Metforminul isi exercita efectul de reducere a
glicemiei prin combaterea
Mecanismul intrinsec de actiune nu este complet cunoscut. Sunt descrise mai multe mecanisme la nivel celular si anume:
» cresterea activitatii tirozinkinazei la nivelul receptorilor de insulina,
» cresterea legarii insulinei de receptori.
» amplificarea sintezei de glicogen,
» cresterea recrutarii si activitatii transportorului de glucoza GLUT4.
La nivel hepatic, metforminul reduce gluconeogeneza, prin actiune la nivel mitocondrial, prin actirea AMPK.[5] in general, in
diabetul zaharat tip 2, gluconeogeneza hepatica este de aproximativ trei ori mai mare decat in conditii non-diabetice, dar este redusa cu o treime de metformin.
La nivelul tesutului adipos, metforminul reduce cu pana la 20 % concentratia si oxidarea acizilor grasi liberi prin promorea re-esterificarii acestora si inhiba lipoliza, ceea ce produce indirect ameliorarea sensibilitatii la
insulina ca urmare a reducerii lipotoxicitatii.
La nivelul musculaturii scheletice, metforminul creste cu 20-30 % captarea de glucoza mediata prin actiunea insulinei.[6]
Desi nu are efect direct asupra celulelor beta pancreatice, prin reducerea glucotoxicitatii si a lipotoxicitatii, metforminul induce preserrea functiei (3eta-celulare si restaureaza secretia de insulina alterata de expunerea cronica la acizii grasi liberi si hiperglicemie. De asemenea potenteaza prima faza de secretie a insulinei ca raspuns la glucoza.[7] Datorita acestor mecanisme de actiune, ameliorarea glicemica determinata de metformin nu se asociaza cu o crestere a insulinei circulante iar riscul de hipoglicemie este minim. Metforminul nu creste insulinemia, dimpotri o scade, demonstrand astfel raspunsul de adaptare al celulelor beta la cresterea sensibilitatii la insulina.
