Uneori copilul mic traieste intr-un loc in care fie ca nu-l ajuta nimeni sa vada, sa auda, sa simta ce se intampla in jur potrivit cu varsta lui, fie ca nu i se rbeste, nu are spatiu unde sa se miste, sau nimeni nu-l ia in brate, nu-i arata nimic, nu-i pune in mana nimic, nu-l iubeste. Cand copilasul este neglijat in acest fel dezltarea sa este foarte lenta, atat fizic, cat si psihic. Oricare din aceste situatii poate fi numita substimulare: interventia redusa, insuficienta, saraca, din partea adultilor care sunt in jurul lui. Cauzele sunt diferite:
1. Unii parinti considera ca bebelusul lor este mult prea mic sau prea bolnav pentru a se ocupa de el in mod adecvat. Se tem si nu le vine sa creada ca mai pot realiza ceva cu el, asa ca prefera sa nu-l \"chinuie prea mult\" solicitandu-l. Acest tip de parinti spera efecte miraculoase doar de la tratamentele medicale. Ei uita ca bebelusul nu este un obiect, ci o fiinta. il ingrijesc, dar ii rbesc putin, fara sa-l observe atent, iara sa-i sesizeze particularitatile, neile sau micile performante. Nu asteapta mare lucru din partea lui. Ca urmare nu-i proaca reactii noi si nu sesizeaza eforturile facute in directia unor reactii noi sau competente ( de exemplu straduinta copilasului de a intoarce capul sau corpul, de a se orienta spre un sunet sau o sursa de lumina). in acest caz bebelusul ramane substimulat. Oricat de bolnavior ar fi, acest omulet are totusi neie sa simta, sa perceapa si sa inteleaga ceea ce i se intampla. Are neie sa intre in relatie cu o alta fiinta apropiata, careia sa-i arate de ce este el capabil.
2. Uneori faptul ca unui copilas ii lipsesc anumite performante este interpretat, din pacate, chiar de unii medici, ca o intarziere \"normala\". Parintii sunt indemnati \"sa mai astepte\". Li se spune de exemplu ca \"baietii sunt mai in urma ca fetele\", ca bebelusul nu se ridica sau nu merge, \"pentru ca e prea gras, sau poate a cazut cand a incercat sa mearga si s-a speriat\". Unii parinti se conformeaza, se linistesc datorita acestor \"sfaturi\", pierzind astfel un timp pretios. in loc sa astepte, prin stimularea copilului ar fi putut proca reactii care l-ar fi condus pe bebelus la un anumit
progres.
3. Adesea cind bebelusul pare sau este sanatos, cuminte, linistit, nu cere o atentie speciala, cand este un copil pe care \"nu simti ca-l ai\", parintii obisnuiesc sa nu se mai ocupe prea mult de el, sa nu stea cu el, sa nu se joace, sa nu intre in contact cu el decat strictul necesar. Acesti parinti sunt convinsi ca bebelusul este destul de \"bine\", din moment ce este atat de linistit. in consecinta il lasa multa vreme singur. Din pacate, daca preocuparea parintilor pentru
copilas incepe doar cand asteapta zadarnic de la el sa mearga sau
sa spuna primele cuvinte, este posibil sa avem surpriza ca bebelusul a ramas in urma: nu merge, nu rbeste, la timp pentru ca nu poate sa o faca. Un copil lasat sa se dezlte de la sine nu progreseaza corespunzator, nici daca este sanatos, nici mai ales daca are si unele mici probleme organice sau neurologice.
Stimularea multisenzoriala nu inseamna suprastimulare. Suprastimularea este exagerarea stimularii si este periculoasa. Rezulta din fortarea cailor si mijloacelor de stimulare: expunerea copilului la galagie, sunete stridente, lumina intensa, schimbarea frecventa a mediului, prea multe persoane care il ingrijesc, prea multe jucarii in jur, nerespectarea pauzelor de care bebelusul are neie nu doar pentru a dormi, ci si in timpul jocului. Daca ritmul in care ne ocupam de bebelus este agitat, rapid, brutal, se cheama ca il stimulam in exces. Asta il oboseste pe bebelus si in timp ii blocheaza progresul. Semnul oboselii apare atunci cand copilul isi pierde interesul, nu mai este atent, este apatic sau se agita, plinge, cautand sa \"scape\" de ceea ce il deranjeaza. Suprastimularea trebuie evitata. De exemplu daca jocul este prea solicitant pentru copil, activitatea trebuie oprita, pentru ca nu mai aduce nici un folos bebelusului devine agitat, iar adultul care se ocupa de el isi va pierde rabdarea.
O alta expresie a suprasthnularii pe linga oboseala, este reactie neurochimica modificata cand copilul are experiente negative de viata (cand este supus unor factori de stres sau traumatici). Atunci creste nivelul hormonilor de stres (dintre care cortisolul, care are efectul unui acid care \"spala\" creierul). Copilul ramane intr-o stare de \"alarma\" prelungita daca evenimentele traumatice persista sau se repeta. Substantele neurotransmitatoare implicate in activitatea de invatare sunt afectate. in consecinta pot apare comportamente nedorite, ca hiperactivitatea, anxietatea, autocontrolul scazut, tulburarile de invatare, diminuarea capacitatii
copilului de a-si dezlta anumite abilitati, cu alte cuvinte manifestari care sunt etichetate ca inarziere in dezltare.
