chiar a avortului. De fapt, se recomandă să se facă doar dacă alte teste s-au dovedit a fi neconcludente. Fetoscopia poate identifica şi sexul copilului sau chiar unele defecte cum ar fi despicătura palatului bucal (cerul gurii este despicat).
Complicaţiile sarcinii |
sus |
Pot să apară în unele cazuri, dar majoritatea sarcinilor evoluează normal. Dacă aceste complicaţii nu se vor rezolva, pot avea urmări serioase, de aceea se acordă o mare grijă femeii în perioada de sarcină, pentru a înregistra şi preveni eventualele pericole.
în tabelul de mai jos, se descriu simptomele şi cauzele care pot apărea în cazul unor complicaţii de sarcină, care trebuie să fie spuse medicului urgent.
Semne de pericol Cauze posibile
- în primele săptămâni de sarcină - Sarcină extrauterină (localizată pe pot să apară dureri abdominale trompe, sau oriunde - anormal) severe, uşoară hemoragie.
- Săngerări vaginale, cu sau fără - Apare riscul pierderii de sarcină, dureri abdominale, în primele 28
săpt. de sarcină;
- Dezlipirea prematură sau ruperea
- După 28 săpt. apar săngerări vagi- placentei (abruptio placentae), dacă nale, cu sau fără dureri abdominale, apar dureri; dacă nu sunt dureri -
placenta previa (blochează cervixul).
- Umflarea feţei şi a degetelor, tul- - Toxemia de sarcină; burări de vedere, dureri de cap -după 20 săptămâni.
- Apa ţâşneşte din vagin între - Ruperea membranelor (spargerea
săptămânile 28 -36. sacului amniotic).
SARCINA EXTRAUTERINĂ
Dacă între a 6-a - a 12-a săptămână de sarcină apar dureri, hemoragie, acestea pot fi semnele unei sarcini extrauterine, adică ovulul fecundat nu ajunge în uter, ci se fixează în trompe. Dacă în câteva zile ovulul fecundat nu ajunge în uter, microvilozităţile coriale îl vor înconjura în peretele trompelor; ovulul se va dezvolta intratubar des-tinzând trompa şi determinând o simptomatologie dureroasă. Sarcina nu poate fi dusă la termen, fiind necesară intervenţia chirurgicală.
Microvilozităţile coriale continuă să acopere ovulul, pătrund în peretele trompelor căutând hrană, străbat peretele muscular sau chiar pătrund într-o arteră, cauzând hemoragie şi durere. Pierderea embrionului este inevitabilă, dar dacă ajunge totuşi în cavitatea abdominală şi microvilozităţile coriale pătrund în peretele abdominal, este posibil să se dezvolte placenta. în rare cazuri, embrionul se va dezvolta în cavitatea abdominală, iar după 9 luni are loc naşterea prin operaţie cezar\'mă. Sarcinile extrauterine nu sunt prea frecvente; deoarece în timpul lor se secretă aceeaşi hormoni ca şi la o sarcină normală, se pot detecta doar când apar simptome caracteristice.
AVORTUL SPONTAN
Avortul sau pierderea sarcinii - apare aproximativ la 1 din 6 femei şi se manifestă prin hemoragie - în prima jumătate a sarcinii. De obicei, avortul spontan apare între săptămânile a 6-a şi a 10-a de sarcină şi constă în desprinderea fătului din uter şi expulzia lui; de obicei are loc datorită: anomaliilor fătului - în 50% din cazuri, datorită morţii fătului, cantităţii reduse de hormoni, defectelor anatomice sau anomaliilor funcţionale, bolilor şi diferitelor infecţii ale gravidei, anomaliilor spermatozoidului sau ovulului şi afecţiunilor psihologice. Există mai multe tipuri de avorturi, şi acestea au loc în diferite etape ale sarcinii; există avorturi periculoase, inevitabile, incomplete şi spontane - majoritatea cauzelor.
Simptomele avortului periculos apar în primele săptămâni de sarcină şi se manifestă prin sângerare (sânge roşu sau brun), fără durere, iar în această fază este incert dacă avortul este inevitabil sau nu. în 80% din cazuri sarcina continuă, dar dacă colul uterin se deschide, atunci va avea loc avortul.
în avortul complet uterul rămâne complet gol, sarcina se elimină în întregime. în avortul incomplet mai rămân ţesuturi ale fătului în uter, de aceea se efectuează o dilatare şi chiuretare a uterului (D+C). în avortul spontan este posibilă moartea fătului, dar care a rămas în uter, deci, se procedează la D+C (dilatare şi chiuretaj). Un avort poate afecta psihic o femeie, dar o sarcină normală poate urma, totuşi, unui avort. Există asociaţii care susţin femeile în această situaţie.
