Imediat dupa nastere ar trebui sa i se permita mamei sa aiba contact fizic cu pielea nou-nascutului, asa incat sa se sileasca de la inceput legatura intre ei. Acest lucru poate fi facut chiar inaintea sectionarii cordonului ombilical. Moasa sau obstetricianul examineaza apoi bebelusul, cantarindu-l si masurandu-l, verificandu-i respiratia si aspectul general.
Dupa 5 minute de la nastere, nou-nascutului i se apreciaza: bataile inimii, respiratia, culoarea pielii, tonusul muscular, reflexele, toate notate cu un punctaj care formeaza scorul Apgar.
Se evalueaza apoi marimea capului, organele genitale, palatul bucal pentru a se depista eventualele defecte genetice, picioarele, pentru a se identifica dislocarea soldului.
Se urmaresc semnele aparitiei icterului fiziologic. In jur de 50 % din nou-nascuti il dezvolta. De obicei dispare dupa o saptamana de alaptare si bai de soare. Icterul mai grase poate datora incompatibilitatii dintre sangele mamei si al copilului, ceea ce necesita un tratament mai special.
Cuprins:
Examenul medical al nou-nĂscutului |
sus  |
DEFECTE CONGENITALE
La o mie de nou-născuţi vii, aproximativ 30 prezintă malformaţii congenitale. Unele sunt atât de grave, încât nu e posibilă supravieţuirea, altele sunt banale, nepericlitând viaţa nou-născutului. Unele malformaţii ale inimii sau ale rinichilor pot fi descoperite în câteva zile, altele sunt depistate după mulţi ani sau din întâmplare, la operaţii sau autopsii. Defectele pot fi genetice sau datorate unor factori externi, cum ar fi infecţiile, medicamentele, radiaţiile, manifestaţi asupra femeii gravide.
Malformaţiile congenitale sunt cauza cea mai importantă a mortalităţii în prima sau în primele săptămâni de la naştere.
Dezvoltarea embrionului este un proces continuu, cu o succesiune strictă. Orice întrerupere sau abatere de la această succesiune poate duce la apariţia malformaţiilor. De obicei, defectele sunt cu atât mai grave, cu cât întreruperea dezvoltării normale intrauterine a survenit mai devreme.
Aproximativ 10 zile după naştere se elimină continuu o substanţă sangvinolentă prin vagin (lohii), pe măsură ce locul de inserţie a placentei şi uterul involuează. Sânii secretă în primele zile colostrul, un lichid care apoi este înlocuit de lapte. Sânii sunt uneori dureroşi şi prea plini. Pentru o zi sau două după naştere, mama poate să prezinte constipaţie sau dificultăţi la urinare; poate urina involuntar atunci când tuşeşte sau râde. Acest lucru e cauzat de slăbirea muşchilor bazinului, iar tratamentul cel mai bun este remobilizarea prin exerciţii. Dezechilibrul hormonal are ca efect starea depresivă a mamei, la scurt timp după naştere.
Acest lucru face ca zilele 3 şi 4 să fie numite "zilele negre" post-natale.
De obicei menstruaţia revine cam după 24 de săptămâni, dacă mama alăptează. Dacă nu, menstruaţia revine după 6-10 săptămâni, în primul caz, ovulaţia se declanşează aproximativ după a 20-a săptămână. Prin urmare, femeile care nu alăptează pot rămâne gravide mult mai devreme decât cele care alăptează. Cu cât o femeie alăptează mai mult, cu atât i se reduc şansele de a rămâne din nou gravidă, dar nu se întâmplă întotdeauna aşa.
SchimbĂri fizice |
sus |
UTERUL
Perioada post-partum sau puerperală este numele dat săptămânilor în care uterul şi alte organe revin la forma normală. în timpul sarcinii şi al naşterii, uterul, colul uterin şi vaginul sunt supuse unei imense suprasolicitări, dar în 6 săptămâni de la naştere semnele lăsate de sarcină şi de naştere sunt greu de recunoscut. După naştere, uterul cântăreşte aproximativ 1 kg, iar după 2 săptămâni circa 350 de grame. în unele cazuri, după naştere poate să apară retroversia uterului.RELUAREA ACTIVITĂŢII SEXUALE
In general, opinia medicală este aceea de amânare a reluării actului sexual, până după controlul medical postnatal. Totuşi, unii cred că nu există probleme, dacă nu apar dureri vaginale şi dacă eliminarea lohiilor a încetat. In orice caz, e mai înţelept să aşteptaţi până vă simţiţi pregătită. Scăderea interesului sexual poate fi determinată de transformările hormonale, de nopţile nedormite şi de concentraţia scăzută de estrogen. Alte probleme pot să apară din cauza crampelor musculare uterine în timpul sexului sau din cauza epiziotomiei. 0 nouă sarcină poate să apară înaintea reluării menstruaţiei sau în timpul lactaţiei.
