mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Tratamente
Index » Boli Si Tratamente » Tratamente
» CHIRURGIA TRANSCERVICALA ACANCERULUI DE LARINGE

CHIRURGIA TRANSCERVICALA ACANCERULUI DE LARINGE








Cunoscut inca din antichitate, cancerul a fost tratat cu respect, teama si o senzatie de neputinta de catre medicii timpului.
Oribase, medic bizantin nascut la Pergam ca si Galien si care a trait in secolul al IV-lea d. C., il descrie in felul urmator: "Cancerele sunt incurabile. Volumul lor creste cand mai rapid, cand mai lent. Aceste afectiuni sunt insotite de durere. Locurile in care se intalnesc cel mai des sunt buzele, urechile, nasul, gatul."
In Evul Mediu si chiar in plina Renastere, pana in secolul XVIII, cancerosul era considerat ca fiind un bolnav contagios.
Tratamentul chirurgical al cancerului de laringe a fost in mod paradoxal o chirurgie partiala folosita in prima jumatate a secolului XIX de catre Pelletan, utilizand tirotomia introdusa in 1788. Astfel, Bowes (1833), Braouers de Louvain (1834), Gordon Buck (1850) au extirpat pe aceasta cale tumori de laringe, dar rezultatele au fost descurajatoare si, in final, aceasta metoda a fost parasita.


In istoria medicinii, cel care este creditat de a fi practicat prima laringectomie totala este Billroth in 1873, ramanand posteritatii descrierea acestei " premiere chirurgicale" facuta de asistentul sau Carl Gussenbauer.
In realitate, prima laringectomie a fost efectuata de Patrick Heron Watson la Edinbourgh, care in 1866 a extirpat laringele unui barbat de 36 de ani care prezenta o stenoza cicatriceala sifilitica si care a decedat de pneumonie la 3 saptamani de la interventie. Incepand cu aceasta perioada, s-a incercat perfectionarea tehnicii laringectomiei in experiente pe animal si in 1870 Vincent Czerňi la Haidelberg a reusit o laringectomie la caine. Modelul experimental era creat.
Billroth, o figura remarcabila a secolului sau, a fost chirurg, eseist, poet, muzician. Initial Billroth, care a operat un catehist de 36 de ani, a recurs pentru un carcinom de laringe tot la o interventie partiala practicand la 27 noiembrie 1873 o cordectomie stanga. Cum starea pacientului s-a inrautatit, Billroth a reintervenit pe 31 decembrie 1873 si constatand extensia tumorii a extirpat 1/3 din epiglota, cricoidul, tiroidul, cei doi aritenoizi si primele doua inele traheale, punand in ziua 21 un " laringe artificial", practic un aparat de fonatie conceput de catre asistentul sau Gussenbauer. Pacientul a decedat de recidiva la 7 luni de la interventie.
In 1885, Labbé a practicat laringectomia totala in Franta.
Billroth a folosit in interventia sa o incizie verticala dreapta si nu a inchis faringele. Gluck si Sörensen din Mannheim, au descris incizia in forma de "U" care este folosita si in zilele noastre. Totodata, ei au introdus pentru prima data in protocolul tehnicii inchiderea faringelui.
In 1914 ei au prezentat o rata de succes la 72 din 172 de pacienti carora le-au practicat laringectomia totala, in timp ce Tapia a prezentat in 1922 o statistica cu supravietuirea la 3 ani a 75 din 107 pacienti carora li s-a practicat laringectomia totala si in 1929 o mortalitate postoperatorie de 12 cazuri din 190 operate.
Inca de la inceputul istoriei sale, laringectomia totala parea sa fie o interventie chirurgicala sigura din punct de vedere tehnic si eficienta sub aspect oncologic. Dar chiar din momentul din care chirurgii laringieni au avut la dispozitia lor laringectomia totala pentru tratamentul cancerului laringian, ei au incercat sa o evite avand in vedere caracterul sau extrem de mutilant.
In 1863, Sands din New York a efectuat prima laringectomie partiala (de altfel Sands a fost cel care a propus termenul de " laringectomie partiala") pentru cancer la o femeie in varsta de 30 de ani care a decedat 2 ani mai tarziu din cauze necunoscute.
In 1878, la 5 ani de la efectuarea laringectomiei totale, Billroth efectueaza o laringectomie partiala de tip hemilaringectomie. A fost nasterea laringectomiilor partiale, care ulterior au cunoscut o mare diversitate de interventii bazate pe cateva principii generale.
Originea embriologica diferita a supraglotei fata de originea glotei si subglotei fac ca cele doua zone sa aiba un sistem diferit de drenaj limfatic. Drenajul supraglotic se realizeaza in portiunea superioara a gatului prin membrana tiro-hioidiana si spatiul preepiglotic. Glota si subglota dreneaza inferior si lateral in ganglionii limfatici cervicali. De asemenea, a fost demonstrata independenta jumatatii drepte si stangi a etajului glotic al laringelui.
Laringectomiile partiale au fost impartite in doua categorii mari dupa cum se adresau cancerului corzii vocale sau celui al vestibulului laringian: ele erau verticale in prima localizare si orizontale in cea de-a doua.


