in ultimele decenii,
diabetul zaharat tip 2 a denit o boala epidemica, prevalenta sa crescuta fiind direct asociata cu epidemia de obezitate, datorata in principal adoptarii unui stil de viata nesanatos, reprezentat de
alimentatie in exces si sedentarism, alaturi de predispozitia genetica. Unul din principalele mecanisme fiziopatologice ale diabetului zaharat tip 2 este reprezentat de insulinorezistenta, respectiv ineficienta insulinei in a-si exercita actiunea biologica asupra tesuturilor tinta. Ca urmare a insulinorezistentei periferice, apar disfunctionalitati in utilizarea glucozei la nilul musculaturii scheletice si al tesutului adipos, precum si
insuficienta suprimare a productiei endogene de glucoza la nil hepatic. Insulinorezistenla este caracteristica nu doar diabetului zaharat tip 2, ci se manifesta si in efapa precursoare acestuia, cea de \"pre-diabel\". De cele mai multe ori, in aceasta etapa se contureaza sindromul meolic, o asociere patologica a obezitatii abdominale, dislipidemiei aterogene, hipertensiunii arteriale, disfunctiei endoteliale, hiperuricemiei, microalbuminuriei. in conditiile prezentei insulinorezistentei, declansarea diabetului zaharat tip 2 este determinata de alterarea functiei insulinosecretorii a celulelor beta pancreatice, predispozitia genetica jucand un rol important. [1-3]
Cunoasterea mecanismelor ce stau la baza insulinorezistentei si consecutiv, a dezvoltarii diabetului zaharat tip 2, sunt extrem de importante pentru practica clinica orientata spre ameliorarea actiunii periferice a insulinei si utilizarea medicatiei cu acest efect. In cadrul medicatiei adresate sensibilizarii la actiunea insulinei, biguanidele ocupa un loc important, fiind reprezentate de fenilctilbiguanide (fenformin), dimetilbiguanide (metformin) si butilbiguanidc (buformin). Efectul pe care nucleul guanidinic, prezent in biguanide, il arc in scaderea
glicemiei este cunoscut din 1918, iara ca mecanismul intim de actiune sa poata fi precizat. Fenforminul a avut o larga utilizare clinica in anii 1960-l970, insa, datorita acidozei lactice care a aparut cu o mare frecnta la cei tratati, medicamentul, impreuna cu buforminul, a fost interzis in SUA, Canada, Scandinavia si Germania. Metforminul, celalalt reprezentant al acestei clase, este cel mai larg utilizat, eficienta si siguranta sa fiind dodite in multe trialuri clinice. Odata cu publicarea rezultatelor UKPDS (UK Prospecti Diabetes Study), interesul pentru metformin a crescut enorm, denind unul din cele mai prescrise medicamente orale in terapia diabetului zaharat tip 2.
Multitudinea de do stiintifice ale eficientei si sigurantei metforminului au facut ca balanta utilizarii lui sa fie net favorabila, fiind pozitionat in prima linie terapeutica, atat in controlul glicemic din diabetul zaharat tip 2, cat si in prentia acestuia si utilizat pe scara larga. Din acest motiv, prezentarea care urmeaza se va referi cu precadere la metformin ca reprezentant al clasei biguanidelor.
Istoria metforminului incepe in Evul mediu cu utilizarea extractului de Galega officinalis pentru ameliorarea simptomatologiei diabetului zaharat. Ulterior s-a pus in evidenta prezenta guanidinei, substanta cu efect de reducere a glicemiei prin reducerea insulinorezistentei. Metforminul a fost introdus pe piata in anul 1957, cu indicatie in tratamentul diabetului zaharat tip 2. Din anul 1995 este prezent si pe piata americana, unde a denit rapid cel mai prescris medicament in terapia diabetului zaharat tip 2. Desi \"chi\" de 50 ani, metforminul ramane prima optiune terapeutica a diabetului zaharat tip 2, datorita efectelor benefice multiple demonstrate de mari trialuri clinice. In multe tari din Europa, printre care si Romania, metforminul a fost utilizat fara intrerupere. in prezent, pe piata romaneasca se afla mai multe produse generice, de diferite dozaje si in dirse combinatii.