Diafragma anticoncepţională care era întrebuinţată înainte de naştere nu se mai potriveşte acum, iar pilulele anticoncepţionale sunt contraindicate la persoanele care alăptează, cu excepţia celor prescrise de medic, care sunt numai pe bază de pro-gesteron. Se recomandă prezervative cu aplicare de spermicid.
Exerciţii postnatale |
sus |
Acestea sunt importante pentru majoritatea femeilor, pentru că ele tonifică musculatura (în special a bazinului), stimulează circulaţia sangvină şi contribuie la o stare generală bună. Ele ar trebui făcute zilnic, cât mai des posibil, de îndată ce femeia se simte în stare. Anumite exerciţii pot fi făcute în timpul alăptării bebeluşului, (vezi exerciţiul 1) sau în casă (vezi exerciţiul 2).
Exerciţiul 1
încordau muşchii abdominali în timp ce staţi corect pe scaun. Exerciţiul 2
Staţi în picioare, dreaptă, sugeţi abdomenul şi încordaţi lesele. Exerciţiul 3
Staţi culcată pe spate, pe podea, spatele drept (a). Gleznele trebuie ţinute de o altă persoană sau sub o piesă mobiliară mai grea. încrucişaţi braţele pe piept, ridicaţi partea superioară înainte (b), apoi întindeţi-vă la loc (c). Braţele pot fi întinse în faţă, deasupra capului, înaintea revenirii la poziţia culcat.
Exerciţiul 4
în mod succesiv se ridică spatele şi se lasă în jos ca o depresiune, ţinând muşchii abdominali contractaţi. Din poziţia aceasta mişcaţi capul şi şoldul, mai întâi spre dreapta, apoi spre stânga (c). Exerciţiul 5
Culcaţi-vâ pe podea, relaxat, cu genunchii îndoiţi cu tălpile fixe pe podea. încordaţi abdomenul, apoi ridicaţi capul, menţineţi-vă aşa câteva secunde apoi coborâţi lin capul. Repetaţi de 10 ori. Exerciţiul 6
Culcat pe spate cu picioarele drepte, mişcaţi tălpile în sus şi-n jos apoi rotiţi-le (a). încordaţi rotula şi muşchii picioarelor (b). Cu gleznele încrucişate apăsaţi coapsele una pe cealaltă şi încordaţi-le în partea interioară (c).
Examinări postnatale |
sus |
Cam la 4-6 săptămâni de la naşterea copilului dumneavoastră, este important să faceţi o examinare, ori la medicul dumneavoastră, ori la spitalul unde aţi născut.
Doctorul ori obstetricianul va verifica dacă uterul este peste mărimea normală, dacă unele afecţiuni pe care le-aţi avut sunt acum vindecate. Veţi fi de asemenea cântărită pentru a se verifica dacă greutatea este apropiată de greutatea de dinaintea sarcinii. Vi se va lua tensiunea, iar urina va fi de asemenea verificată; veţi avea ocazia să vorbiţi despre orice probleme pe care le aveţi, putând primi sfaturi cu privire la metodele contraceptive. S-ar putea ca, dacă nu aţi fost vaccinată înainte împotriva rubeolei, vaccinul vi se va face acum. Acesta va proteja următorul copil a) Dvs., în cazul în care aţi contacta pojarul într-o sarcină următoare; dar este important ca, dacă sunteţi vaccinată în această perioadă, să nu rămâneţi gravidă în următoarele trei luni. Vi se vor da detalii despre când va trebui să duceţi copilul la o clinică postnatală pentru examinarea dezvoltării lui. .
Schimbări emoţionale |
sus |
Naşterea unui copil transformă femeia gravidă în "mamă". De acum înainte, responsabilitatea hrănirii şi educării copilului cade pe umerii mamei - o povară ce poate fi împărţită într-o oarecare măsură cu soţul/partenerul sau cu alţi membri ai familiei. împlinirea atâtor speranţe şi visuri ca acelea ale unei creaturi irascibile şi plângăreţe, care nu vrea niciodată să doarmă, probabil provoacă următoarea reacţie: "Ce am făcut?", ca şi "Nu este minunat sâ fii mamă?" Senzaţia de pierdere a independenţei şi a libertăţii apare o dată cu naşterea primului copil. Viaţa nu va mai fi de aici înainte la fel; pe lângă emoţii, bucurii şi împliniri pot apărea senzaţii de panică faţă de aparenta fragilitate a nou-născutului, lipsa de încredere în capacitatea creşterii copilului. Unele femei nu au aceste temeri, iar unii nou-născuţi nu fac altceva decât să mănânce şi să doarmă. Perioada postnatală este un moment de o intensă adaptare fizică şi emoţională. Schimbările hormonale pot produce modificări violente ale comportamentului şi ale sentimentelor faţă de copil, fără nici o explicaţie raţională.