Laccourreye considera ca trei sunt tehnicile princeps in abordul chirurgical al cancerului laringian: tirotomia, laringectomia totala si laringectomia supraglotica, restul tehnicilor aparute nereprezentand altceva decat modificari ale principiilor de baza in vederea obtinerii unor mai bune rezultate din punct de vedere functional si carcinologic.
Laringectomiile orizontale au luat nastere mult mai tarziu decat cele verticale, fiind introduse in practica medicala de Alonso din Montevideo in 1939 pe baza studiilor lui Rouviere privind compartimentarea laringelui si a particularitatilor drenajului limfatic din 1932 si a aportului adus de Beclasse in studiul sau clasic: " Diagnosticul radiologic al tumorilor de faringe si laringe".
Esenta gandirii chirurgicale a lui Alonso consta in fraza sa: " Daca natura aproape intotdeauna stopeaza progresia unui cancer supraglotic pe o linie situata sub fundul ventriculului, de ce sa nu ascultam vocea inteleapta a naturii si sa nu extirpam tumora trecand dedesubtul acestei linii trasata de o mana mai inteleapta decat a noastra".
Intre procedurile partiale clasice si laringectomia totala s-a creat o zona neacoperita, ceea ce a indemnat o serie de cercetatori sa exploreze posibilitatea chirurgiei " subtotale". Foederl in 1906, Hoffman in 1950 si Majer in 1959 au propus laringectomia subtotala. In 1970, Arslan si Serafini au descris o tehnica de laringectomie subtotala cu tirohioepiglotopexie, in timp ce Labayle a propus, in 1971, o tehnica reconstructiva cu cricohioidopexie, tehnica ce a fost imbunatatita de Piquet in 1972, atat sub aspect tehnic, cat si al indicatiilor.
Aceasta a constituit in Franta inceputul experimentului " crico", folosind atat cricohioidopexia, cat si cricohioidoepiglotopexia.
La inceputul anilor 1980, Laccourreye a publicat aceste tehnici in literatura engleza folosind termenul de " laringectomie supracricoidiana".
In 1981, Pearson descrie tehnica sa de laringectomie subtotala. Briani in 1952, Conley in 1958, Azai in 1960 si Stafieri in 1971 au propus efectuarea unei laringectomii totale cu fistula continenta traheo-faringiana.
Aparitia radioterapiei la inceputul secolului XX ca mijloc terapeutic si a chimioterapiei dupa cel de-al doilea razboi mondial, nu schimba, in opinia noastra, indicatiile chirurgicale ale cancerului de laringe.
Introducerea laserului CO2, in fond un bisturiu de lumina de mare precizie si care asigura in acelasi timp si hemostaza nu modifica indicatiile chirurgicale.
Problema pe care va trebui sa o rezolve chirurgia transorala cu laser CO2 o reprezinta controlul loco-regional al cancerului de laringe. In mod ideal, in afara cancerului portiunii medii a corzii vocale (T1A) ar fi fost nevoie de rezolvarea leziunii locale pe cale transorala cu laser CO2 si efectuarea limadenectomiei pe cale transcervicala, ceea ce in practica nu se intampla, multi incercand sa suplineasca acest lucru prin radioterapie externa precoce, ori dupa cum am aratat, pe baza unui studiu efectuat pe un lot de pacienti cu chirurgie partiala sau reconstructiva, radioterapia este adesea grevata de accidente sau incidente care pun sub semnul intrebarii intentia de functionalitate a interventiei.
In incheiere, nu putem decat sa amintim cuvintele lui Alonso: "Misiunea medicului nu este de a vindeca boala, ci de a vindeca un bolnav redandu-l familiei si societatii viu si cu o activitate normala. Spre aceasta tind tehnicile mele fiziologice".










Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor