Este o intrebare pe care si-o pun mai ales mamele care au primul copil, sau care sunt foarte anxioase. Raspunsul nu este simplu. Daca vrem sa nu gresim trebuie sa tinem cont de urmatoarele aspecte (citam din nou din framantarile mamelor
tinere):
\"Ca mama sunt un model pentru copil din prima clipa de ata. Felul meu de a fi se imprima in firea lui: linistea mea dene linistea lui, agitatia mea il agita si pe el, indispozitia sau tristetea mea i se transmite.
Comportamentele mele il influenteaza pe bebelus aproape in orice moment, mai ales cand il ingrijesc. Pentru el faptul ca gesturile mele sunt linistite, blinde rabdatoare, este ca un invelis protector. Dinpotriva daca am gesturi nervoase, dure, nerabdatoare, impulsive, nesigure, daca il zgiltii sau smucesc, bebelusul va simti starea mea de disconfort ca pe o
durere si o va amplifica plingand. Cand ne jucam impreuna conteaza de asemenea sa-l ating cu blindete nu dur. Conteaza sa fiu activa, interesata, distractiva ca sa-i starnesc atentia. Daca sunt posaca, indispusa, blazata, nu reusesc.
Vocea (tonul, ritmul, teza cu care ii vorbesc) il linisteste sau il provoaca pe bebelus. El sesizeaza si reactioneaza la faptul ca uneori ii vorbesc mai mult sau ca nu am chef, la faptul ca vocea mea este aspra, posaca sau dinpotriva vocea este oaie, insufletita, incantata.
Bebelusul este foarte receptiv fata de mama: cand ma vede, ma aude, imi simte mirosul, caldura corpului, bataile inimii, sau cand stand in bratele mele si ma poate atinge\".
Sa retinem ca: bebelusul urmareste foarte atent felul in care mama are tendinta sa se apropie de el. Simte cu ce sentiment se apropie mama de el: daca este tematoare, nesigura, sau bucuroasa, optimista, daca mama exprima dragoste adevarata sau formala. Simte cand mama face gesturi sincere de dragoste ori numai se preface ca-l iubeste. Simte faptul ca mama se gandeste cu drag la el, sau ca il tine in brate ca pe un obiect banal, cu gandurile in alta parte. Este important de stiut ca in situatia cand mama are ea insasi dificultati, nemultumiri, sufletesti sau fizice, copilul \"absoarbe\"
ceea ce traieste mama lui. El \"stie\" cand mama este suparata si nu are chef sa -si exprime emotiile, sa comunice cu el, sa se bucure, sa zimbeasca sau sa rida. Daca aceasta stare dureaza, la randul lui bebelusul isi pierde atentia, interesul si ne asteptam sa dena dificil, sa se dezvolte mai anevoios.
Bebelusul este capabil sa prelucreze in felul sau personal tot ce simte ca ne de la mama lui iar reactiile sale sunt o consecinta a modului in care o receptioneaza pe mama. Asa se explica, faptul ca pas cu pas, zi de zi, pe nesimtite isi dobindeste propria lui personalitate. Spre aceasta personalitate il conduce chiar mama sa.