La început copilul este o persoană necunoscută, iar lipsa obişnuinţei şi unui program în primele săptămâni poate fi foarte obositoare şi stresantă pentru femeile cărora Ie place să aibă totuşi un control asupra propriilor lor vieţi. Lipsa odihnei îngreunează gândirea corectă şi enervează. Un sentiment de nesiguranţă în ceea ce priveşte îngrijirea copilului poate duce la o stare tensionată şi lipsă de încredere. Maternitatea nu este un instinct latent, care doarme, "hibernează" în femei şi care ni se înfăţişează la naştere: el trebuie să fie învăţat. Oricum, cu cât o mamă află mai multe lucruri despre copilul ei şi cum să-l îngrijească, cu atât problemele încep să dispară. Experţii în îngrijirea copilului pot da sfaturi despre probleme practice, dar majoritatea sunt de acord că o mamă îşi cunoaşte cel mai bine copilul, chiar dacă la această cunoaştere se ajunge prin procesul neştiinţific al gândirii şi greşelii.
Stresul datorat unei naşteri dificile ori schimbările radicale în stilul de viaţă de după naştere, pot contribui la dezvoltarea depresiilor postnatale, mai ales dacă în familie există şi alte surse de enervare, de tensiune, de agitaţie.
DEPRESII POSTNATALE
Problemele copilului sunt văzute ca un efect postnatal. Deşi intensitatea variază de la o simplă stare tensionată la o severă psihoză, multe femei au experienţa depresiilor după ce nasc.
Acest lucru nu este valabil doar la femeile care nasc prima dată: unele femei suferă depresii după fiecare naştere.
Aproape fiecare mamă trece printr-o perioadă critică la 3 zile după naştere, de obicei coincizând cu momentul în care sânii încep să secrete lapte. Oricum, şi mai multe femei (cam 10%) suferă depresii grave după întoarcerea din spital. Aceste sentimente pot dura doar câteva zile, dar mai ales la o femeie epuizată fizic, ele pot dura chiar şi câteva luni. S-a estimat că cel puţin o femeie din 600 suferă în acest fel.
Dintre manifestările cele mai dese existente într-o depresie sunt confuzia, şocul, nesiguranţa, inadaptabilitatea, neputinţa de a comunica cu copilul sau chiar dezamăgirea provocată de sexul sau frumuseţea copilului. Multe femei sunt speriate, deoarece nu pot raţionaliza temerile, şi multe se tem de înrăutăţirea relaţiilor cu partenerul. Depresiile postnatale sunt deseori atribuite dezechilibrului hormonal (nivele ridicate de estrogen şi scăzute de progesteron) care urmează naşterii sau complicaţiilor ei, clar concluziile nu sunt definitive din moment ce s-au observat aceste depresii, atât în cazul mamelor naturale, cât şi în al celor adoptive. Unele femei reacţionează exagerat, în timp ce altele sunt temporar incapabile de a realiza cele mai simple îndatoriri şi par foarte confuze.
Probabil singura şi cea mai importantă cauză a depresiilor postnatale este glorificarea maternităţii de către societate care sădeşte nesiguranţă şi vinovăţie în femeile care se îndoiesc de capacitatea lor de a fi mame grijulii şi iubitoare.
Tratamentul împotriva depresiilor poate include medicamente, dar este de preferat să se trateze cauza şi nu simptomul. Dacă primeşte ajutor, suport moral şi încurajări repetate din partea familiei, prietenilor şi a altor mame, şansele unei însănătoşiri rapide sunt mari.
Grupurile care oferă sfaturi postnatale pot fi de mare folos mamelor care suferă depresii grave.
Din ce în ce mai multe femei din ţările vest-europene aleg să-şi alăpteze copiii. Mulţi doctori întâmpină această idee, deoarece o consideră ca fiind metoda cea mai sigură şi mai naturală de hrănire a unui copil şi mulţi alţii consideră că este o experienţă care aduce o recompensă spirituală. Oricum, unele femei sunt nesigure în privinţa alăptării copilului. Poate că acestea au unele obligaţii care ar împiedica alăptarea sau poate că găsesc acest lucru dezgustător, trivial. Chiar şi mamele care s-au hotărât să alăpteze, pot avea unele probleme care să le forţeze să hrănească copilul cu ajutorul biberonului.
Propaganda care se duce în favoarea alăptării poate determina ca mamele care nu alăptează să aibă sentimentul inutilităţii. Acest lucru trebuie însă ignorat. Deşi alăptarea este preferabilă pentru toţi copiii, contactul fizic vital dintre mamă şi copil poate fi la fel de intim, călduros, şi iubitor, dacă copilul este hrănit de la sân ori cu biberonul.