Incompatibilitatea factorului Rh
a) O cantitate mică de sânge fetal Rh pozitiv pătrunde în sistemul sangvin matern Rh negativ.
b) Datorită acestui lapt, la mamă se produc anticorpi anti Rh, care inactivează Rh-ul pozitiv al latului,
c) La o sarcină ulterioară, anticorpii materni anti Rh străbat placenta şi inactivează sângele fetal Rh pozitiv; dar o injecţie cu gamaglobuline anti Rh va distruge liecare din globulele roşii Rh pozitive, rămase în sângele mamei după prima sarcină sau după primul avort, astfel încât în sângele matern nu se mai formează anticorpi anti Rh, care să reprezinte un risc pentru sarcinile viitoare.
AVORTUL SPONTAN REPETAT
Avortul repetat - este frecvent la femeile peste 35 ani, la cele cu dificultăţi de concepţie sau la cele care au mai avut două pierderi de sarcină. Uneori se datorează unui cervix incompetent, caz în care obstetricianul sugerează "coaserea" colului uterin pe perioada sarcinii. Procedeul necesită anestezie şi se face în ultimile luni de sarcină. Orice eveniment neplăcut trebuie discutat cu obstetricianul, foarte atent.
DESPRINDEREA PLACENTEI
Hemoragia după săptămâna a 28-a apare în două cazuri: placenta previa (p. p.) -placenta se insera în partea de jos a uterului ji abrup-tio placentae (a. p.) - placenta se separă prematur de uter. în primul caz - p. p. - femeia este spitalizată din săptămâna a 28-a, de obicei este necesară cezariana, dar în 20% din cazuri naşterea este normală. în al 2-lea caz - a. p. - sarcina decurge normal, în majoritatea cazurilor şi numai dacă placenta se desprinde pe o suprafaţă de 25%, va fi dificilă supravieţuirea fătului.
RUPEREA SACULUI AMNIOTIC
Ruperea sacului amniotic - are loc după 28 săptămâni şi se manifestă prin scurgerea de apă (lichid amniotic care asigură nutriţia fătului); dacă acest fenomen are loc înainte de săptămâna a 28-a-36-a, se poate considera o sarcină prematură. Femeia este spitalizată, i se administrează medicamente şi sedative pentru a întârzia naşterea. După 36 săptămâni se observă dacă fătul este destul de "matur" pentru a şti dacă sarcina mai poate continua.
INCOMPATIBILITATEA FACTORULUI RH
Factorul Rh se găseşte în sânge la 85% din populaţie, în acest caz se persoanele se numesc Rh pozitive; dacă nu se găseşte în sânge, atunci vor fi Rh negative. Dacă mama va avea factorul Rh- şi fătul Rh+, vor apărea probleme grave la naştere: sângele de la făt pătrunde în sistemul circulator matern în timpul naşterii. Mama va produce anticorpi anti Rh; dar aceşti anticorpi sunt destul de mici pentru a străbate placenta, iar la o sarcină ulterioară pot inactiva sângele fetal, dacă acesta este Rh pozitiv. Cu fiecare sarcină pericolul poate creşte, iar în cazurile grave fătul poate avea anemie, icter sau probleme cardiace, cam în 1 din 200 cazuri.
Dacă fătul este afectat moderat, după naştere i se administrează prin transfuzie o cantitate mare de sânge Rh negativ(aproape tot sângele). Fiindcă nu există factor Rh în sângele Rh negativ, nu se formează anticorpi anti Rh şi în 40 de zile factorul Rh pozitiv al fătului va înlocui sângele transfuzat, care va fi descompus în ficat. în cazurile grave, se face o transfuzie de factor Rh chiar încă în perioada sarcinii, direct în uter.
Afecţiunile materne |
sus |
Unele apar ca urmare a faptului că organismul femeii încearcă să se adapteze modificărilor cauzate de sarcină, altele sunt de natură infecţioasă. Testele de sânge şi urină care i se fac gravidei, descoperă majoritatea afecţiunilor periculoase, ca: SIDA (test foarte mult folosit) şi toxoplasmoza (o boală răspândită prin fecalele de pisică, care poate provoca orbirea fătului; nu este foarte frecventă.)
Edemul (umflarea feţei, picioarelor, degetelor) este des întâlnit în graviditate; dacă apare foarte devreme - mai ales la faţă, poate fi un semn al pre-eclampsiei (toxemie - v. mai jos). Sindromul tunelului carpian - adică furnicături, amorţeli, dureri ale încheieturii mâinii, oaselor carpiene apare uneori la începutul sarcinii. Se administrează medicamente diuretice (reduc apa din corp, o elimină).
Toxemia (preeclampsia) - o serioasă complicaţie care apare târziu în perioada de sarcină, afectează cam 10% din femeile aflate la prima sarcină, şi mai puţin pe cele cu mai multe naşteri. Se manifestă prin creşterea tensiunii arteriale, a proteinelor din urină, edeme, dureri de cap, vomă, albăstrirea pielii.
Dacă tensiunea arterială se măsoară de 2 ori şi este prea mare şi mai apar şi alte semne, femeia se spitalizează şi se diagnostichează ca având eclampsie (foarte periculoasă, dă crize puternice şi chiar comă), şi este riscantă şi pentru mamă şi pentru copil, care se poate naşte prematur.