Mamele care se hotăresc să alăpteze, trebuie să-şi asigure o odihnă suficientă, deoarece stările tensionate ori neputinţa relaxării pot reduce secreţia lactată. Un alt factor important în constituie dieta mamei. Mama care alăptează trebuie să consume foarte multe calorii, punând accent mai ales pe mâncăruri bogate în proteine, vitamine şi calciu.
Dacă sânii sunt supervascularizaţi, folosirea unei comprese reci ori a unei pompe pentru sân, pentru a extrage puţin lapte, este de folos. 0 pompă mamară poate fi folosită pentru a permite mamei să-şi hrănească copilul cu lapte natural, dacă din unele motive copilul nu poate să sugă lapte direct de la sân. Unele pompe au formă de biberon. Sfârcurile dureroase nu implică neapărat oprirea alăptării, şi se pot trata după sfatul medicului, asistentei ori moaşei. Cremele speciale, expunerea la aer cald şi evitarea folosirii săpunului ajută foarte mult.
Sarcina şi perioada următoare ei
în timpul unei sarcini, corpul unei femei se schimbă total. Cea mai evidentă este creşterea femeii în volum şi greutate. Cum sănii se măresc, iar abdomenul iese din ce în ce mai mult în afară, multe femei cred că nu vor mai reveni la forma de dinainte. Hrănirea corectă asigură unei femei greutatea normală, iar poziţiile corecte şi exerciţiile uşoare, controlate, asigură, după ce copilul s-a născut, reîntoarcerea uşoară şi rapidă a corpului la forma dinainte, dacă nu chiar la o formă mai bună.
decesul infantil |
sus |
în mod tragic, cam 1 din 50 de copii moare brusc, de obicei între vârsta de 8 şi 20 de săptămâni. Motivele acestor decese sunt deseori neclare; pot fi implicaţi mai mulţi factori (termenul "sindromul morţii infantile" se foloseşte în cazul în care autopsia nu poate decela nici o cauză). Autopsia, care se face în cele mai multe ţări, poate dezvălui o anormalitate existentă înainte şi nedetectată, ori vreo boală nebănuită, căreia i se poate atribui decesul. De multe ori este de vină o combinaţie de alţi factori postnatali, cum ar fi uşoare infecţii respiratorii. Cele mai multe morţi apar iarna în oraşe, şi mai frecvent la băieţi, şi în familiile cu statut socio-economic scăzut. Copiii născuţi de mame fumătoare sunt de asemenea expuşi unui mare risc.
în mai mult de 7% clin morţile infantile se descoperă o deficienţă enzimatică moştenită. Gena anormală provine de la ambii părinţi, şi fiecare din copiii cuplului vor avea una la patru şanse de a moşteni deficienţa. Dacă un alt copil (de exemplu, un geamăn al unui copil mort) are această deficienţă, trebuie luate măsuri speciale pentru a se preveni şi decesul său.
Unor copii li se opreşte respiraţia după naştere. Există monitoare speciale ale căror alarmă sonoră se declanşează dacă respiraţia se opreşte pentru o perioadă de timp, dar chiar şi aceste alarme nu pot fi complet eficiente, deoarece, din păcate, nu întotdeauna copilul poate fi reanimat.
Copiii reacţionează diferit la infecţii, cum ar fi binecunoscuta răceală care se răspândeşte în lunile de iarnă. Rareori, un copil aparent sănătos şi pus în leagăn poate fi găsit mort ulterior.
Cercetările statistice recente arată că copiii care sunt puşi să doarmă pe spate, au mai puţine şanse de a fi victime ale sindromului morţii infantile premature (SMIP) (SIDS), decât cei care dorm pe burtă. Acest lucru se datorează faptului că un copil care doarme pe spate, poate mai uşor să se descopere dacă îi este cald. S-a arătat că hipertermia (temperatura prea mare a corpului) poate fi un posibil factor care provoacă decesul infantil.
Moartea unui nou-născut este un eveniment dureros pentru părinţi şi pentru familie, iar acest necaz poate fi adăugat necesităţii legale a unei autopsii şi uneori a unei anchete. Deoarece cauzele morţii infantile sunt deseori obscure, unii oameni fac comentarii nefondate şi judecă incorect. Părinţii se pot simţi într-un fel vinovaţi că nu au avut grijă de copil cum trebuie şi vor avea nevoie de asigurarea că nu puteau să facă nimic pentru a împiedica moartea copilului lor. Este mai puţin probabil ca următorii copii să moară în faşă de mici, dar mama va fi încurajată să urmeze îngrijiri prenatale, se vor face teste după naştere în cazul în care o boală ereditară a fost cauza responsabilă pentru moartea primului copil. Societatea poate furniza informaţii despre moartea infantilă şi poate să ofere serviciile cuiva care a suferit deja o astfel de pierdere.
Examenul medical al nou-nĂscutului