Dacă femeia are diabet, îşi va controla foarte des glicemia (glucoza din sânge) chiar şi înainte de sarcină, pentru a evita eventualele avorturi sau anomalii fetaleîn stadiile incipiente ale sarcinii. Consumul de insulina creşte treptat în perioada sarcinii, de aceea femeia diabetică va continua tratamentul cu insulina până după naştere. Mamele care pot să-şi controleze acasă nivelul glicemiei (există teste speciale), nu au complicaţii la naştere, ca şi mamele nediabetice; ele pot menţine sarcina relativ normal şi nu necesită intervenţii la naştere. O dată naşterea declanşată, mama diabetică nu va mai mânca, ea se menţine sub perfuzie cu glucoza şi insulina. Copiii născuţi de o mamă cu glicemia ridicată vor fi mari, graşi, umflaţi, născuţi prin cezariană, pot avea probleme respiratorii, glicemia scăzută, necesitând îngrijiri speciale.
Diabetul gestaţional - este numele dat diabetului apărut pentru prima dată în perioada de sarcină (gestaţie). Femeile afectate depăşesc de obicei cu mult greutatea specifică gravidităţii şi, pentru a preveni complicaţiile, sunt suficiente măsurile de dietă; se impune, totuşi, administrarea insulinei injectabile până după naştere.
Mola hidatidiformă afectează o mare proporţie a femeilor din Asia, şi pe cele sub 20 de ani sau peste 40 şi se produce datorită fecundării greşite a ovulului. Ca urmare, trofoblastul creşte mult, ca o colecţie de chisturi pline cu lichid, dar fătul nu se dezvoltă; femeia prezintă simptome tipice gravidei, inclusiv vărsăturile matinale. Se tratează prin chiuretaj vacuumatic, iar femeile care au avut această tulburare, vor fi sfătuite să nu aibă sarcină 2 ani consecutiv şi vor fi supuse unor teste regulate, având ghinionul (10% din cazuri) cancerizării molei.Dacă mola se îndepărtează în stadiul incipient, se poate trata cu medicamente anticancerigene, iar după câţiva ani este posibilă o sarcină normală.
INFECŢIILE SEXUALE
SIDA - nu se contactează de obicei în perioada de sarcină, clar dacă mama declară că este purtătoare HIV, ea poate face testarea HIV şi poate hotărî dacă va păstra sau nu sarcina. Dacă vrea s-o păstreze, copilul trebuie urmărit în primii săi ani de viaţă. Toate cercetările au dovedit că virusul trece de la mamă la făt transplacentar.
Sifilisul - la fel, se transmite de la mamă la făt prin placentă, totuşi tratamentul cu antibiotice în primele stadii de graviditate îi vindecă pe amândoi, deci copilul se va naşte sănătos.
Gonoreea şi chlamidia (o ciupercă) nu pot străbate placenta, dar copilul se poate infecta în timpul naşterii, la trecerea sa prin vagin. Se poate face tratament în perioada de sarcină; ambele afecţiuni produc tulburări de vedere la copil (infecţii ale conjunctivei, etc), de aceea i se administrează antibiotice nou-născutului după naştere; chlamidia poate produce şi infecţii ale tractul respirator.
Herpesul genital - trebuie declarat medicului, chiar dacă se presupune că nu străbate placenta. Dacă herpesul apare chiar înainte de naştere, va infecta şi îmbolnăvi grav copilul, de aceea se recomandă naşterea prin cezariană (virusul nu ajunge în contact direct cu fătul).
ALTE INFECŢII
Pot să apară în sarcină, manifestate cu ridicarea temperaturii corporale, dureri generale, etc, trebuie aduse la cunoştinţa medicului (o temperatură mai mare decât normal - 36,8U C poate apare în cazul pierderii de sarcină).
Gravidele care nu au avut rubeolă (pojar nemţesc) şi nu au fost imunizate, trebuie să evite contactul cu orice persoană care are această boală sau erupţii pe piele. Dacă virusul este contactat în primele 4 luni de sarcină, există riscul naşterii unui copil handicapat: orb, surd, sau retardat mintal. Pentru a confirma imunitatea, se face un test sangvin şi se administrează substanţe imunizante; dacă gravida, ia virusul în perioada sarcinii, ea nu mai poate fi imunizată, deoarece va fi afectat fătul.
Efectul virusului poliomielitic poate fi grav în timpul sarcinii, dar există programe de imunizare în toate ţările civilizate (administrarea vaccinului).
Citomegalovirusul - este destul de comun, poate cauza îmbolnăvire moderată, dar, contactat în primele stadii de sarcină, poate produce malformaţii sau afecţiuni cerebrale.
Toxoplasmoza - este cauzată de un parazit din fecalele animalelor sau ale păsărilor. Gravida nu se simte râu, dar există riscul apariţiei de malformaţii la făt sau chiar moartea acestuia. în unele ţări se fac teste din sânge pentru a o detecta, iar gravidele sunt sfătuite să evite atingerea fecalelor animalelor domestice.
Teste pentru sarcinile cu risc
